Sofişti

Sofiştii erau un grup de înelepţi greci apărut în intervalul de trecere de la perioada filosofiei greceşti preclasice, la cea clasică.

Principalul merit al sofiştilor este acela de a fi intuit valoarea şi importanţa omului în Univers, motiv pentru care au îndreptat filosofia asupra condiţiei umane. În această preocupare ei încearcă o recunoaştere a individualităţii, a subiectivităţii omului. Unul dintre sofiştii reprezentativi precum Protagoras, spunea că omul este măsura tuturor lucrurilor. Înţelegea prin aceasta că fiecare individ îşi crează la nivel ideatic propriul său Univers pe măsura capacităţii sale subiective de imaginaţie şi gândire. Meritul acesta de recunoaştere a subiectivităţii a fost exagerat însă atunci când a fost impus în teoria cunoaşterii, în sensul că sofiştii au fost nevoiţi să accepte că a cunoaşte lumea înseamnă pentru fiecare subiect a-şi cunoaşte propria lume, ceea ce înseamnă că fiecare îşi descoperă propriul adevăr, ceea ce însemnă mai departe că adevărul este relativ la fiecare subiect.

În această situaţie când fiecare om îşi cunoaşte propriul adevăr înseamnă că oamenii nici nu se pot înţelege între ei pentru că fiecare îşi susţine adevărul propriu. Au ajuns astfel sofiştii la un subiectivism şi relativism total în cunoaştere. Această explicaţie nu a putut fi acceptată de reprezentanţii filosofiei greceşti clasice. De aceea începând cu Socrate se porneşte critica relativismului sofiştilor.