Carpi

Dac

Carpii erau un trib dacic, care potrivit lui Gheorghe Bichir au locuit la început în regiunea Carpaţilor răsăriteni „zona de la vest de Siret cuprinsă între râurile Putna şi Trotuş la sud,[şi] de apa Moldovei la nord”. În timp ei s-au extins la răsărit de Carpaţi ajungând ca în sec. II-III d.Hr. să controleze cea mai parte a acestui teritoriu "ocupând regiunea cuprinsă între Siret şi Prut". De asemenea, au avansat şi mai la est de această regiune, ocupând şi teritoriul dintre Prut şi Nistru, însă într-un număr mai mic comparativ cu cel al populaţiei dintre Siret şi Prut. Descoperirile arheologice au identificat "cultura Poieneşti" în zona subcarpatică şi Podişul Central Moldovenesc, acolo unde au trăit carpii. De aceea acelaşi domn Gheorghe Bichir a impus pentru aceste descoperiri de la Poieneşti denumirea de "cultură carpică". De la numele carpilor vine denumirea munţilor Carpaţi.

Carpii nu sunt menţionaţi de izvoare pe la mijlocul secolului al II-lea deoarece nu aveau o influenţă prea mare. Încep să fie menţionaţi în scris de prin anul 238, pentru ca să ajungă în secolul al III-lea, să deţină „un loc de frunte între celelalte populaţii dacice libere din regiunile est-carpatice”, ba mai mult deveniseră o autoritate recunoscută. În lupta cu Imperiul Roman, carpii şi i-au făcut aliaţi uneori pe sarmaţi şi pe goţi. Deveniseră o forţă importantă a acelor vremuri, „mai ales până în vremea lui Filip Arabul (244-249)”. Pentru a contracara pericolul reprezentat de carpi, romanii au decis chiar să le plătească stipendii consistente.

Din timpul lui Caracalla (211-217) există o inscripţie care atestă că unul dintre militarii romani a fost recompensat de împărat „pentru vitejia sa (în lupta) împotriva carpilor duşmani. În anul 237 d.Hr. carpii însoţiţi de goţi au prădat în Dobrogea. Ca urmare a acestui fapt este trimis generalul Tullius Menophilus care reuşeşte să menţină situaţia timp de trei ani. Cum împăratul nu a mai reuşit să ajungă în zonă pentru că a fost omorât, generalul roman se înţelege cu goţii să le plătească o sumă de bani în schimbul păcii. Aliaţi ai goţilor şi participanţi la lupte, carpii cer şi ei bani susţinând că „sunt mai puternici decât goţii”. Deoarece au fost refuzaţi, în momentul în care generalul pleacă, carpii participă şi ei la un atac de răzbunare împotriva romanilor. Situaţia este stabilizată de împăratul Gordianus III (238-244), care plecat împotriva perşilor a fost silit să vină în Moesia şi să-i alunge pe atacatori.

În anul 242 d.Hr. carpii atacă poziţiile romane de la Dunăre, însă sunt respinşi. Ei revin în anul 245 d.Hr. în timpul împăratului Filip I Arabul (244-249) şi pradă oraşul Romula. Dacia Romană era apărată de un sistem defensiv de castre. Ultima linie de astfel de castre “se afla de-a lungul limes-ului transalutanus în Muntenia”. Invazia carpilor din anul 245 d.Hr. i-a determinat pe romani să părăsească limesul transalutan şi să remute apărarea provinciei pe Olt. În urma luptelor purtate de Filip Arabul împotriva carpilor îşi ia titlul de “Carpicus”, ca semn al victoriei sale. Acest fapt este confirmat de o monedă din anul 247 pe care se află imprimate cuvintele “victoria carpica“. Carpii mai sunt menţionaţi într-o inscripţie din Apulum în care este menţionat faptul că, Gaius Valerius Sarapio a fost “eliberat din mâinile carpilor“. Au fost descoperite o serie de cimitire caprice la Poeneşti în judeţul Vaslui, Butnăreşti în judeţul Neamţ, Vârteşcoi şi Pădureni în judeţul Vrancea. Aici au fost găsite urne funerare cu cenuşa celor incineraţi, precum şi o ceramică specifică.

Vezi şi

• Listă de neamuri şi triburi tracice