Aristoteles

De la Metapedia
(Redirecționat de la Aristotel)
Salt la: navigare, căutare

Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost un savant şi filosof grec, discipol al lui Platon, care mai era denumit şi Stagiritul. A fost unul dintre cei mai mari filosofi ai antichităţii, dar şi ai istoriei universale. Opera sa conţine studii de zoologie, botanică, geografie, medicină, matematică, astronomie, fizică, artă, literatură, pedagogie. Este considerat ca întemeietor al ştiinţei politice, punând bazele şi altor discipline noi precum etica, logica, economia politică etc.

Date biografice

Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraş din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea şi bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.

Rămas orfan de copil, Aristotel îşi petrece primii ani la Stagira şi Pella, iar la 18 ani intră în Academia lui Platon, unde rămâne 19 de ani, mai întâi elev apoi profesor; după moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este începutul unei serii de călătorii pentru cunoaşterea şi studiul formelor de stat şi de conducere existente la acea perioadă. În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvârşi educaţia tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca Alexandru cel Mare). În ceea ce priveşte înfăţişarea sa, se ştie că avea ochii mici, picioare subţiri, vorba cepeleagă, însă avea îmbrăcăminte plăcută, tunsoare minunat îngrijită şi inele cu pietre scumpe de o rară frumuseţe Laert V.I.1. Referitor la viaţa sa personală se afirmă că s-a îndrăgostit de amanta (concubina) prietenului său, s-a căsătorit cu ea, şi-i aducea daruri care se aduceau doar divinităţilor Laert V.I.4.

Opera

Ca şi magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca şi autorul o istorie interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renaşterii, deci unele dintre ele pot rămîne necunoscute şi pînă în prezent. După moartea lui Teofast, urmaşul lui Aristotel la conducerea şcolii, lucrările marelui filosof sînt duse în Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sînt aduse la Roma şi ajung mai tîziu pîna la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic şi ştiinţific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) şi profunzime, a stat la baza gândirii medievale creştine şi islamice şi a fost axul culturii Occidentului până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite (Diogenes Laertios menţiona 145), s-au păstrat 47.

Opera sa cuprinde:

Discursuri cu caracter retoric

  • Elogiul lui Platon
  • Elogiu către Alexandru
  • Elegia pentru Eudemos

Dialoguri în genul celor platonice

  • Despre filosofie
  • Despre justiţie
  • Despre poeţi - păstrate fragmentar

Tratate de erudiţie

  • Constituţia atenienilor
  • Istoria animalelor (Historia Animalium)
  • Despre cer(De caelo)

Lucrările lui Aristotel sunt împărţite în cinci categorii şi formează Corpus Aristotelicum

Scrieri de logică

    • Categorii (Categoriae)
    • Despre interpretare (De Interpretatione)
    • Analitica Primă (Analytica Priora)
    • Analitica Secundă (Analytica Posteriora)
    • Topica (Topica)
    • Respingerile Sofistice (De Sophisticis Elenchis)

Scrieri despre ştiinţă

Scrieri metafizice

Scrieri etice

Scrieri estetice

Scriere în afara Corpus Aristotelicum

Cópii după manuscrise au fost păstrate în bibliotecile arabe; gânditorii arabi l-au readus pe Aristotel în Europa în sec. XII – XIII.

Concepte

Filosofia = ştiinţă a cauzelor prime, o cercetare a fiinţei ca fiinţă
Substanţă = Fiinţa în sine, imuabilă (identică cu sine). Acel tip de realitate a cărei existenţă nu este dependentă de altceva (v. Categorii, 2). În acest sens, substanţa poate fi universală, adică substanţă secundă (ca gen, specie, esenţă), respectiv particulară sau substanţă primă (înţeleasă ca individual).
Materia = "Forma în potenţă" sau "potenţialitate pură". Fiinţa în potenţă, în stare nedeterminată (virtualitate).
Forma = fiinţa în act, determină materia (energie)
Primul Motor = cauza mişcării din lume; este mişcătorul nemişcat, Act pur, imaterial, gândire pură (divinitatea supremă)
Omul = este un compus din materie şi formă. Corpul nu este materie decât într-un sens metaforic deoarece, ca substanţă primă, şi corpul trebuie înţeles tot ca un compus formă-materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil ca şi corp este act al corpului, adică formă în act. De asemenea, sufletul individual este la rândul său un compus care are drept formă intelectul. În concluzie, omul este o substanţă având ca formă sufletul intelectiv.
= fiinţă morală, capabilă de acţiuni în vederea binelui
= fiinţă socială "zoon politikon" (vieţuitoare socială), tinde în mod natural să trăiască în stat şi foloseşte statul drept mijloc pentru dobândirea autarhiei, adică a condiţiei necesare practicării virtuţii dianoetice.
= caută frumosul, arta fiind o imitaţie a realităţii cu rol de Katharsis (purificare a sufletului prin disciplinarea pasiunilor)
Statul = anterior familiei şi individului, este un organism natural; ideal este statul având clase sociale bine determinate
Statul = scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoţeşte practicarea virtuţilor; statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte forme de guvernământ sunt aristocraţia (poate degenera în oligarhie), republica (poate degenera în demagogie – guvernarea celor inculţi)
Ştiinţele = sunt:
  • Teoretice (matematică, fizică, metafizică)
  • Practice (etică, politică, economie)
  • Poetice (arte tehnice, retorica, poetica)
Adevărul = corespondenţa conceptelor cu realitatea
Logica = introducere şi pregătire a tuturor ştiinţelor, analiză a legilor gândirii (care sunt şi legi ale realităţii)
Categoriile = modalităţile de exprimare a fiinţei: Substanţa, Cantitatea, Calitatea, Relaţia, Locul, Timpul, Poziţia, Averea, Pasiunea, Acţiunea. Substanţa semnifică faptul de a fi (fiinţa nedeterminată), în timp ce restul de nouă categorii exprimă determinaţii ale substanţei. Substnţa este o realitate care nu are nevoie de altceva ca să existe, în timp ce categoriie desemnează realităţi a căror existenţă depinde de substanţă ("nu pot fi în afara unui substrat" - v. Categorii, cap. 2).
Silogismul = procedeul dialectic de gândire care ne duce necesar la adevăr


Vezi şi

Referinţe

  • Constantin Noica, Pentru o interpretare a categoriilor la Aristotel, ed.Academiei. Bucureşti, 1968
  • Anton Dumitriu, Logica lui Aristotel, în Istoria logicii, ed.Tehnică, Bucureşti, 1993
  • Alberto Jori, Aristotele, ed. Bruno Mondadori, Milano 2003.
  • Sorin Vieru, Începuturi de semantică logică la comentatorii antici ai "Categoriilor" , ed.Academiei, Bucureşti, 1972
  • Mircea Florian, Cosmologia elenă în "Revista de filozofie", nr.1,2,3/1929
  • Elena Anghel, Substanţă şi devenire la Aristotel, în "Revista de filozofie", nr.2/1995
  • Gheorghe Vlăduţescu, Experienţă şi inducţie la Aristotel, ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975
  • W.Windelband, Istoria filozofiei greceşti, ed. Moldova, Iaşi, 1995
  • Martin Heidegger, Despre esenţa şi conceptul lui ΦYΣΙΣ, în "Repere pe drumul gândirii", ed.Politică, Bucureşti, 1988
Adus de la „http://ro.metapedia.org/m/index.php?title=Aristoteles&oldid=15040”