Bartolomeu Anania

Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, judeţul Vâlcea - d. 31 ianuarie 2011, Cluj-Napoca) a fost un cleric ortodox român cu rangul de mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, mitropolie ce aparţine Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, mai este cunoscut ca scriitor, poet şi dramaturg al literaturii româneşti contemporane.

Şcoala şi activitatea până în anul 1948

Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a născut la data de 18 martie 1921 din părinţii Ana şi Vasile Anania, în comuna Glăvile-Piteşteana, judeţul Vâlcea. A primit la botez numele de Valeriu Anania. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la Bucureşti. S-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti ale cărui cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941. A frecventat şi cursurile la liceele "Dimitrie Cantemir" şi "Mihai Viteazul din capitală, luându-şi bacalaureat în urma examenului susţinut la liceul "Mihai Viteazul" (1943).

În anul 1935, minor fiind, s-a înscris ca toţi elevii în organizaţia "Mănunchiul de prieteni", organizaţie a tineretului şcolar de tip legionar. În anul 1936 era deja încadrat în "Frăţia de Cruce", organizaţie superioară celei dintâi. Peste ani îşi aminteşte Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania: ..."Nu am apucat să devin legionar din două motive, unul formal şi altul de fond: în ianuarie 1941, la vremea când eu încă nu eram major (la aceea vreme majoratul era la 21 de ani) , "Frăţia de Cruce" din Seminarul Central a fost desfiinţată. În al doilea rând, în timpul scurtei guvernări legionare, dar şi după aceea, mi-a fost dat să văd şi reversul medaliei, adică faţa neştiută a Gărzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Mărturisesc însă că în "Frăţia de Cruce" din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educaţie, şi că nu am avut de învăţat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam şi de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu."

În anul 1941 a fost reţinut o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. Mărturiseşte în continuare înaltul prelat: ..."După trei săptămâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a rămas fişa cu calificativul "legionar", un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viaţă întreagă. Nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic, dar am fost şi am rămas pe dreapta". În anul 1942 a fost arestat şi condamnat din nou, la şase luni de închisoare, pentru că ar fi deţinut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare şi arme.

Ajunge apoi student la "Facultatea de Medicină" şi la "Conservatorul de Muzică" din Cluj în toamna anului 1944, după ce nordul Ardealului, răpit nemilos de Dictatul de la Viena, revine patriei Române. Aici, ca preşedinte al studenţilor din Centrul Studenţesc "Petru Maior", a organizat şi condus greva studenţească cu caracter anticomunist, după instaurarea guvernului "democratic" condus de Petru Groza la 6 martie 1946 şi totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. În urma acestui protest al studenţimii, a fost exmatriculat de noile autorităţi.

Ulterior, şi-a continuat studiile la "Facultatea de Teologie" din Bucureşti şi la "Academia Andreiană" din Sibiu, obţinând titlul de "licenţiat în teologie" (1948).

Teologul

La 2 februarie 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, dându-i-se numele de Bartolomeu. În acelaşi an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. După greva studenţească de la Cluj, fiind înlăturat din Facultatea de Medicină în anul 1947, a ajuns stareţ la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita.

Între anii 1948-1949 a fost intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950, inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar între 1951-1952, decan al Centrului de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului, la Curtea de Argeş. În perioada 1952-1958, deţine funcţia de Director al Bibliotecii Patriarhale din Bucureşti.

În anul 1958 a fost din nou arestat, pentru activitate legionară înainte de 23 august 1944. (Era unul din principalele motive de arestare a Securităţii: "Ce politică ai dus tu sau părinţii înainte de 23 august 1944). A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploieşti la 20 de ani de muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii sociale". Şi-a ispăşit pedeapsa în închisoarea de la Aiud la secţia "politici". În timpul detenţie i-a murit mama, iar el nu a fost înştiinţat, aflând acest lucru după eliberarea sa din anului 1964. Eliberarea sa şi a altor deţinuţi politici a fost posibilă în urma unui decret dat de autorităţile comuniste de desfiinţare a detenţiei politice.

A fost trimis în anul 1966 de către Biserica Ortodoxă Română în America unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de aici: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului "Publicaţii". În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. Ţine nenumărate conferinţe şi face parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare.

A participat la diverse conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor şi Honolulu, fiind ales ca membru în delegaţia Bisericii Ortodoxe Române care a vizitat Bisericile vechi orientale din Egipt, Etiopia şi India (1969).

Reîntors în ţară, este director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982 se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului. Operei sale scriitoriceşti, deosebit de bogată, va adăuga una de excepţie: diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta. De fapt, această lucrare o va elabora şi desăvârşi după alegerea ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, la 21 ianuarie 1993. După cum mărturiseşte singur, această operă i-a solicitat peste zece ani de muncă de ocnaş dar, în acelaşi timp, i-a oferit Înalt Preasfinţiei Sale şi nouă tuturor, de astfel, bucuria de a avea o Biblie într-o limbă frumoasă şi curgătoare, limba română. Biblia aceasta, tipărită în anul 2001 a devenit şi ediţia jubiliară a Sfântului Sinod.

Mitropolit al Clujului

Mitropolitul Bartolomeu Anania.

În primăvara anului 1990, Prea Cuviosul Arhimandrit Bartolomeu Anania a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.

La 21 ianuarie 1993 este ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Hirotonirea întru arhiereu şi instalarea în Catedrala din Cluj-Napoca a făcut-o Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pe data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi şi de o mare mulţime de credincioşi.

Din acest moment a început misiunea de excepţie în fruntea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În toamna anului 2005, nemulţumit că Andrei Andreicuţ, candidatul pe care l-a susţinut în mod public, nu a fost ales în funcţia de mitropolit al Ardealului, a iniţiat ruperea episcopiilor din nordul şi centrul Ardealului de sub jurisdicţia scaunului mitropolitan de la Sibiu.

Joi, 2 martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe Prea Cuviosul Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Această nouă mitropolie, înfiinţată canonic de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie 2005, a fost trecută în Statut şi i s-a stabilit denumirea de către Adunarea Naţională Bisericească pe 1 martie 2006. A fost instalat oficial ca mitropolit la 25 martie 2006 de către un sobor de ierarhi în frunte cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist.

Scriitorul

S-a afirmat în literatură încă de pe băncile şcolii, făcându-şi debutul în anul 1936 la revista "Vremea", apoi la revista "Dacia Rediviva", al cărei redactor principal a şi fost. După ani a colaborat la revistele: "Gazeta Literară", "Luceafărul", "Magazin Istoric", "Ateneu" şi altele.

A publicat în revistele centrale bisericeşti, "Glasul Bisericii","Mitropolia Olteniei", buletinul şi calendarul "Credinţa" din Detroit, "Renaşterea" de la Cluj-Napoca (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul). Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele lucrări amintim "Filele de acatist" (1976), "Acţiunea catolicismului în România interbelică" (1992) şi ultima apariţie, "Cartea deschisă a Împărăţiei", o tâlcuire competentă a Sfintei Liturghii izvorâtă din experienţa de bun orator a Înalt Preasfinţiei Saleblicat, articole cu caracter teologic, predici, note şi comentarii.

Vorbind de activitatea sa de dramaturg, trebuie să menţionăm dramele: "Mioriţa" (1966); "Meşterul Manole" (1968); "Du-te vreme, vino, vreme!" (1969); "Păhărelul cu nectar" (fantezie pentru copii-1969); "Steaua Zimbrului" (1971); "Poeme cu măşti" (1972). Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre ale ţării: "Barbu Ştefănescu Delavrancea" din Bucureşti, "Alexandru Davila" din Piteşti, "Dramatic" din Baia Mare ş.a

În anul 1982 a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.

Alegerea sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul astfel că in anul 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. I-au apărut volumele de poezii: "Geneze" (1971); "Istorii agrippine" (1976); "File de acatist" (1981); Anamneze" (1984); "Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi" (1992); "Poezie religioasă românească modernă" (1992). La acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri: "Străinii din Kipukua" (1979), "Greul Pământului" (1982), "Rotonda plopilor aprinşi" (1983), albumul "Cerurile Oltului" (1990), "Amintirile peregrinului Apter" (1991) şi multe altele, care ne pun în faţa sufletului un mare literat.

Onoruri

Printre alte funcţii, premii şi medalii cu care a fost distins Înalt Prea Sfiinţitul Bartolomeu amintim: preşedinte de onoare al Fundaţiei "Nicolae Steinhard" (1993); membru de onoare al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca (1993); premiul special pentru volumul "Din spumele mării", la Salonul de carte din Oradea (1995); senator de onoare şi membru al Marelui Senat al Universităţii Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (1996); premiul "Cartea anului", pentru volumul "Din spumele mării", la Salonul naţional de carte din Cluj-Napoca (1996); Marele Premiu pentru poezie al Festivalului internaţional de poezie "Lucian Blaga", Cluj-Napoca (mai 1999); diploma şi medalia Academiei de Artă, Cultură şi Istorie din Brazilia (mai 2000); de la Preşedinţia României, Medalia Comemorativă "150 de ani de la naşterea lui "Mihai Eminescu" şi Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce (2000); premiul pentru Opera Omnia, al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj (martie 2001) ş.a.

De asemenea, IPS Bartolomeu i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (1 iunie 2001); Doctor honoris causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca (7 iulie 2001); "Cetăţean de onoare" al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie 1996); "Cetăţean de onoare" al municipiului Bistriţa (martie 2001). "Cetăţean de onoare" al municipiului Dej Pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu: Crucea Patriarhală - Bucureşti, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei.

Controverse

• Generalul Ion Mihai Pacepa, fost şef al serviciilor secrete române, afirmă în memoriile sale că Valeriu Anania ar fi fost agent al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE), calitate în care ar fi lucrat pentru regimul comunist din România. În replică ÎPS Bartolmeu Anania a spus:..."În anul 1976, aflându-mă temporar în România, Securitatea m-a împiedicat să mă întorc, somându-mă să-i predau documentele personale de provenienţă americană (cardul de identitate şi paşaportul). Am reuşit însă să le predau Consulatului American, care mi-a eliberat o adeverinţă cu timbru sec, în dublu exemplar; pe unul l-am depus la Departamentul Cultelor, pe altul îl păstrez eu. Chiar dacă nu s-ar fi petrecut intervenţia brutală a Securităţii, tot nu aş fi rămas pe viaţă în Statele Unite. Cu toate că, după cinci ani de rezidenţiat aveam dreptul să cer şi să obţin cetăţenia americană, nu am făcut-o, iar asta nu din cine ştie ce patriotism radical, ci pentru că niciodată nu m-am împăcat cu gândul că trupul meu s-ar putea odihni în alt pământ decât cel românesc, singurul care ţine de cald".
• Nistor Chioreanu în cartea sa, Morminte vii, (Iaşi, 1992), la pag. 341-342, îl menţionează pe Valeriu Anania ca "fost călugăr şi fost legionar", "un om înalt şi cu o mustaţă neagră, mare, lăsată pe o gură lacomă. Numai a călugăr nu arăta. Toată figura lui exprima dragoste de viaţă şi lăcomie de bucurii ieftine, turnător".
• Grigore Caraza în lucrarea "Aiud însângerat" (Bucureşti, 2004) afirmă că Bartolomeu Anania: Ani la rând a fost secretarul particular al patriarhului Justinian Marina, scăpând astfel de prima arestare din 1948, iar câţiva ani mai târziu, când Securitatea punea mâna pe el pentru a doua oară, preasfinţitul patriarh a mers personal, smulgându-l din ghearele acesteia. În 1958, a avut loc în România al doilea mare val de arestări, când Securitatea, cu executanţi ceva mai răsăriţi, l-a luat pe Valeriu Anania, ducându-l într-un oraş de provincie pentru a nu mai fi găsit cu una, cu două. Aşa se explică faptul că, în 1960, era deţinut politic în Aiud iar când au început reeducările, călugărul-teolog se afla în fruntea bucatelor... Gheorghe Crăciun s-a întâlnit cu fostul şef al studenţilor grevişti de la Cluj şi, probabil, cei doi s-au înţeles atât de bine, încât i-a dat mână liberă lui Valeriu Anania să conducă reeducările din Aiud. La camera 78 din Celular, fostul student îşi avea instalată o masă, scaun, hârtie la dispoziţie şi tot confortul ce i se cuvenea ca şef. Marea calitate a lui Anania era o inteligenţă sclipitoare. Avea o minte ascuţită, era foarte cult şi un excelent orator. (...) Apreciat fiind în mod deosebit pentru modul cum şi-a îndeplinit misiunea de reeducare în Aiud, doar câteva luni mai târziu, adică în februarie 1965, călugărul Anania era trimis în SUA, cu misiunea de a-l dărâma pe episcopul Bisericii Ortodoxe Române din SUA şi Canada, respectiv, Valerian Trifa. Uitase, probabil, că amândoi erau luptători de rang sub acelaşi drapel, în slujba aceleiaşi credinţe în Dumnezeu. În SUA, Valeriu Anania a dus o bătălie furibundă pentru detronarea episcopului Valerian Trifa fără să-şi dea seama că îi era inferior episcopului. Toată suflarea românească îl susţinea pe episcop şi îl ignora pe Valeriu Anania, pe care îl socotea un venetic, trimis cu o misiune ingrată - de a produce zâzanie şi dezbinare. În felul acesta, vreau să amintesc titlul unui articol apărut sub semnătura lui Valeriu Anania, în revista "Credinţa", din 9 septembrie 1973, intitulat "Cine-mi eşti tu Bade Ioane?". Articolul menţionat îi era adresat dr. Ion Cârja, unul dintre apărătorii episcopului, fost deţinut politic la Aiud şi martor ocular la reeducările conduse de Anania.

Text aldin