Greci

Pericle

Grecii sunt un popor de origine indo-europeană, care în antichitate erau denumiţi eleni.

Începând cu anul 2000 î.Hr., o serie de triburi elene (aheii, ionienii, dorienii) vin succesiv din nordul Peninsulei Balcanice şi ocupă la început partea continentală a Greciei de astăzi, după care se răspândesc şi în insulele din jurul Peninsulei Greceşti şi în Asia Mică. Ajunşi în acele locuri, aceste triburi se amestecă cu popoarele neolitice aflate deja acolo şi întemeiază mici regate, guvernate de regi sau de aristocraţi. Un astfel de exemplu este cetatea Micene, construită de ahei. Descoperirile arheologice au scos la iveală că cetatea era înconjurată de ziduri puternice, sunt găsite ruinele unui palat, iar în mormintele conţineau bijuterii, măşti mortuare şi vase din aur şi ceramică. Această civilizaţie numită miceniană a fost distrusă ca urmare a năvălirii altor triburi elene, a dorienilor (sec IX-VII î.Hr.).

Potrivit legendei, numele de eleni al acestor triburi vine de la un strămoş comun Ellen, ai cărui fii şi nepoţi: Eolus, Dorus, Aheus, Ion, au dat numele principalelor grupări tribale: eolienii, dorienii, aheii şi ionienii.

Între secolele al VIII-lea şi al VII-lea î.Hr., Grecia a trecut de la comuna primitivă la sclavagism. Această perioadă este cunoscută sub numele de epoca homerică, datorită faptului că poetul Homer prin poemele Iliada şi Odiseea a descris viaţa societăţii greceşti din acea perioadă. Principalele evenimente consemnate în poemele homerice au fost războiul troian şi peripeţiile eroului grec Ulise.

În viaţa de zi cu zi grecul de rând trăia în condiţii modeste: case mici, simple, mobilă redusă la strictul necesar, mâncarea pe bază de legume, vegetale, peşte, rareori carne. Îmbrăcămintea grecilor era simplă. Femeile purtau o rochie creaţă prinsă la mijloc şi sandale, iar bărbaţii o tunică scurtă şi pantaloni scurţi şi de asemenea sandale. Viaţa socială şi de familie este dominată de bărbaţi, care îşi petrec timpul la muncă şi la distracţii în afara casei. Femeile stăteau în casă în aripa rezervată lor şi îşi părăseau locuinţa doar la sărbători. La Atena, femeia era considerată inferioară bărbatului, fiind exclusă din viaţa publică. Războinicii aveau un echipament format din pieptar, coif, scut, lance, suliţă şi jambiere de metal.

Marea colonizare greacă a avut loc între secolele al VIII-lea şi al VI-lea şi a avut cauze economice, sociale şi politice. Aceste cauze au constat în: lipsa de pământ, care acaparat de aristrocraţie, a făcut ca populaţia săracă să caute alte locuri unde să trăiască, sau conflictele social-politice dintre clasa aristrocraţiei pe de o parte şi meşteşurarilor şi comercianţilor pe de alta, i-a forţat pe cei din urmă ca din poziţia de învinşi să părăsească oraşele respective. Cele mai importante colonii greceşti au fost: Siracuza în Sicilia, Neapolis în sudul Italiei, Massilia (Marsilia în Franţa), Bizanţul cunoscut şi sub numele de Constantinopol, Naukratis în Egipt, Histria, Tomis (Constanţa) şi Callatis (Mangalia) în Dobrogea.

Grecia antică

În viaţa economică, agricultura era importantă pentru greci, chiar dacă pământul nu era roditor şi clima uscată. Ei produceau ulei de măsline, vin şi fructe, iar alte produse de care aveau nevoie le importau: cereale, carne, lemn. Erau buni meşteşugari, având ateliere mici în care lucra proprietarul împreună cu 2-3 sclavi, dar prin secolele al V-lea şi al IV-lea existau şi ateliere mari cu zeci de sclavi. Comerţul este înfloritor. Pireul era cel mai important port comercial al Greciei, în secolul V î.Hr. grecii exportau ceea ce produceau: ulei de măsline, vin, articole de artizanat. Ca urmare a îmbogăţirii negustorilor atenieni la sfârşitul secolului al V-lea î.Hr se înfiinţează primele bănci.

Religia a reprezentat un aspect important în Grecia, în viaţa publică şi particulară, în artă şi literatură. Religia grecilor era una politeistă, în care Zeus era stăpânul familiei zeilor din Olimp. Cultul consta în implorarea protecţiei divine, fiind un ansamblu de acte rituale: rugăciuni, ofrande, libaţii, sacrificii. Descoperirile arheologice ale tăbliţelor de la Cnossos, Pylos şi Mycene îi consemnează pe zeii homerici cu numele lor clasice: Zeus, Hera, Atena, Poseidon şi Dionysos. De menţionat este faptul că tradiţiile religioase ale grecilor au fost modificate de simbioza cu autohtonii. Astfel, Nilsson a remarcat că, din cele patru centre religioase ale Greciei clasice : Delfi, Delos, Eleusis şi Olympia, pe primele trei micenienii le moşteniseră.

Sanctuarele erau locurile unde erau veneraţi zeii. De exemplu Delfi era sanctuarul lui Apollo, iar Olimpia era sanctuarul lui Zeus. Zeul Apollo era consultat şi de simplii cetăţeni, dar şi de unii suverani străini, indiferent de problema pe care o aveau. Oracolul vorbea prin intermediul unei femei, Pytia şi transmitea răspunsuri ambigue, pe care le tălmăceau preoţii. Pentru cinstirea zeului se depuneau ofrande, iar multe cetăţi greceşti au construit mici edificii (tezaure) pentru a le adăposti. În sanctuarul lui Zeus, se desfăşurau la fiecare patru ani celebrele Jocuri Olimpice, iar pe timpul desfăşurării lor (cinci zile) se proclama suspendarea tuturor ostilităţilor. Învingătorul de la Jocurile Olimpice primea doar o cunună de lauri, însă căpăta un prestigiu enorm, iar cetăţile de unde provenea respectivul, îl copleşeau cu daruri, fiind onorate de o asemenea victorie.

Ca urmare a dezvoltării vieţii economico-politice, în societatea greacă s-a ridicat şi cultura. Grecii au fost influenţaţi de cultura orientală şi de cea cretană pe care le-a asimilat şi le-a dat o formă nouă şi variată. Astfel, luând drept model alfabetul fenician pe care l-a perfecţionat şi adaptat, grecii şi-au creat un alfabet propriu, care conţinea 24 de litere. Mitologia greacă formată din legende, conţinea povestiri despre faptele zeilor şi ale eroilor. Teatrul a apărut ca urmare a organizării serbărilor populare şi religioase, primăvara şi toamna în cinstea zeului viţei-de-vie, Dionysos. Cei mai importanţi poeţi au fost Eschyl, Sofocle şi Aristofan. Primii doi au scris tragedii, iar cel de-al treilea comedii. În filosofie se remarcă Socrate, Platon şi Aristotel, în timp ce Herodot este considerat „părintele istoriei” iar Hipocrate din Kos cel al medicinii. Templele erau adevărate opere de artă şi erau construite în cinstea zeilor. Principalele părţi ale unui templu erau coloanele, frontonul şi friza. În funcţie de partea lor superioară, coloanele erau de trei tipuri: dorice, ionice şi corintice. În sculptură, artiştii greci realizau statui din bronz sau din marmură, uneori din aur şi din fildeş, şi au scos în evidenţă frumuseţea corpului omenesc. Cel mai renumit sculptor a fost Fidias, care a realizat statuia lui Zeus din Olimpia considerată una din cele şapte minuni ale lumii. Alte sculpturi celebre sunt: Discobolul al lui Myron, Venus de Milo şi Hermes cu Dionysos copil de Praxiteles.

Pe plan politic, Grecia antică, ce cuprindea o comunitate întinsă pe o suprafaţă geografică vastă, mai ales datorită marii colonizări greceşti a fost împărţită timp de secole în două forţe politice antagonice: Liga ateniană numită Liga de la Delos (condusă de Atena) şi Liga peloponeziacă (condusă de Sparta). Lupta dintre aceste două tabere pentru putere, a fost caracterizată în plan ideologic prin opoziţia dintre democraţie şi oligarhie ca formă de organizare şi guvernare politică a statului sclavagist.

Dacă în timpul Solon (sec. VI î.Hr.), considerat legiuitorul care a reformat democratic Atena, oraşul era împărţit în două partide: eupatrizii şi demosul, care reprezentau interesele a două grupări sociale antagonice, după Solon, Atena s-a divizat, în trei tabere politice ce reflectau accentuarea stratificării sociale: pedienii (aristocraţia funciară), paralienii (negustorii şi comercianţii) şi diacrienii (agricultorii şi păstorii nevoiaşi). Fiecare din această dorea o formă de guvernare, care să corespundă intereselor grupului social pe care îl reprezenta (primul tindea spre oligarhie, al doilea, spre o formă moderată, iar al treilea, spre democraţie). În secolul al V-lea î.Hr. va triumfa democraţia sclavagistă, denumită astfel, deoarece îi excludea din viaţa democratică pe sclavi, care reprezentau marea masă a producătorilor de bunuri.