Himeră

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Himera (din gr.Χίμαιρα, „capra”) etnică – în teoria pasionară a etnogenezei, forma şi produsul contactului etnosurilor incompatibile (care au complementaritate negativă), care aparţin unor sisteme superetnice diferite. Născuţi în cadrul unei himere, oamenii îşi pierd tradiţia etnică şi nu mai aparţin nici unei dintre etnii contactate. Himera poate fi caracterizată drept o comunitate a oamenilor lipsiţi de identitate etnică. În himeră domină combinaţia dintre caractere comportamentale incompatibile, în locul unei mentalităţi unice, vine un haos al gusturilor şi viziunilor dominante în societate. În astfel de mediu se dezvoltă antisistemul. Pierderea abilităţilor adaptive, unice pentru fiecare etnos, duce la ruperea relaţiei etniei cu landşaftul. Spre deosebire de grup etnic, himera nu se poate dezvolta, ci este capabilă să existe o anumită perioadă de timp, dezintegrându-se în cele din urmă. Într-un cuvânt, are loc o anihilare etnică. Apărute în sânul himerei, antisistemele sunt iniţiatoarele conflictelor sângeroase, fie himera devine victima etnosurilor vecine. Himera poate exista în corpul unui etnos sănătoase, asemenea unei tumori cancerigene, hrănindu-se din acest corp, neavând nici o funcţie lucrativă. În acelaşi timp, aceasta poate fi relativ inocentă (pasivă) fie să devină o seminţă a unui antisistem (himeră agresivă). Majoritatea himerelor cunoscute în istorie s-au format în urma invaziei reprezentanţilor unui superetnos în spaţiul vital al altui superetnos. După aceasta, agresorul încearcă să existe nu din contul landşaftului, ci din contul celor subjugaţi. În rezultat, are loc dezintegrarea şi dispariţia himerei, deoarece are loc degradarea nu doar a celor cuceriţi, dar şi a cuceritorilor însuşi.