Ana Aslan

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila - d. 20 mai 1988, la Bucureşti) a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie (1958 - 1988).

A evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat şi introdus în producţie industrială în 1980.

Date biografice

Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei şi ai lui Mărgărit Aslan, o familie de intelectuali. Urmează cursurile colegiului Romaşcanu din Brăila. La 13 ani îşi pierde tatăl. Familia Aslan părăseşte oraşul natal şi se mută la Bucureşti. În 1915, Ana absolvă Şcoala Centrală din Bucureşti. La 16 ani, visează să ajungă pilot şi chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol - Coandă. În cele din urmă se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei şi se înscrie la Facultatea de Medicină. În timpul Primului Război Mondial, îngrijeşte soldaţii în spitalele militare din spatele frontului de la Iaşi. După întoarcerea la Bucureşti, în anul 1919, lucrează alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai târziu, absolvă Facultatea de Medicină. Este numită preparator la clinica II din Bucureşti, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care o îndrumă şi în alcătuirea tezei de doctorat. Urmează o activitate didactică şi spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Clinica Medicală din Timişoara, Spitalul CFR. Din 1949, devine şeful Secţiei de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din Bucureşti. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecţiunile reumatice, în cazul unui student ţintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un azil de bătrâni şi evidenţiază importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Obţine rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române. Numeroase personalităţi internaţionale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali.

Invenţii

  • 1952 - prepară vitamina H3 (Gerovital), produs geriatric brevetat în peste 30 de ţări
  • 1980 - a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, produs geriatric

Titluri

  • Membră a Academiei de Ştiinţe, din New York
  • Membră a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică şi Igienă Socială
  • Membră de Onoare al Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative
  • Membră în Consiliul de Conducere al Asociaţiei Internaţionale de Gerontologie
  • Membră a Societăţii Naţionale de Gerontologie din Chile
  • Preşedintă a Societăţii Române de Gerontologie

Premii şi distincţii

  • 1952 - Premiul internaţional şi medalia "Leon Bernard", prestigioasă distincţie acordată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea gerontologiei şi geriatriei
  • Merito della Republica, Italia
  • Cavaler al Ordinului Palmes académiques, Franţa
  • Profesor Honoris Causa şi Doctor emerit al Universităţii Bragança Paulista, din Brazilia

Legături externe