Constantin Arseni

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Constantin N. Arseni (n. 3 februarie 1912, Dolhasca, judeţul Suceava - d. 5 iulie 1994, Bucureşti) a fost un medic neurochirurg român, profesor universitar şi director al clinicii de Neurochirurgie a facultăţii de medicină din Bucureşti, discipol şi continuator al lui Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti. A fost Membru titular al Academiei Române (1991).

Biografie

Arseni s-a născut la 3 februarie 1912 în Dolhasca, judeţul Suceava. După absolvirea liceului din Bacău în 1929, se înscrie la facultatea de medicină din Cluj. În 1935 termină studiile universitare şi obţine titlul de Doctor în Medicină cu teza "Neurotomia juxtaprotuberanţială în tratamentul nevralgiei intermitente de trigemen" (1936). Ca student a lucrat în clinica de boli interne sub conducerea profesorului Iuliu Haţieganu, fiind fascinat de simţul clinic şi erudiţia acestui medic, dar pe tânărul Arseni îl atrăgea chirurgia creierului, după ce a asistat la o operaţie efectuată de Dimitrie Bagdasar în spitalul de Urgenţă din Bucureşti. Astfel că la vârsta de 23 de ani îşi începe ucenicia în domeniul neurochirurgiei, sub conducerea şi îndrumarea lui Bagdasar, proaspăt întors din America. În acelaşi timp lucrează ca preparator, apoi ca asistent la catedra de Histologie condusă de Ion T. Niculescu, unde învaţă tehnica examenului microscopic al organelor şi ţesuturilor. Fragmentele de tumori cerebrale extirpate operativ erau studiate apoi la microscop, convins de puterea pe care o dă clinicianului cunoaşterea anatomiei patologice.

Constantin Arseni munceşte neobosit, îşi extinde şi perfecţionează tehnica chirurgicală. În 1946, Dimitrie Bagdasar încetează din viaţă pe neaşteptate. Arseni rămâne cu răspunderea conducerii serviciului de neurochirurgie, la vârsta de numai 34 de ani. Oficialităţile nu-i uşurează această sarcină, dimpotrivă. Cunoscut ca un non-conformist incorigibil, care spune totdeauna ceea ce gândeşte, nu era tocmai pe placul regimului totalitar comunist. Forurile de răspundere în domeniul medicinii trimit la Moscova pentru a se specializa în neurochirurgie pe doctorul Nicolae Marcovici, cu scopul de a-l înlocui pe Arseni. La întoarcere, cu titlul de Candidat în Ştiinţe Medicale, după modelul sovietic, Marcovici este numit în 1955 conferenţiar universitar, cum se obişnuia cu toţi cei veniţi cu o calificare din Uniunea Sovietică, şi primeşte conducerea a jumătate din clinica de neurochirurgie din Bucureşti. Marcovici, un om corect şi cu mult bun simţ, recunoaşte calităţile profesionale deosebite ale lui Arseni şi, după scurt timp, renunţă la funcţia primită şi se subordonează acestuia. Între timp Arseni devine el însuşi conferenţiar, iar în 1963 profesor titular de neurochirurgie la facultatea de medicină.Se trece la reorganizarea clinicii pe servicii, cu împărţirea responsabilităţilor la colaboratori, ce căpătaseră ei înşişi experienţă şi calificare superioară: Tumori cerebrale adulţi (Sofia Ionescu, Mihai Maretsis, Nicolae Nicola, Mircea Ghiţescu), Tumori cerebrale copii (Lenke Horvarth), Afecţiuni vertebro-medulare (Ion Ionescu şi Gheorghe Panoza), Traumatisme cranio-cerebrale (Ion Oprescu şi Alexandru Constantinovici), Anestezie, reanimare şi terapie intensivă (Şerban Munteanu, Lelia Gonţea-Arseni), mai târziu şi o secţie de reabilitare şi recuperare motorie (Ion Tudor). La acestea se adaugă servicii auxiliare şi de investigaţii: Diagnostic preoperator (Constantin Creţan şi Ion N. Petrovici), Neuroradiologie (Nicolae Mihăilescu şi Nicolae Simionescu), Elektrofiziologie (K. Cristian şi I. Roman), Laborator clinic (Elena Nicola), Neuromorfopatologie (Nicolae Carp). Domeniile de activitate se extind, se trece la chirurgia anevrismelor şi malformaţiilor vasculare intracraniene (Frank Nass şi Leon Dănăilă) şi la neurochirurgia funcţională, cum sunt operaţiile stereotaxice în cazul unor afecţiuni extrapiramidale şi chirurgia funcţională a epilepsiei (Mircea Simionescu, Mircea Iacob, N. Nicola). În 1975, se inaugurează noua clădire a clinicii de neurochirurgie, concepută şi organizată după planurile sale. În timpul cât a fost construită, Arseni devenise om de şantier.

Constantin Arseni şi-a continuat cu ardoare activitatea până la o vârstă înaintată, neputându-se despărţi de ceea ce a însemnat menirea vieţii sale: neurochirugia. S-a stins din viaţă în 1994.

Contribuţii ştiinţifice

Publicaţii

Constantin Arseni este autor a peste 250 de articole ştiinţifice publicate în ţară şi peste hotare.

Tratate şi monografii

Distincţii şi Afilieri

  • Membru titular al Academiei Române
  • World Federation of Neurosurgery
  • Société française de Neurologie
  • New York Academy of Sciences
  • Royal Society of Medicine (Londra)
  • Societatea Română de Psihoneuroendocrinologie