Tudor Arghezi

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, Bucureşti - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti sub influenţa baudelairianismului.

Biografie

S-a născut pe data de 21 mai 1880 la Bucureşti, în strada Ţărani nr. 46. Este fiul lui Noe Theodorescu şi al Mariei. Între 1887 şi 1891 a fost elev al şcolii primare „Petrache Poenaru” sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 şi 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” şi apoi pe cele ale liceului “Sfântul Sava” din Bucureşti. De la vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei familiale, este nevoit să se întreţină singur, dând meditaţii. Anul 1896 este anul debutului sau literar. La 30 iunie publică în ziarul “Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia “Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 şi 1899 publică versuri şi poeme în proză la “Revista Modernă” şi “Viaţa nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile şi se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zăhăr Chitila. În romanele sale poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic şi nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală. În 1905 a început un şir de călătorii în străinatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanţa Zissu a dat naştere lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-şi ascundă maternitatea şi să-şi lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puţin timp, apoi s-a mutat la Fribourg, unde a scris poezii şi a participat la cursurile Universităţii Fribourg, dar nu a fost mulţumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universităţii şi, ca să-şi câstige existenţa, a lucrat într-un atelier al unui bijutier. S-a reîntors în România în 1910, şi a publicat lucrări în Viaţa Românească, Teatru, Rampa, şi în revistele lui N. D. Cocea Facla şi Viaţa Socială, dar şi în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; Era prezent cu regularitate la Kübler Café din Bucureşti unde s-a format un cerc de artişti şi intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul şi Corneliu Moldovanu, dar şi pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, şi pe colecţionarul de artă Krikor Zambaccian.În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis doi ani, împreună cu 11 ziarişti şi scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, pentru că colaborase cu autorităţile germane de ocupaţie. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcţia sa, apare ziarul "Bilete de papagal". În anul 1927 îi apare volumul de versuri - cu titlu semnificativ - Cuvinte potrivite. După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca şi "Poarta neagră", de anii de detenţie. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcţie secundară în creaţia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele ştiute de şcolari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărţişoare", "Prisaca", "Zdreanţă" s.a. Manualele şcolare cuprind multe creaţii ale sale destinate copiilor din toata lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală fiind dragostea materna şi devotamentul filial. Continuă să scrie poeme şi în 1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informaţia zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliţie. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german von Kilinger[1]. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la Bucureşti şi în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

Interdicţii şi reabilitări

În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei", în care, printre altele, acuzînd pestilenţialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancţioneazã un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă ameninţare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia şi se retrage din viaţa publică în casuţa lui de la Mărţişor unde supravieţuieşte din vânzarea cireşelor. În perioada 1952 - 1967 poetul va fi "reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii şi titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca şi Mihail Sadoveanu, colaborând cu autorităţile şi scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestriţe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin Bucureşti". În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soţia sa, în grădina casei din Str. Mărţişor. Funeralii naţionale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menţinut de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Premii şi distincţii

Pentru activitatea sa remarcabila în literatura primeşte prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia şi a doua oară în anul 1946, Premiul Naţional de poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, e distins cu numeroase titluri şi premii, în anul 1965 primeşte Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder); este sărbătorit cu prilejul zilelor de naştere la 80 şi, respectiv, 85 de ani ca poet naţional. Format:Serie literatură română

Opere

  • Cuvinte potrivite, poezii, 1927
  • Icoane de lemn, tablete, 1929
  • Poarta neagră, tablete, 1930
  • Cartea cu jucării, poeme pentru copii
  • Tablete din Ţara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
  • Ochii Maicii Domnului, 1934
  • Cărticica de seară, poezii, 1935
  • Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
  • Versuri, 1936
  • Ce-ai cu mine vântule?, 1937
  • Lina, roman, 1942
  • Eminescu, studiu critic, 1943
  • Versuri alese, 1946
  • Bilete de papagal, 1946
  • Prisaca, 1948, poeme pentru copii
  • 1907-Peizaje, 1955
  • Pagini din trecut, publicistică, 1955
  • Cântare omului, 1955
  • Frunze, 1961
  • Poeme noi, 1963
  • Cadenţe, 1964
  • Silabe, 1965
  • Răzleţe, 1965
  • Versuri lungi, 1965
  • Ritmuri, 1966
  • Litanii, 1967
  • Noaptea, 1967.


Bibliografie

Selecţie din bibliografia critică



Legături externe

  • IPOSTAZELE PAMFLETULUI, Doina Bogdan-Dascălu