Nicolae Bagdasar

Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie 1896, Roşieşti, Vaslui - d. 21 aprilie 1971, Bucureşti) a fost un filozof român, membru corespondent al Academiei Române.

Biografie

Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar liceul la “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad ( 1909 – 1916 ). Între octombrie 1916 – martie 1917 a urmat cursurile Şcolii Militare de ofiţeri de rezervă din Botoşani, fiind apoi repartizat la Regimentul 51 / 52 Infanterie, cu care participă la primul război mondial. După demobilizare, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, unde-şi susţine licenţa în iunie 1922, după care pleacă la specializare în Germania, unde îşi ia doctoratul în Filosofie la Universitatea din Berlin, în iunie 1926.Profesor titular de limba germană la Şcoala Comercială Română din Salonic – Grecia( 1926 – 1927 ), apoi la Şcoala Comercială “Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti ( 1927 – 1930 ). Ca secretar al Societăţii Române de Filosofie ( 1928 – 1940 ), a întemeiat Editura Filosofică ( 1930 – 1944 ) şi a devenit secretar de redacţie al “Revistei de Filosofie” ( 1928 – 1943 ). Asistent universitar la Laboratorul de Psihotehnie al Facultăţii de Filosofie Bucureşti ( din 1 februarie 1928 ), asistent la catedra de Psihologie, Logică şi Teoria Cunoaşterii de sub conducerea lui C. Rădulescu-Motru. În 1940 a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice. La universitatea ieşeană devine profesor titular la catedra de Filosofie Generală ( Episte-mologie şi Metafizică ), Istoria Filosofiei Moderne şi Contemporane ( 1942 – 1949 ). În 1942 devine membru corespondent al Academiei Române, titlu care i s-a ridicat ( şi nu numai lui ) de către regimul comunist, în 1948. A fost co-director al revistei “Ethos” ( 1943 – 1946 ). Destituit din învăţământul superior ( 1949 ), devine director de secţie al Institutului de Istorie din Bucureşti ( 1949 – 1950 ), apoi consilier ştiinţific al Institutului de Istorie al Academiei R. P. R., referent ştiinţific al Institutului de Istorie şi Filologie al Academiei ( Filiala Iaşi ), între anii 1953 – 1956, coordonator ştiinţific al Dicţionarului Enciclopedic Român ( 1956 – 1958 ). După pensia de merit (1959), lucrează la revizuirea operei sale, pentru o viitoare reeditare, până la dispariţia sa din 21 aprilie 1971. În 1970 fusese declarat membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. A colaborat la numeroase reviste de specialitate şi de cultură din ţară şi străinătate. Lucrările sale, de proporţii, de valoare actuală, au fost elaborate de pe poziţii raţionaliste.

Lucrări

• David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc ( 1936 ),
• Istora filosofiei moderne, coordonator ştiinţific ( I, 1927; II, 1938; III, 1939; IV, 1940; V, 1941 ),
• Teoria cunoştinţei, 2 volume ( 1941; ed. a II-a, 1944 ),
• Antologie filosofică. Filosofi străini ( 1943 ), alte 3 opere postume, alte 14 lucrări lăsate în manuscris.