Erik Axel Karlfeldt

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Erik Axel Karlfeldt (n. 20 iulie 1864 – d. 8 aprilie 1931) a fost poet suedez, laureat postum al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1931.Motivaţia juriului Nobel consta în: "...pentru poezia lui Erik Axel Karlfeldt"

Viaţa

S-a născut în 1864 la Tolvmansgarden, în Dalarna de sud. După ambii părinţi se trage dintr-un neam sănătos de ţărani şi mineri. În poezia Fäderna (Strămoşii), cu care începe prima sa culegere de poezii, Karlfeldt aduce un pios omagiu vetrei părinteşti, iar în Träslottet (Conacul de lemn), îşi aminteşte despre vechea fermă a copilăriei sale, în care se născuse şi se căsătorise mama sa. Urmează liceul la Västerås, iar studiile universitare le începe la Uppsala. Din cauza unor mari dificultăţi financiare prin care trece familia sa, Karlfeldt întrerupe câţiva ani studiile, deşi este un student eminent, luându-şi licenţa în Litere abia după şapte ani. Ca şi Selma Lagerlöf, încă foarte de tânăr îşi propune să devină scriitor. În anul 1895 debutează cu un volum de poezii, Vildmarks och kärleksvisor (Pământuri înţelenite şi cântece de dragoste). În aceste creaţii lirice, Karlfeldt nu atinge încă perfecţiunea de mai târziu dar - prin prospeţimea şi culoarea descrierilor şi un mod de exprimare foarte personal - lasă să se întrevadă marele poet de mai târziu. Până la sfârştul vieţii sale Karlfeldt s-a simţit ţăran, legat de glia sa şi în mijlocul ambianţei citadine a avut mereu un sentiment de dezrădăcinare. În poezia "Strămoşii", mărturişeşte nostalgia paradisului pierdut al copilăriei la ţară: "sunt ca o iarbă de câmp smulsă din pământ". Adevăratul debut poetic al lui Karlfeldt este culegerea de versuri Fridolins visor (Cântecele lui Fridolin), (1898), urmată după trei de volumul Fridolins lustgård och Dalmålningar på rim (Curtea plăcerilor lui Fridolin şi dalarna pictată cu rime). Spre deosebire de alţi poeţi, Karlfeldt este prea mândru şi prea timid ca să dea o expresie directă sentimentelor sale de dragoste şi se ascunde prin chipul poetului Fridolin, "un flăcău de la ţară, care ştie carte" şi care poate vorbi "ţărăneşte cu ţăranii şi latineşte cu învăţaţii".

În anul 1904 Karlfeldt a fost primit în Academia Suedeză, fiind primul academician suedez din secolul al XX-lea.

Opera

  • Vildmarks och kärleksvisor (Pământuri înţelenite şi cântece de dragoste), (1895)
  • Fridolins visor (Cântecele lui Fridolin), (1898)
  • Fridolins lustgård och Dalmålningar på rim (Curtea plăcerilor lui Fridolin şi dalarna pictată cu rime), (1901)
  • Flora och Pomona, (1906)
  • Flora och Bellona, (1918)
  • Hösthorn, (1927)


Legături externe