Ion Negoiţescu

Ion Negoiţescu (* 10 august 1921, Cluj - † 6 februarie 1993,München) a fost un critic şi istoric literar român.

Biografie

Copilăria şi adolescenţa

Este fiul lui Ioan Negoiţescu, ofiţer de carieră, şi al Lucreţiei Negoiţescu (născută Cotuţiu, fiică a unui preot ortodox memorandist). A urmat cursurile liceelor ,,Gheorghe Bariţ" şi „Constantin Angelescu” din oraşul natal, precum şi ale liceului de la Aiud, pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simţit atras, temporar, în disjuncţie cu individualismul şi estetismul pe care le va profesa toată viaţa, de mişcarea legionară.

Cercul literar de la Sibiu

În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate într-un ziar local, „Naţiunea română”. Ca student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituţie, la Sibiu, după pronunţarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea ţării. El scria peste ani în ,,Straja dragonilor": ,,A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ce este eroic şi tragic trebuie neapărat să îşi spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generaţii". A devenit, ca şi alţi studenţi ai lui Lucian Blaga – Radu Stanca, Ion Desideriu Sârbu, Cornel Regman, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Balotă, Eugen Todoran – membru al Cercului literar de la Sibiu. În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către Eugen Lovinescu, semnată cu pseudonimul Damian Silvestru şi publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureştean Viaţa, aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu. Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, promotor al democraţiei şi apărător al preeminenţei criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicaţiilor naţionaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism („trebuie să li se înscrie patriotismul cu biciul pe coşul pieptului”, scria ziarul Ţara). Ion Negoiţescu a fost redactor al Revistei Cercului literar, pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie-iunie 1945. În 1947 a obţinut Premiul scriitorilor tineri al Fundaţiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris Poeţi români.

1947-1979

În perioada 1950-1952 a fost bibliotecar la Filiala din Cluj a Academiei Române. Din 1961 până în 1964 a făcut închisoare din motive politice. După eliberare, a lucrat ca redactor la Luceafărul (1965-1967) şi Viaţa Românească (1968-1971). Volumul Poezia lui Eminescu, scris încă din 1953, i-a apărut abia în 1967, când cenzura comunistă a fost, pentru scurt timp, mai îngăduitoare. În 1968 a publicat, în revista Familia, sumarul unei proiectate Istorii a literaturii române, care a suscitat numeroase controverse şi, mai grav decât atât, a trezit – prin insubordonarea faţă de punctul de vedere oficial – circumspecţia autorităţilor. În 1977 s-a solidarizat, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio Europa Liberă, cu Paul Goma; autorităţile comuniste, de teama unui scandal internaţional, în acea perioadă de détente, nu i-au intentat un proces penal de atentat la securitatea statului, mărginindu-se să îl atace pentru homosexualitatea sa manifestă: „Vocaţia uranistă am făcut-o publică încă de student” (Straja dragonilor). Aceste presiuni l-au făcut pe Negoiţescu să revină asupra opiniilor exprimate, publicând un text de „spălare a păcatelor”, Despre patriotism, în care îşi retrăgea afirmaţiile iniţiale.

Exilul şi moartea

În anul 1979 a plecat la un festival de poezie în Belgia, şi, beneficiind de diverse invitaţii şi burse, şi-a petrecut mai mulţi ani în Occident. În 1983 a hotărât să nu se mai întoarcă în ţară şi s-a stabilit în Germania. Istoria literaturii române a fost publicată în 1991, la Editura Minerva din Bucureşti, într-un proiect care ar fi trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui G. Călinescu, dar cartea a fost considerată o cădere. Negoiţescu se referă doar la literatura română scrisă în perioada 1800-1945; cartea sa, deşi are o structură fragmentară, cuprinde multe pasaje inspirate. În ultimii ani de viaţă a început să-şi scrie Autobiografia, despre care credea că va fi marea lui operă, obsedat de gândul că nu va avea timp să o ducă la bun sfârşit. „Singurul eşec care mă mai poate aştepta – se confesa el în 1991 Martei Petreu – este acela de a muri înainte de a-mi termina Autobiografia”. A murit la 6 februarie 1993, la München. Din autobiografia sa a reuşit să încheie numai primele două capitole, Rochia de bal şi Convocat la director, care au apărut postum, sub titlul Straja dragonilor, în 1994, la iniţiativa şi cu concursul poetei Marta Petreu şi sub atenta îngrijire a criticului Ion Vartic. În cele douā eseuri, scrise la prima mânā, autorul îşi descrie cu deplină sinceritate experienţele homoerotice din primii 19 ani de viaţā, revelate mai întâi prin interacţiile cu ordonanţele tatălui: „mă ţinea pe genunchi şi mă lăsa să îl deschei la nădragi, să-i scot sexul din izmene şi să mă joc cu el, cerându-i totodată amănunte cu privire la raporturile lui sexuale cu slujnica de vizavi. [...] sexul lui, şi aşa mare în micile mele mâini, creştea văzând cu ochii”, apoi cu colegi de liceu: „Odată, într-o pauză mare, în timpul unei generale încăierări amicale, noi doi am pus stăpânire pe catedră, eu mă aflam întins pe ea cu ochii în plafon, iar el trântit peste mine, pe pieptul meu, îmbrăţişaţi cu toată forţa [...] cu grija că va trebui [...] să curmăm plăcerea nemaipomenită”. Pe de altă parte, în aceste schiţe autobiografice se conturează un excepţional talent poetic, a cărui realizare plenară el nu o constată, din păcate, la sfârşitul vieţii: ...mă mâna un teribil demon vital, un nemaipomenit impuls de afirmare, un individualism acut, poate şi o instinctivă dorinţă de dominare, înfrânate mai apoi de homosexualitatea care mi-a impus timidităţi şi în fine de rigorile istoriei".

Critică şi istorie literară

• Despre mască şi mişcare, Sibiu, 1944
• Scriitori moderni, Bucureşti, EPL, 1966
• Poezia lui Eminescu, Bucureşti, EPL, 1967 (ed. a II-a, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1970; ed. a IV-a, Cluj, Ed. Dacia, 1995)
• Analize şi sinteze, Bucureşti, Ed. Albatros, 1968
• Însemnări critice, Cluj, Ed. Dacia, 1970
• Eugen Lovinescu, Bucureşti, Ed. Albatros, 1970
• Lampa lui Aladin, Bucureşti, 1971
• Engrame, Bucureşti, Ed. Albatros, 1975
• Alte însemnări critice, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1980
• Scriitori contemporani, Cluj, Ed. Dacia, 1994 (ed. a II-a, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2000)
• Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945), Bucureşti, Ed. Minerva, 1991 (ed. a II-a, Cluj, Ed. Dacia, 2002)

Poezie

• Povestea tristă a lui Ramon Ocg, Sibiu, 1941
• Sabasios, Bucureşti, EPL, 1968
• Poemele lui Balduin de Tyaormin, Bucureşti, 1969
• Moartea unui contabil, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1972
• Viaţa particulară, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1977.

Corespondenţă, memorialistică

• Un roman epistolar, Ion Negoiţescu – Radu Stanca, 1945-1961, Bucureşti, Ed. Albatros, 1978
• Straja dragonilor, ediţie îngrijită şi prefaţată de Ion Vartic, epilog de Ana Mureşanu, Cluj, Ed. „Biblioteca Apostrof”, 1994
• Ora oglinzilor, pagini de jurnal, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Dan Damaschin, Cluj, Ed. Dacia, 1997
• Dialoguri după tăcere, scrisori către S. Damian, Bucureşti, Ed. DU Style, 1998.