Ion Marin Sadoveanu

Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu) (n. 15 iunie 1893, Bucureşti - d. 2 februarie 1964) a fost un scriitor, dramaturg şi romancier român.

Date biografice

Şcoala primară o face la Constanţa, unde tatăl său era medic primar. A urmat gimnaziul „Mircea cel Bătrân” pe care l-a absolvit în 1908; urmează apoi secţia modernă de la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti (1908-1912). A făcut studii de filosofie la Bucureşti şi la Paris. După primul război mondial e şef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris. Din 1926 este inspector al teatrelor, apoi inspector general iar din 1933 director general al teatrelor şi operelor. Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Naţional până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Naţional din 1956; membru al Comisiei Naţionale UNESCO din 1958.

Opera

Debutează cu un poem în „Revista celor şase” (1912); debutul în volum se produce în 1926 cu Dramă şi teatru. După cîteva încercări în genul dramatic: Metamorfoze (dramă în versuri, 1927), Anno domini (1927) şi Molima (1930), considerate de autor drept experienţe de debutant, scriitorul a abordat romanul.

Sfârşit de veac în Bucureşti (1942) continuă, în formulă balzaciană, cronica arivismului burghez, începută de Nicolae Filimon şi reconstituie cu precizie şi culoare ultimele decenii al secolului al XIX-lea. Romanul excelează mai ales prin prezenţa lui Iancu Urmatecu, personaj de o deosebită complexitate, în care inteligenţa şi sentimentalismul, cinismul şi lipsa de scrupule coexistă verosimil. Ion Sîntu (1957), conceput ca un „Bildungs-roman” (roman al formării personalităţii), întregeşte fresca socială cu primii ani ai secolului al XX-lea. Romanul început în 1944 conţine numeroase implicaţii autobiografice, atent mascate prin obiectiviatea epicului tradiţional. Romanul continuă pe cel precedent urmărind destinele lui Matei şi Ion Sîntu, tentativele de evadare dintr-o lume pe care o găsesc anacronică – lumea lui Iancu Urmatecu – în care sensul lucrurilor îl dau evenimente cum sunt: răscoala din 1907, începutul primului război mondial. Taurul mării (1962) evocă viaţa din vechiul oraş dobrogean Histria.

Ion Marin Sadoveanu a profesat cu competenţă cronica dramatică şi a publicat studii despre teatru: De la mimus la baroc (1933), Drama şi teatrul religios în Evul mediu (1942) urma să facă parte dintr-o Istorie a dramei şi teatrului pe care n-a terminat-o ş.a. A tradus din Heinrich von Kleist, Stendhal, Shakespeare, Ibsen, Goethe, Heine ş.a. A publicat un volum de poezii Cântece de rob (1930), cu o poezie metafizică şi religioasă în maniera lui Claudel. A mai publicat povestiri, eseuri, memorialistică, note de călătorie, o povestire science-fiction. S-a distins şi ca excelent conferenţiar.

Bibliografie

• Dicţionarul Enciclopedic Român, ed. Politică, Bucureşti, 1962-1966
• Dicţionar de literatură română contemporană, ed. Albatros, Bucureşti, 1977