Metapedia Fundraiser 2018: The Internet is the foremost field in the metapolitical battle of our time. Help us hold down the front. | |||
| |||
Ciprian Voloc
Ciprian Voloc (n. 1 iunie 1975, Dorohoi, judeţul Botoşani) este un scriitor român, cu preocupări de exegeză filosofică, critică literară şi de film, poezie.
Biografie
A venit pe lume în dimineaţa zilei de 1 iunie 1975 la Dorohoi, în judeţul Botoşani. Este licenţiat al Facultăţii de Filosofie a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, în 1998, cu teza "Sensul epistemologic al scepticismului" (coordonator prof dr. Teodor Dima). În anul 1999 finalizează cursurile modulului de studii aprofundate al aceleiaşi facultăţi, specialitatea “Filosofie şi spiritualitate răsăriteană”, cu teza “Paradigme şi presupoziţii” (acelaşi coordonator). În anul 1998 devine profesor de filosofie şi logică în cadrul Grupului Şcolar "Regina Maria" Dorohoi, iar din 2004 profesează în cadrul Colegiului Naţional "Grigore Ghica Vv." Dorohoi. În acelaşi an 2004 se înscrie la doctorat, în cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, sub îndrumarea prof. dr. Constantin Marin, cu teza "Evoluţia spiritului critic în filosofia antică greacă", aflată în curs de finalizare.
Pe linie publicistică, debutează în anul 2002 cu volumul "Exorcismul tăcerii. Convorbiri între doi anonimi" (Ed. Axa, Botoşani), scris în colaborare cu Gică Manole, volum care a obţinut premiul revistei „Intertext” pentru dialog eseistic (Botoşani, 2002). Ulterior, volumul este continuat de "Exorcismul tăcerii. Morala: eşecul unui concept" (Ed. Axa, Botoşani, 2005) şi de "Exorcismul tăcerii. Responsabilitatea elitei: de la conştiinţă la destin" (Ed. Geea, Botoşani, 2007), volumele formând împreună o trilogie distinsă cu premiul "Teiul de argint", pentru literatură, al Editurii Geea (Botoşani, iunie 2008). Individual, a publicat volumul "Labirintul liric" (Tip. Adi Center, Iaşi, 2007), reprezentând transpunerea în literă a şedinţelor din vara anului 2007 ale Cenaclului dorohoian Editor; în 2009 debutează liric cu volumul de poeseme "Şoaptele gândului" (Editura Princeps Edit, Iaşi), conceptul de poeseme constând într-o sinteză a liricului şi gnomicului. Publică numeroase articole în revista botoşăneană "Intertext" (critică de film, polemică, recenzie), în săptămânalul botoşănean "Viaţa" (polemică), în revista ieseană de cultură şi experiment literar „Feed-Back” (poezie, experiment literar) dar şi în revistele dorohoiene "Editor" şi "Lykeion", cărora le este fondator şi redactor-şef. De asemeni, publică studii de specialitate în revista "Hermeneia", a Facultăţii ieşene de Filosofie. Până în 2009 a realizat prefeţe şi postfeţe la şase volume de poezie, semnate de autori contemporani.
În iunie 2008 obţine premiul pentru poezie al Festivalului Internaţional de Neoavangardă, ediţia a II -a, desfăşurat la Iaşi sub egida Fundaţiei Feed-Back. Din anul 2005 este membru-fondator al Cercului de la Dorohoi (alături de Gică Manole şi Paul Gorban) iar din anul 2006 este fondator şi conducător al Cenaclului Editor, ale cărui şedinţe se desfăşoară în cadrul Casei Municipale de Cultură Dorohoi (dar şi în alte locaţii - Botoşani, Ipoteşti - fapt prilejuit de colaborarea cu Cenaclul botoşănean Constantin Dracsin).
Opera
- Cărţi publicate :
- Cică Manole, Ciprian Voloc, Exorcismul tăcerii. Convorbiri între doi anonimi, Ed. Axa, Botoşani, 2002
- Cică Manole, Ciprian Voloc, Exorcismul tăcerii. Morala: eşecul unui concept, Ed. Axa, Botoşani, 2005.
- Gică Manole, Ciprian Voloc, Exorcismul tăcerii. Responsabilitatea elitei: de la conştiinţă la destin, Ed. Geea, Botoşani, 2007
- Ciprian Voloc, Labirintul liric, Tipografia Adi Center Iasi, 2007
- Ciprian Voloc, Şoaptele gândului.Poeseme, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2009
- Alte scrieri :
- Ciprian Voloc, „Pledoarie pentru poezie”, postfaţă în volumul de poeme de Primul val de Paul Gorban, Ed. Alfa, 2004
- Ciprian Voloc, „Strigătul metafizic ca gest ultim al fiinţei”, prefaţă în volumul de poeme Galerie de arta vie de Paul Gorban, Tipografia Adi Center, Iaşi, 2007
- Ciprian Voloc, „Scurt exordiu asupra carnalităţii iubirii”, prefaţă în volumul de poeme Ingerii mint femeile de Paul Gorban, Tipografia Adi Center, Iaşi, 2007
- Ciprian Voloc, "Recurs la intimitatea sufletului lumii", postfaţă la volumul de poeme Dincolo de Dincolo, de Nicolae Căruntu, Tipografia Adi Center, Iaşi, 2008