Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională

Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (prescurtat CPUN) a fost un organism provizoriu de conducere a României în perioada dintre 9 februarie 1990 şi 20 mai 1990, cînd au avut loc primele alegeri care au urmat revoluţiei române din 1989.

Constituire

În 28 ianuarie 1990 unele dintre partidele politice nou-înfiinţate în urma revoluţiei din decembrie 1989 au organizat o mare manifestaţie de protest faţă de acapararea puterii de către fosta nomenclatură comunistă, grupată în Frontul Salvării Naţionale.

În 29 ianuarie 1990 a avut loc o contrademonstraţie în care susţinătorii Frontului Salvării Naţionale au devastat sediile partidelor politice de opoziţie.

În 1 februarie 1990 a avut loc o discuţie între reprezentanţii partidelor politice nou-înfiinţate şi cei ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organism condus de Ion Iliescu, care preluase puterea politică în decembrie 1989. În aceste discuţii s-a convenit ca adoptarea legilor şi decretelor necesare în perioada de tranziţie pînă la alegerile libere să nu se mai facă de Consiliul Frontului Salvării Naţionale ci de un nou organism - Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, în care 50% din locuri să fie ocupate de foşti membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi alte 50% din locuri de reprezentanţi ai partidelor politice nou înfiinţate.

Constituirea Consiliului provizoriu de uniune naţională s-a făcut printr-un Decret-Lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale în 9 februarie 1990.

Activitate

În cele cîteva luni de funcţionare CPUN a avut mai multe şedinţe, care au fost televizate în direct. Şedinţele erau caracterizate prin dese certuri între participanţi. Cuvîntările opozanţilor lui Ion Iliescu în cadrul CPUN erau deseori întrerupte prin tropăieli, gălăgie. Criticilor lui Ion Iliescu le era contestată legitimitatea pe motiv că aceştia n-ar fi participat la revoluţie, n-au stat sub gloanţe.

Principala realizare a CPUN este votarea legii electorale conform căreia s-au desfăşurat alegerile din 20 mai 1990. La dezbaterile privind legea electorală a fost respinsă cererea manifestanţilor din Piaţa Universităţii de a se interzice participarea la alegeri a foştilor activişti ai Partidului Comunist Român, conform punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara.

Critici

Legea partidelor politice în vigoare la acea vreme îngăduia înfiinţarea unui partid politic cu numai 251 de membri. Astfel, în CPUN au primit locuri partide politice nereprezentative pentru societatea românească (aşa numite "partide de buzunar"), partidele politice de opoziţie cu adevărat reprezentative fiind reduse la o reprezentare simbolică.

Prin hotărîrea lui Ion Iliescu, care a fost discutată dar nu aprobată prin vot de participanţii la prima şedinţă a CPUN, au primit locuri în CPUN şi partide politice înfiinţate după 1 februarie 1990, care nu fuseseră parte la discuţia dintre Ion Iliescu şi reprezentanţii opoziţiei.

Conducere

Urmare a şedinţei din 13 februarie 1990, a fost ales Biroul Executiv al CPUN, în următoarea componenţă:

• Preşedinte: Ion Iliescu
• Vicepreşedinţi: Ion Caramitru, Cazimir Ionescu, Kiralyi Karoly, Radu Câmpeanu, Ion Mânzatu
• Secretar: Dan Marţian
• Membri: Serghei Meszaros, Virgil Andrei Vâţă, Radu Ciuceanu, Nicolae S. Dumitru, Gheorghe Manole, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Constantin Gurilă, Janos Vincze, Mircea Dinescu, Toma George Maiorescu, Nicolae Radu, Ion Diaconescu, Dan Hăulică

Extindere în teritoriu

După modelul central, s-au constituit Consilii Provizorii de Uniune Naţională în fiecare judeţ, incluzîndu-se reprezentanţi ai partidelor nou-înfiinţate în consiliile judeţene.