Paparuda

Paparuda este un obicei popular practicat din cele mai vechi timpuri la români, prin care se doreşte aducerea fertilităţii. Acest obicei a fost menţionat în scrierile unor cărturari de marcă şi ale unor călători străini, încă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. El se remarcă şi chair impresionează prin spectaculozitatea ceremonialului, recuzită şi frumuseţea textelor de incantaţie.

Întâlnită in mai toate satele româneşti, cu excepţia Maramureşului şi nordului Moldovei, “Paparuda” avea loc la o dată fixă, în Joia Verde” sau atunci când o secetă prelungită ameninţa semănăturile. Dimitrie Cantemir vorbeşte în “Description Moldaviae” despre acest obicei: “…Vara, când pentru secetă mare e pericol că nu se vor face bucatele, ţăranii din Moldova îmbracă o fetiţă care nu a împlinit 10 ani, cu o cămaşă de frunze de arbori şi alte ierburi; băieţii şi fetele de aceeaşi vârstă se ţin după ea şi ocolesc toată vecinătatea, jucând şi cântănd şi încotro ar merge, bătrânele ies în cale şi le udă, turnându-le apă rece pe cap”. Totuşi “Paparuda” nu este numai o incantaţie pentru aducerea ploii, ci reprezintă un obicei mai complex menit de a asigura atât fertilitatea culturilor cât şi pe cea a animalelor. Scopul acestei practice era de a asigura rodirea optimă a grânelor dar şi a celorlalte culture, de a le apăra de primejdii, dar şi de a obţine un belşug general în gospodărie.

Cântecele interpretate de “Paparudă” prin sat sau prin curtea casei conţineau o urare de genul următor: “Păpălugă, lugă,/ Sai în sus şi udă/ Şi scorneşte ploile,/ Şi rodeşte holdele./ Să plouă ploiţele/ Să crească holdiţele,/ Orzul şi grâul,/ Secara şi meiul,/ Legumele toate/ Şi orice bucate.” La sfârşitul jocului “Paparuda” şi ceilalţi copii erau răsplătiţi de săteni cu diferite produse: colaci, ouă, făină, mălai, alte alimente şi chiar bani pe care le împărţeau între ei, însă partea cea mai însemnată aparţinea “Paparudei”. În unele cazuri, la terminarea obiceiului, din darurile primate se organiza o masă comună, la casa unui dintre membrii grupului, invitând la petrecere şi alţi săteni. “Cântecele de Paparudă” din punctual de vedere al textelor au o foarte mare valoare literar-artistică, impresionând prin excepţionala bogăţie de informaţie referitoare la nevoile arzătoare ale comunităţilor săteşti dintr-o anumită perioadă a istoriei. De fapt “Paparuda” era o modalitate proprie spiritualităţii populare de a se confrunta cu o situaţie critică produsă de secetă, ea fiind un mesager al dorinţei ţăranilor de a asigura o bună desfăşurare a activităţilor agricole.