Duras potrivit puţinelor izvoare păstrate a fost ales rege de către geţi în anul 85 de la naşterea lui Hristos, pe vremea când Imperiul Roman era guvernat de Domiţian. În iarna lui 85, Duras a pustiit malurile sudice ale Dunării care erau de mai multă vreme apărate de romani. Oppius Sabinus, care a fost comandant în acele locuri după Agripa, a strâns o armată şi a pornit la luptă cu geţii. Duras, cu poporul său, l-a învins şi l-a decapitat pe acest Oppius Sabinus. Când s-a aflat aceasta la Roma, în oraş s-a produs mare spaimă, deoarece mulţimea se temea că duşmanul învingător va pătrunde în interiorul imperiului şi va devasta totul. Din această cauză, Domiţian a fost nevoit să treacă, cu întreaga sa armată în Iliria şi Moesia, pregatindu-se să invadeze Dacia[1]. În aceste condiţii, în anul cca. 87, Duras a cedat puterea lui Diurpaneus-Decebal, probabil nepotul său de frate, ce se pare că se remarcase deja în luptele cu romanii. Domiţian nu a mai trecut Dunărea ci a poruncit unui comandant al său, Cornelius Fuscus, să atace. Geţii nu au întârziat să pună mâna pe arme şi, încă de la prima ciocnire, au reuşit să obţină împotriva romanilor o importantă victorie, cucerind tabăra acestora printr-o ambuscadă (probabil pe valea Oltului). Însuşi Fuscus a fost ucis în luptă[2].
Note
- ↑ Adaptare după Heinrich Pantaleonis
- ↑ Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Keith Hitchins, Dennis Deletant, Istoria românilor, p.42-43
Vezi şi
