Congresul de la Berlin

Harta Europei de Sud-Est 1878

Congresul de la Berlin, din 1878, a fost organizat la iniţiativa lui Bismarck, cancelarul noului imperiu german, deoarece puterile occidentale erau nemulţumite că prin prevederile tratatului de la San Stefano, Rusia căpătase o influenţă prea mare în Europa de Est. Prin tratatul ruso-turc se prevedea crearea unei Bulgarii autonome, ce era de fapt un avampost al interese ruseşti în zona strâmtorilor precum şi dreptul ruşilor de a interveni în toate treburile creştinilor din Imperiul Otoman.

Puterile europene participante: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia. România a fost invitată şi ea, însă reprezentanţii ei au avut dreptul doar să facă doar o declaraţie în timpul lucrărilor. Principatul autonom Bulgaria era micşorat faţă de varianta prevazută în pacea de la San Stefano, prin înfiinţarea provinciei autonome Rumelia, condusă de un guvernator creştin, numit de Poartă. Austro-Ungaria primea spre administrare Bosnia şi Herţegovina, iar Anglia lua Insula Cipru, ca urmare a unei înţelegeri cu Turcia.

În ceea ce priveşte România au fost păstrate prevederile tratatului de la San Stefano: recunoaşterea independenţei României, acordarea Rusiei sudului Basarabiei şi retrocedarea Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor pentru România.

Totuşi la Berlin au fost făcute şi presiuni asupra reprezentanţilor români, Ion Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, ajungându-se să se condiţioneze recunoaşterea independenţei României de acordarea cetăţeniei române tuturor evreilor din ţară, la grămadă. Aceste presiuni au fost făcute în special de cancelarul Otto von Bismarck, care era în relaţii strânse cu un mare bancher evreu din Germania. Reprezentanţii români nu au cedat presiunilor argumentând că marea masă a evreilor recent sosiţi în ţară nu erau integrabili în societatea românească şi că naturalizarea se va face în mod individual.

Congresul de la Berlin consacră recunoaşterea internaţională diplomatică a independenţei de stat, pe care România şi-o proclamase cu un an mai înainte. Enormă importanţă prezintă faptul că prin înlăturarea atât a suzeranităţii otomane, cât şi a tutelei marilor puteri garante, România şi-a dobândit egalitatea juridică cu toate statele suverane. De asemenea, după cum precizează Oxana Busuioceanu, „lucrările Congresului Internaţional de Pace de la Berlin, din 1/13 iulie 1878, au reglementat regimul Dunării, în sensul dorit de Austro-Ungaria - constant preocupată, din interese economico-politice, de a monopoliza fluviul şi, în plus, îngrijorată de noua situaţie de stat riveran, creată Rusiei ţariste. Se menţine regimul de liberă navigaţie în virtutea căruia se impun dărâmarea tuturor forturilor de pe malurile fluviului în aval de Porţile de Fier şi interzicerea navigaţiei bastimentelor de război pe aceeaşi porţiune. Austro-Ungaria obţine dreptul de a efectua lucrările de la Porţile de Fier şi de a percepe taxele necesare pentru acoperirea cheltuielilor. Comisia Europeană, din care urma să facă parte şi România, este menţinută, extinzându-şi competenţa până la Galaţi, în completă independenţă faţă de autoritatea de stat. Braţul Chilia intră sub controlul absolut al Rusiei. Membrilor Comisiei Europene, asistaţi de reprezentanţi ai statelor riverane, le revine sarcina de a elabora un regulament de navigaţie şi poliţie fluvială, aplicabil numai pe porţiunea Porţile de Fier – Galaţi, şi asemănător celui deja existent pentru Dunărea maritimă”. Totodată însă, pentru redarea unei imagini cât mai exacte a efectelor pe care această reuniune internaţională le-a avut asupra ţării noastre, nu putem face abstracţie nici de limita sa principală, anume: neînsoţirea recunoaşterii independenţei, de garantarea neutralităţii. Referindu-se la acest aspect, Mihai Eminescu nota: „Negreşit că independenţa în condiţiunile în care ne este acordată, fără garanţie de neutralitate, nu cum îi este acordată Belgiei, este departe de a corespunde aşteptărilor ţării, şi poziţia noastră trebuie să inspire cu atât mai mare îngrijire, cu cât, nici o voce amică nu s-a ridicat în Congresul de la Berlin în favoarea României spre a o feri de sacrificiul ce i se impunea. Căci, atât de greu e zdruncinată deja România prin evenimentele din urmă şi consecinţele lor, încât, chiar şi numai perspectiva unei noi conflagraţii nu poate decât a ne inspira grija cea mai mare. Noi credem că este mai mult decât imprudent din parte-ne de a ne pune chiar cestiunea: în ce parte a balanţei am arunca şi noi forţele noastre în cazul vreunui conflict ” (Mihai Eminescu, <<Presa>>, în numărul de ieri…, în Opere vol. XI, ed.cit., 1984, pag. 50).

Legături externe

• Spre Eminescu. Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului, Radu Mihai Crişan