Papa Evarist

Papa Evarist (latin. Euaristus) 97 - 105, de origine grec, sărbătorit ca sfânt pe 26 octombrie.

Viaţa

Despre Evarist nu se cunoaşte aproape nimic. Se pare că era grec din Antiohia, născut la Betleem. Numele său ar însemna: „cel ce este plăcut, agreat”.

Conform tradiţiei, urcă pe scaunul lui Petru înainte de moartea predecesorului său, Papa Clement I, Romanul. Motivul acestei „urcări premature” pe scaunul lui Petru este prezentat de Eusebiu din Cezareea cam aşa: Autoritatea afirmată de Papa Clement I a început să dea bătaie de cap şi să-i deranjeze pe conducătorii imperiului, de aceea l-au arestat şi l-au trimis în exil la Cherson Taurico (Crimeea de azi). În faţa acestei situaţii, ca Biserica Romei şi ceilalţi creştini să nu rămână fără păstor, Papa Clement I „ a transmis ministerul sacru lui Evarist” (Eusebiu, Historia ecclesiastica).

De precizat totuşi că izvoarele antice nu concordă nici în ceea ce priveşte locul său în şirul papilor, nici în ceea ce priveşte datele pontificatului său. Se cunoaşte că a fost ales în timpul celei de-a doua persecuţie împotriva creştinilor, iniţiată de Împăratului roman Domiţian.

Locul pe lista papilor

În ceea ce priveşte locul pe lista papilor: este al 4-lea în seria cu început pus de Petru şi Paul. Tradiţia redată de Liber Pontificalis îl plasează pe locul al 6-lea, modificând ordinea predecesorilor săi în felul acesta: întâi Papa Clement I, apoi Papa Anaclet.

Durata pontificatului

În ceea ce priveşte durata pontificatului: după Eusebiu ar fi pontificat 8 sau 9 ani; după Liber Pontificalis aproape 10 ani; după Catalogul Liberian (sec- al IV-lea), care îl numeşte Aristus, ar fi pontificat 13 ani şi 10 luni. Aceste cifre însă sunt numai ipotetice.

Istoricii pun la îndoială şi afirmaţia Liber Pontificalis cu privire la locul său de baştină: Betleem.

Reforme atribuite lui de tradiţie

Acestui papă i se datorează - conform tradiţiei neconfirmate de date probante - o nouă organizare ecleziastică: constituirea parohiilor în cadru episcopiilor. Parohiile au luat naştere ca „Tittuli”, sau locul unde „liderii” creştini îndurau martiriul, acolo, mai întâi, era ridicată o cruce, iar mai apoi o biserică.

Tot lui i se atribuie – dar fără probe concrete şi, anacronic – organizarea căsătoriei ca act public.

Martiriul incert

„Annuario Pontificio” îl prezintă martir, dar nu sunt date istorice obiective care să ateste acest fapt. Actele martiriului său sunt considerate legendare ca de altfel şi informaţia conform căreia ar fi fost înmormântat lângă sf. Petru, că ar fi „împărţit Roma în 25 de parohii”, că ar fi instituit 7 diaconi care să-l asiste la Liturghie ca martori ai ortodoxiei sale şi ca „stenografi” ai predicilor sale, că ar fi hirotonit 17 preoţi şi 15 episcopi. Două scrisori şi două fragmente de decretalii atribuite lui, cu siguranţă ni îi aparţin.

Chiar dacă nu se cunoaşte nimic credibil, nu sunt motive - zic istoricii - de dubiu asupra poziţiei sale preeminente deţinută în biserica romană.

Este pomenit la 26 octombrie.

Bibliografie

• Enciclopedia Cattolica, Ed. Città del Vaticano; 12 volume, 1946-1954; tipărită la L’Impronte S.P.A., Firenze;
• Enciclopedia dei Papi, Istituto della Enciclopedia Italiana, fondato da Giovanni Treccani, S.p.A., 2000; în 3 volume;
• John N.D. Kely, The Oxford Dictionary of Popes, 1986, Oxford University Press, Oxford-New York;
• Vite dei Papi, Progetto editoriale Piemme-Electa; 2006, Mondadori-Electa S.p.A., Milano; în 2 volume;
• Rendina Claudio, I Papi - storia e segreti, 2005, Newton&Compton editori, Roma, în 2 volume;
• Duemila anni di Papi, a cura di Roberto Magone, 2004, Gribaudo, Savigliano (CN).