Nicolae Mavrocordat

De la Metapedia

Salt la: navigare, căutare
Portret oficial

Nicolae Mavrocordat (* 3 mai 1680, Constantinopol - † 3 septembrie 1730, Bucureşti) a fost domnitor în Moldova de două ori: 17 noiembrie 1709 - noiembrie 1710 şi 1711 - 5 ianuarie 1716 şi al Munteniei tot de două ori: 21 ianuarie 1716 - 25 noiembrie 1716 şi martie 1719 - 3 septembrie 1730.

S-a născut la 3 mai 1680 la Constantinopol şi era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaş, se înrudea şi cu familia domnitoare. Era un om învăţat, ştia mai multe limbi străine, studiase filosofia şi teologia, iar in ţară a învăţat şi româneste.

În prima domnie a debutat prin asuprirea boierilor şi protejarea ţăranilor. Duşmanii lui au folosit nemulţumirile boierilor şi pârile regelui Suediei, Carol al XII-lea, şi au obţinut înlocuirea lui cu Dimitrie Cantemir în 1710, pentru ca sa fie reîntronat în 1711, după ce Dimitrie Cantemir a fugit în Rusia. În timpul acestei domnii a obţinut expulzarea oştilor suedeze şi poloneze, care deveniseră o adevarată pacoste pentru Moldova.

În 1716, după uciderea lui Ştefan Cantacuzino, a fost trecut pe tronul din Bucureşti, unde, datorită înrăutăţirii relaţiilor dintre turci şi nemţi, turcii aveau mare nevoie de el acolo. Izbucnind în curând războiul turco - austriac (1716 - 1718), Nicolae a ucis câţiva boieri care erau partizani ai nemţilor şi l-a exilat în Turcia pe mitroplolitul Antim Ivireanu, care a şi fost omorât acolo. Deoarece Nicolae a fost prins şi dus la Sibiu, în locul său, turcii îl numesc pe Ioan Mavrocordat. După Pacea de la Passarowitz din 1718, şi moartea lui Ioan Mavrocordat, Nicolae primeşte tronul din nou, bucurându-se pe lângă încrederea turcilor, de o domnie lungă şi liniştită. Deşi favoriza elementul grecesc, pe care se putea sprijini mai mult, printr-o bună administrare a ţării, prin obţinerea scăderii tributului faţă de turci, prin purtarea prietenoasă faţă de boieri, prin scăderea anumitor dări, a câştigat încrederea şi mulţumirea ţării. A construit lângă Bucureşti, Mănăstirea Văcăreşti, a obligat episcopia din Bacău să aibă o şcoală greceasca şi slavonească în schimbul veniturilor acordate. A murit de ciumă la 3 septembrie 1730 în Bucureşti şi e înmormântat la Mănăstirea Văcăreşti. Fiind un eminent literat, a scris lucrările: "Sfaturi" (manuscris), "Despre datorii" (tipărită la Londra), "Cuvânt împotriva nicotinei" (Iaşi, 1786), "Precuvântări la actele patriarhaliceşti" (manuscris).

Vezi şi

Unelte personale