Ion Mincu (n. 20 decembrie 1852, Focşani - d. 6 decembrie 1912, Bucureşti) a fost un arhitect, inginer, profesor şi deputat român. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută şi ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiţionale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892), vila Robescu din Sinaia. Ca o recunoaştere a importanţei sale în evoluţia şcolii româneşti de arhitectură, începând cu anul 1953, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti îi poartă numele.
Biografie
- Studiile secundare le efectuază la Liceul Unirea din Focşani, între anii 1863-1871.
- În anul 1871 se înscrie la Şcoala Naţională de poduri şi şosele din Bucureşti, pe care o absolvă în 1875 şi obţine diploma de inginer.
- Între 1877-1884 studiază la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges şi J. Gaudet, şi obţine diploma de arhitect.
- În 1883 primeşte premiul Societăţii centrale a arhitecţilor francezi.
- Întors în ţară, între 1892-1897, are o activitate didactică şi îşi aduce aportul la înfiinţarea Şcolii de arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români.
- Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Şcolii Naţionale de Arhitectură, iar apoi la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti.
- Între 1903-1912 este preşedintele Societăţii Arhitecţilor Români.
Lucrări
Articole
- Şcoala noastră de arte frumoase (1895-1896 în revista Literatura şi arta română)
- Expoziţiunea de arhitectură P. Antonescu (1900-1901 în revista Literatura şi arta română)
- Concursul Camerei de Comerţ din Bucureşti, Palatul Bursei (1907 în revista Literatura şi arta română)
- Cronica artistică - Stavropoleos (1904 în Epoca)
