Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 este numele purtat de două comisii înfiinţate de Senatul României cu scopul aflării adevărului despre revoluţia română din 1989. Prima comisie a activat în legislatura 1990-1992, sub conducerea senatorului FSN Sergiu Nicolaescu, iar a doua comisie în legislatura 1992-1996, avînd la conducere pentru un scurt timp pe senatorul PNŢCD Constantin Ticu Dumitrescu, iar după demisia acestuia, pe senatorul Valentin Gabrielescu.

Context istoric

Imediat după revoluţia din 1989 au apărut zvonuri că puterea nou instalată are anumite lucruri de ascuns referitor la evenimentele din decembrie 1989. Această neîncredere populară s-a manifestat în cursul anului 1990 prin ample demonstraţii de protest la care se cerea "adevărul despre revoluţie" şi se aduceau unor persoane din conducerea statului diferite acuzaţii cu privire la o presupusă complicitate a acestora cu cei care au încercat să reprime revoluţia sau cu organizarea unei diversiuni a teroriştilor după fuga fostului dictator Nicolae Ceauşescu. În ciuda existenţei a peste 1000 de morţi în timpul revoluţiei, numărul celor trimişi în judecată pentru omoruri săvîrşite în acea perioadă era relativ mic. Deşi la un moment dat se anunţase că aproximativ 800 de "terorişti" care ar fi desfăşurat după 22 decembrie 1989 acţiuni de gherilă urbană cu scopul readucerii la putere a lui Nicolae Ceauşescu, au fost capturaţi, autorităţile nu au putut prezenta opiniei publice decît un singur caz de persoană trimisă în judecată pentru terorism, un miliţian din Sibiu care sărise gardul unităţii militare aflată vizavi de sediul Miliţiei. Problema "adevărului despre revoluţie" a fost una din temele centrale ale manifestaţiilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti cît şi a mitingurilor de protest organizate în oraşul de unde a izbucnit revoluţia, Timişoara. Aceeaşi problemă a figurat şi pe lista de revendicări a Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.)[1], iar în Proclamaţia de la Timişoara se cere aducerea în faţa instanţei a acelora care tăinuiesc adevărul despre revoluţie[2].

Ca răspuns la aceste acuzaţii, Frontul Salvării Naţionale, forţă politică aflată în fapt la guvernare (chiar înainte de alegerile din mai 1990), a declanşat o campanie mass-media prin care participanţii la mitingurile de protest erau etichetaţi ca fiind destabilizatori, vînduţi străinătăţii, golani, huligani, plătiţi de partidele de opoziţie. În acelaşi timp s-au luat măsuri parţiale de satisfacere a cererilor demonstranţilor, cum ar fi înfiinţarea unei comisii guvernamentale de anchetă a evenimentelor din 1989 de la Timişoara sau avansarea în grad a unor cadre militare implicate în mişcarea C.A.D.A.

După mineriada din iunie 1990 comisia guvernamentală de anchetă şi mişcarea C.A.D.A. au fost desfiinţate iar mulţi dintre liderii demonstraţiilor de protest care cereau adevărul despre revoluţie au fost arestaţi.

Începînd cu noiembrie 1990, pe fondul primelor scumpiri de preţuri înregistrate în România postdecembristă, demonstraţiile de protest la adresa guvernării au reizbucnit cu vigoare, printre problemele ridicate fiind din nou cea a adevărului despre revoluţie. În decembrie 1990 la Timişoara s-a declarat o grevă generală cu scopul aflării adevărului despre revoluţie, iar unul din deputaţii partidului de guvernămînt, Claudiu Iordache, a ajuns să fie fugărit pe stradă de mulţime. În acest context senatorul FSN Sergiu Nicolaescu a propus înfiinţarea unei comisii senatoriale care să cerceteze evenimentele din perioada revoluţiei.

Componenţă

În legislatura 1990-1992 comisia l-a avut ca preşedinte pe senatorul şi regizorul Sergiu Nicolaescu.

În legislatura 1992-1996 componenţa comisiei a fost: Preşedinte: Constantin Ticu Dumitrescu, demisionat după scurt timp şi înlocuit cu Valentin Gabrielescu; membri: Sergiu Nicolaescu (FDSN), Zoltan Hoszu (UDMR), Ionel Aichimoaie (PD), Şerban Săndulescu (PNŢCD), Mircea Vâlcu (PUNR), Gheorghe Răboacă (PSM), Sabin Ivan (PNL) (demisionat ulterior), Ilie Plătică-Vidovici (PDSR), Victor Apostolache (PDSR), Adrian Dumitru Popescu-Necşeşti (PNL-CD), Ioan Constantin Pop (PDSR).

Prima comisie

Fișier:Sergiu Nicolaescu.jpg
Senatorul Sergiu Nicolaescu, iniţiatorul Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989"

În 1992 senatorul Sergiu Nicolaescu a dat publicităţii un raport propriu, în mai multe secţiuni. Prima secţiune a raportului se referea la moartea generalului Vasile Milea, concluzia lui Nicolaescu fiind că acesta s-a sinucis[3]. A 2-a secţiune a raportului se referea la moartea generalilor Nuţă şi Mihalea, care fuseseră implicaţi în reprimarea revoluţiei de la Timişoara şi fuseseră ucişi prin doborîrea elicopterului în care se aflau, în contextul aşa-zisei lupte antiteroriste[4]. A 3-a secţiune se referea în general la revoluţie[5]. În partea despre acţiunile Departamentului Securităţii Statului se precizează doar că "nu s-au primit materiale de la SRI"[5]. Raportul lui Sergiu Nicolaescu nu a fost semnat şi de ceilalţi membri ai comisiei. Ulterior, Nicolaescu a folosit cercetările făcute şi în cărţi proprii despre revoluţia din 1989.

Contestări la adresa primei comisii

Asociaţia "17 Decembrie" a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie Timişoara a contestat raportul lui Sergiu Nicolaescu, declarîndu-l "o minciună". Principalele critici ale Asociaţiei "17 Decembrie", axate strict pe desfăşurarea revoluţiei la Timişoara, se refereau la:

  • Faptul că nici un membru al asociaţiei nu a fost chemat ca martor la Comisie.
  • Încrederea acordată unor persoane condamnate penal pentru participare la reprimarea revoluţiei
  • Exagerarea pagubelor materiale produse în timpul revoluţiei, care ar avea drept scop contestarea legitimităţii revoluţiei
  • Existenţa unor informaţii false cu privire la presupusa existenţă, printre persoanele arestate la Timişoara în perioada revoluţiei, a peste 100 de cetăţeni veniţi din Tîrgu Mureş[6].

Urmare acestor contestări, preluate de mai multe ziare, la care s-a adăugat problema considerării generalului Vasile Milea drept erou şi pretinsa existenţă a 16 militari ucişi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie[7], Sergiu Nicolaescu a dat un răspuns, în care explica:

  • Ceea ce a dat publicităţii e un material intermediar, o bază de discuţii, susceptibilă la completări şi îmbunătăţiri
  • Va lua legătura ulterior cu asociaţiile revoluţionare din Timişoara
  • Prezenţa unui mare număr de persoane din Tîrgu Mureş în revoluţia din Timişoara este o declaraţie a lui Ilie Ceauşescu.
  • Aprecierea pagubelor materiale din perioada revoluţiei se bizuie pe o declaraţie a lui Paul Niculescu Mizil. În amîndouă cazurile sînt opiniile respectivelor persoane şi nu punctul de vedere al comisiei.
  • Nu cunoaşte vreo dovadă că generalul Milea a dat ordin de reprimare a revoluţiei, aşteaptă să i se comunice asemenea dovezi. Dacă Milea ar fi dat un asemenea ordin, sigur ieşea un măcel.
  • Datele comisiei arată că în 22 decembrie 1989 au fost internaţi 16 militari, fără însă a se preciza ora internării. Urmează să se revină cu precizări în această problemă[8]

A doua comisie

În legislatura 1992-1996 s-a format o nouă comisie, care să continuea munca celei vechi, care nu apucase să emită un raport oficial. Preşedinte al acesteia a fost numit senatorul PNŢCD Constantin Ticu Dumitrescu, înlocuit după demisia acestuia cu alt senator PNŢCD, Valentin Gabrielescu. Comisia s-a concentrat pe audierea persoanelor cu funcţii de răspundere din fosta guvernare ceauşistă, efectuînd şi cîteva deplasări în teritoriu.

În martie 1993 Asociaţia "17 Decembrie" din Timişoara a cerut comisiei Gabrielescu "adoptarea unei declaraţii de respingere a teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei", cît şi "analiza gravelor dezinformări făcute de dl. Sergiu Nicolaescu" în lucrările date deja publicităţii în calitatea sa de fost şef al Comisiei Senatoriale. Se cerea o dezminţire publică prin toate mijloacele de informare în masă care difuzaseră raportul lui Sergiu Nicolaescu a următoarelor:

  • Prezentarea generalului Vasile Milea ca erou.
  • Răspîndirea zvonului despre existenţa la Bucureşti a 16 militari morţi în noaptea de 21/22 decembrie 1989.
  • Răspîndirea zvonului despre existenţa unor pagube de peste 5 miliarde lei (la valoarea din 1989) ca urmare a demonstraţiilor de la Timişoara.
  • Răspîndirea zvonului despre existenţa a peste 100 de cetăţeni originari din Tîrgu Mureş printrre persoanele arestate în timpul revoluţiei la Timişoara.

În finalul acelei adresări se atrăgea atenţia că fără rezolvarea acestor probleme colaborarea dintre Asociaţia "17 Decembrie" şi Comisia Senatorială devine îndoielnică[9].

Urmare a faptului că nu s-a primit răspuns la solicitări, în noiembrie 1993 Asociaţia "17 Decembrie" a reamintit cererile formulate, felicitînd totodată Comisia Senatorială pentru "eforturile de a scrie istoria revoluţiei pe baza mărturiilor persoanelor care s-au aflat de partea ceauşistă a baricadei"[10].

În decembrie 1993, după un articol în presa timişoreană în care se explica hotărîrea Asociaţiei "17 Decembrie" a răniţilor şi familiilor îndoliate de a recomanda membrilor să refuze depunerea de mărturii la Comisia Senatorială[11], alte 3 asociaţii de revoluţionari timişorene, anume Asociaţia Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie, Forumul Revoluţiei şi Asociaţia "Memorialul Revoluţiei" au anunţat că vor boicota comisia ţărănistului Gabrielescu[12].

La sfîrşitul lui martie - începutul lui aprilie 1994 trei senatori membri ai Comisiei "Decembrie 1989" (Valentin Gabrielescu, Zoltan Hoszu şi Ionel Aichimoaie) s-au deplasat la Timişoara pentru a culege mărturii. Cu acest prilej reprezentantul "Comisiei pentru adevăr şi dreptate" din cadrul Asociaţiei "17 Decembrie" a avut un dialog cu Valentin Gabrielescu, fără a accepta să dea vreo declaraţie legată de faptele din decembrie 1989, doar pentru a reaminti că se aşteaptă răspuns la cererile anterioare. Valentin Gabrielescu a replicat că rapoartele precedente ale Comisiei au fost alcătuite de Sergiu Nicolaescu de unul singur, respectivele rapoarte nu reprezintă Senatul României, prin urmare nu este necesară o dezminţire. În comunicatul dat ulterior publicităţii, Asociaţia "17 Decembrie" protestează şi faţă de statutul de "martor de categoria a doua" acordat revoluţionarilor timişoreni, care ar fi trebuit să dea declaraţii în faţa a doar o parte din membri comisiei, în vreme ce Nicu Ceauşescu a dat declaraţii în faţa plenului comisiei, şi declară că continuarea dialogului poate avea loc numai după îndeplinirea revendicărilor[13].

În lista martorilor audiaţi de a 2-a comisie, publicată de senatorul Şerban Săndulescu, membru al comisiei, nu se precizează exact numele persoanelor din Timişoara care ar fi fost audiate, dar este trecută o poziţie generală "audiaţi judeţul Timiş"[14].

O altă persoană care a boicotat activitatea comisiei senatoriale a fost preotul László Tökés, care a aderat la boicotul asociaţiilor de revoluţionari timişorene[15].

Audierea preşedintelui Ion Iliescu

În 16 decembrie 1994 a avut loc audierea preşedintelui Ion Iliescu de către Comisia Senatorială "Decembrie 1989". La audiere au participat următorii membri ai comisiei: Valentin Gabrielescu, preşedintele comisiei; Mircea Vîlcu; Ilie Plătică-Vidovici; Şerban Săndulescu; Gheorghe Răboacă; Ioan Pop; Victor Apostolache; Sergiu Nicolaescu; Adrian Popescu-Necşeşti[16].

Audierea nu a adus lămuriri în ceea ce priveşte problemele la care opinia publică aştepta răspuns, anume cine au fost teroriştii sau cine a tras în populaţie în timpul revoluţiei. În timpul audierii s-au discutat şi despre evenimente petrecute după revoluţie, cum ar fi manifestaţiile din Piaţa Universităţii, constituirea CPUN, aprecierile publice ale lui Ion Iliescu despre Sorin Roşca Stănescu sau posibilitatea susţinerii politice viitoare a lui Ion Iliescu.

Colaboraţi la Metacitat „Domnule preşedinte, am să vă fac o declaraţie pentru care, poate, să fiu bătut. Noi, partidul nostru, sîntem gata să vă sprijinim chiar la viitoarele alegeri la Preşedinţie. Pentru că considerăm că sînteţi un preşedinte bun, aşa credem noi, nu sîntem nişte orbi chiar[17]
(Valentin Gabrielescu, preşedinte al comisiei, avînd pe atunci şi funcţia de purtător de cuvînt al principalului partid de opoziţie, PNŢCD, către Ion Iliescu)


Sergiu Nicolaescu, iniţiatorul şi preşedintele primei comisii şi membru în ce-a de-a doua, a propus cu acest prilej o amnistie privind toate faptele care privesc revoluţia română din 1989, ca un gest care ar da curaj oamenilor să vorbească. Preşedintele Ion Iliescu i-a răspuns explicîndu-i limitele constituţionale ale puterilor preşedintelui, care poate face doar graţieri individuale, problema amnistiei putînd fi rezolvată doar de parlament[18].

Format:Articol principal

Înregistrarea audierii a fost transmisă în seara aceleiaşi zile la Televiziunea Română. După numai 2 luni stenograma audierii a fost publicată de Ion Iliescu în cartea acestuia "Revoluţia trăită".

Rezultate

Membri comisiei nu au izbutit să ajungă la consens referitor la ceea ce reprezintă "adevărul despre revoluţie", însă unii membri ai acesteia au publicat cărţi în care vorbesc despre cercetările efectuate în cadrul comisiei. Sergiu Nicolaescu a publicat 4 cărţi despre revoluţia din 1989 (Revoluţia. Începutul adevărului, Ed. Topaz 1995; Un senator acuză, Editura Pro 1996; Cartea revoluţiei române decembrie '89, Editura Ion Cristoiu 1999; Lupta pentru putere. Decembrie '89, Editura Bic All 2005). Şerban Săndulescu a publicat şi el o carte - Decembrie '89. Lovitura de stat a confiscat revoluţia română, Editura Omega Press; care cuprinde şi stenograme din audierile comisiei. Sabin Ivan, membru demisionar al comisiei, a publicat în 1996 la editura Ex Ponto din Constanţa cartea Pe urmele adevărului care relatează experienţa sa în cadrul comisiei. Fostul preşedinte Ion Iliescu a publicat stenograma propriei sale audieri în cadrul comisiei în cartea Revoluţia trăită, Editura Redacţiei publicaţiilor pentru străinătate, 1995. La următoarele alegeri interne din cadrul PNŢCD, preşedintele comisiei, Valentin Gabrielescu, şi-a pierdut funcţia de purtător de cuvînt al acestui partid, fapt considerat ca fiind datorat cel puţin în parte felului de comportare în timpul audierii preşedintelui Ion Iliescu în cadrul comisiei.

După încetarea activităţii comisiei

Senatul României a continuat să se considere instituţia îndreptăţită să cerceteze istoria revoluţiei din 1989. Prin Legea 554/2004 s-a înfiinţat Institutul Revoluţiei Române, subordonat Senatului şi finanţat din bugetul acestuia. În conducerea acestui institut se află şi Sergiu Nicolaescu, iniţiatorul Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989".

Format:Articol principal

Referinţe

  1. Nicolae Durac - Neliniştea generalilor, Editura M.P.S., Timişoara 1991
  2. Proclamaţia de la Timişoara, punctul 13
  3. secţiunea întîi a raportului lui Nicolaescu publicată în "Strict Secret" nr. 99 din 17-23 martie 1992
  4. această parte a fost publicată în revista "Strict Secret" nr. 107 din 12-18 mai 1992
  5. 5,0 5,1 ziarul "Adevărul", ediţie specială din 25 mai 1992 e consacrat numai raportului lui Sergiu Nicolaescu, secţiunea a 3-a
  6. "Raportul lui Sergiu Nicolaescu - o minciună", articol în "Renaşterea Bănăţeană" din 2 iunie 1992
  7. ziarul "Ora" din 25 februarie 1993
  8. săptămînalul "Românul" din 8-14 martie 1993
  9. ziarul "Timişoara din 23 martie 1993
  10. ziarul "Timişoara" din 23 noiembrie 1993
  11. "Boicotarea comisiei senatoriale Decembrie 1989 de către Asociaţia 17 Decembrie; expunere de motive", articol în ziarul "Timişoara din 9 decembrie 1993
  12. "Renaşterea Bănăţeană" din 18 decembrie 1993
  13. "Observaţii privind dialogul dintre Asociaţia 17 Decembrie şi Comisia Senatorială Decembrie 1989", articol în "Renaşterea Bănăţeană" din 21 aprilie 1994
  14. Şerban Săndulescu - Decembrie '89 - lovitura de stat a confiscat revoluţia română, Editura Omega Press, pag. 77-82, ISBN 973-97531-4-0
  15. Politicienii şi revoluţia din 1989
  16. Ion Iliescu - "Revoluţia trăită", Editura Redacţiei publicaţiilor pentru străinătate, Bucureşti, februarie 1995, pag. 5
  17. Ion Iliescu - "Revoluţia trăită", Editura Redacţiei publicaţiilor pentru străinătate, Bucureşti, februarie 1995, pag. 82, ISBN 973-0-00132-4
  18. Ion Iliescu - "Revoluţia trăită", Editura Redacţiei publicaţiilor pentru străinătate, Bucureşti 1995, pag. 88

Legături externe