Virgil Ierunca

Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru, n. 16 august 1920, Lădeşti, Vâlcea d. 28 septembrie 2006, Paris) a fost un critic literar, publicist şi poet român. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu.

Biografie

O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureştene din acea vreme. Între 1940 şi 1944 colaborează la principalele reviste literare şi la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistenţa împotriva ocupaţiei naziste. Din anul 1943 deţine o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul şi colaborează la revistele Kalende şi Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendinţele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, revistă de cultură internaţională, care este suprimată deja după primul număr de cenzura comunistă, din cauza unui articol al lui Titus Ştefănescu-Priboi intitulat Echinox, în care dădea ca exemple de platitudine a gândirii pasaje din scrierile lui Stalin.

Virgil Ierunca părăseşte ţara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez. Bursa purta numele cunoscutului scriitor anticomunist Arthur Koestler, autorul cărţii "Zero şi Infinit". Din 1951 şi până în 1974 este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze şi lucrează în acelaşi timp la "Centre national de la recherche scientifique" (CNRS), la secţia de filozofie şi estetică. Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio "Europa Liberă": "Actualitatea Culturală Românească" şi "Povesta vorbei" (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate). În denunţarea dictaturii comuniste din România, Ierunca ia parte activă ca secretar de redacţie la apariţia ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează şi Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicaţiile româneşti din exil, în special în revista România, organul Comitetului Naţional Român de la Washington, editat de Constantin Vişoianu. În volumul Piteşti (1981) denunţă experienţa comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. De când se află în Franţa, Virgil Ierunca a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul (1948-1949), al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor (1951-1957), Fiinţă românească (1963-1968), Ethos (care apare din anul 1973). Într-o serie de publicaţii din exil, a deţinut rubrica intitulată „Antologia ruşinii”, în care erau daţi la iveală intelectuali din România aserviţi slugarnic regimului comunist. Producţiile literare ale lui Virgil Ierunca figurează în mai multe antologii de poezie, printre care cea alcătuită de Vintilă Horia. Pentru activitatea sa democrată şi anticomunistă a fost distins cu medalia "Iuliu Maniu", iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Artă şi Ştiinţă (1987). În 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Libera e desfiinţat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.

Cărţi publicate

• Fenomenul Piteşti (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990; reeditat în 2007);
• Româneşte (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991; reeditat în 2005);
• Subiect şi predicat (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993);
• Dimpotrivă (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994);
• Semnul mirării (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995);
• Trecut-au anii (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000);
• Poeme de exil (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001).