Tradiţia etnică

Tradiţia etnică este în teoria pasionară a etnogenezei, ierarhia de stereotipuri şi norme de comportament, canoane culturale, forme politice şi gospodăreşti, viziuni asupra lumii, caracteristice pentru un anumit etnos, care se transmite din generaţie în generaţie. Acumularea tradiţiei etnice, determină, în esenţă, originalitatea unui etnos şi locul acestuia printre alte popoare. Anume tradiţia etnică, nu limba, religia sau teritoriu comun este unică trăsătură care contribuie la autoidentificarea etnică.

Potrivit etnologului Lev Gumilev, tradiţia se formează în perioada tinereţii etniei, când se formează capacităţile de adaptare la mediul înconjurător (etnic şi natural). Ea poate fi pierdută în cazul în care grupul etnic devine victima himerei, contactului etnic negativ. În timpul dezvoltării normale, tradiţia etnică îşi atinge apogeul, apoi începe să se simplifice şi să dispară, iar odată cu ea dispare şi etnosul. Totuşi, din elementele sale pot trece către alte grupuri etnice mai tinere, care asimilează şi prelucrează aceste elemente. În acest fel, tradiţia etnică nu apare pe loc gol, ci reprezintă o combinaţie dintre elementele împrumutate de la predecesori şi adoptând trăsături noi.

Procesul pierderii tradiţiei etnice se numeşte deetnizare şi duce la dispariţia etnosului, chiar dacă oamenii, care îl compun, se vor integra în viaţa altor etnosuri, adoptând tradiţia acestora, fie vor adera la o himeră sau vor deveni membrii unui antisistem.