Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ulpia Traiana Sarmizegetusa (pe numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost capitala Daciei romane, situată la o distanţă de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei. Ruinele oraşului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic în localitatea Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara.

Amplasare

Dacă vechea capitală a Daciei preromane se situa în Munţii Orăştiei la o altitudine de 1.200 m, Sarmizegetusa Romană era amplasată pe un teren aproape şes, în bazinul Haţegului, la cota 531 m. Oraşul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat şi Transilvania şi care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi "Porţile de Fier ale Transilvaniei". Alegerea amplasamentului pentru întemeirea oraşului s-a făcut în baza avantajelor strategice şi economice, cu Munţii Retezat la sud şi Munţii Poiana Ruscăi la nord, constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în linişte, fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia şi Bumbeşti.

Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunăre şi făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad).

Istorie

Deoarece romanii voiau sa evite o nouă luptă foarte dificilă la Tapae în următoarea lor incursiune împotriva dacilor, au amplasat la sfârşitul campaniei din 101-102 d.C., la distanţa de 8 km est de Porţile de Fier, în Câmpia Haţegului, o garnizoană romană. Pe acest amplasament al taberei militare romane se va construi după obţinerea victoriei din anul 106 d.C., un mare oraş, capitala unei noi provincii a Imperiului Roman. Ulpia Traiana a fost întemeiată de guvernatorul Daciei Romane, Decimus Terentius Scaurianus şi avea o formă obişnuită în acea vreme la romani: un patrulater cu laturile rotunjite. Această demarcare a fost facută cu ajutorul unui plug de însuşi Scaurianus. Dimensiuni: suprafaţa de 32,4 ha, lungimea 600 m, lătimea 540 m, înălţimea zidului de 4-5 m. Zidul era construit din blocuri de piatră cioplite, îmbinate cu mortar şi era prevăzut în partea de sus cu creneluri, având pe fiecare latură câte o poartă. Porţile de pe laturile paralele erau legate între ele prin două străzi principale, care străbăteau cetatea dintr-o parte în alta. Piaţa era în centrul oraşului cuprins între zidurile de apărare şi se afla la întretăierea celor două străzi principale amintite mai sus. Dacă în interior se aflau clădirile administrative şi religioase, în afară însă se aflau case, gospodarii, unele temple, dar şi construcţii publice şi particulare precum şi cimtirele. Numele iniţial al oraşului era Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, însă aşa cum reiese din actul său de naştere, o inscripţie descoperită în evul mediu şi păstrată într-un manuscris din acea perioadă, într-o formă incompletă şi cu multe greşeli, dar care a putut fi recompusă, numele folosit era unul prescurtat: Colonia Dacica. Oraşului i s-a adăugat numele de Sarmizegetusa pe timpul împăratului Hadrian (117-138 d.C.), în urma unei revolte a dacilor împotriva stăpanirii romane, în anul 117 d.C. Constantin Daicoviciu susţinea că prin adăugarea numelui dacic, împăratul Hadrian voia să le arate dacilor că administraţia din acea vreme continua într-o anumită măsură conducerea regilor daci "şi că noua ctitorie a lui Traian pe pamântul Daciei romane a preluat, simbolic şi de drept, locul vechii capitale a regilor daci". Inscripţiile ulterioare relevă că în timp, numele uzitat era cel de Colonia Sarmizegetusa.

La scurt timp de la întemeiere, are loc o răscoală a dacilor în 117-118 d.C. Ea a fost înăbuşită cu cruzime de Quintus Marcius Turbo, trimis de împăratul Hadrian, şi care era un militar specializat în astfel de acţiuni de suprimare a răscoalelor din imperiu. Drept recunoştinţă pentru nimicirea răscoalei, conducerea oraşului a ridicat în 118 d.C. un monument în cinstea lui Hadrian, iar în 119 d.C. o inscripţie de mulţumire pentru Turbo. Cum din anul 166 popoarele "barbare" aflate la graniţa imperiului în frunte cu marcomanii şi dacii liberi, atacă provincia, guvernatorii Daciei au luptat din greu ca s-o apere. La un moment dat apărarea cade, atacatorii invadează teritoriul provinciei, pustiesc regiunea auriferă şi se îndreaptă spre Ulpia Traiana. Împăratul Marcus Aurelius salvează capitala şi i se ridică şi lui o inscripţie pe la 172, în care i se mulţumeşte că a scăpat oraşul de un dublu pericol: cel al invaziei şi cel al răscoalei autohtonilor. Caracalla este prezent în 213 în Dacia, când s-au obţinut victorii în luptele din nordul Daciei şi Panonia. În cinstea lui au fost ridicate trei inscripţii la Ulpia Traiana. Alexander Severus (222-235) a acordat oraşului titlul de metropolis şi instituie Concilium III Daciarum. În anul 241, la Sarmizegetusa, conciliul celor trei Dacii (Dacia era împărţită în 3 provincii administrative: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis şi Dacia Malvensis) se închină împăratului Gordian al III-lea (238-244), iar colonia însăşi îşi exprimă devotamentul faţă de împărat în 239. De la Hadrian şi până la Philippus (244-249), Dacia s-a bucurat de linişte şi înflorire cu scurte întreruperi. Pe timpul lui Philippus a avut loc invazia carpilor şi cel mai mult a avut de suferit zona dintre Olt şi Dunăre. Procuratorul provinciei Dacia Apulensis, F. Aelius Hammnonius iunior (247-249) a ieşit victorios asupra carpilor, iar conducerea oraşului îi ridică lui Iulius Philippus o statuie cu inscripţia "nostro divino domino". În anul 250, Decius a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar Ulpia Traiana i-a ridicat o statuie din bronz ca mulţumire că a apărat Dacia de goţi şi carpi. În ultimile două decenii ale dominaţiei romane s-a resimţit criza prin care trecea imperiul şi în Dacia şi în metropola ei. Astfel că în timpul lui Gallienus (253-268), circulaţia monetară pe teritoriul Sarmizegetusei scade. Pe fondul atacurilor "barbare" şi lipsa soluţiilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian a hotărât retragerea peste Dunăre a armatei şi funcţionarilor, care au fost urmaţi şi de proprietarii de pământ şi de sclavi, dar nu de marea masă a populaţiei. Oraşul a continuat să supravieţuiască cu o populaţie împuţinată şi modestă, care trăia în palatele părăsite şi care în caz de atac, se adăpostea în amfiteatru, transformat într-o fortăreaţă rezistentă. Viaţa oraşului a încetat odată cu năvălirea hunilor şi a popoarelor aduse de aceştia şi mai ales după moartea lui Attila când haosul a pus stăpânire peste tot.

Complexul arheologic

Astăzi, complexul arheologic de la Sarmizegetusa cuprinde:

• Amfiteatrul
• Cazarma gladiatorilor (Schola Gladiatorum)
• Templul zeiţei Nemesis
• Templul lui Liber Pater
• Sanctuarul Zeilor Aesculapius şi Hygia
• Basilica de templu
• Templu mare
• Templul zeului Silvanus
• Atelierul de sticlărie
• Horreum
• Sediul procuratorului financiar
• Thermae
• Forum

Bibliografie

• Constantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu, Ulpia Traiana, 1966.
• Liviu Mărghitan, Civilizaţia geto-dacilor, 1981.

Legături externe

• Ulpia Traiana Sarmizegetusa (sit arheologic)
• Ulpia Traiana Sarmizegetusa (descriere)