Revoluţia românilor de la 1848

Revoluţia românilor de la 1848 a avut un caracter naţional şi social. Dacă în Moldova ea a avut un aspect petiţionar, în Ţara Românească s-a exercitat o guvernare revoluţionară. În Ardeal ungurii nu au ţinut cont de dorinţele românilor privind acordarea de drepturi, şi mai mult decât atât au proclamat unirea cu Ungaria. De aceea revoluţionarii români trec de partea armatei austriece, mai ales că ungurii trecuseră la acţiuni antiromâneşti, împuşcându-i pe ţăranii români. De asemenea românii s-au pronunţat şi împotriva unirii Ardealului cu Ungaria. În final revoluţionarii unguri au fost învinşi de austrieci cu ajutor rusesc. Nici revoluţionarii români nu au fost mulţumiţi de rezultatul revoluţiei deoarece în Transilvania s-a reinstaurat dominaţia dualistă austro-ungară.

Revoluţia română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale. Un factor deosebit de important l-a constituit Revoluţia franceză din februarie 1848 care a avut repercusiuni asupra întregii Europe. Deoarece Franţa era un stat naţional unitar, revoluţia de aici a avut un predominant caracter social, pe când în celelalte ţări a luat diferite forme, după necesităţile locale. Astfel că, principiul libertăţilor cetăţeneşti cerute de revoluţionarii francezi a evoluat şi s-a transformat în libertăţi naţionale pentru popoarele supuse, iar peste revendicările sociale s-a suprapus ideea de unitate naţională.

Revoluţia română de la 1848 s-a desfăşurat în condiţiile în care părţi din teritoriul naţional se aflau în stăpânirea imperiilor vecine (Transilvania, Bucovina), în timp ce Moldova era constrânsă să accepte protectoratul Rusiei ţariste, iar Muntenia, suzeranitatea Imperiului Otoman.

În Moldova

În Moldova, mişcarea revoluţionară a avut un caracter paşnic, ea mai fiind denumită în epocă şi revolta poeţilor şi s-a concretizat printr-o petiţie în martie 1848 şi printr-un program în august 1848. Petiţia cuprindea 35 de puncte şi a fost redactată la o întrunire a tinerilor revoluţionari moldoveni care a avut loc într-un hotel din Iaşi, cu ştirea domnitorului Mihail Sturdza, în data de 27 martie. Simţind pericolul unei mişcări, sub influenţa celor de afară, şi în Moldova, domnitorul însuşi le-a cerut petiţia. Cu toate că memoriul lor nu cuprindea decât reforme moderate, mai mult de ordin administrativ şi cultural în conformitate cu Regulamentul Organic, domnitorul l-a folosit ca pretext pentru arestarea capilor mişcării. Aceştia urmau să fie trimişi în Turcia, însă au reuşit să-i cumpere pe cei care trebuiau să-i treacă Dunărea, ajungând la Brăila. De aici au reuşit să plece în Transilvania, de unde au trecut în Bucovina.

În vara lui 1848 se aflau în Bucovina şi mai ales în Cernăuţi circa 50 din fruntaşii tineretului revoluţionar moldovean, printre care: Alexandru Ioan Cuza, C. Negri, D. Canta, Vasile Alecsandri, Al. Russo. Acestora li s-a adăugat şi Mihail Kogălniceanu, care avusese un conflict cu fiul domnitorului. În august 1848 este redactat un program în 36 de puncte care a fost publicat de Kogălniceanu, purtând numele de "Dorinţele partidei naţionale din Moldova". Acest program se deosebea radical de petiţia din martie fiind împotriva Regulamentului organic şi a protectoratului ţarist. Se cereau, printre altele: egalitate politică şi civilă, instrucţiune gratuită, împroprietărirea ţăranilor şi se încheia cu o dorinţă arzătoare: unirea Moldovei cu Muntenia .

În Ţara Românească

Revoluționari din Ţara Românescă la 1848

În Ţara Românească, revoluţia s-a bucurat de mai mult succes ca în Moldova, deoarece tinerii revoluţionari munteni, spre deosebire de cei moldoveni, au încercat traducerea ideilor în fapte. În acest scop i-au atras în tabăra lor pe intelectualii mai de seamă din acea vreme, precum şi o parte a administraţiei şi armatei.

• 7 iunie 1848 Craiova. Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu şi Costache Romanescu alcătuiesc, în ilegalitate, primul guvern provizoriu revoluţionar.

• 9 iunie 1848. De teama unor conflicte armate se hotărăşte citirea proclamaţiei revoluţionare la Islaz, un mic port la Dunăre din Romanaţi pentru că doi dintre cei mai importanţi membri ai clubului revoluţionar craiovean conduceau destinele în Romanaţi. Este vorba de Ioan Maiorescu (fusese numit prefectul judeţului) şi capitanul Nicolae Pleşoianu ai cărui dorobanţi primiseră ordin să se deplasase din Craiova la Islaz. Gheorghe Bibescu ordonase paza tuturor porturilor pentru a aresta, imediat după debarcare, agitatori revoluţionari veniţi de la Paris. Sub oblăduirea lui Ioan Maiorescu şi Nicolae Pleşoianu va fi organizată de către Popa Şapcă, o mare adunare populară la Islaz.

În aceiaşi zi, la Bucureşti are loc un atentat asupra lui Bibescu care scapă nevătămat.

Steagul Revoluției de la 1848 în prima variantă

Steagul Revoluției de la 1848 în varianta finală

Guvernul provizoriu format la Islaz îi cuprindea pe ofiţerii: Gheorghe Magheru şi Nicolae Pleşoianu, pe preotul Radu Şapcă pe membrii clubului craiovean: Ştefan Golescu, Ioan Maiorescu şi ca secretar al guvernului provizoriu, pe Costache Romanescu. Acestora li s-au alăturat Ion Heliade Rădulescu şi Christian Tell.

• 11 iunie 1848. Bucureşti. Ştiind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează, la Bucureşti proclamaţia de la Islaz care va deveni noua constituţie. A doua zi, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. În aceste condiţii, Gheorghe Bibescu abdică. Guvernul provizoriu revoluţionar se deplasează întîi la Craiova pentru a înlătura grupul care îl sprijinea pe Bibescu.

• 13 iunie 1848. Craiova a fost ales ca loc de întrunire a guvernului provizoriu şi prima capitală a revoluţionarilor paşoptişti, înainte ca aceştia să ajungă la Bucureşti.

Ioan Maiorescu, a citit declaraţia de la Islaz în faţa unei mulţimi în delir. A doua zi, în zorii zilei, cînd străzile oraşului erau amorţite iar craiovenii visau la idealurile revoluţiei, reacţiunea craioveană încearcă contralovitura. Ion Heliade Rădulescu primeşte delegaţia contrarevoluţionarilor, soldaţii colonelui Ion Vlădoianu, cunoscut reacţionar, se strecoară, deghizaţi pe străzile aproape pustii la acea oră, împresoară sediul guvernului revoluţionar şi arestează o parte a membrilor guvernului. Dar Gheorghe Magheru, alături de Grigore Bengescu, Iancu Obedeanu, Nică Locusteanu şi Ioan Maiorescu adună în grabă dorobanţii, mobilizează locuitorii Craiovei şi înconjoară, la rîndul lor, partizanii contrarevoluţiei, despresurînd sediul guvernului provizoriu.

• 14 iunie 1848 Craiova. Guvernul adoptă ca steag naţional, tricolorul revoluţionarilor. Primul steag tricolor al paşoptiştilor, cel purtat la Islaz de Popa Şapcă şi după care au fost întocmite toate celelalte steaguri paşoptiste, a fost cusut doar de mîinile domniţei Maria Alexandrina, copila lui Gheorghe Magheru, în amintirea steagului purtat de Tudor Vladimirescu şi pentru ca primul steag al revoluţiei să poarte simbolul neprihănirii.

• 15 iunie 1848, Guvernul provizoriu se afla încă la Craiova. Însoţit de o oaste alcătuită din dorobanţii aflaţi sub comanda lui Nicolae Pleşoianu, cărora li se alătură numeroşi ţărani, guvernul provizoriu revoluţionar pleacă spre Bucureşti.

În aceiaşi zi, are loc o întrunire la vîrf ruso-turcă la Istambul. În timp ce turcii priveau cu neutralitate evenimentele din Ţara Românească, ruşii care urmăreau cucerirea strîmtorilor Bosfor şi Dardanele şi extinderea imperiului ţartist în Balcani, găseşte revoluţiile române un bun prilej de reîncepere a ostilităţilor. Ruşii declară că nu vor tolera un focar revoluţionar la graniţa imperiului lor.

• 16 iunie 1848 Bucureşti. Revoluţionariui ajung la Bucureşti în frunte cu membrii guvernului provizoriu. Sînt întîmpinaţii cu entuziasm de populaţia Bucureştiului. De teama represiunilor celor două imperii se retuşează guvernul provizoriu care va cuprinde nu numai aripa radicală a revoluţionarilor ci şi o aripă moderată. Noul guvern provizoriu va fi condus de mitropolitul Neofit şi va avea ca membri pe: Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu, Ştefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu şi Ion C. Bratianu.

• 19 iunie 1848 Bucureşti. Reacţionarii încearcă o contralovitura anihilată imediat de revoluţionari care cer sprijinul populaţiei. În fruntea apărătorilor guvernului se află Apa Ipătescu şi Nicolae Golescu. Gheorge Magheru primeşte conducerea armatei şi sarcina constituirii bazei armate a revoluţiei în Oltenia.

• 19 iulie 1848 Giurgiu. Urmare a înţelegerii ruso-turce, ruşii vor invada Moldova iar turcii vor pătrunde în Ţara Românească. Guvernul revoluţionar trimite o delegaţie la cartierul general al comandantului trupelor turce, Soliman Paşa asigurîndu-l de relaţiile cordiale ale guvernului revoluţionar faţă de turci. Soliman cere dizolvarea guvernului care îşi schimbă denumirea în locotenenţă domnească avînd în frunte pe Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell şi Nicolae Golescu, noua formulă păstra membrii guvernului dar punea în faţă trei persoane considerate moderate pentru adormirea vigilenţei turcilor. Soliman este bine primit în Bucureşti, nu intră cu armata, se dau reprezentanţii în cinstea lui iar acesta recunoaşte locotenenţa domnească drept guvern legal. Urmarea acestei recunoaşteri va fi recunoaşterea legalităţiui guvernului de către toate guvernele europene cu excepţia ruşilor. Ruşii reclamă mituirea lui Soliman şi incapacitatea acestuia de a pricepe ce se întîmpla în ţară şi cer sultanului înlocuirea lui Soliman cu Fuad paşa, omul măsurilor dure.

• 13 septembrie 1848 Bucureşti, În cursul intrării trupelot otomane, un incident a dus la lupta din Dealul Spirii între turci şi Compania de Pompieri condusă de Pavel Zăgănescu, care s-a terminat cu un rezultat defaforabil revoluţionarilor români.

• 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10 000 de ostaşi şi comandată de Hussein-Paşa, sute de săteni din jurul Craiovei şi locuitori ai oraşului, inarmaţi cu puşti, suliţe, topoare şi coase, au întâmpinat trupele străine, neţinând seama de superioritatea numerică covârşitoare a acestora. Rezultatul a fost din nou defavorabil românilor. Revoluţia fusese învinsă.

În Transilvania

În Transilvania mişcarea românească a avut un caracter naţional. Ungurii, care aveau armate bine organizate conduse mai ales de generali polonezi căutară să supună cu forţa Ardealul şi începură masacre în satele româneşti în urma refuzului românilor de a accepta proclamarea (din 29 mai 1848) unirii Transilvaniei cu Ungaria, declarată de unguri fără să consulte reprezentanţii poporului român din principat. Însuşi poetul Sandor Petöfi se ridicase împotriva hotarârii unirii Transilvaniei cu Ungaria, argumentând că în Dieta care luase decizia se aflaseră din 300 reprezentanţi numai 3 români si 24 de saşi. În martie 1848 a izbucnise revoluţia la Viena, mişcare care a pătruns mai apoi în Ungaria, unde intelectualitatea liberală maghiară dorea să impună stat naţional independent de Austria. Ideea de libertate şi de unitate naţională era înţeleasă de burghezia maghiară în sensul formării unei naţiuni civice după modelul preconizat de Revoluţia franceză, adică neţinând seama de componenţa etnică eterogenă a ţării, ba tocmai prin omogenizarea forţată a specificului diferitelor regiuni şi prin impunerea unei singure limbi oficiale. Liderii românilor din Transilvania nu au împărtăşit ideea creării unui stat naţional maghiar şi au convocat o adunare proprie în care să discute problemele care îi preocupau. Adunarea românilor transilvăneni a avut loc la Blaj pe 15 mai 1848, fiind cunoscută ca Adunarea de la Blaj. Se formează în Munţii Apuseni o armată de voluntari români condusă de avocatul Avram Iancu. Aceşti reuşesc doua victorii importante împotriva armatelor maghiare la Abrud şi Mărişel. Pe lângă români se ridicaseră şi croaţii dar nici ei nu doreau să facă parte din statul ungar. Nicolae Bălcescu s-a dus chiar la Budapesta pentru a încerca aplanarea conflictului româno-maghiar dar Kossuth şi membrii nobilimii maghiare au refuzat să acorde drepturi egale românilor. În lupta de la Şiria lîngă Arad, armatele ungureşti fură cu totul zdrobite de ruşi iar Ungaria şi Ardealul vor fi predate de ruşi austriecilor potrivit prevederilor Sfintei Alianţe.

La întrunirea organizată de revoluţionarii munteni pentru a discuta participarea lor la Adunarea de la Blaj, cei mai mulţi fruntaşi şi-au exprimat dorinţa de a participa la reuniunea programata de revoluţionarii români transilvăneni. Unii revoluţionari munteni ca Dumitru Brătianu au reuşit să ajungă la Blaj înainte ca autorităţile să impună măsuri restrictive. Lui Nicolae Bălcescu şi celor care au solicitat eliberarea unui paşaport li s-a refuzat acest lucru. Al. Papiu-Ilarian spune că la interesul mare manifestat de munteni pentru Adunarea de la Blaj, autorităţile au răspuns prin ridicarea unui zid poliţienesc. Totuşi unii revoluţionari munteni au reuşit să ajungă la Blaj. Mai favorizaţi de evenimente au fost românii moldoveni care au avut un număr mare de lideri la Blaj: Alexandru Ioan Cuza, G. Sion, A. Russo, Lascăr Rosetti, Petrache Cazimir, Nicolae Ionescu, V. Alecsandri, C. Negri

Liderii mişcării din Transilvania

• Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Axente Sever, Simion Balint, Simion Bărnuţiu, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Timotei Cipariu, Ioan Dragoş, Ioan Sterca-Şuluţiu, David Urs de Margina

Concluzii

Revoluţia din 1848 cuprinde toate teritoriile locuite de români şi îşi concretizează obiectivele în trei documente programatice fundamentale, redactate independent şi cunoscute sub denumirile de Proclamaţia de la Islaz în Ţara Românească, Principiile noastre pentru reformarea patriei în Moldova şi Programul de la Blaj în Transilvania.

Concepute ca veritabile programe pe termen lung de transformare structurală a societăţii româneşti ele sunt alcătuite potrivit uzanţelor revoluţiilor burgheze occidentale şi au ca principale merite: enunţarea drepturilor naţiunii române, definirea statutului intern şi a celui extern al ţării, a statutului civil al locuitorilor, precum şi specificarea reformelor menite să conducă la realizarea acestor împliniri.

În mod firesc, obiectivele economice deţin un loc important în cadrul tuturor celor trei programe româneşti. Unirea şi independenţa naţională sunt privite ca un factor deosebit de favorizant al dezvoltării economiei moderne. În toate amintitele documente programatice se prevăd: lichidarea relaţiilor agrare feudale, emanciparea şi împropietărirea ţăranilor, repartizarea echitabilă a sarcinilor fiscale, crearea unui sistem modern de credit, emanciparea mânăstirilor închinate, făurirea unui sistem avansat de învăţamânt de toate gradele.

Bibliografie

• "Enciclopedia Cugetarea" de Lucian Predescu
• "Istoria românilor" de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu
• "Revoluţia română de la 1848" de Apostol Stan

Legături externe

• Revoluţia română de la 1848-1849 în context european
• Revoluţia română de la 1848-1849
• Revoluţia de la 1848
• Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului, Radu Mihai Crişan