| Metapedia Fundraiser 2018: The Internet is the foremost field in the metapolitical battle of our time. Help us hold down the front. | |||
| |||
Teorie
Teoria este un nivel al cunoaşterii umane de tip ştiinţific. Nivelul teoretic al cunoaşterii ştiinţifice este necesar pentru reflectarea generalizatoare a realităţii. Nevoia de acţiune cu perspectivă amplă impune prevederea evoluţiei realităţii pe durate tot mai lungi de timp în spaţii mai mari precum şi în împrejurări noi şi mai complicate. Această necesitate nu se poate satisface prin cunoştinţe individuale, particulare, locale, temporare şi de aceea este necesar a fi elaborate cunoştinţe generale şi dacă este posibil cunoştinţe universale. Tendinţa de expansiune a cunoaşterii se realizează prin producerea inductivă a unor cunoştinţe cu obiect din ce în ce mai extins. Cunoştinţele inductiv dobândite se leagă între ele sprijinindu-se reciproc formând un sistem. Sistemul de cunoştinţe cu generalitate crescută constiuie baza pentru expansiunea ulterioară a cunoaşterii asupra realităţii pe care iniţial subiectul uman nu a contactat-o şi probabil nici nu o va contacta cognitiv direct. Suma de cunoştinţe generale iniţiale făcută pe care inductivă, prezintă o anumită nesiguranţă deoarece nu a fost constituită pe baza examinării tuturor obiectelor clasei la care se referă. Teoria însă are tocmai această raţiune de de a fi adică de a economisi energia cognitivă, timpul şi mijloacele de cunoaştere producând cunoştinţe pe cale mentală şi prin procedee mentale. Metoda generală de cunoaştere teoretică este deducţia. Deducţia produce cunoştinţe explicite din cunoştinţele iniţiale prin diferite procedee deductive astfel încât ceea ce iniţial erau cunoştinţe implicite în cunoştinţele de plecare, devin ulterior cunoştinţe desfăşurate şi clare pentru mintea omenească. Teoria este utilă atât pentru creatorul ei cât şi pentru posesorul şi utilizatorul teoriei deoarece nici un om nu poate cunoaşte toate implicaţiile cunoştinţelor pe care le posedă iniţial iar utilizarea teoriei şi a deducţiei face posibilă această cunoaştere. Teoria prin definiţie şi prin origine este o cunoaştere incompletă, unilaterală ea având nevoie de confirmare faptică, practică, experimentală astfel ea completându-se , corectându-se, evoluând în conformitate cu mişcarea realului şi a legilor interne de cunoaştere. Teoria îndeplineşte în cunoaşterea ştiinţifică următoarele funcţii: sistematizare a cunoştinţelor, explicare a fenomenului, precunoaştere, prescriere a unor acţiuni.
Dimensiunile teoriei
Teoria are trei caracteristici sau dimensiuni principale respectiv aspectele semantice, sintactice şi pragmatice.
Dimensiunea semantică este acea proprietate a teoriei prin care ea semnifică ceva situat în afara ei, ceva ce nu îi aparţine ca existenţă. Termenii, propoziţiile logice, sistemele de propoziţii logice, raţionamentele şi demonstraţiile ce compun teoria sunt pentru a arăta o ceva din exteriorul teoriei şi a componentelor sale. Îndeplinirea acestei funcţii de a indica o realitate, o posibilitate sau o imposibilitate, teoria o poate face în mod direct şi explicit sau în mod indirect şi implicit. Precizarea dimensiunii semantice a teoriei este posibil a fi făcută prin operaţii asupra noţiunilor sale cum ar fi definire, clasificare sau divizare sau asupra judecăţilor (propoziţiilor logice). Dimensiunea semantică a teoriei este posbilă cu condiţia exprimării sale prin limbaj în special prin latura lexicală a limbajului prin vocabular.
Dimensiunea sintactică a teoriei este calitatea teoriei de a conecta termenii, propoziţiile logice şi sistemele de propoziţii logice între ele. Această capacitate de relaţionare internă este dată de regulile de deducţie admise în fiecare teorie în parte.Capacitatea sintactică a unei teorii generează structură în mulţimea componentelor teoriei astfel încât teoria dobândeşte caracter sistemic sau chiar devine sistem. Sintactica teoriei este posibilă de asemenea datorită faptului că îmbracă o formă sau alta de limbaj care face posibilă la rândul său transmiterea intersubiectivă.
Dimensiunea pragmatică a unei teorii este gradul în care există legătură între om ca autor al teoriei sau ca exponent al teoriei şi teoria însăşi. Aspectul pragmatic ne arată în ce măsură şi de ce natură sunt legăturile între persoana care face teoria sau o expune şi teroria însăşi. Având în vedere raţiunea pur cognitivă a teoriei această dimensiune se diminuează pentru ca teoria să nu fie contaminată de influenţe personale şi să exprime în condiţii de veridicitate obiectul la care se referă. În cunoaşterea ştiinţifică conţinutul componentelor şi a teoriei ca sistem se desubiectivizează râmânând pe cât este posibil calitatea ei de a desemna o entitate obiectivă situată dincolo de teorie deci independentă de autorul sau transmiţătorul teoriei. Această tendinţă de a purifica teoria de conţinuturi şi relaţii accidentale, legate de subiectivitatea omului trebuie să asigure că prin teorie se oferă informaţii autentice despre obiectul teoriei, astfel încât informaţiile şi obiectul reflectării teoretice să fie aceleaşi pentru toţi oamenii care asimilează teoria şi vor să cunoască obiectul ei. Teoria trebuie să conţină numai informaţii intersubiectiv comunicabile asigurând socializarea cunoaşterii.
