Dimitrie Bagdasar

Dimitrie Bagdasar (n. 17 decembrie 1893, Roşieşti/Vaslui - d. 15 iulie 1946, Bucureşti) a fost un medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, a pus bazele şcolii româneşti de Neurochirurgie din România.

După absolvirea liceului din Bârlad, studiază medicina la Bucureşti (1913-1919), unde obţine în 1922 titlul de Doctor în Medicină cu teza "Contribuţiuni la studiul sindromului parkinsonian postencefalitic".În anii 1922-1926 se specializează în Neurologie sub conducerea lui Gheorghe Marinescu şi Ion Noica şi în Chirurgie sub îndrumarea lui Dumitru Butoianu. Formaţia de neurochirurg o obţine în America, la Boston, în clinica lui Harvey Cushing, în anii 1927-1929. Împreună cu Percival Bailey, publică două lucrări privind "Tratamentul gomelor cerebrale" şi "Cordoblastoamele intracraniene". Întors în ţară în 1929, întâmpină greutăţi din partea oficialităţilor şi primele intervenţii neurochirurgicale le realizează în spitalul din Jimbolia (1929-1931), apoi în Cernăuţi (1931-1933). Cu sprijinul profesorilor Ion Iacobovici, Nicolae Minovici şi Ion T. Niculescu, obţine în 1935 înfiinţarea unui mic serviciu de neurochirurgie, cu opt paturi şi o singură sală operatorie, în "Spitalul Central de Boli Nervoase şi Mintale" din Bucureşti, care a devenit nucleul viitoarei Clinici de Neurochirurgie a Facultăţii de Medicină şi de unde se va dezvolta şcoala românească de neurochirurgie.Dimitrie Bagdasar a avut o intensă activitate ştiinţifică, aducând contribuţii originale în domeniul cordotomiilor spinale, tuberculoamelor cerebrale şi patologiei tumorale a măduvei spinării. Împreună cu State Drăgănescu şi Constantin Arseni a dezvoltat o metodă originală de tratament al craniostenozelor. Întreaga sa activitate operatorie şi de cercetare şi-a găsit sinteza în volumul redactat în franceză împreună cu Constantin Arseni, "Traité de Neurochirurgie", apărut postum în 1951 în Editura Academiei Române. În anul 1945 este numit profesor de Neurochirurgie la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi, în acelaşi an, primeşte însărcinarea de Ministru al Sănătăţii. Moartea sa prematură în anul 1946 i-a curmat activitatea sa prodigioasă pe tărâm medical şi social. A fost numit post mortem membru al Academiei Române.