Ştefan Bănulescu

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Ştefan Bănulescu (n. 8 septembrie 1926, comuna Făcăieni, judeţul Ialomiţa - d. 25 mai 1998) a fost un romancier şi scriitor român.

Ştefan Bănulescu a fost al optulea fiu dintre cei unsprezece ai plugarilor Ion şi Elena Bănulescu. O evocare a copilăriei se găseşte în ciclul memorialistic Elegii la sfarşit de secol (în prozele Locuri misterioase, Şlepul, Troienele, Moara lui Fuierea, Tabăra, din capitolul Călăreţul de argint).

Cronologie

  • 1938 - 1945: Urmează şi absolvă Liceul teoretic Ştirbey-Vodă din Călăraşi, secţia limba latină.
  • 1948 - 1952: Urmează şi absolvă Facultatea de Filologie din Bucureşti, având ca profesori pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Alexandru Graur.
  • 1949 - 1962: Intensă activitate publicistică: debutează în anul 1949, în revista Viaţa româneasca, cu un eseu despre nuvelistica lui Gogol. Colaborează la revistele Contemporanul, Gazeta literară, Tribuna, Steaua, cu o serie de eseuri, dominante fiind cele cu caracter literar-cultural (în unele dintre ele inserează câteva dintre Cântecele de câmpie); semnează eseuri despre locurile de origine ale scriitorilor clasici Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Liviu Rebreanu; dintre acestea unele sunt incluse în volumul Scrisori din Provincia de Sud-Est (1976): Realitatea în căutarea ficţiunii (Rebreanu) şi Haimanalele - Ploieşti-Mizil-Bucureşti (Caragiale).
  • 1954 - 1959: Redactor la revista Gazeta literară sub direcţia prozatorului Zaharia Stancu.
  • 1963 - 1964: Începe publicarea nuvelelor sale în periodice (Gazeta literară şi Luceafărul); apar, în ordinea tipăririi, Mistreţii erau blânzi, Dropia, Gaudeamus, Masa cu oglinzi, Satul de lut, Vară şi viscol.
  • 1965: Debut editorial cu o carte de literatură, la vârsta de 39 de ani: apare la Editura pentru Literatură volumul de nuvele Iarna Bărbaţilor (Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor). Volumul a apărut integral (sau parţial în antologii) în limbile germană, franceză, engleză, spaniolă, rusă, sârbă, polonă, cehă, maghiară.
  • 1966: Bursier la Universitatea din Urbino.
  • 1967: Apare, la Editura pentru Literatură, ediţia a II-a a volumului Iarna bărbaţilor.
  • 1968: Apare, la Editura pentru Literatură, volumul de poeme Cântece de câmpie - tipărite anterior în periodice între anii 1956 - 1964.
  • 1968 - 1971: Redactor-şef la revista literară Luceafărul.
  • 1971 - 1972: Bursier la Universitatea din Iowa City, International Writing Program.
  • 1973 - 1975: Publică în revistele România literară şi Familia seria de eseuri Scrisori din Provincia de Sud-Est.
  • 1976: Apare, la Editura Albatros, volumul de eseuri Scrisori provinciale, titlul volumului este impus de cenzură. Cartea va fi reeditată cu titlul Scrisori din Provincia de Sud-Est sau O bătălie cu povestiri (Premiul Uniunii Scriitorilor).
  • 1977: Apare, la Editura Eminescu, romanul Cartea de la Metopolis, întâiul volum din ciclul Cartea Milionarului, proiectată în patru părţi (Premiul pentru roman al Uniunii Scriitorilor).
  • 1979: La Editura Eminescu se tipăreşte ediţia a IV-a, definitivă, a volumului de nuvele Iarna bărbaţilor, cu un Cuvânt înainte al autorului şi o Addenda cuprinzând poemele Cântece de câmpie (pentru a sublinia universul unitar al cântecelor cu cel din nuvele).
  • 1980: În revista germană „Literatur im Technischen Zeitalter”, din Berlinul de Vest, sunt publicate capitole ample din romanul Cartea de la Metopolis.
  • 1983: Bursă de studii prin concurs la Akademie der Kunste (Berlinul de Vest), în cadrul programului D.A.A.D. (Deutcher Akademischer Austauschdienst).
  • 1984: În Literariches Colloquium-Editionen apare în limba germană volumul de proză Versp舩etes Echo.
  • 1988 - 1989: Începe publicarea, în revista Viaţa românească, a primelor fragmente din romanul Cartea Dicomesiei (volumul al II-lea din ciclul Cartea Milionarului), precum şi din ciclul memorialistic Elegii la sfârşit de secol (pagini din capitolele Călăreţul de Argint şi Povestiri din Muzeul Scrisorilor).
  • 1991: Editura Minerva tipăreşte nuvelele autorului în colecţia "Biblioteca pentru toţi".
  • 1994: Apare, la Editura Nemira, volumul Scrisori din Provincia de Sud-Est sau O bătălie cu povestiri - incluzând piese noi faţă de prima ediţie din 1976.
  • 1995: Suhrkamp Verlag, din Frankfurt am Main, tipăreşte volumul de nuvele şi povestiri ale autorului, sub titlul Ein Schneesturm aus anderer Zeit. Traducerea în limba germană de Veronika Riedel. Postfaţă de Ernesth Wichner.
  • 1996: Apare, în limba franceză, la Editura Jacqueline Chambon-N絈es, corpus-ul de nuvele din volumul Iarna Bărbaţilor (având în final povestirea Un viscol de altă dată), sub titlul "Quand les sanglieres soaient doux" - traducere şi prefaţă de Georgeta Horodinca.
  • 1996: Editura Albatros, în colaborare cu Editura Universal-Dalsi, tipăreşte romanul Cartea de la Metopolis (ediţia a III-a, definitivă), cu un scurt Cuvânt al autorului şi cu tabel cronologic cuprinzând date selective bio-bibliografice.
  • 1997: Editura ALLFA tipăreşte sub titlul "Un regat imaginar" întâia ediţie de Nuvele şi Povestiri care înglobează aproape toate piesele de acest gen ale autorului, apărute până acum în diferite volume sau numai publicate în reviste literare. Volumul cuprinde ciclurile: 1. Iarna Bărbaţilor; 2. Banchetul de la Castelul Alb; 3. Un alt Colonel Chabert -iar în Addenda, poemele Cântece de Câmpie, "documentele lirice" ale teritoriului imaginar pe care se desfăşoară şi circulă personajele nuvelelor.
  • 1997: Autorului i se decernează Pemiul naţional pentru literatură
  • Moartea scriitorului, la 25 mai 1998, trece aproape neobservată în lumea literară.

Selecţie din operele publicate

  • Drum în câmpie, 1960, reportaje
  • Iarna bărbaţilor, 1965, ediţie definitivă, 1979
  • Cartea Milionarului. Cartea de la Metopolis, I, 1977

Legături externe