Filozofia greacă preclasică

Filozofia greacă preclasică este reprezentată de contribuţia mai multor şcoli filozofice: Şcoala Ioniană, Şcoala lui Pitagora (Pitagorică) şi Şcoala Eleată.

Începuturile filozofiei inclusiv în Grecia sunt legate în cea mai mare parte de preocuparea de ontologie, îndreptate pentru explicarea existenţei în general, pentru găsirea unui punct de sprijin, a unui principiu pe baza căruia să poată să fie explicată întreaga realitate. Căutările unui asemenea principiu au fost îndreptate la început asupra mediului exterior omului, asupra naturii, astfel că reprezentanţii şcolii ioniene propun ca realitatea să fie explicată pe baza unor principii de natură materială. Reprezentanţii şcolii au fost: Thales, Anaximene, Anaxagora, Heraclit.

Thales pornind de la constatarea că mediul umed este sursa vieţii, că însăşi corpul uman conţine apă într-o proporţie destul de ridicată de 76%, consideră că întreaga realitate ar putea fi explicată pe baza apei, că totul provine din apă, continuând procesul trecerii gândirii umane de la concret spre abstract. Anaximene propune principiul aerului, iar Anaxagora - apeironul, o substanţă nedeterminată. Heraclit propune principiul focului, aducând concomitent şi contribuţii metodologice, oferind o imagine “Malectică” a realităţii, una în care realitatea e înţeleasă în mişcare, în devenire, în transformare. Heraclit spunea: Această lume nu a fost creată de nimeni, ea există şi se manifestă ca un foc veşnic, viu, ce se aprinde şi se stinge, după măsură.

Împotriva contribuţiei gânditorilor din Şcoala Ioniană s-au ridicat reprezentanţii celorlalte două şcoli. Pitagora şi adepţii săi au criticat soluţia materialistă, oferind o explicaţie idealistă, iar eleaţii s-au ridicat împotriva metodei “Malectice” oferind o explicaţie metafizică statică a realităţii.

Potrivit concepţiei lui Pitagora realitatea înconjurătoare poate fi explicată pe baza unor entităţi de natură spirituală, entităţi pe care le denumeşte numere. Întreaga realitate s-ar explica pron combinarea acestor entităţi. Combinarea respectivă se produce în aşa manieră încât la scara întregului “Univers”, se menţine o armonie, asemănătoare unei creaţii artistice, muzicale. Pitagoreicii vorbeau chiar de un susur, un murmur, o muzică a seferelor pe care noi nu o putem percepe din cauza faptului că suntem parte componentă a “Universului” care participă activ la realizarea armoniei respective.

Filozofia lui Pitagora şi a urmaşilor a produs o mare influenţă în cultura europeană ulterioară inclusiv în cultura română. Rezonanţe ale filozofiei lui Pitagora se găsesc în ceaţia lui Mihai Eminescu. Împotriva soluţiei dialectice a ionienilor s-au ridicat reprezentanţii Şcolii Eleate. Cel mai important reprezentant al acestei şcoli a fost Zenon din Eleia. Preocuparea acestora s-a îndreptat asupra problematicii mişcării nereuşind să-i înţeleagă sursa şi implicit să o accepte. Au rămas celebre aşa numitele aporii ale lui Zenon prin care încerca să demonstreze că nu există mişcare. Una dintre aceste aporii poartă numele Achile cel Iute de Picior şi Broasca Ţestoasă.

Prin creaţia lor, reprezentanţii şcolilor din perioada preclasică grecească au creat contextul favorabil, fertil şi productiv pentru larga dezvoltare pe mai departe a filozofiei greceşti şi a culturii europene în general.