Mihail Sturza

Mihail Sturza

Mihail Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iaşi; d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 şi iunie 1849.

Este fiul Marelui Logofăt Grigore Sturdza şi domnea în virtutea regulamentului organic. Deşi a fost ales sub protecţia turcilor, a intrat cu totul în sfera de influenţă a politicii ruseşti. Era un om instruit, susţinându-l pe Asachi la crearea Academiei Mihăilene din Iaşi, cu rang universitar (prima universitate din Principate) care în curând a devenit un focar al deşteptării naţionale. S-a dovedit un administrator abil, deşi a căutat să-şi sporească substanţial averea, a făcut sau şi-a dat concursul la realizarea multor lucruri bune şi pentru ţară. Între anii 1834 şi 1849 au fost construite aproximativ 250 km de drumuri şi 400 de poduri mici de piatră. De asemenea au fost începute principalele trasee rutiere ale Moldovei cum ar fi: Galaţi-Tecuci-Mărăşeşti-Bacău-Roman-Cornul Luncii şi Iaşi-Tecuci-Galaţi.

A redus abuzurile administraţiei şi proprietarilor asupra ţăranilor, a limitat iniţial imigrarea evreilor, însă mai apoi a încurajat imigrarea acestora, găsind mai potrivit să-i aşeze pe moşiile lui (ex. evreii din Mihăileni). A eliberat ţiganii domniei şi cei mănăstireşti fiind primul gest de dezrobire din ambele principate urmat ulterior de Gheorghe Bibescu în Muntenia. A ridicat învăţământul din Moldova infiinţând printre altele în 1835 Institutul de Arte şi Meşteşuguri (pentru a da tineretului o educaţie industrioasă). A nemulţumit în schimb pe toată lumea determinând pe Marele Mitropolit Veniamin Costache (foarte iubit de popor), să demisioneze. Unul dintre cusururi era lăcomia de bani. În acest sens a vândut titluri de boieri şi demnităţi mai mari ori mai mici pe bani, astfel încât dacă la începutul domniei erau 853 de boieri, la sfârşitul ei numărul lor ajunge la 3.750.

În anul 1848, întreprinde măsuri de reprimare a mişcării revoluţionare a tinerilor boieri din Moldova, care au prezentat în prealabil domnitorului un memoriu cu revendicări în 35 de puncte. Însă memoriul întocmit de ei, care de altfel nu cuprindea decât dorinţe moderate şi mai mult de ordin administrativ, i-a servit numai ca motiv pentru arestarea celor consideraţi periculoşi. Cei care au putut, au emigrat. Între aceştia s-au aflat Mihail Kogălniceanu şi Alexandru Ioan Cuza.

După ocupaţia ruso-turcă a Principatelor Române şi Convenţia de la Balta Liman din 1849, au fost numiţi domnitori noi, în locul lui Sturdza fiind numit Grigore Alexandru Ghica. A fost căsătorit de două ori, prima dată la 1817, cu Elisabeta (Safta), fiica lui Vasile Rosetti, având împreună doi fii, beizadelele Dimitrie şi Grigore şi a doua oară cu Smaranda, fiica fostului caimacam al Moldovei Ştefan Vogoride cu care a avut doi fii, ambii cu numele Mihai şi ambii morţi de copii şi o fată, viitoarea prinţesă Ecaterina Gortkaciov.

A murit la 8 mai 1884 la Paris şi a fost înmormântat în capela familiei din staţiunea Baden-Baden din Germania.

Vezi şi

• Lista domnitorilor Moldovei