Termenul în logică este un ansamblu format dintr-o noţiune şi un nume. Termenul este o sinteză între o entitate logică, gândită - noţiunea - şi o entitate lingvistică, numele. Termenul este elementul, entitatea ultimă în care poate fi descompusă o propoziţie logică simplă. În cadrul unei propoziţii logice termenul poate avea rolul de subiect logic sau de predicat logic. Termenul se formează fie prin unirea noţiunii cu un nume simplu, constând într-un cuvânt fie prin unirea noţiunii cu un nume complex, constând într-un grup de cuvinte. Numele singur nu poate forma termenul după cum noţiunea singură nu este un termen deoarece termenul face joncţiunea dintre actul intern al gândirii şi transmiterea gândirii către cineva. Această necesitate determină exteriorizarea gândului prin unirea sa cu un semn care este numele ce are înţeles pentru un subiect receptor. Termenul este exteriorizarea gândului în vederea transmiterii sale altei conştiinţe. Minimum doi termeni legaţi printr-un conector logic pot forma o propoziţie logică simplă sau elementară.
Bibliografie
- Petre Bieltz, 1990, Logică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
