Israel european

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare

Israelul European a fost un proiect al comunităţii evreieşti de a crea un stat evreiesc în Europa[1] [2]. Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 - 1880) care a fost un mare susținător al acesteia!"[3].

Despre acelasi lucru vorbeste şi Paul Goma, care arăta că la Conferința de Pace de la Paris (1919 - 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: "Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei - capitala la Lemberg (Lvov)" [4].

Când, „la 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al Studenţimii împotriva propriului guvern(;), are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu(;) din care cităm: "Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-pontodunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă"[5].

În momentul în care a aparut la evrei ideea creerii unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru. Astfel că, teoria unor protocronişti evrei susține că evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane[6]. Alţii sustineau şi susțin că evreii erau în Dacia în numar mare încă înaintea formării poporului român[7]. Dintre inventatorii şi susținătorii unor astfel de teorii trebuie amintiți: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea "Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII" - Gyémánt 2004[8].

Ideea crearii unui Israel european pe teritoriul românesc şi-a facut simțită prezența atât la Conferința internatională de la Berlin din 1878 cât şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să "accepte încetățenirea neconditionată a oricarui evreu" care voia să se stabilească în România. De menționat este faptul că venirea evreilor în România dupa 1830 a facut ca în Moldova în principalele oraşe majoritatea populației să fie evreiască[9]: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Bălți=55,9%; Hotin=50%; Chişinău=45,9% [10] şi Fălticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iaşi=50,8%[11]. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internațional prin care accepta intarea în țară a încă 300.000 de evrei [12].

Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea revoluției comuniste din Rusia din 1917 când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească. Ei militau pentru "caracterul unitar al Rusiei libere" şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul "revoluționar" care domnea. Mai trebuie evidențiat faptul că în perioada 1917 - 27 martie 1918 evreii au cerut ca în comitetele revoluționare să se vorbească doar în rusă. Poziția minorităților etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susțineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. Acelasi istoric ne spune că: "pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe nationalități arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică"[13]. Astfel ca unii dintre membrii Sfatului Țării, în prima lui configurație, doreau ramânerea Basarabiei în componența Rusiei şi s-au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip[14]. Organizația politică națională evreiască Bund, propaga doua idei de bază: autonomia național culturală evreiască şi menținerea Basarabiei în componența Imperiului Rus[15].

După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit ca la Conferința de Pace de la Paris (1919 - 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să susțină un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: "Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei - capitala la Lemberg (Lvov)". Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât "începând cu 23 august 1939 - pactul Stalin-Hitler! - printre evrei a început sa circule promisiunea fermă că în curând Tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască." De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, "evreii din Chişinău îi întâmpinaseră pe sovietici cu lozinci ca: "Bine ati venit! V-am asteptat 22 ani!". Mai mult, "după 28 iunie 1940, evreii cereau: şi TransNistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug)" [16].

Alexandru Şafran (rabin şef în România), a recunoscut cu jumatate de gură cele întâmplate declarând în 1946: "Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti".

La 7 aprilie 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoşani, evreii care controlau în acel moment oraşul şi care-şi formaseră o administraţie proprie au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască. Mare parte din populaţie precum şi administraţia românească fuseseră evacuate în sudul ţării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoşani, astfel că evreii au preluat conducerea oraşului şi şi-au declarat propria republică sovietică evreiască. Ulterior sovieticii au instaurat o altă administraţie comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere[17].

Totuşi Stalin s-a tinut de cuvânt şi conform cu spiritul propriei politici a nationalităților pe care o promova, a fondat în URSS la granița cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gândită ca un cămin național evreiesc. Anterior, "a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să-şi transforme țara într-un port-avion ne-imersionabil al URSS", s-a ajuns la varianta enunțată mai sus, a unei regiuni autonome[18].

Note

  1. Şerban Milcoveanu, Tactica şi strategia în întrebări cu ori fără răspunsuri, Tipografia TCM Print, vol. I, Bucureşti, 2003, pag. 10-11
  2. Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 93 (Ediția august 2006)
  3. Radu Mihai Crişan, Secretul sabiei de foc, p.56
  4. Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 93-94 (Ediția august 2006)
  5. Radu Mihai Crişan, Istoria interzisă, p.124-125
  6. Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 97 şi 99 (Ediția august 2006)
  7. De unde ne vin evreii ! http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/23/de-unde-ne-vin-evreii/
  8. Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII - Gyémánt 2004, p.9
  9. Radu Mihai Crişan, Secretul sabiei de foc, p.56
  10. Rodica Svetlicinâi, Activitatea social politică a minorităților naționale din Basarabia, p.16
  11. Saitul oficial al Comunității Evreieşti din România
  12. Radu Mihai Crişan, Secretul sabiei de foc, p.56
  13. Rodica Svetlicinâi, Activitatea social politică a minorităților naționale din Basarabia, p. 42 si 61-62
  14. Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 93 si 97-98
  15. Rodica Svetlicinâi, Activitatea social politică a minorităților naționale din Basarabia, p. 17
  16. Paul Goma, Săptămâna roşie, p. 90- 94, si 154 (Ediția august 2006)
  17. Vali Ştirbu şi Mihai Buzduga, Realitatea TV, Botoşani - Republică Sovietică, 22 februarie 2009 (Documentele referitoare la evenimentele din 7 aprilie 1944 pot fi studiate la Muzeul Judeţean Botoşani)
  18. A. Savin, Clipa Siderală a Ucrainei - Cîrdăşia sovieto-germană