Bucureşti
De la Metapedia
Bucureşti este cel mai mare oraş al României, din 1862 capitala acestei ţări.
Cuprins |
[modifică] Istorie
Legenda spune că întemeietorul Bucureştilor ar fi un oarecare cioban Bucur. Bucureştiul este atestat arheologic din secolul al XIV-lea, iar documentar din 1459[1]. Primul act domnesc cunoscut care atestă existenţa Bucureştiului, a fost emis de Vlad Ţepeş la data de 20 septembrie 1459. Actul respective era un hrisov prin care domnitorul Vlad Ţepeş “cu a sa bunăvoinţă, cu inimă curată şi luminată”, dăruieşte “lui Andrei şi cu fiii săi, Poiana lui Stev şi lui Iova şi lui Drug… ocina lui Petre din Ponor… Şi cine dintre dânşii va muri, iar ocinele să fie celor rămaşi, la dânşii prădalnica să nu fie” (prădalnică=normă juridică prin care moşiile familiilor fără urmaşi pe linie masculină reveneau domnului, iar exceptarea de la această prevedere făcea să poată fi moştenite şi de partea feminină)[2].
Actul a fost eliberat cu scopul de a-i scuti pe cei amintiţi în hrisov de dările obişnuite şi se încheia cu menţiunea că “s-a înscris în septembrie 20, în cetatea Bucureşti, în anul 6968 [1459]. Hrisovul era un pergament lung de 45,5 cm şi lat de 30,5 cm. El a intrat în circuitul public în 1906 cu ocazia unei expoziţii organizate în Bucureşti, fiind trimis de învăţătorul Alexandru Bunceanu din comuna Nadanova, judeţul Mehedinţi. Pergamentul nu se afla într-o stare prea bună, având unele rupturi şi pecetea căzută, însă faptul că era un document autentic, a făcut ca Academia Română să-l achiziţioneze în 1908. Chiar dacă cel mai vechi document cunoscut care atestă Bucureştiul este din 1459, descoperirile arheologice demonstrează că Bucureştiul are în mod cert o vechime mult mai mare[3].
Alte două acte eliberate de Vlad Ţepeş care vorbesc despre Bucureşti, au fost scrise în limba latină şi datează din 13 iunie 1458 respectiv 4 iunie 1460, având precizările că au fost emise, primul “lângă râul apei Dâmboviţa“, iar celălalt în “castrul de lângă râul Dâmboviţa“[4].
Săpăturile arheologice făcute la Curtea Veche au scos la iveală o primă cetăţuie cu suprafaţa de 160 mp, care se pare că era un turn fortăreaţă înconjurat de un şanţ de apărare. Ulterior, Vlad Ţepeş pe la 1458-1459 a construit o nouă cetate peste ruinele celei anteroare. Noua cetate a fost construită din piatră de râu, sub formă dreptunghiulară pe o suprafaţă de cca. 700 mp[5].
Din 1659 Bucureştii devin capitala Ţării Româneşti.
[modifică] Cultura
Universitatea Bucureşti a fost înfiinţată prin decretul semnat de Alexandru Ioan Cuza în data de 4/16 iulie 1864, actul fiind contrasemnat şi de ministrul instrucţiunii publice Dimitrie Bolintineanu[6]. Clădirea universităţii a început să fie construită în anul 1857, ca urmare a demersurilor făcute de Gheorghe Costaforu pe lângă caimacamul Alexandru Ghica în vederea construirii “Academiei Naţionale”. Planul edificiului a fost conceput de arhitectul Schalatter, ulterior fiind cooptaţi şi arhitecţii Alexandru Orăscu şi Benisch. Alexandru Orăscu a fost diriginte al lucrărilor, iar mai târziu a îndeplinit funcţia de rector. Decretul din 1864 a hotărât reunirea sub numele de “Universitatea Bucureşti” a unor facultăţi deja existente, înfiinţate anterior: Facultatea de ştiinţe juridice şi politice fondată în 1859 avându-l ca decan pe Constantin Bozianu, Facultatea filosofică înfiinţată în 1860 la dorinţa lui Ion Maiorescu, Şcoala centrală de ştiinţe exacte fondată în 1862, şi Şcoala superioară de ştiinţe înfiinţată în 1863. Primul rector al universităţii a fost Gheorhe Costaforu din 1864 şi până în 1871, a urmat Ion Zalomit în perioada 1871-1885, Alexandru Orăscu, Titu Maiorescu, Gregoriu Ştefănescu, Constantin Dimitrecu-Iaşi. De la constituirea sa, Universitatea Bucureşti a mai fost înzestrată cu instituţii importante cum ar fi: Biblioteca, Muzeul de ştiinţe naturale, Muzeul de antichităţi, Grădina botanică, Şcoala normală superioară, Observatorul astronomic, Muzeul universităţii etc.
[modifică] Populaţie
Conform catagrafiei din 1798 localitatea avea 30000 de locuitori, iar în 1831 se ajunge la 60587 locuitori.
Recensămîntul din 1992 găseşte 2.067.000 locuitori, iar la recensămîntul din 2002 erau 1.926.000 locuitori.
[modifică] Împărţire administrativă
Administrativ, oraşul e împărţit în 6 sectoare, fiecare avînd primărie proprie.
[modifică] Monumente în Bucureşti
- Parcul Carol I din 1906 a arhitecţilor E. Redont, Ion D. Berindei, Leonida Negrescu, aflat în str. 11 Iunie;
- Mormântul Eroului Necunoscut de la 1923, Piaţa 11 Iunie, sect. 4, “Parcul Carol I”;
- Monument funerar al profesorului dr. N. C. Paulescu al sculptorului Dimitrie Paciurea, Calea Şerban Vodă nr. 249, sect. 4, Cimitirul Bellu;
- Grădina Botanică din perioada 1860 – 1866 a arhitectului Octav Doicescu, Şos. Cotroceni nr. 32;
- Fântâna “Mioriţa” a arhitectului Octav Doicescu şi a sculptorului Miliţa Pătraşcu din şoseaua Bucureşti - Ploieşti nr. 16, sect. 1;
- Monumentul Infanteristului (1916 - 1918) a sculptorului Spiridon Georgescu din şoseaua Cotroceni, sect. 4;
- Monumentul pompierilor din Dealul Spirii a sculptorului W. Hegel, Calea 13 Septembrie, sect. 5, la intersecţia cu str. Izvor;
- Bustul lui Nicolae Iorga a sculptorului Ion Irimescu, Bd. Aviatorilor nr. 1, sect. 1, în faţa Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”;
- Bustul lui Nicolae Titulescu a sculptorului Ion Irimescu, Bd. Banul Manta, sect. 1, la intersecţia cu bd. Nicolae Titulescu;
- Bustul lui Vasile Pârvan a sculptorului Oscar Han, str. Coandă Henri nr. 11, sect. 1;
- Statuia lui George Enescu a sculptorului Ion Jalea, Bd. Kogălniceanu Mihail, sect. 5, în parcul Operei;
- Statuia lui Mihail Kogălniceanu a sculptorului Oscar Han, Piaţa Kogălniceanu Mihail, sect. 2;
- Bustul Tudor Vladimirescu a sculptorului Ion Irimescu;
- Monumentul Eroilor căzuţi în primul şi al doilea război mondial, Bd. Pallady Theodor, sect. 3, intersecţia cu bd. N. Grigorescu;
- Piatra de mormânt a lui Grigore Ghica IV din 1732 aflată în str. Doamna Ghica nr. 3, sect. 2, în curtea Bisericii “Înălţarea Domnului” - Doamna Ghica;
- Complexul funerar: osuar şi morminte individuale ale Eroilor căzuţi în primul război mondial şi Cimitirul Eroilor căzuţi în primul război mondial, din Bulevardul Ghencea nr. 10, sect. 6, Cimitirul Ghencea Militar;
- Cimitirul Eroilor căzuţi în Revoluţia din decembrie 1989 şi Cruce comemorativă din Calea Şerban Vodă nr. 249, sect. 4, Cimitirul Bellu;
- Casa memorială George Călinescu”, str. Călinescu George nr. 53, sect. 1;
- Casa Mihail Sadoveanu, str. Delavrancea Barbu nr. 47, sect. 1;
- Casă Pantelimon Halipa, str. Donici Alexandru nr. 32, sect. 2;
- Casa memorială Gala Galaction, str. Galaction Gala nr. 51, sect. 1;
- Banca Albina, str. Ghica Ion nr. 5, sect. 3;
- Casa Barbu Delavrancea din perioada 1910 – 1914 a arhitectului Nicolae Nenciulescu;
- Casa Ţuculescu, str. Lizeanu nr. 5, sect. 2;
- Casa Gheorghe Ţiţeica, construită anterior anului 1896, str. Lupu Dionisie nr. 80, sect. 1;
- Casa Spiru Haret, construită anterior anului 1894, str. Manu Gheorghe nr. 7, sect. 1;
- Casa memorială Tudor Arghezi, str. Mărţişor nr. 26 - A, sect. 4;
- Casa Ştefan Luchian, din perioada 1880 – 1920, str. Mendeleev D. I. nr. 29, sect. 1;
- Mormântul lui Ion Eliade Rădulescu (curtea lui Mavrogheni), str. Monetăriei nr. 4, sect. 1;
- Casa inginerului Anghel Saligny din jurul anilor 1920, str. Occidentului nr. 8 - 10, sect. 1;
- Casa George Coşbuc din perioada 1880 – 1920, Calea Plevnei nr. 40, sect. 1;
- Casa Constantin Tănase din perioada 1880 – 1920, str. Puţul cu Plopi nr. 10, sect. 1.
[modifică] Note
- ^ Giurescu&Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, p.239
- ^ Revista Magazin Istoric nr.9/1984, Petre Dache, “Făcătorul de dreptate Vlad Ţepeş”, p.19
- ^ Revista Magazin Istoric nr.9/1984, Petre Dache, “Făcătorul de dreptate Vlad Ţepeş”, p.19
- ^ Revista Magazin Istoric nr.9/1984, Petre Dache, “Făcătorul de dreptate Vlad Ţepeş”, p.19
- ^ Revista Magazin Istoric nr.9/1984, Petre Dache, “Făcătorul de dreptate Vlad Ţepeş”, p.23
- ^ Lucian Predescu, “Enciclopedia Cugetarea”, p.581
