Theodor Mommsen

Theodor Mommsen ( n. 30 noiembrie 1817 Garding, în sudul provinciei Schleswig - d. 1 noiembrie, 1903) a fost un istoric şi jurist german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1902.

Motivaţia Juriului Nobel

"Cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în consideraţie mai cu seamă monumentala sa Istorie a Romei".

Viaţa

S-a născut în anul 1817, la Garding, în Schleswig. Tatăl său, Jens Mommsen, a fost pastor luteran.
Studiează dreptul la Kiel (1838 - 1843). După susţinerea tezei de doctorat îşi câştigă existenţa predând istoria şi geografia la diferite licee din Hamburg. În acelaşi timp pune la punct şi publică Die römischen Tribus in administrativen Beziehung (Districtele romane sub raport administrativ) care prevestea deja o puternică tendinţă interdisciplinară: studiul dreptului roman în strânsă legătură cu cel al istoriei antice şi cu cel al filologiei. În felul acesta, era convins el, se reuşea o reconstituire integrală a istoriei şi a civilizaţiei romane. Obţine o bursă şi pleacă mai întâi în Franţa (Lyon, Montpellier, Nîmes), apoi în 1844 în Italia (Lucca, Florenţa), unde a început să cerceteze şi să ilustreze Inscripţiile antice. A desfăşurat această muncă de cercetare în colaborare cu G. Henzen şi Giovanni-Batistta Rossi. La Roma a luat legătura cu Bartolomeo Borghezi, mare cunoscător al antichitaţii romane, de care se apropie cu admiraţie şi căruia îi va rămâne îndatorat pentru îndrumările date. În 1846 a poposit la Venafra pentru o primă recunoaştere a epigrafiilor latine. Atunci a citit pentru prima oară Tabla Aquaria (descoperită la Cosmo De Utris), iar ulterior a publicat-o la Leipzig, în 1852, în „Inscriptiones Regni Neapolitani latinae”. În anul 1847 se reîntoarce în ţară, după studii şi cercetări rodnice. Pentru scurt timp lucrează la Rendsburg, în redacţia cotidianului Schleswig-Holsteiner Zeitung, după care, în toamna aceluiaşi an, este numit profesor de drept la Facultatea din Leipzig. Pentru că a luat parte la mişcarea democratică din 1848 este judecat, condamnat la nouă luni închisoare pe care nu le execută fiind graţiat dar şi concediat. Din primăvara anului 1852 Mommsen începe să lucreze la opera sa capitală, Die römische Geschichte (Istoria Romei), publicată între anii 1854 - 1885. Marea realizare a lui Mommsen constă în acel acord unic în armonia lui, rezultat din cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor, ca urmare a unor studii de specialitate în domeniul juridic şi economic. Negând romantismul lui Niebuhr, el a creat o uriaşă panoramă evoluţionistă a Romei, evocând-o într-un stil foarte modern, plin de culoare, până la cele mai mici amănunte, de la primele contururi ce se detaşau din negura densă a tradiţiei până în clipa în care republica romană piere. În anul 1854 i se oferă catedra de drept roman la Zürich, apoi la Breslau.Se afla într-o călătorie de studii, care i-a purtat paşii de la Viena în Transilvania, când îi parvine ştirea că fusese numit profesor la Universitatea din Berlin (1857). În această calitate şi-a asigurat, datorită competenţei, talentului şi forţei sale de muncă, o reputaţie de savant. La vârsta de 70 ani renunţă la catedră, consacrându-se exclusiv expertizelor şi muncii de cercetare. În anul 1902 i s-a conferit Premiul Nobel pentru literatură, fiind primul scriitor german căruia i s-a acordat înalta disticţie. Întreaga sa viaţă Mommsen a reprezentat aripa stângă a liberalilor şi a rămas duşman declarat al politicii lui Bismarck, pe care îl considera oportunist. Adept al lui Kant, tinde să-şi educe cititorul în sensul formării unei judecăţi politice. Mommsen nu este doar autorul unei cuprinzătoare şi valoroase opere istorice, ci şi unul dintre primii organizatori ai ştiinţei istoriei. Sub conducerea sa a apărut începând din 1863 Corpus inscriptiones Latinarum (Corpul inscripţiilor latine). Tot el a editat Auctores antiquissimii (Autori foarte vechi) şi numeroase alte lucrări de drept roman. A încetat din viaţă în 1903.

Opera

• Die römischen Tribus in administrativen Beziehung (Districtele romane sub raport administrativ), 1844
• Uber das römische Münzwesen (Despre sistemul monetar roman), 1850
• Die unteritalischen Dialekte (Dialectele suditalice), 1850
• Inscriptiones hegni Neapolitani Latinae (Inscripţiile napolitane), 1852
• Die römische Geschichte (Istoria Romei), 1856 - 1885
• Corpus inscriptiones Latinarum (Corpul inscripţiilor latine), începând din 1863
• Das römische Staatsrecht(Dreptul public roman), 1871 - 1888
• Das römische Strafrecht (Dreptul penal roman), 1899
• traducere Joachim Nicolaus, Istoria romană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988 - 1991, 4 v.

Referinţe critice

"Mommsen a fost primul care a îndrăznit să verifice istoria în lumina logicii faptelor şi să postuleze rezultatul obţinut datorită legilor inexorabile ale evoluţiei, chiar şi în cazurile în care tradiţia le prezenta confuz sau le pierduse complet din vedere. Pe scurt: opera lui Mommsen se situează în istoria gândirii istorice moderne, pe care o considerăm de câteva decenii drept istorism. În cadrul acestuia el n-a fost însă unul dintre cei mulţi, ci a făcut, în sensul propriu-zis al cuvântului, epocă, deoarece a ştiut să conceapă istoria Romei luând în consideraţie specificul ei, condiţiile ei caracteristice, ceea ce i-a asigurat un succes nemaicunoscut nici de predecesori nici de cei ce i-au urmat..." (Lother Wickert)