Noţiune

Noţiunea este prima formă de reflectare raţională a unei existenţe. Noţiunea depăşeşte nivelul reflectoriu al reprezentării şi al prototipului prin gradul de generalitate şi abstractizare operat asupra informaţiilor. Noţiunea este o idee simplă care comasează mental însuşirile comune tuturor obiectelor şi toate obiectele care au însuşiri comune. Noţiunea este o idee care reflectă o clasă de obiecte considerate ca existenţe distincte. Noţiunea este o existenţă mentală este o entitate reflectorie. Noţiunea se exprimă în forma lingvistică sonoră sau grafică. Expresia lingvistică a noţiunii este nume pentru noţiune. Noţiunea apare din necesitatea creşterii eficienţei cunoaşterii umane.

Compoziţia noţiunii

Noţiunea are două componente distincte: intensiune şi extensiune. Intensiunea mai poartă denumirea de conţinut sau comprehensiune iar extensiunea mai este numită sferă. Intensiunea noţiunii reflectă mulţimea însuşirilor comune ale obiectelor. Insuşirile obiectelror considerate în intensiune se numesc note ale noţiunii. Extensiunea este mulţimea obiectelor care posedă aceleaşi însuşiri reflectate de notele conţinute în intensiune. Prin intensiune în primul rând şi prin extensiune în al doilea rând omul, în ipostaza sa fundamentală de subiect al cunoaşterii reuşeşte să stăpânească diversitatea informaţională a lumii subsumând uneia şi aceleiaşi idei o mulţime mare de existenţe. Condiţia expansiunii cunoaşterii obiectelor este reţinerea în intensiune a acelor însuşiri care sunt determinante, esenţiale pentru existenţa clasei de obiecte.

Structura noţiunii

Între cele două laturi ale noţiunii respectiv între intensiune şi extensiune există interdependenţă necesară. Această interdependenţă este în fapt o corelaţie simetrică extensiunea reflectând invers intensiunea iar intensiunea reeflectând invers extensiunea. Mai precis exprimat, anumite însuşiri considerate în intensiunea noţiunii determină considerarea anumitor obiecte în extensiune. Sub aspect cantitativ intensiunea cu puţine însuşiri reflectate în notele sale va determina considerarea în extensiunea noţiunii a mai multor obiecte şi invers, considerarea în intensiune a mai multe însuşiri va determina considerarea unei mulţimi mai mici de obiecte în extensiunea noţiunii. Raportul de dependenţă reciprocă dintre intensiunea şi extensiunea noţiunii este un raport de dualitate. Raportul de dualitate dintre componentele noţiunii stă la baza unor proprietăţi esenţiale ale noţiunii.

Bibliografie

• Bieltz Petre, (1990), Logica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
• Gheorghe Enescu, (1985), Dicţionar de logică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti