Ţara Românească

Ţara Românească este statul întemeiat între Munţii Carpaţi şi Dunăre în secolul XIII - XIV. Străinii în general o denumeau Valahia (denumire de origine germanică). Mai era numită şi Ungro-Vlahia (adică Vlahia dinspre Ungaria), pentru a nu o confunda cu Moldova numită şi Ruso-Vlahia (adică Vlahia de lângă Rusia). În documentele latineşti era cunoscută ca Transalpina. După numele primului domnitor Basarab I, unii o numeau Basarabia sau Ţara Basarabească. Moldovenii o numeau Muntenia, iar turcii îi spuneau Iflak sau Kara-Iflak, în timp ce Moldovei îi spuneau Bogdan Iflak.

Întemeierea

A existat o legendă provenită din cea mai veche cronică a Ţării Româneşti potrivit căreia ţara s-ar fi întemeiat în urma unei descălecări a lui Radu Negru vodă venit din Făgăraş. Venit pe la sfârşitul secolului al XIII-lea acesta ar fi ocupat teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre unde a construit oraşe, curţi domneşti şi biserici. Mai târziu s-a dovedit că această legendă nu corespunde adevărului istoric şi Ţara Românească nu a fost întemeiată în urma unei descălecări, ci ca rezultat al unificării ţinuturilor din dreapta şi stânga Oltului sub o stăpânire românească. Unificarea a cunoscut un proces întins pe parcursul mai multor decenii. Este consemnată încercarea nereuşită a lui Litovoi, urmată de cea a lui Basarab I care prin victoria din 1330 împotriva regelui Ungariei a obţinut independenţa ţarii. Basarab I este numit de tradiţia populară ca fiind “Negru vodă”.

Acţiunea lui Litovoi, a cărui voievodat se afla în dreapta Oltului, de a mări ţara şi de a-i obţine independenţa, a constat în faptul că voievodul român împreună cu fraţii săi au ocupat o parte din teritoriile de dincoace de munţi, care erau sub dominaţie ungurească şi a refuzat să mai plăteacă tribut către coroana ungară. Deoarece somaţiile trimise de regele Ungariei nu au fost luate în seamă de voievodul român, ungurii au organizat o expediţie împotriva lui. Litovoi şi-a pierdut viaţa în timpul luptei, iar fratele său pe nume Bărbat, a fost luat prizoner. Acesta din urmă s-a răscumpărat cu o sumă mare de bani, ceea ce arată că voievodatul ajunsese la o dezvoltare importantă, dovedită şi de faptul că a avut forţa să ducă o luptă împotriva regelui Ungariei. Voievodul Bărbat a recunoscut suzeranitatea regelui ungar Ladislau al IV-lea Cumanul, însă voievodatul românesc a rămas unul autonom. Chiar dacă Bărbat a acceptat să plătească tribut, teritoriile luate de sub stăpânirea regelui ungar au rămas voievodului oltean . Anul în care a avut loc expediţia împotriva lui Litovoi nu este clar determinat, unii cercetători avansând anul 1273, alţii cred că a avut loc la finele lui 1276 sau începutul lui 1277.

Procesul de unificare început de voievozii români din dreapta Oltului a fost continuat de cei din stânga Oltului. După voievodul Seneslau contemporan cu Litovoi şi Bărabat, a venit la conducerea voievodatului Tihomir (cca. 1290-1310), iar apoi fiul acestuia Basarab I (cca.1310-1352). În acest timp ţara s-a extins către răsărit şi apus, dar şi către nord şi sud. Unificarea voievodatelor româneşti dintre Carpaţi şi Dunăre a fost desăvârşită de Basarab I, care a fost recunoscut instituţional ca atare prin atribuirea titlului de „mare voievod”, titlu care este confirmat de inscripţia de pe mormântul domnitorului. Noul rege, Carol Robert de Anjou, a venit pe tronul Ungariei, în octombrie 1307. După o serie de contacte diplomatice între Basarab şi regele Ungariei, s-a încheiat un acord între cele două părţi în 1324 prin care se „recunoştea unitatea Ţării Româneşti sub conducerea lui Basarab şi achiziţiile ei teritoriale”, iar domnitorul român recunoştea suzeranitatea ungară. Totuşi din cauza insistenţelor unor nobili unguri de a avea Severinul, sau chiar toată Ţăra Românească, în 1330 s-a ajuns la război. Basarab I a respins cererea lui Carol Robert de a restitui Severinul, iar regele ungar a organizat o expediţie împotriva lui. Armata ungară ocupă Severinul, Basarab I încercă să facă pace cu regele ungar oferindu-i condiţii avantajoase, dar acestea nu sunt acceptate. Chiar dacă armata ungară a ajuns până în faţa cetăţii de la Argeş, Carol Robert a fost nevoit să dea semnalul de retragere din cauza lipsei alimentelor. Pe drumul de întoarcere, armata ungară a fost prinsă într-o vale îngustă şi măcelărită de săgeţile trase de românii aflaţi pe marginile înălţimilor, de bolovanii şi copacii prăvăliţi de ei peste soldaţii unguri. Regele ungar a scăpat cu greu din măcelul care a ţinut patru zile (9-12 noiembrie 1330), schimbându-şi hainele. Prin acestă strălucită victorie, Basarab I a asigurat independenţa Ţării Româneşti.

Vezi şi

• Lista domnitorilor Ţării Româneşti