Gerhart Hauptmann

Gerhart Hauptmann (n. 15 noiembrie 1862 la Obersalzbrunn în Silezia - d. 6 iunie 1946) dramaturg german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1912.

Motivaţia Juriului Nobel

"mai cu seamă pentru activitatea sa bogată, multilaterală, excelentă în domeniul creaţiei dramatice"

Date biografice

Gerhart Hauptmann, născut în Silezia, ia lecţii de sculptură (Breslau, 1880), audiază prelegerile de filosofie ale lui Rudolf Christian Eucken şi Haeckel, dar studiează şi istoria artei(Jena, 1882). Sculptează la Roma (1883), frecventează Academia de Arte (Dresda, 1884) şi cursuri de artă dramatică la Berlin, însuşindu-şi astfel o impresionantă cultură. În anul 1885 se căsătoreşte cu Marie Thienemann. Se stabileşte la Erkner, lângă Berlin, ia legătura cu cercul naturalist Friedrichshagen şi după timpurii încercări epigonice scrie drama socială Vor Sonnenaufgang ( "Înainte de răsăritul soarelui", 1887). Reprezentarea ei îl face celebru la vârsta de 27 de ani. Format la şcoala lui Zola, Ibsen şi Tolstoi, Hauptmann realizase datorită intuiţiei sale excepţionale, dezideratele fraţilor Iulius şi Heinrich Hart, M. G. Conrad şi Arno Holz : naturaleţea creaţiei artistice. Un punct culminant al primei sale epoci de creaţie este atins în tragedia Die Weber ("Ţesători", 1892), impresionantă ilustrare a conflictului de clasă dintre ţesătorii silezieni şi fabricanţii exploatatori. În locul personajului central individual masa înfometată devine ea însăşi protagonist, înfruntându-şi deschis adversarul. Hauptmann creeaza astfel cea mai valoroasă operă a curentului naturalist. El prefigurează totodată începuturile teatrului epic şi-şi fundamentează renumele pe plan internaţional. De la acestă dramă, deci din 1892 până la Atriden-Tetralogie ("Tetralogia Atrizilor") (1940-1945) Haupmann valorifică timp de şase decenii experienţa unei vieţi desfăşurate în vremuri de hotărâtoare transformări sociale, aunei existenţe bogate în evenimente, prietenii, pasiuni şi călătorii (Italia, Grecia, Anglia, Franţa, SUA. Abordează toate formele poetice de la comedie (Der Biberpelz(Blana de biber), 1893) şi feerie (Und Pippa tanzt(Şi Pippa dansează), 1906), până la tragedie (Rose Bernd,1903 sau Fuhrmann Henschel (Cărăuşul Henschel)), de la nuvelă (Bahnwarter Thiel (Cantonierul Thiel), 1892), la roman (Der Narr in Christo Emanuel Quint(Smintitul întru Christos Emanuel Quint), 1910), de la eseu (Russland und die Welt(Rusia şi universul), [[1922}}) la autobiografie (Das Buch der Leidenschaft(Cartea pasiunii), 1930). Ilustrează toate curentele, de la naturalism şi neoclasicism, tratează teme sociale (Die Ratten(Şobolanii), 1911), istorice (Florian Gegyer, 1896) mitice (Die versunkene Glocke (Clopotul scufundat), 1897), legendare (Der arme Heinrich(Bietul Heinrich), 1902, antice (Iphigenie in Delphi (Ifigenia la Delfi), 1941), în măsura în care ele corespondeau impulsului său creator, naturii sale interioare. Hauptmann, care de la începutul secolului se stabilise la Agnetendorf (Silezia) este distins de trei ori cu premiul Grillpazer (1896,1899,1905) şi i se conferă titlul Doctor Honoris Causa de către universităţile Leipzig, Oxford, Praga, Columbia, obţine în 1912 Premiul Nobel, iar ceva mai târziu devine membru onorific al Academiei de arte plastice din Viena. Odată cu împlinirea vârstei de 70 de ani, oraşul Frankfurt îi oferă Premiul Goethe. Trăind în cel de-al "treilea Reich", Hauptmann evită lumina puternică a prim-planului şi părăseşte discret scena literara, exprimându-si protestul în Tetralogia Atrizilor şi alte scrieri. Deoarece întreaga sa creaţie poetică exprimă străduinţa profundă şi sinceră de a păstra valorile umane, J.R. Becher a luat contact cu bătrânul poet, care-i făgăduieşte concursul la reconstruirea unei Germanii democratice. Dar cel care supravieţuise bombardamentului distrugător al Dresdei în 1945 îşi încheie curând ciclul terestru, trecând la 6 iunie 1946 în lumea umbrelor. Opera sa , - cu deosebire - cele 42 creaţii dramatice şi romanele - îşi păstrează încă şi astăzi actualitatea.

Opera

• "Primăvara dragostei" - 1881
• "Înainte de răsăritul soarelui" - 1887
• "Sărbătoarea păcii" - 1890
• "Oameni singuratici" - 1891
• "Cantonierul Thiel" - 1892
• "Colegul Crampton" - 1892
• "Ţesătorii" - 1892
• "Blana de biber" - 1893
• "Înalţarea la cer a Hannelei" - 1896
• "Florian Geyer" - 1896
• "Clopotul scufundat" - 1897
• "Cărăuşul Henschel" - 1898
• "Şi Pippa dansează" - 1906
• "Smintitul întru Christos Emanuel Quint" - 1910
• "Rusia şi universul" - 1922
• "Cartea pasiunii" - 1930
• "Tetralogia Atrizilor" - (1940-1945)