Alexandru Paleologu

Alexandru Paleologu (n. 14 martie 1919, Bucureşti, d 2 septembrie 2005, Bucureşti) a fost un scriitor, eseist şi critic literar, diplomat şi om politic român.

Biografie

S-a născut într-o veche familie boierească care îşi are probabil originile în Imperiul Bizantin, familie care s-a mutat din Lesbos în Ţările Române la începutul secolului al XVIII-lea (se pare că este descendentul ultimului împărat bizantin). Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al marelui domnitor Constantin Brâncoveanu. Tatăl său a fost deputat PNL şi apoi secretar general în ministerele de Justiţie şi Finanţe. Alexandru Paleologu a absolvit Liceul Spiru Haret din Bucureşti şi apoi a studiat la Universitatea Bucureşti, unde este licenţiat al Facultăţii de Drept.

În 1944, devine referent la Comisia Română de Aplicare a Armistiţiului, iar între 1946 şi 1948 este ataşat de legaţie la Ministerul Regal al Afacerilor Externe al României. Urmărit de Securitate, reuşeşte să scape şi să trăiască în clandestinitate sub un nume fals (Ion Crăifăleanu) în oraşul Câmpulung-Muscel până în ianuarie 1956, când conform Decretul de graţiere nr. 421 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale fapta pentru care fusese urmărit se prescrisese şi poate intra în legalitate. În 1959 însă este arestat din nou de Securitate în aşa zisul lot Noica-Pillat, în fapt o colaţiune fantezistă a organelor poliţiei politice prin care se dorea instrumentarea unui proces "lecţie" pentru elitele intelectuale nemarxizate. "Lotul" cu pricina este rezultatul anchetei, cu alte cuvinte inventat în anchetă. Arestările în respectivul lot încep în decembrie 1958, când este arestat Constantin Noica, pe 11 decembrie. Paleologu este arestat pe 8 septembrie 1959 la ora 2 noaptea, când i se pune o lanternă în faţă şi este obligat să-şi strângă câteva lucruri fiind urcat într-o dubă şi dus la celebra Malmaison din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (Bucureşti). Ultimul arestat din lot este Nicu Steinhardt, în ianuarie 1960. Sunt arestaţi, anchetaţi şi condamnaţi un număr de 23 de intelectuali de prestigiu. Pedepsele au variat de la 6 ani până la 25 de ani muncă silnică, pentru Constantin Noica. Totalul în ani al pedepselor însumează 268 de ani. După ieşirea din închisoare urmează o perioadă dificilă de readaptare. Va lucra ca cercetător ştiinţific la Institutul Academiei Române pentru Istoria Artei, Secţia Artă Veche şi redactor la Editura "Cartea Românească".

Un episod extrem de interesant este cel al colaborării scriitorului cu Securitatea. Racolat în penitenciarul Botoşani în 1963, iniţial ca "agent de influenţă", va accepta diverse contacte cu ofiţerii de securitate până in 1984, când este abandonat din reţeaua informativă. Colaborarea stă sub semnul iluziei extreme că ar putea controla cumva voinţa şi intenţiile ofiţerilor de securitate, pe fondul unei - cum o va numi mai târziu - "imense prostii". Este unul din informatorii de atmosferă, nedând nici o notă informativă critică sau ranchiunoasă despre vreo persoană anume în mod explicit. Este, de altfel, primul şi unul dintre foarte rarii intelectuali români care încă dinainte de 1989 a recunoscut colaborarea sa cu fosta poliţie politică, iar după 1990 a fost primul caz de recunoaştere şi asumare publică explicită.

În 1959 a fost arestat şi în 1960 condamnat la 14 ani de muncă silnică şi confiscarea integrală a averii, la închisoare întâlnind alte mari nume ale culturii româneşti, precum Constantin Noica şi Alexandru Ivasiuc. A fost eliberat prin decret de graţiere în 1964. După eliberare, este reintegrat în acelaşi Institut, Secţia Teatru. Devine Secretar literar la Teatrul "C. I. Nottara" din Bucureşti în 1967, an în care devine şi membru al Uniunii Scriitorilor, iar între 1970 şi 1976 este redactor la Editura "Cartea Românească". Din 1992 a fost preşedinte al Consiliului Fundaţiei Societatea Civilă. A murit la 86 de ani în casa sa, situată pe str.Armenească nr.34, Bucureşti.

Cariera politică după 1989

După revoluţia română din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franţa începând cu 31 decembrie 1989 Decretul nr. 39 din 31 decembrie 1989 privind rechemarea şi acreditarea unor ambasadori, dar a fost demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu "golanii" din Piaţa Universităţii (numindu-se chiar "ambasadorul golanilor"), cât şi din cauza vederilor sale pro-monarhiste. Tot în 1990, Paleologu mărturiseşte că a colaborat cu Securitatea.

Devine membru al Partidului Alianţei Civice, înfiinţat de Nicolae Manolescu, fiind între 1992 şi 1996 senator în circumscripţia electorală Argeş. Şi-a continuat mandatul de senator din partea Partidului Naţional Liberal, fiind între 1996 şi 2000 senator de Vrancea şi între 2000 şi 2004 senator de Bucureşti.

În primele luni ale lui 1990 a fost primul şi unul dintre cei foarte puţini oameni de cultură români care şi-au recunoscut colaborarea cu Securitatea[1]. Mărturia sa va fi publicată mai târziu într-un volum de convorbiri cu scriitorul Stelian Tănase. De asemenea, îşi cere public iertare pentru ceea ce va numi o "obnubilare a inteligenţei". Trebuie spus, amănunt deloc de neglijat, că racolarea sa ca informator s-a petrecut în condiţii de detenţie la Botoşani în 1963, sub presiunea şantajului, bătăilor şi umilinţelor.

Cărţi de eseuri şi critică literară

• Spiritul şi litera. Eseuri critice, 1970
• Bunul-simţ ca paradox. Eseuri, 1972
• Simţul practic. Eseuri şi polemici, 1974
• Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, 1978
• Ipoteze de lucru. Studii şi eseuri literare, 1980
• Alchimia existenţei. Eseuri şi portrete, 1983. A doua ediţie, revizuitǎ, 1997
• Souvenirs merveilleux d'un ambassadeur des golans, 1992
• Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, 1993
• Sfidarea memoriei, 1995 (în dialog cu Stelian Tănase)
• Despre lucruri cu adevărat importante, 1997; a doua ediţie, 1998
• Interlocuţiuni, 1997
• Politeţea ca armă. Convorbiri şi articole mai mult sau mai puţin politice, 2000
• L'Occident est à l'Est, 2001
• Moştenirea creştină a Europei, 2003.
• Breviar pentru păstrarea clipelor, in dialog cu Filip-Lucian Iorga 2005
• Amicus Plato Sau... Despărţirea De Noica, 2006.
• Strada Armenească. Convorbiri cu Fabian Anton, 2006

Premii şi distincţii

• 2000 - Premiul de Excelenţă în Cultura Română, acordat de Fundaţia Naţională pentru Ştiintă şi Arte şi grupul de presă "Curentul", sub patronajul Preşedintelui României