Hortensia Papadat Bengescu

Hortensia Papadat-Bengescu (n. 8 decembrie 1876, comuna Iveşti, judeţul Galaţi - d. 5 martie 1955, Bucureşti) a fost o mare prozatoare, romancieră şi nuvelistă din epoca interbelică.

Biografie

E fiica generalului D. Bengescu şi a profesoarei Zoe. Studiază la Institutul de domnişoare „Bolintineanu” din Bucureşti. La 20 de ani se mărită cu magistratul Nicolae Papadat. Cariera literară e amânată din pricina transferurilor soţului dintr-un oraş în altul (trecând pe rând prin Turnu-Măgurele, Buzău, Focşani, Constanţa) şi de grija arătată numeroşilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.

În anul 1913 publicã la revista Viaţa românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roşie, experienţa fiind apoi relatată în romanul Balaurul.

Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu şi să publice în revista Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puţinii susţinători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu şi apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creaţie o regăsim, mai mult sau mai puţin, şi în romanele ei. Autoarea scrie şi publică mai multe volume de nuvele.

La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", aşa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzica de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabileşte în capitală. Scrie Logodnicul (1933), şi, în 1946, obţine Premiul Naţional pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.

Interzisă de regimul comunist şi trăind la bătrâneţe fără mijloace de subzistenţă, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi şi de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la Bucureşti, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.

Opera

Culegeri de nuvele şi schiţe, scurte romane

• Ape adânci (1919)
• Sfinxul (1920), devenit Lui don Juan în eternitate
• Femeia în faţa oglinzii (1921)
• Balaurul (1923)
• Romanţă provincială (1925)
• Desenuri tragice (1927)

Ciclul Hallipilor

• Fecioarele despletite (1926)
• Concert din muzică de Bach (1927)
• Drumul ascuns (1933)
• Rădăcini (1938)

Teatru

• Povârnişul (1915)
• Bătrânul (1920)
• Teatru ediţie de Eugenia Tudor-Anton, (1965), Bătrânul, A căzut o stea, Medievala, Sora mea, Ana.

Alte romane

• Străina, manuscrisul de 1000 de pagini a fost descoperit de doamna Gabriela Omăt care se va ocupa de editarea lui.
• Logodnicul, 1935