Constantin Negruzzi

Constantin (Costache) Negruzzi (1808, satul Hermeziu, judeţul Iaşi – 24 august 1868) a fost un om politic şi scriitor român din perioada paşoptistă.

Biografie

Născut în Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), lângă Iaşi, şi-a început învăţătura în greceşte cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iaşi, iar româneşte învăţă singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuşi mărturiseşte într-un articol intitulat Cum am învăţat româneşte, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuinţate de profesorii din acea vreme.

Izbucnind revoluţia din 1821, a fugit în Basarabia cu tatăl său. La Chişinău face cunoştinţă cu poetul rus Puşkin, care-i deşteaptă gustul pentru literatură şi cu un emigrant francez de la care ia lecţii de limba şi literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.

Dupa moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viaţa politică, cum făceau toţi fiii de boieri pe atunci.

În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), şi câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioţilor de peste munţi, studie istoria şi dădu la lumină Aprodul Purice ca un fel de protestare indirectă la adresa domnului şi boierilor din timpul său.

Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale şi doritor de progres. În 1840 este ales primar al oraşului Iaşi.

Negruzzi nu ia parte la mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând numai mai târziu ca judecător, ca membru în Divanul domnesc (1857) şi apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanţelor, ca deputat şi ca epitrop la Sf. Spiridon.

Se stinge din viaţă la 24 august 1868, şi este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeştii Vechi.

Cronologie

• 1808 – Se naşte la Trifeştii Vechi (Iaşi) Costache Negruzzi, fiul paharnicului Dinu Negruţ şi al Sofiei Hermeziu. După ce învaţă în casă limba greacă şi franceză, îşi însuşeşte limba română cu un dascăl de la Seminarul de la Socola, episod povestit cu mult umor în Cum am învăţat româneşte. Adevărata românească o învaţă după cărţile populare Floarea darurilor şi Istoria lui Arghir şi a prea-frumoasei Elene şi după cartea lui Petru Maior Despre începutul românilor – „Astfel Petru Maior m-a învăţat româneşte.“
• 1821/1822 – Familia părăseşte Iaşii în urma mişcării eteriste, stabilindu-se la moşia Şărăuţi din ţinutul Hotinului, apoi la Cernăuţi, unde viitorul scriitor a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Aleksandru Puşkin, exilat aici de autorităţile ţariste.
• 1823 – Familia se întoarce la Iaşi.
• 1826 – Moare tatăl scriitorului, Dinu Negruţ.
• 1825/1835 – În urma morţii tatălui, ocupă diverse funcţii administrative, de la aceea de diac la vistierie până la cea de secretar al Adunării Obşteşti.
• 1835 – Traduce Triizăci ani sau viaţa unui jucătoriu de cărţi după opera cu acelaşi titlu a lui Victor Ducange şi M. Dinaux.
• 1836 – În Muzeul Naţional (nr. 36, 37) apare Corespondenţa dintre doi români, unul din Ţara Românească şi altul din Moldova, pe de o parte I.H. Rădulescu, pe de alta C. Negruzzi, pe teme lingvistice de mare actualitate: simplificarea alfabetului, introducerea neologismelor, limba română unitară.
• 1837 – Traduce, la îndemnul lui Heliade care proiectase acea vestită Bibliotecă universală, Angelo, tiranul Padovei şi Maria Tudor, drame ale lui Hugo. Publică poemul Aprodul Purice, sursa de inspiraţie fiind o legendă din O samă de cuvinte a lui I. Neculce, gândit drept un fragment din proiectata epopee Ştefaniada.
• 1837/1838 – Curierul de ambe sexe al lui Heliade publică nuvela romantică Zoe, apoi traducerea poemului Şalul negru de Aleksandr Pushkin.
• 1839 – Tot în Curierul de ambe sexe publică povestirea anecdotă Au mai păţit-o şi alţii, în Albina Românească apare Regele Poloniei şi domnul Moldovei.
• 1840 – Apare la Iaşi Dacia literară sub direcţia lui Kogălniceanu, a lui Alecsandri şi a lui C. Negruzzi. În chiar numărul 1 al Daciei literare apare nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul. G. Călinescu afirmă: „Numele lui C. Negruzzi este legat de obicei de nuvela istorică «Alexandru Lăpuşneanul», care ar fi devenit o scriere celebră ca şi «Hamlet«» dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale“. Face parte din comitetul de direcţie al Teatrului Naţional din Iaşi, alături de Kogălniceanu şi de Alecsandri. Publică în Albina Românească nuvela Provinţialul, devenită Fiziologia provinţialului.
• 1842 – În Albina Românească apare Păcală şi Tândală sau Morala moldovenească: „capodopera acestei proze de hilaritate clasică este «Păcală şi Tândală», deschizând drumul lui Anton Pann şi a lui Ion Creangă“ (G. Călinescu).
• 1844 – În Propăşirea apare prelucrarea Toderică după Federigo a lui Prosper Merimée, care nemulţumeşte autoritatea domnească; autorul este exilat, iar revista oprită. Tipăreşte Vânătorul bun, o carte pe tema vânătorii pe care Odobescu o cunoaşte, devenindu-i model pentru Pseudo-kinegeticos, operă terminată cu un fragment negruzzian.
• 1846 – În Almanahul de învăţătură apare nuvela istorică Sobieski şi românii.
• 1848 – Conservator în gândire, un cumpătat, având relaţii bune cu domnitorul, Negruzzi nu este printre participanţii la evenimentele revoluţionare din acest an.
• 1849 – La Teatrul Naţional din Iaşi se reprezintă vodevilul Doi ţărani şi cinci cârlani, devenit Cârlanii.
• 1850 – Este numit director al departamentului finanţelor.
• 1851 – Publică farsa într-un act Muza de la Burdujeni la sfârşitul căreia Negruzzi adaugă o notă: „Noi am zis - nu ne mai aducem aminte unde - că sunt mulţi care schingiuesc şi sfâşie frumoasa noastră limbă şi în loc de creatori se fac croitori, şi croitori răi. Asta ne-a îndemnat a compune această mică comedie crezând că facem un bine arătând ridicolul unor asemine neologişti“.
• 1853 – Negruzzi scoate revista Săptămâna.
• 1855 – În România literară a lui V. Alecsandri apar Istoria unei plăcinte şi Ochire retrospectivă.
• 1857 – Apare volumul Păcatele tinereţilor, care cuprinde toate scrierile lui Negruzzi grupate în patru cicluri:
  • I. Amintiri din juneţe (Cum am învăţat româneşte, Zoe, O alergare de cai);
  • II. Fragmente istorice (Aprodul Purice, Alexandru Lăpuşneanul, Sobieski şi românii, Regele Poloniei şi domnul Moldovei);
  • III. Neghină şi Pălămidă (Cârlanii, Muza de la Burdujeni);
  • IV. Negru pe alb (Scrisori de la un prieten).
• 1862 – În revista Din Moldova apar Studii asupra limbii române.
• 1866 – La înfiinţarea Societăţii Academice Române este numit membru al acesteia.
• 1868 – C. Negruzzi moare la Iaşi, fiind înmormântat la moşia sa Trifeşti.