Ştefan Augustin Doinaş

Ştefan Augustin Doinaş (n. 26 aprilie 1922, Cherechiu, judeţul Arad - d. 25 mai 2002) a fost un poet, eseist, traducător, deţinut politic, politician şi academician român.

Biografie

Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu, comuna Sântana din judeţul Arad (interbelic), "într-o casă de oameni înstăriţi" (este expresia folosită chiar de poet, într-o convorbire din 1998 cu publicistul Emil Şimăndan).

Împrejurarea, norocoasă în perioada dinainte de război, se va dovedi nefastă după instaurarea comunismului ("Pe vremea represiunii comuniste părinţii mei au fost declaraţi chiaburi. În fond, erau proprietarii a 16 ha de pământ!").

Viitorul poet urmează şcoala primară în satul natal ("în satul meu se făcea o şcoală extrem de serioasă..."), iar apoi Liceul Moise Nicoară la Arad (care "avea un extraordinar director, pe Ascaniu Crişan, profesor de matematici").

Profesorul de română care îl cucereşte pe tânărul venit de la ţară este Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac).

Încă din liceu, Ştefan Augustin Doinaş citeşte poezie ( Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coşbuc, dar şi Tudor Arghezi, Ion Barbu, Stephane Mallarmé, Paul Valéry) şi critică de poezie ("menţiunile critice ale lui Perpessicius... ... alături de el, adevăratul meu dascăl de poezie a fost Vladimir Streinu").

În toamna anului 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu - unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicţie maghiară - şi se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează şi cursurile de la Litere şi Filosofie.

În anul 1944 se şi transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, la istoria culturii, pe Liviu Rusu, la estetică, pe D.D. Roşca, la istoria filosofiei şi la filosofia generală. Activează în cadrul Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Ion Dezideriu Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş, Radu Enescu ş.a.

În 1948 absolvă facultatea şi se întoarce ca profesor în satul său natal; predă apoi româna la Hălmagiu şi, în continuare, la Gurahonţ, cheltuind în total cu profesoratul şapte ani (în această perioadă scrie o piesă de teatru, Brutus şi fiii săi, un ciclu de sonete intitulat Sonetele mâniei etc.).

În 1955 renunţă la învăţământ şi se stabileşte la Bucureşti, unde îi reîntâlneşte pe unii dintre "cerchişti". Împreună cu ei îşi face iluzia că, după moartea lui Stalin şi venirea la putere în URSS a lui Hruşciov, se va produce şi în România un "dezgheţ".

Trăieşte din stilizări şi reuşeşte să publice şi câte ceva din textele proprii, iar la 1 ian. 1956 se angajează ca redactor la revista Teatru, datorită intervenţiei lui Radu Stanca.

Arestat la 3 februarie 1957, este condamnat la un an de închisoare "pentru omisiune de denunţ". ("...în redacţia revistei Teatru - unde mă aflam cu I. D. Sîrbu - a venit Marcel Petrişor, tot un arădean, un originar de pe meleagurile arădene, care ne-a informat despre revoluţia din Ungaria. Ne-a spus că, în cazul în care va fi şi la noi manifestaţie, armata va fi de partea noastră, după care vom cere scoaterea limbii ruse din învăţământ şi aşa mai departe... După trei zile Marcel Petrişor a fost arestat, iar eu am fost ridicat după trei luni. De ce? Marcel Petrişor a fost bătut cu ranga ca să spună cu cine a mai stat de vorbă în legătură cu revoluţia din Ungaria, aflându-se astfel şi despre mine! [...] Eu am fost condamnat la un an, cu circumstanţe atenuante, pentru omisiune de denunţ.")

La 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătoreşte cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viaţa literară. Apoi, George Ivaşcu îl angajează la revista Lumea.

Din 1969 începe să lucreze în redacţia revistei Secolul XX (al cărei redactor-şef va deveni în 1992). A fost, în ultimul deceniu al vieţii, directorul revistei Secolul XX, apoi preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume, care s-a transformat în Secolul 21.Publică numeroase cărţi - de poezie, de critică literară - şi traduce din mari scriitori ai lumii, remarcându-se printr-o înaltă ţinută intelectuală şi printr-o atitudine demnă în raport cu autorităţile. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale şi literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.

În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul T de la Trezor.

După 1989 devine membru al Academiei Române, senator (din partea Partidului Alianţei Civice) în Parlamentul României, etc. Face şi publicistică politică, de pe o poziţie anticomunistă intransigentă. A murit pe data de 25 mai 2002.

Imediat după moartea sa, soţia sa, fostă prim balerină a Operei Române, Irinel Liciu, se sinucide, punând capăt, în mod tragic, unei poveşti de iubire exemplare. Cercetări recente efectuate de un grup de cercetători ai Consililui National de Studiere al Arhivelor Securitatii (CNSAS) indică faptul că în perioada detenţiei a devenit informator al Securităţii statului. Se spulberă astfel mitul rezistenţei sale morale prin cultură.

Opera

Poezie

• Cartea mareelor, Buc., EPL, 1964
• Omul cu compasul, Buc., EPL, 1966
• Seminţia lui Laokoon, Buc., Tin., 1966
• Ipostaze, Buc., Tin., 1967
• Alter ego, Buc., CR, 1970
• Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte, Buc., CR, 1972
• Papirus, Buc., CR, 1974
• Anotimpul discret, Buc., Em., 1975
• Hesperia, Buc., CR, 1979, Poeme, Buc., CR, 1983
• Vânătoare cu şoim, Buc., CR, 1985
• Interiorul unui poem, Buc., CR, 1990
• Arie şi ecou, 1991
• Lamentaţii, 1993
• Aventurile lui Proteu, Buc., Hum., 1995
• Alexandru refuzind apa

Critică literară şi eseistică

• Lampa lui Diogene, BUC., EPL, 1970
• Poezie şi modă poetică, Buc., Em., 1972
• Orfeu şi tentaţia realului, Buc., Em., 1974
• Lectura poeziei, Buc., CR, 1980
• Măştile adevărului poetic, Buc., CR, 1992
• Poeţi români, Buc., Em., 1999.

Literatură pentru copii

• Poveşti cum altele nu-s, Buc., IC, 1974
• Povestea celor zece fraţi, Buc., IC, 1976.

Teatru

• Brutus şi fiii săi, tragedie, 1996.

Proză

• T de la Trezor, proze, Buc., Ed. Fundaţia Culturală "Secolul 21", 2000.

Antologii

• Versuri, Buc., Em., 1972,
• Versuri, Buc., Alb., col. "CMFP", 1973,
• Alfabet poetic, pref. de Aurel Martin, Buc., Min., col. "BPT", 1978,
• Locuiesc într-o inimă, Buc., Mil., 1978,
• Foamea de unu, Buc., Em., 1987,
• Născut în Utopia, pref. de Gheorghe Grigurcu, ilustr. de Geta Brătescu, Buc., FCR, 1992, Poezii, Buc., Ed. Vitruviu, 1996.

A fost tradus în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, macedoneană, sârbă, slovenă, bulgară, maghiară.

• Geboren in Utopia, ediţie bilingvă româno-germană, traducere Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1996, ISBN 398038716X

Traduceri

A tradus din marii poeţi ai lumii, începând cu Faust de Goethe şi continuând cu poemele lui Holderlin, Stephan Mallarmé, Gotfried Benn şi Paul Valéry. A mai tradus si din Giovanni Papini, Gerhart Hauptmann, Jorge Guillen, Ruben Dario, Gottfried Benn, Wolf Aichelburg, Martin Buber ş.a.