Pintea Viteazul

Grigore Pintea,zis Pintea Viteazul (n. 1670, Măgoaja, comitatul Cluj — d. 14 august 1703) a fost un vestit haiduc din Ţara Lăpuşului, Maramureş.

Născut în anul 1670 ca fiu de mici nobili români din Măgoaja în fostul Comitat al Clujului, intră în conflict cu nobilii din zonă si decide să lupte împotriva nedreptăţilor sociale, fuge în codrii Maramureşului şi „haiduceşte”. Cu anii, terorizează nobilii locali care vor să-l prindă, dar, potrivit legendelor, el reuşeste să scape de fiecare dată urmăritorilor.

În timpul împăratului Leopold I, obligaţiile fiscale şi militare introduse de stăpânirea habsburgică în Transilvania au determinat o amplă mişcare de rezistenţă, cunoscută sub numele de răscoala curuţilor. Pe acest fundal, principele Francisc Rakoczi al II-lea a declanşat o „luptă de eliberare naţională”, bazându-se atât pe sprijinul ţărănimii iobage, cât şi pe ajutorul promis de regele Franţei (Ludovic al XVI-lea) şi ţarul Rusiei (Petru cel Mare).

În nord-vestul Transilvaniei (Maramureş, Sătmar), căpitan în armata lui Francisc Rakoczi al II-lea a fost Grigore Pintea (1660-1703), cunoscut conducător al unor cete de haiduci, care acţiona de ani buni în sprijinul populaţiei şi în dispreţul nobilimii şi al autorităţilor austriece.

Din documentele vremii reiese că Grigore Pintea a fost un om instruit, cunoscător al mai multor limbi străine şi al tehnicilor militare, deprinse în garnizoanele imperiale. Diplomat şi bun negociator (vezi protocolul încheiat cu comandantul militar al cetăţii Sătmar, contele F. Lowenburg, în ianuarie 1700), Pintea a fost socotit de istorici „unul dintre cei mai însemnaţi români din secolul al XVII-lea” (Nicolae Densuşianu, 1883).

În primăvara anului 1703, mai multe oraşe din nordul Transilvaniei (Zalău, Sătmar, Bistriţa, Dej, Sighet) cad în mâna răzvrătiţilor. Armata lui Pintea trebuia să cucerească cetatea Baia Mare - vistieria imperială. În luna august, oraşul era sub asediu. În urma unei ambuscade, Pintea este împuşcat mortal (14 august)în faţa porţii de sud a oraşului, in apropiere de Bastionul Măcelarilor.

Se mai spune despre el că ar fi luptat şi împotriva tătarilor, probabil pe când era în armată.

În biserica din Budeşti se află o cămaşă de zale şi un coif pe care le-ar fi purtat Pintea Viteazul, sau pe care le-ar fi luat în luptă de la tătari, iar la muzeul din Baia Mare sunt expuse armele şi harnaşamentul pe care le folosea.

Toponimele din aceste regiuni sunt mărturii ale traseelor şi popasurilor pe care cetele de haiduci ale lui Pintea le-au întreprins: Izvorul Pintii, Casa lui Pintea, Fântâna lui Pintea, Şatra Pintii, Vârfu Pintii sau Peştera lui Pintea - există numeroase legende care vorbesc despre „berbinţele cu galbeni” ale lui Pintea, ascunse în peşterile sau grotele din diverse regiuni.

Bibliografie

• Gaftone, Vasile, Pintea Viteazul-oştean, în Memoria Ethnologica, nr. 6-7, Baia Mare, 2003
• Papahagi, Tache, Graiul şi folklorul Maramureşului, Editura Academiei, Bucureşti, 1925.

Legături externe

• Pintea Viteazul, articol în Jurnalul Naţional