Stat

Statul este un grup uman organizat având funcţie de conducere şi asigurare la cel mai înalt nivel al unui sistem social al unei colectivităţi omeneşti precise, situate pe un teritoriu stabilit. Statul reglementează viaţa socială prin principii, norme şi reguli a căror executare o garantează prin forţă. Statul are caracter istoric; evoluează odată cu progresul uman individual şi colectiv. Statul a apărut atunci când productivitatea muncii era suficientă pentru a putea întreţine oameni ce nu produc bunuri materiale. Statul îndeplineşte funcţii subordonate funcţiei generale de conducere a colectivităţii precum funcţia de apărare externă , funcţia de menţinere a ordinii sociale interne, crearea cadrului social al vieţii normale. Statul are atributul suveranităţii exercitând puterea fără imixtiune străină pe teritoriul său. Poate avea un caracter partinic prin posibilitatea înstrăinării rolului său democratic, activitatea sa supunându-se unor părţi din populaţia ţării exercitând puterea în concordanţă cu motivaţiile unei minorităţi. Menţinerea rolului natural al statului este dependentă de raportul de forţe dintre grupurile sociale din colectivitatea administrată de stat. Spiritul colectiv, activ, cetăţenesc poate ţine sub control activitatea statului dar descompunerea conştiinţei sociale, a membrilor comunităţii poate duce la pierderea controlului activităţii statului ce poate deveni instrument social de acţiune al grupurilor minoritare punând în pericol suveranitatea statului, siguranţa poporului şi implicit evoluţia colectivităţii în ansamblu. Subordonarea organizaţiei statale motivaţiilor minoritare se poate realiza prin legi antipopulare, prin practici de eludare a legilor democratice, prin fraudarea normelor juridice sau pur şi simplu prin acţiuni contrare principiilor, normelor şi regulilor juridice care deservesc viaţa poporului. Tendinţa de subordonare a statului faţă de grupurile minoritare vine din insuficienţa resurselor raportate la motivaţiile diferitelor grupuri şi individualităţi sociale. Principala direcţie a pervertirii funcţiilor naturale ale statului este deposedarea materială şi însuşirea plusprodusului creat de colectivitate. O altă direcţie de înstrăinare a statului de funcţia naturală a îngrijirii poporului este agresarea şi deposedarea altor state şi popoare. În ordine istorică s-au succedat diferite tipuri de state: stat sclavagist, stat feudal, stat capitalist şi stat socialist. Doctrina politică comunistă prevede dispariţia istorică a statului pe baza evoluţiei umanităţii în special sub aspectul conştiinţei sociale care ar face inutilă funcţionarea unei forţe de constrângere la aplicarea legilor.În consecinţă stat comunist nu a existat, nu există şi nu va exista, conform acestei doctrine. Fiecare tip de stat are diferite forme. Forma de stat este dată de compoziţia statului, structura statului şi funcţionarea specifică a acestuia. Forma de stat este caracterizată de un guvernământ şi de un regim politic. Guvernământul este modul deţinerii puterii politice. În acest sens s-au distins ca forme principale: republică, monarhie, despoţie. Regimul politic al statului este modul de exercitare a puterii politice care poate merge de la nivelul exercitării sistematice şi amănunţite a puterii, în dictatură, regim necesar atunci când dezordinea socială atinge limite antisociale şi neguvernabile, la modul de exercitare generală a puterii, cu libertate de decizie şi acţiune pentru cetăţean şi grup, care să permită creaţie socială în condiţiile existenţei conştiinţei cetăţeneşti în cadrul regimului de democraţie şi până la anarhie când puterea statului se exercită atât de slab încât permite o mare libertate de acţiune pentru fiecare om, regim care ar putea fi aplicat numai în condiţiile unei calităţi umane excepţionale a membrilor comunităţii, în caz contrar periclitându-se însăşi existenţa umană. Compoziţia unui stat este dată de subunităţile sale: dacă este compus dintr-o singură entitate statală este un stat simplu, dacă este compus din mai multe unităţi statale atunci este federaţie. Sub acest aspect în evoluţia umanităţii în condiţiile agresării reciproce a statelor, în special în antichitate mai multe state subordonate unuia, alcătuiau un imperiu ca sistem suprastatal. În interiorul său, un sistem statal îşi dispune organele pe funcţii: funcţie legiuitoare, funcţie executivă, funcţie judecătorească.

Bibliografie

Bantea, Eugen, (1977), Mică enciclopedie de politologie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică

Boboc, Ion, (2006), Marketing politic şi consultanţă guvernamentală, Bucureşti, Editura Universitară

Radu, Alexandru, (2007), Sisteme electorale - Tipologie şi funcţionare, Bucureşti, Editura Pro Universitaria

Tohăneanu, Cecilia, (2007), Filosofie politică - Curs universitar, Bucureşti, Editura Pro Universitaria