Universitatea Petru Maior Târgu-Mureş

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare
Universitatea Petru Maior

Universitatea „Petru Maior", componentă a sistemului educaţional din România, este instituţie de stat pentru instrucţie superioară şi cercetare, acreditată de ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Guvernul României.

Informaţii generale

În anul 1960, la Târgu-Mureş, ia fiinţă Institutul Pedagogic din Târgu-Mureş, cu secţii de filologie, istorie, geografie, matematică, muzică, educaţie fizică. Ulterior, Institutul Pedagogic s-a transformat în Institutul de Învăţământ Superior din Târgu Mureş (1977-1984), Institutul de Subingineri (1984-1990), Institutul de Învăţământ Superior din Târgu-Mureş (1990-1991), Universitatea Tehnică (1991-1995), Universitatea din Târgu-Mureş (1995-1996) şi, din anul 1996, Universitatea „Petru Maior”. Patronul spiritual al universităţii, cărturarul Petru Maior, este una dintre personalităţile de anvergură ale iluminismului românesc. Prin opera sa, din domenii ale istoriei, filologiei, lingvisticii sau moralei creştine, Petru Maior s-a impus ca o remarcabilă figură a Şcolii Ardelene. Prin opera sa din domeniile istoriei, filosofiei, lingvisticii, moralei creştine, educaţiei laice şi duhovniceşti, ilustrul cărturar s-a impus ca o figură de primă mărime în epocă. Pentru că sub semnul ideilor lui Petru Maior s-au format şi au lucrat marii cărturari ai vremii, din întregul spaţiu românesc, spre o dreaptă aşezare a personalităţii sale în lumea spirituală căreia îi aparţine, pentru perpetuarea marilor idei ale Epocii luminilor, universitatea poartă azi numele său. În anul 2010 Universitatea „Petru Maior” împlineşte 50 de ani de existenţă. Momentul aniversar va fi marcat, pe tot parcursul anului 2010, de manifestări culturale, ştiinţifice, educaţionale sau sportive ce vor fi aşezate sub acest semn al valorii, continuităţii şi pasiunii cunoaşterii, simboluri exemplare care conferă specificitate şi prestanţă acestei instituţii de învăţământ superior. Evenimentul aniversar coincide cu faptul că, recent, Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş i-a fost acordată o certificare a valorii şi prestigiului de care se bucură în spaţiul academic românesc: Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a acordat universităţii târgumureşene calificativul „grad de încredere ridicată”, cel mai înalt calificativ posibil, o recunoaştere a seriozităţii şi valorii activităţii didactice şi ştiinţifice desfăşurate aici.

Misiunea

Activitatea neîntreruptă, de peste 45 de ani, dar mai cu seamă dinamica extrem de accentuată a dezvoltării înregistrate după 1990 fac din Universitatea “Petru Maior” o instituţie de prestigiu, un aşezământ de educaţie complexă, acreditat naţional şi recunoscut la nivel internaţional, ce asigură pregătire superioară în domenii de interes: tehnic, economie, filologie, istorie, ştiinţe juridice şi administrative, matematică informatică,socio-psihopedagogie, ş.a. Corpul profesoral al universităţii este format din cadre didactice cu experienţă – doctori în ştiinţe, doctoranzi, cercetători şi specialişti de prestigiu - precum şi cadre asociate. Corpul profesoral al universităţii, format din cadre didactice cu experienţă, cuprinde 145 de titulari – doctori în ştiinţe, doctoranzi, cercetători şi specialişti de prestigiu din institute de cercetare şi întreprinderi – precum şi peste peste 231 de cadre asociate, specialişti consacraţi ai sistemului educaţional din România şi străinătate. Aceştia îşi asumă o misiune didactică şi ştiinţifică de mare responsabilitate: formarea de specialişti cu studii superioare pentru învăţământ, cercetare şi activităţi social – economice şi culturale; integrarea în comunitatea academică naţională şi internaţională; articularea permanentă la valorile ştiinţifice internaţionale; cercetarea pentru adevăr - deziderat al misiunii Universităţii - materializat prin cercetare fundamentală şi aplicativă; promovarea unei oferte educaţionale în sistemul de formare continuă pentru resursele umane regionale şi naţionale; transferul de cunoştinţe către societate şi în slujba societăţii, astfel încât universitatea, prin serviciile oferite şi cercetarea dedicată să realizeze cu alte organizaţii “coaliţii de cooperare” în dezvoltarea regională.

Structura

Facultatea de Inginerie

Scurt istoric

În Târgu-Mureş, învăţământul superior ingineresc are o tradiţie de peste 30 de ani. Membrii corpului profesoral şi ai personalului didactic auxiliar din cadrul Facultăţii de Inginerie, precum şi baza materială adecvată oferă cunoştinţe de actualitate teoretice şi practice de specialitate pentru opt specializări inginereşti de vârf. Inginerii, în etapa actuală, trebuie să producă ceea ce se cere, atât cât trebuie, la momentul potrivit, de o calitate corespunzătoare şi la cele mai mici costuri. Cine altcineva decât inginerii trebuie să conceapă produse care să facă faţă presiunii concurenţiale, dar şi întreprinderi flexibile cu răspuns rapid la cerinţele pieţei? Prin urmare, economia românească se bazează în continuare pe abilităţile inginereşti, iar investiţia de timp şi efortul depus pentru obţinerea pregătirii de acest tip vor da roade şi satisfacţii sigure: mai mici sau mai mari, mai devreme sau mai târziu.

Oferta educaţională şi resursele umane

Întreg procesul de învăţământ din facultate se desfăşoară în conformitate cu planuri de învăţământ aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului și după programe analitice actualizate - similare cu cele ale facultăţilor de profil din ţară şi din străinătate. La Facultatea de Inginerie, în anii I şi II de studiu, se studiază discipline de pregătire fundamentală inginerească în domeniul respectiv, precum şi discipline de pregătire complementară. În anii III şi IV de studiu se asigură pregătirea de specialitate, în paralel studiindu-se şi o a doua parte a disciplinelor complementare. Disciplinele care asigură pregătirea fundamentală inginerească sunt obligatorii, iar pregătirea de specialitate este realizată sub forma unor module de discipline opţionale. Mai mult, studentul are şi posibilitatea de a studia un număr de discipline facultative, inclusiv cele aparţinând modulului psihopedagogic. Pentru susţinerea procesului didactic s-au elaborat şi editat în universitate un număr important de titluri de cursuri, culegeri de probleme şi îndrumătoare de lucrări sau proiect. Evaluarea pregătirii profesionale a studenţilor se efectuează pe parcursul întregului an universitar, aceasta definitivându-se prin colocvii sau examene orale şi scrise, care sunt planificate în sesiunile de la sfârşitul fiecărui semestru. Studiile universitare inginereşti se finalizează cu examen de licenţă, ce constă din verificarea cunoştinţelor fundamentale inginereşti şi a celor de specialitate, precum şi din susţinerea proiectului de diplomă, acestora putându-li-se adăuga studii postuniversitare de masterat. Prin baza materială şi corpul didactic de care dispune Facultatea de Inginerie, se asigură studenţilor şi absolvenţilor cunoştinţe tehnice, economice şi manageriale solide, pentru a deveni competitivi şi flexibili pe piaţa muncii. Dintre absolvenţii promoţiilor de până acum ale Facultăţii de Inginerie pot fi reţinute evoluţii şi cariere profesionale extrem de interesante, în întreprinderi şi instituţii din ţară şi străinătate, ce ne validează consistenţa pregătirii de specialitate oferite. Se pot aminti, de asemenea, cele mai semnificative laboratoare ale Facultăţii de Inginerie: Grafică computerizată; Geometrie descriptivă şi desen tehnic; Proiectarea asistată pe calculator; Dispozitive de lucru; Rezistenţa materialelor; Vibraţii mecanice; Studiul materialelor; Mecanisme şi organe de maşini; Acţionări hidro-pneumatice; Chimie; Fizică, Sisteme electrice; Echipamente electrice; Sisteme electrice de protecţie; Reţele electrice; Utilizarea energiei electrice; Mecanica fluidelor şi maşini hidraulice; Control tehnic de calitate; Conductori electrici; Electronică de putere; Maşini-unelte şi scule; Bazele generării suprafeţelor; Tehnologia presării la rece; Tehnologia construcţiei de maşini; Tehnologii neconvenţionale; Tratamente termice; Tribologie; Senzori şi traductoare; Electrotehnică; Electronică; Mecatronică, Întreprinderea simulată; Microscopie electronică; Ingineria Reglării Automate, Sisteme de operare; Reţele de calculatoare; Echipamente de automatizare; Sisteme distribuite, Baze de date, Fabricație asistată de calculator—CAM.

Parteneriatul educaţional şi cercetarea ştiinţifică

Facultatea de Inginerie are importante şi vechi relaţii inter-universitare în plan naţional şi internaţional. Relaţiile interne, cu toate facultăţile de tradiţie din ţară, sunt de natură didactico - metodologică şi ştiinţifică. Deschiderea şi colaborarea internaţională a facultăţii noastre se realizează prin cadrul asigurat de programele iniţiate de Comunitatea Europeană: Tempus, Phare, Erasmus, Socrates, Leonardo etc. Aceste programe presupun mobilitatea studenţilor şi a cadrelor didactice, dar şi compatibilizarea studiilor, a criteriilor şi metodelor de evaluare şi recunoaştere profesională reciprocă. În anul 1999, Facultatea de Inginerie a primit avizul de recunoaştere şi acreditare al Federaţiei Europene al Asociaţiilor Naţionale de Ingineri (FEANI) cu sediul la Bruxelles. Acest aviz permite absolvenţilor Facultăţii de Inginerie să-şi depună candidatura pentru obţinerea titlului de inginer european, EURING şi obţinerea drepturilor profesionale care decurg din acest lucru. Cercetarea ştiinţifică constituie, în cadrul Facultăţii de Inginerie, o latură inseparabilă a activităţii corpului didactic. Formele de realizare a acestei activităţi sunt cele specifice învăţământului superior: contracte de cercetare pe bază de granturi cu: CNCSIS, CNFIS, MCT, Academia Română, respectiv contracte cu agenţi economici; publicarea unor monografii, articole şi studii în revistele de specialitate din ţară şi străinătate. La aceasta se adaugă temele de doctorat la care lucrează un număr însemnat de cadre didactice tinere.


Facultatea de Ştiinţe şi Litere

Scurt istoric

Tradiţiile învăţământului academic umanist din Târgu-Mureş încep în anul 1960, prin înfiinţarea Institutului Pedagogic de 3 ani. Încă de la debut, acesta funcţionează cu două secţii, pe parcursul anilor fiind pregătite cadre didactice în următoarele specializări: română-istorie, română-maghiară, istorie-geografie, matematică-fizică, chimie, fizică, muzică, matematică, educaţie-fizică, institutori. În anii următori, chiar dacă profilul umanist s-a transformat într-un profil tehnic, colectivul de cadre didactice de la profilul umanist şi-a continuat activitatea în domeniul educaţional şi ştiinţific. În spiritul tradiţiei universitare, Facultatea de Ştiinţe şi Litere îşi începe activitatea în anul 1993, ca o componentă a Universităţii "Petru Maior" din Târgu-Mureş, alături de Facultatea de Inginerie şi de Colegiul Universitar. În momentul de faţă, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere există o ofertă diversificată de specializări, factor stimulator de creare a unei atmosfere propice desfăşurării unei activităţi didactice şi ştiinţifice la nivelul exigenţelor universitare.

Activitatea didactică

Întreaga activitate didactică este coordonată de catedrele de specialitate existente în cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere: Catedra de Matematică-Informatică, Catedra de Filologie şi Catedra de Istorie şi Relaţii Internaţionale. Activitatea de cercetare ştiinţifică este coordonată şi valorificată în cadrul următoarelor departamente de cercetare ştiinţifică: Matematică, Ştiinţa calculatoarelor, Limba şi literatura română, Limba şi literatura engleză, Limba şi literatura franceză, Istorie, Relaţii internaţionale. Laboratoarele în care se desfăşoară activitatea didactică şi de cercetare sunt dotate conform standardelor universitare, folosirea tehnicii de calcul şi a Internet-ului devenind o practică comună pentru toate specializările Facultăţii de Ştiinţe şi Litere. Specializările existente în cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere sunt fie acreditate, fie autorizate de către ARACIS. Procesul didactic are la bază planuri de învăţământ elaborate conform standardelor universitare naţionale şi internaţionale. Sistemul de Credite Transferabile asigură libertatea studenţilor de a participa la cursuri şi în alte centre universitare din ţară sau străinătate. Pentru fiecare specializare se asigură şi posibilitatea de a frecventa cursurile Departamentului de Pregătire Pedagogică, oferindu-li-se un plus de oportunităţi absolvenţilor. Un număr însemnat de lucrări cu caracter didactic se găsesc în biblioteca Universităţii: cursuri, culegeri de probleme şi îndrumătoare de lucrări sau proiecte, site-uri educaţionale, CD-uri educaţionale, toate constituind suportul pus la dispoziţia studenţilor pentru buna desfăşurare a procesului educaţional.

Relaţiile internaţionale

Facultatea de Ştiinţe şi Litere este implicată într-un număr însemnat de proiecte de colaborare internaţională cu numeroase universităţi de prestigiu din străinătate. Aceste relaţii se materializează prin cooperări ştiinţifice, didactice, administrative la nivelul cadrelor didactice universitare, precum şi la nivelul studenţilor. Proiectele de cooperare internaţională iniţiate, Tempus, Phare, Erasmus, Socrates, Leonardo etc., au asigurat posibilitatea de a coopera cu unele universităţi de prestigiu, din care amintim: National University of Ireland, Galway – Irlanda, IUFM Versailles, Haute Ecole Charlemagne, Letterkenny Institute of Technology, Universitatea Corvinus, Universita degli Studi di Lecce, National Technical University of Athens, IUT Angers, Katholieke Universiteit Leuven, Free University of Amsterdam, University of Plymouth, University of Valencia etc. Printre proiectele de cooperare internaţională ale Facultăţii de Ştiinţe şi Litere putem aminti: Distributed Data Processing of Education and Retraining in Data Transmision and Distributed Processing Networks; Romanian College in Computer Sciences and Engineering; Advanced Educational Technologies. Un număr însemnat de studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe şi Litere au beneficiat de stagii de pregătire în cadrul universităţilor partenere din Europa. Aceasta a permis realizarea unor materiale ştiinţifice şi didactice utilizabile în procesul educaţional.


Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Istoric

Cu o vechime de 15 ani, învăţământul economic, juridic şi administrativ în cadrul Universităţii „Petru Maior” cunoaşte o puternică dezvoltare, devenind, pentru mii de tineri, tot mai atractiv. Comunitatea mureşeană, provocată şi stimulată de economia de piaţă, a impulsionat şi Universitatea „Petru Maior”, aceasta venind în întâmpinarea dorinţelor şi nevoilor educaţionale ale tinerilor şi ale altor categorii de vârstă. În acest context, se înregistrează creşterea continuă a numărului de studenţi care optează pentru învăţământul economic, administrativ şi juridic. Oferta generoasă pe piaţa muncii pentru specializările din aceste domenii conferă şanse de realizare în carieră atât în ţară, cât şi în străinătate. Astfel, specializarea Managementul firmei a luat fiinţă în anul 1993, fiind şi prima specializare economică acreditată la Universitatea „Petru Maior”, cu 25 de studenţi. În anul 2008 specializarea ajunge la un număr de 706 de studenţi. În anul 1996 se înfiinţează specializarea Administraţie publică cu un număr de 43 studenţi, care ajunge în anul 2008 la 485 studenţi. În anul 2000 demarează şi specializarea Contabilitate şi informatică de gestiune cu un număr de 68 de studenţi. În anul 2008, specializarea numără 567 studenţi. În anul 2003, se alătură specializarea Drept cu 68 de studenţi, care ajunge în 2008 la 492 de studenţi. În anul 2004 se mai deschid două specializări, Economia comerţului, turismului şi serviciilor şi Finanţe - Bănci cu 25, respectiv 48 de studenţi, care au in anul 2008 un număr de 262 respectiv 301 studenti.

Structură şi evoluţie

În 2000, debutează învăţământul postuniversitar şi masteral prin Managementul afacerilor cu 32 de masteranzi. Datorită dezvoltării şi interesului tot mai mare pentru acest gen de învăţământ, în 2002, a fost înfiinţată Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative, prin desprinderea din cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere. Anul 2005, prin noua denumire dată facultăţii, respectiv Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, vine să statueze ca specializări de sine stătătoare, specializările economice, juridice şi administrative. Inaugurat la 10 octombrie 2005, noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative situat în strada Livezeni, nr.69, conferă ambientul modern de educaţie şi învăţare, amenajările şi dotările situându-se la standarde europene. La început de an universitar 2007-2008, în cadrul facultăţii funcţionează 6 specializări la curs de zi, 4 specializări la IFRD, 7 specializări la masterat, însumând 3216 de studenţi şi masteranzi, la care se adaugă 55 de cadre didactice titulare, 45 de colaboratori şi 9 cadre din personalul nedidactic. Anul universitar 2005-2006 în România a fost marcat de reforma sistematică a învăţământului superior economic, juridic şi administrativ, punându-se un accent deosebit pe calitatea serviciilor educative pentru ca acestea să răspundă aşteptărilor beneficiarilor. Învăţământul european trece printr-o perioadă de schimbări majore, tinde către o diversificare a cursurilor pentru cariera profesională în care educaţia şi învăţarea de-a lungul întregii vieţi devine o necesitate. Realizarea unui sistem de învăţământ superior în care să li se ofere atât studenţilor cât şi societăţii cele mai bune ocazii să caute şi să descopere domeniile în care sunt cei mai buni constituie o prioritate a demersurilor formative. Specializările din cadrul facultăţii au, ca finalitate educativă, formarea abilităţilor şi competenţelor profesionale ale purtătorilor de calificări superioare

Perspective şi dezvoltări noi

Reforma sistemului de învăţământ, cunoscută ca procesul Bologna este un proces paneuropean care va genera până în anul 2010 „Spaţiul European al Învăţământului Superior”. Începând cu anul universitar 2005-2006 s-a trecut la organizarea învăţământului pe două cicluri: licenţă şi master. În acest sens studiile de licenţă sunt organizate pe domenii largi de specialitate cu o durată de 3 sau 4 ani, şi necesită obţinerea a 180 sau 240 de credite, în funcţie de specializare. Programele de licenţă şi master oferite de facultatea noastră se încadrează în domeniile fundamentale – ştiinţe economice, ştiinţe juridice şi ştiinţe administrative. Printre obiectivele facultăţii, un loc important îl deţine asigurarea posibilităţii de a utiliza studiile economice, juridice şi administrative în diverse ramuri ale vieţii social-politice, economice şi administrative, precum şi continuarea aprofundării cunoştinţelor pentru dezvoltare profesională performantă. În acest sens, în actualul an universitar funcţionează 7 masterate şi anume: Managementul afacerilor, Management financiar-contabil, Managementul administraţiei publice, Consultanţă juridică şi management în afaceri, Managementul resurselor umane, Managementul proiectelor, Managementul relaţiilor internaţionale şi afaceri europene. Incepand cu anul universitar 2008-2009 vor fi organizate şi masterate destinate promotiilor care finalizeaza studiile de licenta in sistem Bologna. In acest sens au fost acreditate trei masterate cu durata de 2 ani: Managementul afacerilor, Contabilitate si audit, Managementul administraţiei publice şi cariere publice. O componentă importantă în strategia Universităţii şi respectiv a Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative o reprezintă încurajarea studenţilor pentru a studia cel puţin un semestru în afara ţării lor, ceea ce contribuie la integrarea lor în circuitul învăţământului european. Pentru susţinerea acestui proces au fost şi sunt semnate acorduri de mobilităţi Erasmus-Socrates pentru studenţi şi cadre didactice, de colaborare şi schimburi interuniversitare cu alte universităţi din Uniunea Europeană – Italia, Grecia, Franţa, Belgia, Ungaria.

Activitatea de cercetare

Este coordonată de prorectoratul ştiinţific şi gestionată de Departamentul de Management al Cercetării Ştiinţifice. Activitatea de cercetare se realizează la nivelul fiecărei catedre în cadrul Centrelor de cercetare şi se bazează pe preocupările ştiinţifice individuale şi colective, pe tematici ce pot fi valorificate prin publicaţii de specialitate, comunicări ştiinţifice, contracte de cercetare, brevete de invenţie, proiecte, granturi etc. Comunitatea stiinţifică a Universităţii este integrată în diverse organisme interne şi internaţionale iar produse ale cercetării ştiinţifice realizate de cadrele didactice în Universitatea „Petru Maior” au primit omologare şi brevetare internaţională. Anual, Universitatea este gazda a zeci de Conferinţe naţionale şi internaţionale, iar cadrele didactice, studenţii şi masteranzii sunt prezenţi la numeroase conferinţe, colocvii şi congrese din Europa, Statele Unite şi Canada.

Publicaţii ştiinţifice

Revista Studia Universitatis Petru Maior Philologia

Primul număr al revistei „Studia Universitatis Petru Maior Series Philologia”, a apărut în anul 2002. Redactorul-şef al revistei este prof.univ.dr. Iulian Boldea, decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Litere din cadrul Universităţii „Petru Maior”, director al Centrului de cercetare de critică şi istorie literară Modernitate şi postmodernitate în literatura română a secolului XX şi expert-evaluator CNCSIS, în cadrul Comisiei 3, Ştiinţe socio-umane. În cei opt ani de apariţie, revista a contribuit, prin studiile şi articolele publicate, în mod substanţial la ilustrarea şi dezvoltarea activităţii ştiinţifice a Universităţii „Petru Maior”, în domeniul filologiei. S-au publicat, în paginile revistei, studii şi recenzii rezultate în urma unor cercetări cu caracter teoretic şi aplicativ. De asemenea, în ultimii trei ani au fost publicate 17 studii ale unor cercetători din străinătate. În colegiul de redacţie al revistei se numără academicieni, profesori din străinătate, profesori români cu reputatie şi prestigiu recunoscute. Printre colaboratorii revistei se disting o serie de personalităţi de prestigiu ale culturii româneşti, precum şi profesori şi cercetători din străinătate.

Revista Studia Universitatis Petru Maior Historia

Primul număr al revistei Studia Universitatis "Petru Maior" seria Historia a fost tipărit în anul 2001, iar de atunci, cu regularitate, anual s-au editat următoarele 7 (şapte) apariţii. Redactorul şef al revistei este prof. univ. dr. Vasile Dobrescu, director intermediar al Centrului de Cercetare "Istoria elitelor din România". In cei nouă ani de apariţie, revista a impulsionat cercetare ştiinţifică din domeniul istoriei naţionale şi universale, contribuind substanţial la ilustrarea activităţii academice din Universitatea "Petru Maior". In paginile revistei au publicat un număr apreciabil de studii şi articole, cercetători din străinătate, o bună parte tineri specialişti cu titlul de doctor sau în stagiu de doctoranzi la centre sau universităţi din străinătate. Prin ritmicitatea apariţiilor şi prin difuzarea revistei în ţară şi străinătate (mai ales că în ultimii ani s-au inserat materiale în limbi de circulaţie internaţională), revista îşi propune şi urmăreşte conectarea cât mai strânsă cu fluxul publicaţiilor şi informaţiilor româneşti şi străine din domeniu. Revista reflectă rezultatele manifestărilor ştiinţifice cu participare internaţională organizate, cel puţin anual, de către facultăţi sau de către colectivul catedrei de Istorie şi Relaţii Internaţionale.

Revista Curentul Juridic

De la începuturile sale revista Curentul juridic şi-a propus publicarea de articole, studii de drept şi de practică judiciară, din ţară şi din străinătate, facilitarea înţelegerii sistemului instituţional şi de luare a deciziilor în sens larg în structurile Uniunii Europene, cunoaşterea contenciosului comunitar şi a marilor probleme pe care le ridică integrarea. Revista noastră şi-a deschis paginile către autori provenind din diferite ţări sau din ţară în special, din mediul universitar juridic, către practicieni în drept, dar şi către masteranzii şi doctoranzii români aflaţi la studii în străinătate. Se urmăreşte abordarea noului în domeniile clasice, dar şi interferenţa diferitelor discipline în conexitate sau absorbite de drept (drept medical, statistică judiciară, management judiciar, managementul administraţiei publice, dreptul hranei, contenciosul comunitar, dreptul penal al afacerilor, relaţii industriale, fiscalitate comunitară, etc.). Revista doreşte să reprezinte un forum de dezbateri pe teme teoretice disciplinare şi interdisciplinare, să devină un punct de sprijin în aplicarea dreptului de către practicieni, în organizarea unui sistem judiciar competitiv, să impulsioneze activitatea de cercetare cu relevanţă la nivel regional, naţional şi internaţional

Revista Scientific Bulletin of the Petru Maior University

Revista publică studii academice în domeniile ingineriei mecanice, ingineriei electrice, al matematicii şi ştiinţelor informatice, precum şi al ştiinţelor economice. Colectivul său redacţional reuneşte specialişti de prestigiu din ţară şi străinătate, iar articolele încearcă să ofere perspective inovative asupra unor tematici de certă actualitate. Conţinând texte publicate în limba engleză, revista se adresează publicului academic internaţional, încercând să se integreze curentului de idei şi dezbaterilor la nivel european.

Şcoala doctorală

Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş a devenit, prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 667 din 28 martie 2007 Instituţie Organizatoare de Studii Universitare Doctorale, în domeniul Filologiei. Este încă o recunoaştere a valorii de necontestat a şcolii de critică şi istorie literară din cadrul acestei universităţi, în care sunt angrenaţi câţiva importanţi scriitori mureşeni. Şcoala doctorală de studii literare de la Universitatea „Petru Maior” şi-a început activitatea în anul universitar 2007-2008. Calitatea de conducători de doctorat a fost instituită prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 1071 din 15.05.2007 pentru următoarele cadre didactice: prof.univ.dr. Iulian Boldea, prof.univ.dr. Alexandru Cistelecan şi prof.univ.dr. Cornel Moraru, îndrumă activitatea didactică şi ştiinţifică a doctoranzilor în domeniul Filologiei, specializarea Literatura română. Şcoala doctorală este o structură instituţională aflată în subordinea Facultăţii de Ştiinţe şi Litere şi reuneşte toţi conducătorii de doctorat din domeniul filologiei. La nivelul Şcolii doctorale funcţionează un Consiliu Ştiinţific care e responsabil de organizarea şi desfăşurarea întregii activităţi de pregătire doctorală din domeniul respectiv. În vederea gestionării activităţilor curente, Consiliul Ştiinţific al Şcolii doctorale este condusă de director – prof. univ. dr. Iulian Boldea, numit prin ordin al rectorului. Consiliul ştiinţific are obligaţia să reglementeze activitatea secretariatului în aşa fel încât organizarea şi gestionarea programelor de studii ale doctoranzilor să se realizeze în cele mai bune condiţii. În anul 2010, în cadrul Şcolii Doctorale de Studii Literare există un număr de 36 de doctoranzi. La dispoziţia doctoranzilor se află un modern Laborator de studii literare doctorale, unde pot fi finalizate proiectele de cercetare ce se vor derula în cadrul Şcolii doctorale de studii literare. Catedra de Filologie, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere a Universităţii „Petru Maior” reprezintă, prin Centrul de cercetare de critică şi istorie literară Modernitate şi postmodernitate în literatura română a secolului XX, acreditat de CNCSIS, prin revista ştiinţifică Studia Universitatis „Petru Maior”. Seria Philologia (cotată de către CNCSIS la categoria B+) şi prin Şcoala doctorală de studii literare recent validată, una dintre cele mai importante şi mai cunoscute catedre de profil nu doar din cadrul învăţământului superior mureşean, dar şi din întregul spaţiu academic naţional.

Departamente şi centre

Departamentul pentru Învăţământ cu Frecvenţă Redusă şi la Distanţă (D.I.F.R.D) Organizează programe de studii universitare şi postuniversitare destinate calificării absolvenţilor de liceu şi a perfecţionării continue sau recalificării absolvenţilor de învăţământ superior prin învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă.

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic Asigură pregătirea iniţială a personalului didactic şi perfecţionarea ulterioară a acestei pregătiri. Pregătirea iniţială se realizează în perioada studiilor universitare, perfecţionarea efectuându-se după absolvire, prin stagii ce se desfăşoară sub îndrumarea Departamentului pentru pregătirea Personalului Didactic, prin educaţie continuă şi învăţământ postuniversitar de specializare.

Biroul de Programe Comunitare Realizează organizarea, evidenţa şi monitorizarea proiectelor şi acordurilor de cooperare internaţională, distribuirea burselor în străinătate - finanţate de Guvernul României, de fundaţii din ţară şi străinătate sau prin acorduri bilaterale - promovarea imaginii universităţii. Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureş a aderat la Organizaţia Universităţilor Europene şi la Asociaţia Internaţională a Universităţilor, însuşindu-şi prevederile unor documente: - The Lima Declaration on Academic Freedom and Autonomy Institutions of Higher Education (1988); - The Magna Charta of European Universities (Bologna, 1988). S-au stabilit acorduri internaţionale şi relaţii de colaborare cu diverse universităţi din lume, de care beneficiază un număr însemnat de studenţi şi cadre didactice. Iată doar câteva dintre ele: National Technical University of Athens; Free University of Amsterdam; University College of Galway; University of Exeter; University of Hamburg; Universitee de la Mediteranee-Aix Marseille; I.U.T. Angers; Universidad de Sevilla; Katholieke Universiteit Leuven; Gent Universiteit; Universidad Politecnica de Valencia; National University of Ireland; Japan Society for Promotion of Science Tokyo; Institutul de Cerecetare pentru Fizica şi Ştiinţa Materialelor din Budapesta; Universitee de Liege; University of Piraeus; Universitatea “Carlo Cattaneo” Castellanza; Letterkenny Institute of Technology. Participarea Universităţii “Petru Maior” din Târgu-Mureş la programele europene de cooperare interuniversitară (TEMPUS, SOCRATES / ERASMUS / MINERVA / COMENIUS, LEONARDO DA VINCI, CEEPUS) a permis unui număr de peste 40 de studenţi să beneficieze de burse de studii în străinătate, cu durate cuprinse între o lună şi un semestru. Mobilităţile efectuate în cadrul programului SOCRATES au beneficiat de recunoaştere academică integrală a perioadelor de studii, practicându-se sistemul european de credite transferabile.

Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră Desfăşoară activităţi de consiliere şi orientare pentru carieră, servicii de specialitate în domeniul asistenţei psihologice, activităţi de analiză instituţională, cercetări sociologice şi marketing educaţional. Aceste servicii sunt gratuite pe tot parcursul educaţional, iar studenţii le accesează pentru sprijinul calificat pe care-l primesc în definirea propriului proiect de viaţă şi de carieră, în demersul de optimizare a performanţelor academice, dar şi pentru asistenţă în vederea inserţiei pe piaţa muncii. Centrul de Consiliere asigură contactul studenţilor şi absolvenţilor cu mediul economic şi de afaceri, prin crearea de parteneriate cu diverse companii, în care studenţii realizează stagii de internship în vederea angajării; de asemenea, sprijină şi stimulează iniţiativele antreprenoriale ale studenţilor şi realizează colaborarări cu organisme şi organizaţii de profil – interne şi internaţionale – favorabile deschiderii de oportunităţi educaţionale şi de afaceri.

Centrul de Formare Continuă a Personalului Didactic din Învăţământul Preuniversitar Are ca obiectiv derularea Programului intitulat Educaţia XXI , acreditat şi finanţat de M.E.C.I. (prin Decizia nr. 39/26.07.2004), asigurând formarea continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, gimnazial şi liceal. Universitatea "Petru Maior" din Târgu-Mureş desfăşoară acest program în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Casa Corpului Didactic. Scopurile pe care le urmăreşte sunt: Profesionalizarea carierei didactice în judeţul Mureş şi zonele adiacente; Asigurarea unei dinamici profesionale şi evoluţii în cariera didactică , prin utilizarea sistemului de credite transferabile conform normelor Centrului Naţional de Formare Continuă; Reconsiderarea rolului U.P.M., ca instituţie de învăţământ universitar şi postuniversitar, ca adevărată universitate pentru comunitate . Se asigură realizarea tipurilor de competenţe profesionale generale tuturor disciplinelor, cuprinse parţial în fiecare din cele trei module, iar în al doilea rând, asigură formarea de competenţe specifice prin discipline obligatorii: "Specialitate" şi "Didactica în specialităţi". Programul nu se suprapune pregătirii pentru obţinerea gradelor didactice, fiind o perfecţionare prin pregătire mereu actualizată, din 5 în 5 ani.

Compartimentul Managementul Calităţii Are ca principale sarcini elaborarea Manualului Calităţii şi a procedurilor de calitate, implementarea şi certificarea Sistemului de Management al Calităţii în conformitate cu SR EN ISO 9001:2001.

Centrul de instruire şi perfecţionare (CIP) Centru teritorial instituţionalizat, înfiinţat în cadrul unui program PHARE 2000, destinat formării continue a viitorilor şi actualilor întreprinzători, managerilor şi personalului din IMM-uri. Activităţi: furnizarea de servicii de consultanţă şi de programe de educaţie a adulţilor pentru managerii de vârf şi de mijloc, formare continuă / perfecţionare, ECR; organizarea de evenimente, simpozioane, workshop-uri şi instruiri virtuale, publicarea de cărţi, CD-uri, iniţierea şi realizarea unor proiecte de dezvoltare.

Dotări, facilităţi, servicii sociale

Spaţii de învăţământ – dotări tehnice: Activitatea didactică se desfăşoară în şapte edificii moderne, ce pot găzdui simultan peste 2500 de studenţi. Dispunând de laboratoare dotate cu peste 1000 de calculatoare şi acces Internet wireless, Universitatea este un important nod Internet, una din cele cinci staţii naţionale de distribuţie ale reţelei RoEduNet, destinate instituţiilor educaţionale din România. Universitatea dispune de spaţii moderne de învăţământ, special amenajate – săli de curs şi laboratoare - destinate diferitelor domenii pe care le şcolarizează şi dotate conform standardelor universitare. Toate aceste spaţii şi laboratoare dispun de dotări ce permit o largă utilizare a tehnicii de calcul, comunicarea prin Internet devenind o practică de rutină pentru studenţii de la toate specializările. Expresia politicii de investiţii în domeniul dotării universităţii la nivelul celor mai înalte standarde o reprezintă crearea unei noi locaţii pentru Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative. Inaugurat în toamna anului 2005, noul spaţiu de învăţământ, prin laboratoarele şi sălile specializate, oferă studenţilor condiţii confortabile de pregătire şi instruire de cel mai înalt nivel. O nouă sală de sport multifuncţională, precum şi o clădire de laboratoare au fost construite în ultimii doi ani.

Biblioteca Universităţii Petru Maior

Universitatea “Petru Maior” dispune de o bibliotecă de uz intern, cu caracter enciclopedic, de serviciile căreia beneficiază toţi studenţii şi toate categoriile de personal din universitate. Fondul de carte este de peste 147.200 de exemplare, existând suport informatizat pentru un număr însemnat de lucrări cu caracter didactic: cursuri, culegeri de probleme şi îndrumătoare de lucrări sau proiecte, site-uri şi CD-uri educaţionale, precum şi câteva sute de colecţii de periodice de specialitate, casete audio şi video. Localul bibliotecii cuprinde biblioteca centrală cu o sală de lectură cu 100 de locuri şi o sală pentru reviste străine şi biblioteca din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative cu o sală de lectură cu 60 locuri.

Pagina Internet şi staţia RoEduNet

Universitatea a dotat şi pus în funcţiune un centru de comunicaţii internaţionale prin Internet, fiind una din cele cinci staţii naţionale ale reţelei RoEduNet pentru instituţiile academice din România şi nodul zonal pentru întreg centrul universitar Târgu - Mureş. Acest centru a intrat, prin hotărâre guvernamentală, în structura reţelei naţionale de învăţământ RoEduNet, structură de mare importanţă pentru funcţionarea universităţilor. Acest fapt asigură infrastructura necesară dezvoltării Tehnologiilor Educaţionale Avansate în domeniul educaţiei.

Baza sportivă

Activitatea sportivă de performanţă se desfăşoară în cadrul Clubului Sportiv Universitar Târgu-Mureş, precum şi în moderna sală de sport a universităţii „Petru Maior”, clădirea de pe str. Republicii nr. 38.

Editura Universităţii Petru Maior

Editura Universităţii "Petru Maior" din Târgu-Mureş: a luat fiinţă în anul 1995, în baza avizului Ministerului Culturii nr.3543/22.03.1995 şi are scopul de a facilita publicarea unor lucrări cu caracter didactic, destinate studenţilor, precum şi a lucrărilor de certă valoare, cu caracter tehnico-ştiinţific, având ca autori cadre didactice titulare şi/sau asociate ale Universităţii “Petru Maior” şi fiind acreditată de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior. Cărţi tipărite în 2002 - 18 titluri, în 2003 – 10 titluri, în 2004 - 39 titluri; în 2005 s-au editat 16 lucrări, în 2006 - 8 lucrări, iar în total, de la înfiinţare 165. Universitatea mai dispune de un atelier propriu de multiplicare în care au fost tipărite, în cursul anului 2002, 10.426 de exemplare de cursuri, în 2003 - 17.269 de exemplare, iar în 2004 un număr de 28.500 exemplare.

Campus universitar

Căminul studenţesc numără 400 de locuri, fiind unul din cele 6 cămine din complexul studenţesc al centrului universitar Târgu-Mureş, dotat cu reţea de Internet, la care studenţii au acces gratuit şi nelimitat.

Organizaţii studenţeşti

“ASUPM” – Asociaţia Studenţilor din Universitatea “Petru Maior” este o organizaţie independentă, cu personalitate juridică şi urmăreşte promovarea şi apărarea demnităţii, drepturilor şi intereselor membrilor săi, participarea activă şi constructivă la viaţa academică, precum şi asigurarea cadrului de desfăşurare a activităţilor sociale şi culturale. Asociaţia “Gheorghe I. Brătianu”, fondată în 1996 de către prima generaţie de studenţi de la profilul Istorie – Limba şi literatura engleză din cadrul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere, are scopul de a stimula activitatea ştiinţifică, promovarea de relaţii profesionale prin participarea şi organizarea de sesiuni de comunicări ştiinţifice şi continuarea activităţii publicistice. “AIESEC” – Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Economie şi Management – din Târgu-Mureş este persoană juridică din anul 2000 şi se implică în dezvoltarea personală şi profesională a tinerilor din mediul universitar târgu-mureşean, prin diverse programe şi proiecte.

Legături externe