| Metapedia Fundraiser 2018: The Internet is the foremost field in the metapolitical battle of our time. Help us hold down the front. | |||
| |||
Frontul Democratic Român (1989)
Frontul Democratic Român este numele comitetului revoluţionar înfiinţat în 20 decembrie 1989 în clădirea Operei din Timişoara cu scopul de a conduce revoluţia română din 1989 care începuse în acest oraş în 16 decembrie 1989.
Cuprins
Înfiinţare
În 20 decembrie 1989 o mulţime imensă a invadat centrul Timişoarei, unităţile militare trimise împotriva mulţimii renunţînd să opună rezistenţă. Din rîndul mulţimii cîteva persoane s-au erijat în lideri, intrînd în clădirea Operei şi ţinînd cuvîntări mulţimii adunate. Dintre aceste persoane s-a organizat Frontul Democratic Român, cu scopul de a coordona mişcarea maselor populare şi a realiza răsturnarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu.
Componenţă
Primul preşedinte al Frontului Democratic Român a fost Lorin Fortuna, iar în conducerea acestuia, aleasă dintre oamenii care urcaseră în balconul Operei, s-au mai aflat: Ioan Chiş, Claudiu Iordache şi alţii. În general, membrii Frontului Democratic Român nu se cunoşteau între ei dinainte, ajungînd în balconul Operei duşi de iureşul revoluţionar. Comandant al gărzii revoluţionare a devenit Sorin Oprea, unul din cei mai activi revoluţionari din 16 decembrie 1989, care procurase un pistol-mitralieră.
Acţiuni
F.D.R. a lansat chemarea la continuarea şi extinderea grevei generale (care deja începuse la Timişoara). Din balconul Operei se ţineau cuvîntări revoluţionare cu scopul de a însufleţi masele şi a le convinge să continue lupta revoluţionară. Cînd s-a aflat că autorităţile comuniste au trimis muncitori cu bîte din Oltenia pentru a reprima mişcarea revoluţionară, F.D.R. a trimis oameni la gară să întîmpine trenurile cu muncitori olteni şi să le explice adevărata situaţie din Timişoara. În 21 decembrie 1989 un trimis al F.D.R. (Beni Oprea) a ajuns în Arad cu scopul de a aprinde flacăra revoluţiei şi în acest oraş. În 22 decembrie F.D.R. a tipărit manifestul "A căzut tirania!" în care se anunţau principalele sale revendicări. F.D.R. a multiplicat şi documentul "Rezoluţia finală a adunării populare din Timişoara" (citit şi din balconul Operei), care se voia o esenţă a revendicărilor Revoluţiei timişorene, dar a căror realizare nu a mai fost urmărită apoi în mod serios.
Orientare politică
Lorin Fortuna, liderul F.D.R., a precizat de la balconul Operei că nu se doreşte schimbarea regimului socialist, ci un dialog cu guvernul. De la tribună manifestanţii au fost îndemnaţi, printre altele, să cînte Trei culori, imnul de stat al Republicii Socialiste România. Nu toţi membri F.D.R. împărtăşeau linia politică a liderului. Au existat încercări de înlăturare a lui Lorin Fortuna din conducerea F.D.R. încă înainte de căderea lui Nicolae Ceauşescu[1]
După 22 decembrie 1989
După căderea lui Nicolae Ceauşescu şi preluarea puterii la Bucureşti de Frontul Salvării Naţionale, Lorin Fortuna a anunţat aderarea F.D.R. la F.S.N., mişcare contestată de unii membri ai F.D.R. Pe plan local, F.D.R. a izbutit să dejoace încercările lui Radu Bălan, fostul prim secretar al P.C.R. Timiş, de a se prezenta drept lider al revoluţiei şi a preluat puterea politică în judeţul Timiş, formînd Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara. În 12 ianuarie 1990, în urma unei demonstraţii populare de protest, Lorin Fortuna şi-a dat demisia, iar în următoarele săptămîni s-au organizat alegeri locale prin care organele locale ale puterii de stat care fuseseră înfiinţate de F.D.R. în decembrie 1989 au fost înlocuite. O parte dintre membri F.D.R. au fost aleşi în aceste noi consilii locale, dar n-au acţionat unitar.
O parte din membri F.D.R., care-l considerau pe Lorin Fortuna trădător al idealurilor revoluţiei prin declaraţia sa de aderare la F.S.N., au reînfiinţat în 1990 un partid politic cu denumirea Frontul Democrat Român, înscris la tribunal conform legii partidelor politice şi care a fost reprezentat în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională şi a participat la alegeri. Lorin Fortuna a dat un comunicat de presă conform căruia partidul politic F.D.R. nu poate pretinde că reprezintă F.D.R. din timpul revoluţiei.
Celălalt comitet revoluţionar al Timişorii
Primul comitet revoluţionar al Timişorii s-a format tot în 20 decembrie 1989, în clădirea Consiliului Judeţean PCR Timiş (actuala prefectură), din reprezentanţii manifestanţilor care au intrat în tratative cu prim-ministrul Constantin Dăscălescu. Printre membri acestui comitet se aflau Ioan Savu, Ion Marcu, Sorin Oprea, Petre Petrişor, Petre Boroşoiu şi alţii. Aceştia au înaintat o listă de revendicări, inclusiv demisia lui Ceauşescu şi a guvernului, eliberarea arestaţilor, anunţarea publică prin radio şi televiziune a celor întîmplate la Timişoara. S-a obţinut, în 20 decembrie, eliberarea majorităţii celor arestaţi, iar Nicolae Ceauşescu a vorbit în seara aceleiaşi zile la TV despre evenimentele din Timişoara, dar în stil propriu, acuzînd manifestanţii că ar fi huligani vînduţi intereselor străine şi declarînd stare de necesitate. În seara de 20 decembrie membrii comitetului revoluţionar de la Consiliul Judeţean s-au mutat şi ei în clădirea Operei, fiind integraţi Frontului Democratic Român. După revoluţie au ieşit la iveală unele animozităţi între membrii celor două comitete revoluţionare din Timişoara, unii dintre membrii comitetului de la consiliul judeţean considerîndu-se marginalizaţi de către cei din comitetul de la Operă. Aceste disensiuni au contribuit la destrămarea postrevoluţionară a Frontului Democratic Român, care n-a izbutit să se constituie într-o mişcare politică serioasă după revoluţie.
Teoria conspiraţiei
Unul din membri Frontului Democratic Român, judecătorul Mihail Decean, i-a acuzat pe liderii FDR Lorin Fortuna şi Claudiu Iordache, că ar fi avut "spatele asigurat de o anumită parte a securităţii", fiind manevraţi din umbră de către Radu Bălan, prim-secretar PCR Timiş, motiv pentru care ar fi şi acceptat "dizolvarea în FSN-ul iliescian"[2].
Vezi şi
Referinţe
- ↑ Miodrag Milin - "Timişoara în revoluţie şi după", Editura Marineasa, Timişoara 1997, ISBN 973-9185-84-3, pag. 111, 128
- ↑ Mihail Decean - "Mărturiile unui naiv"
