Garabet Ibrăileanu

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare
Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, Bucureşti), a fost un critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar şi romancier român.

Biografie

  • 1871 - La 23 mai s-a născut, la Târgu Frumos, cu numele Garabet Ibrăileanu. Tatăl, armean de origine, se numea Teodor Ibrăileanu; mama, Maria Marcovici, era fiica lui Andronie şi a Varteniei Marcovici din Roman, descendenţi, la rândul lor, ai unor vechi familii armeneşti din Moldova.
  • 1872 - Părinţii, împreunã cu copilul se mută la Roman, în casa Varteniei Marcovici.
  • 1876 - Teodor Ibrăileanu, în asociaţie, arendează moşia de la Poiana lui Iuraşcu, din apropierea Romanului, unde se mută, la puţină vreme, toată familia. "Aici, la Poiana lui Iuraşcu," va scrie peste ani Garabet Ibrăileanu, "am cunoscut natura." La 17 septembrie, Maria Ibrăileanu moare după ce dăduse naştere unei fetiţe, Maria.
  • 1877 - Teodor Ibrăileanu se recăsătoreşte, după cum îi caracterizeazã fiul său gestul, în Amintiri, din “combinaţii gospodãreşti”.
  • 1878 - Din septembrie Garabet este înscris la o şcoală din Bacău, dar e mutat curând la Roman, deoarece tatăl său îşi găsise o slujbă de administrator la o moşie din apropierea oraşului. Copilul se îmbolnăveşte şi este retras de la şcoalã.
  • 1879 - 1883 - Studiază la şcoala primară din Roman.
  • 1883 - 1887 - Urmeazã cursurile gimnaziului Roman-Vodă, luând, începând cu clasa a II-a, premiul întâi în fiecare an.
  • 1887 - În septembrie se înscrie în clasa a V-a a liceului “Codreanu” din Bârlad. La 21 septembrie, moare Teodor Ibrăileanu.
  • 1888 - Ibrăileanu, împreunã cu alţi colegi, printre care [Ionescu Raicu-Rion]], înfiinţeazã societatea literarã "Orientul".
  • 1889 - În iunie societatea “Orientul” se destramă prin plecarea din Bârlad a elevilor care terminaseră liceul. La 1 iulie, împreună cu Panait Muşoiu şi Eugen Văian, scoate revista "Şcoala Nouă" care apare până în iunie 1890. Secretar de redacţie, Garabet Ibrăileanu semnează la început cu iniţiale; din numãrul 3 – cu pseudonimul Cezar Vrajă.
  • 1890 - În iunie Garabet Ibrăileanu termină liceul, iar în toamnă, îşi ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iaşi. Se înscrie la Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Iaşi; în anul întâi frecventează toate facultăţile negăsindu-şi locul.
  • 1891 - Dă examene la Şcoala Normală Superioară. O parte din obiecte erau predate tot de profesorii facultăţii. Atras de febra publicistică şi de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu lasă studiile superioare pe un plan secund, examenele trecându-şi-le cu întârziere.
  • 1890 - 1894:
  • 1894 - Termină Şcoala Normală Superioară.
  • 1895 - În aprilie susţine examenul şi obţine licenţa în ştiinţe istorico-filozofice. O cunoaşte pe Elena Carp (nascutã la 25 mai 1873), viitoarea sa soţie.
  • 1896 - Traduce Bel-Ami de Guy de Maupassant si semnează, din nou, Cezar Vrajă. Numit suplinitor la Gimnaziul de băieţi din Bacău, la 1 septembrie nu s-a prezentat la post. Rămâne în Iaşi, unde dă lecţii particulare; lucrează, sub conducerea lui Alexandru Philippide, la Dicţionarul Academiei şi îşi petrece timpul în preajma Elenei Carp.
  • 1899 - În aprilie se prezintă la postul de la Bacău.
  • 1900 - Este numit, în septembrie, profesor la Liceul Internat "C. Negruzzi".
  • 1901 - Colaborează la "Noua Revistă Română" a lui Constantin Rădulescu-Motru. La 5 iulie se căsătoreşte cu Elena Carp. Suplineşte un an, începând cu 1 septembrie, catedra de Filozofie de la Liceul Naţional (fosta Academie Mihăileană).
  • 1902 - Între lunile ianuarie şi aprilie îşi susţine examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular. Se naste Maria, unicul lor copil. La 1 septembrie este numit profesor provizoriu de limba română la Liceul Militar din Iaşi.
  • 1904 - În martie, aprilie şi mai, face, cu Elena, o călătorie în străinătate: Austria, Germania, Italia, Elveţia.
  • 1905 - Colaboreazã în numerele 1-3 ale revistei “Curentul nou”, scoasa de H. Sanielevici.
  • 1906 - În martie apare la Iasi “Viata româneascã”, directori C. Stere si Paul Bujor, secretar de redactie G. Ibrãileanu. Pânã la 1 iulie 1908, redactia revistei a fost în casa lui Ibrãileanu; dupa mutarea redactiei, cenaclul literar continuã în acelasi loc.
  • 1907 - La 18 decembrie, Ministerul îi acordã titlul de profesor definitiv.
  • 1908 - La 1 septembrie este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii române moderne a Facultãtii de litere din Iasi.
  • 1909 - Îi apare volumul Scriitori şi curente; în perioada februarie-martie se internează la sanatoriul Sf. Elisabeta, Bucuresti.
  • 1911 - Redacteazã o detaliatã biografie ce va aparea postum sub titlul "Amintiri din copilărie si adolescentã". La 5 noiembrie este destituit de minister din postul de suplinitor, în locul lui fiind numit Eugen Lovinescu, doctor în litere la Paris şi docent universitar.
  • 1911 - În decembrie G. Ibrăileanu se înscrie la doctorat.
  • 1912 - Publicã teza de doctorat: "Opera literarã a d-lui Vlahutã", în urma cãreia primeşte titlul de doctor. În iunie Consiliul facultãtii propune numirea lui Ibrăileanu ca profesor la aceeaşi catedră; de acum înainte viaţa lui Ibrãileanu se va împărţi între revistă şi Universitate.
  • 1916 - În luna august "Viata româneascã” îsi înceteazã aparitia.
  • 1918 - Între aprilie şi septembrie G. Ibrăileanu scoate cotidianul “Momentul”.
  • 1918 - În octombrie Academia Română îi respinge candidatura.
  • 1919 - Din februarie până în decembrie apare revista săptămânală “Însemnãri literare”. Ţine, la îndemnul dr. Fr. Rainer, un “curs popular” despre literatura românã la Institutul Anatomic din Iaşi.
  • 1920 - Din martie reapare “Viaţa românească”. Scoate volumul "Note si impresii".
  • 1921 - Apar volumele: "După război", "Scriitori români şi străini".
  • 1924-1925 Redacteazã "Adela" într-o primã versiune, pe care o citeste sotiei şi prietenilor.
  • 1927 - Lucreazã la o editie a poeziilor lui Eminescu ce va fi editatã în 1930 de “Cultura nationalã”. În acelasi an apar volumele: "Studii literare" si "Privind viata". Tot în 1930, redactia “Vietii românesti” se mutã la Bucuresti, editatã fiind de “Adevãrul”.
  • 1933 - În ianuarie se retrage de la conducerea revistei ce va reveni lui M. Ralea, director pentru partea ideologică si politică şi lui G. Cãlinescu, directorul partii literare si artistice. În mai, apare romanul Adela.
  • 1933 - În iunie i se conferã premiul national de prozã.
  • 1934 - Boala se agraveazã; în aprilie suportã la Bucuresti o interventie chirurgicalã; spre toamnã este internat la santoriul “Casa Diaconeselor” din Bucuresti.
  • 1936 - În noaptea de 10 spre 11 martie, Ibrãileanu a pãrãsit lumea celor vii; la 12 martie corpul profesorului a fost incinerat şi timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele din Simfonia Nr.6 "Pastorala" de Ludwig van Beethoven.

Opera

Opera critică a lui Garabet Ibrăileanu, al treilea moment important în critica românească, poate fi privită ca o sinteză a direcţiilor anterioare ilustrate de Titu Maiorescu şi C.Dobrogeanu-Gherea.

Prima lucrare importanta a lui Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească (1908) este un eseu sociologic. Autorul analizează geneza formelor culturii în România, luând ca documente operele scriitorilor mai însemnaţi din perioada 1840-1880, adică din momentul apariţiei revistei lui Mihail Kogălniceanu, Dacia literară - unde se afirmă pentru întâia oară spiritul critic, condamnându-se literatura de imitaţie şi se atrage atenţia asupra necesităţii reprezentării caracterului naţional - până la constituirea statului român modern, când România a luat fizionomia unui stat european. Această operă a lui Ibrăileanu, de o cuceritoare vioiciune dialectică, conţine obsevaţii pătrunzătoare asupra atitudinii principalilor scriitori români faţă de formele de civilizaţie şi cultură dintr-un proces de patru decenii de dezvoltare, trecând prin revoluţia burghezo-democrată de la 1848, Unirea Principatelor şi dobândirea independenţei naţionale.

Următoarele volume de critică, Scriitori şi curente (1909), Opera literară a d-lui Vlahuţă (1912), Note şi impresii (1920), După război (1921), Sciitori români şi străini (1926), Studii literare (1930) conţin observaţii mereu valoroase despre clasici (Cârlova, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale) sau despre contemporani la impunerea cărora Ibrăileanu a contribuit (Sadoveanu, I.Al. Brătescu-Voineşti, Gala Galaction, G. Topârceanu, Demostene Botez, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Henriette Ivonne Stahl). Observaţia despre caracterul filosofic al romanţelor lui Eminescu, despre caracterul de nuvelă al basmelor lui Creangă, despre semnificaţia numelor comice din teatrul şi proza lui Caragiale, sublinierea lirismului prozei lui Sadoveanu, a psihologiei inadaptatului din proza obiectivă a lui Brătescu-Voineşti, autoironiei lui Topârceanu, sincerităţii lui Demostene Botez, a pozei rostadiene din sonetele lui M.Codreanu, a creaţiei de tipuri din proza de evocare a copilăriei a lui Ionel Teodoreanu au devenit apoi locuri comune ale criticii, circulând detaşate de autor, ca nişte adevăruri necesare.

Două eseuri originale, de răsunet ale lui Ibrăileanu sunt Literatura şi societatea, apărut ca introducere la teza de doctorat Opera literară a d-lui Vlahuţă şi, respectiv, Creaţie şi analiză din volumul Studii literare. În cel dintâi, criticul aruncă o lumină nouă asupra raportului dintre artist şi societate prin teoria selecţiei, insistând asupra corespondenţei dintre idealul artistic şi aspiraţiile publicului la un moment dat, relaţie care explică soarta plină de peripeţii a artistului de geniu, totdeauna receptat printr-o latură a creaţiei sale şi succesul sau insuccesul artistului conformist. În cel de-al doilea, Ibrăileanu stabileşte, referindu-se la romanul contemporan, două tipuri mai răspândite, unul constând din prezentarea comportării eroilor, a faptelor lor, şi altul constând din comentarea stărilor sufleteşti, altfel spus romanul narativ şi romanul analitic, romanul epic şi romanul liric sau romanul obiectiv şi romanul subiectiv. Disociaţiile lui Ibrăileanu între creaţie şi analiză, bogat exemplificate, arată avantajele şi dezavantajele celor două procedee, lămurind câteva din misterele capodoperei.

Un volum de aforisme privitoare la conduita înţeleptului privind viaţa (1930) şi un roman de analiză a sentimentului iubirii Adela (1933), clasic în literatura noastră, încheie activitatea lui Garabet Ibrăileanu. Pentru multilaterala sa activitate, Academia Română l-a ales membru postmortem. Garabet Ibrăileanu a rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un profesor impecabil, impunător şef de cenaclu, om de o rară distincţie sufletească, prieten de neuitat, intelectual de o elevată ţinută, a cărui operă se constituie într-un moment remarcabil în istoria criticii româneşti.

Referinţe

  • Al. Dima, Concepţia despre artă şi literatură a lui G. Ibrăileanu, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1955
  • Mihai Drăgan, G. Ibrăileanu, Bucureşti, Albatros, 1971
  • Gheorghiu Mihai Dinu, Ibrăileanu, romanul criticului, Bucureşti, Albatros, 1981
  • Holban Ioan, Proza criticilor. Lovinescu; Ibrăileanu, Bucureşti, Minerva, 1983
  • Al. Piru, G. Ibrăileanu. Viaţa şi opera, Bucureşti, Minerva, 1971
Adus de la „http://ro.metapedia.org/m/index.php?title=Garabet_Ibrăileanu&oldid=9661”