| Metapedia Fundraiser 2018: The Internet is the foremost field in the metapolitical battle of our time. Help us hold down the front. | |||
| |||
Holocaust în România?
| Înainte de a edita această pagină, asigură-te că nu vei fi persecutat în ţara ta pentru ceea ce scrii. Vezi mai multe aici... |
|---|
Holocaustul este potrivit DEX uciderea prin ardere a unui foarte mare număr de oameni.
Citate
„În războiul acesta întins pe toată suprafaţa pământului, evreii nu pot fi scutiţi de suferinţă, de asprimea şi mizeriile la care e supusă aproape întreaga omenire. Dacă din lipsă de hrană şi din cauza traiului în condiţii sanitare insuficiente cad şi vieţi evreieşti, aceasta însemnează că legile de neînfrânt al războiului - pe care nu noi 1-am provocat - supun şi pe evrei la plata tributului lor de sânge. Românii care luptă în linia întâi, mor cu miile în fiecare zi.„”
„Atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, Romania a fost dispusă să primească refugiaţii evrei şi a fost gata să deschidă pentru ei porturile sale. (...) Evreimea a pierdut 6 milioane din membrii săi; lumea şi-a pierdut umanitatea, la fel şi iubirea creştinească a aproapelui. Poporul român s-a străduit în schimb să-şi salveze credinţa în omenie. Iar noi, evreii, îi suntem şi îi rămânem recunoscători poporului român pentru aceasta.”
„Se face cea mai mare greşeală şi nedreptate din istorie de a-l socoti pe Ion Antonescu fascist, legionar, extremist, un om care a dus la pierzanie evreimea din România. Nimeni din cei care au trăit în Romania, înainte şi în timpul războiului, nu mai vrea să accepte teza comunista a masacrării evreilor în timpul războiului şi cu atât mai mult cifrele aberante care se lansează”
„În întreaga lui viaţă şi activitate profesională, şi mai ales în perioada neagră a războiului, George Alexianu a făcut din ininiă şi total dezinteresat atât de mult pentru comunitatea evreiasca din Romania. A platit la comanda comunista cumplit şi total nedrept. întreaga-i suferinţă să-i fie izbăvită.”
Mărturii
MOSHE CARMILLY WEFNBERGER, rabin şef al Clujului în anii războiului : „In mod incontestabil, în spatiul Europei Centrale şi sud—estice a existat o singură posibilitate pentru evrei de a ieşi din cercul de foc al teroarei naziste, o singură speranţă de a se salvo. Refugiatii evrei ajunşi in Romania din Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria — in anii cumplitelor masacre — aveau şansa de a pleca din porturile româneşti spre Palestina. Oricum ar fiprivită această stare de lucruri, in oricefel s—ar analiza cele petrecute cu evreii in Romania, din punct de vedere politic, international etc., rămăne un lucru care nu sepoate nega : faptul că atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, Romania a fast dispusă să primeasca refugiatii evrei şi a fast gata să deschidă pentru ei porturile sale. Veneau evreii din Varşovia strivită sub bombardamente, din Austria, din Cehoslovacia, veneau şi evreii din Ungaria. (...) Ion Antonescu a trebuit să publice, la 3 mai 1944, un decret prin care evreii care treceau graniţa clandestin erau condamnati la moarte, ca şi cei care le ofereau adăpost. In legătură cu acest decret, trebuie să mentionez că nu cunosc nici un caz de condamnare la moarte a vreunui evreu pentru trecerea frauduloasă a frontierei României, In perioada mai—septembrie 1944. (...) Ungaria a asasinat 80 % din evreii săi, pe care i—a trimis in larnerele de gazare de la Auschwitz-Maidanek, in timp ce Romania a vrut să salveze ceea ce se mai putea salva şi a aruncat colacul de salvare celor ce se aflau in pericolul de a se ineca. Hitler a pierdut războiul; evreimea a pierdut 6 milioane din membrii săi ; lumea şi-a pierdut umanitatea, lafel şi iubirea creştinească a aproapelui. Poporul romăn s—a străduit in schimb să—şi salveze credinţa in omenie. Iar noi, evreii, ii suntem si ii rămănem recunoscători pentru aceasta (s.n.)" (Declaraţie data în 1988, publicată în revista "Luceafărul românesc", Montreal, noiembrie 1997).
NICOLAE MINEI GRUNBERG, istoric evreu : "In Romania, Holocaustul nu a avut loc (s.n.) tocmai pentru că, cu foarte puţine şi nesemnificative excepţii, călăii cu zvastică nu numai că nu s—au bucurat de concursuri binevoitoare, oferite din proprie iniţiativă, dar s—au lovit de refuz in tentativele lor de a recruta complicităţi, cu caracter privat sau oficial, pentru organizarea deportărilor sau a altor acţiuni de genocid (...) Deportările dincolo de Nistru, efectuate de autorităţile antonesciene, nu au avut drept scop, fie el mărturisit sau ascuns, exterminarea celor în cauză. Pieirea unui număr dintre ei are trei cauze principale : abuzurile comise de anumiti reprezentanti ai autorităţilor care au delapidat fondurile alocate pentru achiziţia de alimente (Nota noastră - este vorba şi de delapidări fâcute de fruntaşi evrei care au dijmuit fondurile venite de la Joint şi de la alte organisme evreieşti din străinătate) ; excesele criminate ale unor elemente degenerate din organele de pază şi supraveghere;interventia asasinilor nazişti organizaţi in Einsatzkommando—uri, care, in plină retragere pe frontul de est, aupătruns cu forţa in lagăre, exterminând pe deţinuţi. Victimele din această categorie reprezentau un multiplu important al totalului celorlalte două : Râbniţa, de pildă, a fost inecată in sânge de hitlerişti, numai doi deportaţi scăpând cu viaţă. Dar şi in această privinţă, Romania inscria, in 1943 şi 1944, un alt fapt unic in analele celui de-al doilea război mondial (s.n.) : readucerea in ţară a tuturor supravieţuitorilor, care s—a operat fară a se tine seama de furibunda impotrivire a Wermachtului, a SS—ului, a Gestapoului, de imensele riscuri implicate de această încălcare a dispozitiilor naziste, de dificultăţile de transport şi aprovizionare etc. (...) La procesul acestor bande de experti ai asasinatelor in massă, Sturmbannfiihrerul Heinz Ohlendof care comandase Einsatzkommando D „ si—a asumat personal răspunderea pentru un total de aproximativ 90.000 de victime, printre care si cele de la Iaşi, in iunie 1941 „(s.n). La acelaşi proces s—a stabilit in mod incontestabil că „ începănd din primele zile ale anului 1941, iniţiativa in acţiunile de exterminare a evreilor a apartinut pe de—a intregul emisarilor lui Hitler (Richter, Killinger şi alţii)„ (A se vedea Prefaţa semnată de Nicolae Minei la cartea Zile însăngerate la Iaşi, 28—30 iunie 1941, scrisă de Aurel Kareţki şi Maria Covaci, Editura politică, 1978, pag. 25-26).
In acelaşi sens pledează rapoartele pe care, la vremea respectivă, le-au întocmit Crucea Roşie Internaţională, Ambasada Elveţiei de la Bucureşti şi Nunţiatura Papală din Romania, în urma unor anchete amănunţite efectuate în Transnistria, în satele şi cartierele în care au fost cazaţi evreii deportaţi. Aceste rapoarte nu consemnează nici un motiv pentru care să dai crezare tezei că evreii deportaţi în Transnistria au fost supuşi unui regim de exterminare. Din acest punct de vedere, respectul pentru adevăr ne impune să reconsiderăm întru totul activitatea lui GEORGE ALEXIANU, guvernatorul Transnistriei, ca pe un capitol glorios din Istoria Omeniei Româneşti !
Despre profesorul George Alexianu, guvernatorul Transnistriei în perioada 1941— 1944, rabinul şef al Genevei, ALEXANDRU ŞAFRAN, fost mare rabin al evreilor din Romania în perioada 1939-1945, a declarat sub semnătură proprie cu ocazia vizitei facute în Romania în 1995 : "In întreaga lui viaţă şi activitate profesională, şi mai ales in perioada neagră a războiului, George Alexianu a facut din inimă şi total dezinteresat atât de mult pentru comunitatea evreiască din Romania, A platit la comanda comunistă cumplit şi total nedrept. Intreaga—i suferinţă să—ifie izbăvită".
De asemenea, trebuie precizat şi subliniat faptul că în Transnistria au fost deportaţi nu numai evrei, ci şi români şi ţigani, cei deportaţi frind astfel pedepsiţi de regimul Antonescu pentru sentimentele lor pro-sovietice, pro-comuniste, manifestate public, pentru lipsa de loialitate arătată statului român sau - în cazul ţiganilor, pentru actele de tâlhărie la care s-au dedat în timpul bombardamentelor. Regimul de deportare urmărea să-i izoleze pe cei deportaţi şi să-i lipsească de posibilitatea de a se deda la acte de subminare a statului român.
Pe scurt, evreii deportaţi în Transnistria au fost comunişti, au fost persoane care, din diverse motive, erau suspectate ca lipsite de loialitate, oricând capabile să se dedea la acte de subminare a efortului de război. Pe asemenea indivizi, deseori regimul de deportare i-a protejat de furia şi resentimentele populaţiei care nu putea accepta actele de trădare a Patriei săvârşite de mulţi dintre evreii deportaţi în Transnistria.
Practica lagărelor
Practica comasării în lagăre de concentrare în timp de război a persoanelor indezirabile, neloiale, nedisciplinate, necooperante cu autorităţile a fost extrem de răspândită în al II-lea război mondial, atât într-o tabără (a Axei, să zicem), cât şi în cealaltă (a Puterilor Aliate). Lucru cert este că regimul de viaţă la care au fost supuşi cei deportaţi în Transnistria a fost mult mai tolerant şi mai acceptabil decât regimul de viaţă din celelalte lagăre de concentrare care au funcţionat în timpul celui de-al doilea război mondial, organizate fie de germani, fie de aliaţii anglo-americani sau ruşi. Autorităţile româneşti ar putea fi acuzate de omor (din culpă sau din neglijenţă) şi de tratamente inumane numai prin comparaţie cu regimul la care au fost supuşi, bunăoară, japonezii în lagărele de concentrare din SUA sau românii înşişi, deportaţi din Basarabia şi Bucovina în Siberia sovietică. Printr-o asemenea comparaţie credem că s-ar impune concluzia pe care au tras-o şi anchetele internaţionale efectuate la vremea aceea în Transnistria, inclusiv de către Crucea Roşie Internaţională, precum că Guvernul României a dovedit moderaţie şi spirit umanitar.
Este trist să constaţi că în loc să-şi exprime cinstit recunoştinţa faţă de români şi faţă de guvernanţii României, anumite cercuri evreieşti, pe care nu le putem considera reprezentative pentru neamul lui Israel, risipesc eforturi şi fonduri însemnate pentru a răspândi în lume, inclusiv prin Muzeul Holocaustului de la Washington, minciuna despre sutele de mii de evrei care ar fi murit din pricina regimului de exterminare aplicat de români evreilor din Basarabia şi Bucovina.
Dimpotrivă, istoria consemnează, în mod indubitabil, acte grave de trădare şi neloialitate ale unor evrei din Basarabia şi Bucovina, nu puţini, care, îndoctrinaţi de propaganda bolşevică, aşteptau ca pe o izbăvire ocupaţia sovietică. Mulţi evrei, deportaţi de sovietici în Siberia, abia acolo s-au vindecat de ideile lor comuniste. Din păcate, azi,
Muzeul Holocaustului de la Washington evită să înregistreze victimele făcute printre evrei de urmaşii celor care au inventat însuşi cuvântul pogrom ! Există o mulţime de atestări şi documente privind felul criminal în care s-au comportat sovieticii cu evreii, inclusiv la Auschwitz în 1945, când trupele sovietice au eliberat lagărul de exterminare şi mulţi evrei, în loc să fie externaţi, s-au trezit strămutaţi în alte lagăre, în Gulagul sovietic, unde li s-a pierdut şi urma. Cu toate acestea, atunci când se face "inventarul" crimelor antievreieşti, la Muzeul Holocaustului de la Washington şi în alte înscrisuri evreieşti oficiale, "contribuţia" sovietică la dimensiunile suferinţei evreieşti este trecută sub tăcere.
Avem toate motivele să credem că evreii din Basarabia şi Bucovina, dispăruţi în abisurile Uniunii Sovietice, sunt azi contabilizaţi, cu un ruşinos oportunism, în "palmaresul" românilor, spre a nu indispune marea şi puternica Uniune Sovietică. Laşitatea acestei contabilităţi ni se pare cu totul dezgustătoare. Se pare că este vorba şi de un şantaj al Moscovei, care în 1945 a pus mâna pe întreaga arhivă a Auschwitz-ului şi-i ameninţă pe evrei cu publicarea acestei arhive. Se pare că arhiva de la Auschwitz nu confirmă întru totul teza uciderii a 6 milioane de evrei.
Principii
1. Acuzaţia, formulată de câţiva evrei şi români iresponsabili, precum că în Romania s-ar fi produs un genocid anti-evreiesc, un holocaust, este o acuzaţie uşor de respins între oameni serioşi, de bună credinţă, căci lipsesc şi documentele, dar şi probele materiale pe care le-ar fi produs hecatomba a sute de mii de persoane. Din păcate, uşurinţa cu care poate fi respinsă teza acestui holocaust în Romania este de natură să se constituie într-un argument pentru cei care, la fel de iresponsabili ca un Radu Ioanid sau Răzvan Teodorescu, neagă producerea sub controlul autorităţilor germane a Holocaustului anti-evreiesc din anii 1939-1945. A nega Holocaustul din Romania nu înseamnă, prin deducţie logică, să negi şi Holocaustul de care se fac vinovaţi guvernanţii Germaniei hitleriste. Dar a susţine că în Romania s-a produs un holocaust anti-evreiesc este o teză atât de şubredă, de netemeinică, încât această teză şi mai ales respingerea ei are ca efect, nescontat şi nedorit de noi, să compromită credibilitatea, în general, a unui holocaust anti-evreiesc petrecut în anii celui de-al doilea război mondial. Atragem astfel atenţia asupra primejdiei ca odată cu respingerea, perfect îndreptăţită, a holocaustului din Romania, să nu se producă în opinia publică şi o descalificare subiectivă, emoţională, a argumentelor şi probelor pe care se bazează teza Holocaustului provocat de Germania hitleristă. Vrem adică să spunem că, pe termen lung, teza holocaustului din Romania este o teză anti-semită, care deserveşte interesele reale ale evreimii, care subminează valoarea morală a suferinţelor indurate de victimele Holocaustului. O teză care va ridica între români şi evrei o prăpastie extrem de păgubitoare şi pentru unii, şi pentru alţii.
2. Constituie o crimă împotriva umanităţii dacă omori şi un singur om pentru "vina" de a fi evreu, ţigan sau armean etc. Dar tot crimă împotriva umanităţii este şi să acuzi de crimă împotriva umanităţii, de genocid, oameni şi popoare nevinovate. Considerăm a fi o practică dintre cele mai infame să pui în seama unui om nevinovat o crimă despre care ştii că nu s-a produs sau pe care ştii că nu acel om a săvârşit-o. O asemenea faptă este mai abjectă decât însăşi crima invocată ! Şi credem că aceasta este şi vinovăţia cu care îşi încarcă conştiinţa cei care susţin că românii au pricinuit moartea a sute de mii de evrei ! Această infamă calomnie şi-o însuşesc acum şi guvernanţii noştri, prin ordonanţa de urgenţă pe care au dat-o, facându-se de ruşine şi ocară ! Cu alte cuvinte, susţinătorii tezei unui holocaust anti-evreiesc făptuit de români ne oferă ocazia întristătoare de a constata că poate exista ceva mai criminal decât genocidul şi holocaustul însuşi: acuzaţia de genocid pe care o aduc poporului român indivizi care ştiu bine că românii nu s-au dedat niciodată, nici ei, nici conducătorii lor, la o crimă atât de odioasă ! Suntem contrariaţi să vedem că liderii comunităţii evreieşti nu-şi dau seama că însăşi consistenţa şi gravitatea acuzaţiei de holocaust scade şi se diluează de fiecare dată când ne este dat să constatăm cum se joacă unii cu cifrele holocaustului, umflânduîn perfectă cunoştinţă de falsul comis. Aşa se face, bunăoară, că evreii ucişi în pogromul de la Iaşi, în iunie 1941, ajung să fie puşi când în seama germanilor (la procesele de la Cernăuţi şi Tel Aviv), când în seama românilor (la procesul de la Bucureşti), în funcţie de interesele acuzatorului. A exagera cu bună ştiinţă cifra evreilor ucişi în holocaust trebuie considerată o crimă întru totul comparabilă cu însăşi crima de genocid, cu holocaustul însuşi.
Bibliografie
- Ion Coja, Holocaust în România?
