Istoria românilor

De la Metapedia

Istoria românilor este un subiect care descrie viaţa poporului român aşa cum a fost ea în decursul mileniilor, din cele mai vechi timpuri, vorbind despre înaintaşii noştri dacii şi până în prezent.

[modifică] Epoca neoliticului

Pe teritoriul românesc cercetările arheologice au scos la iveală o interesantă civilizaţie care corespunde epocii neolitice. În funcţie de caracteristicile descoperirilor şi de locul unde au fost făcute ele, se cunosc mai multe tipuri de culturi ale civilizaţiei din perioada neolitică. Cele mai importante sunt: Tipul Criş (pe Crişuri); Tipul Cucuteni (descoperiri în Moldova de dincoace de Prut, în Republica Moldova (Petreni), Transilvania (Ariuşd), Muntenia (Monteoru) şi Dobrogea, iar denumirea o are de la satul Cucuteni situat la nord-vest de Iaşi unde s-au făcut primele descoperiri; Tipul Boian A în judeţul Ialomiţa şi în general în toată câmpia Munteniei; Tipul Vădastra de la satul cu acelaşi nume din judeţul Olt, Tipul Gumelniţa care şi-a luat numele de la satul dunărean din judeţul Ilfov; Tipul Hamangia în Dobrogea cu denumirea după satul Hamangia; Tipul Glina III după numele satului de lângă Bucureşti; şi Tipul Decia Mureşului care şi-a luat numele ca urmare a descoperirilor din cimitirul preistoric al satului situat în Transilvania. Există convingerea că această civilizaţie a neoliticului datată între anii 2500 – 1500 î.Hr. a aparţinut potrivit lui Carl Schuchhardt, tracilor sau mai precis după cum afirmă antropologul Eugene Pittard ea a fost dezvoltată de geto-daci. Aceeaşi teorie este susţinută la noi de Ioan Andrieşescu^[1].

[modifică] Antichitatea

Bust de la începutul sec. II d. Hr. reprezentând un nobil dac. Se află în conservare la Muzeul Vaticanului, iar E. Panaitescu consideră că este însuşi Decebal

În antichitate aici a trăit un popor de neam tracic din familia arică, ramura europeană^[2]. “Grecii i-au numit pe locuitorii acestor ţinuturi când geţi, când daci”, iar datorită romanilor s-a statornicit denumirea de daci^[3]. Cei mai importanţi regi ai dacilor au fost: Dromihete, Burebista şi Decebal. Dromihete (312-292 î.Hr.) i-a adus pe daci la o situaţie înfloritoare şi s-a făcut remarcat printr-o victorie strălucită împotriva lui Lisimah^[4]. Burebista a adus Regatul Daciei la o mare întindere şi putere ţinând la est de la ţărmul Mării Negre şi Bug, până în vest la Cadrilaterul Boem, Dunărea mijlocie şi Morava, iar de la nord din Carpaţii Păduroşi şi până în sud la Muntele Haemus (Balcani) ^[5]. Conform spuselor lui Strabon după Burebista regatul s-a împărţit în patru, iar ulterior în cinci părţi^[6]. Reunificarea dacilor s-a făcut sub Decebal. Despre el Dio Cassius a scris cu admiraţie spunând că “era foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintro înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani”^[7].

În urma războaielor din 101-102 şi 105-106 împotriva dacilor, Traian împăratul Imperiului Roman a ieşit victorios şi a transformat o parte a Regatului Daciei în provincie romană.

[modifică] Evul Mediu

În perioada evului mediu a avut loc procesul de coagulare a cnezatelor astfel încât s-au format cele trei state medievale: Muntenia sau Valahia Maior, Moldova sau Valahia Minor şi Transilvania. Tot în această epocă în funcţie de domnitorii pe care i-au avut cele trei voievodate au cunoscut perioade de creştere sau de decădere atât din punct de vedere economic cât şi politic şi social. S-au evidenţiat domnitori ca Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Ioan Vodă cel Viteaz, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, Constantin Brâncoveanu.

În anul 1600 Mihai Viteazul a realizat unirea tuturor românilor intitulându-se: “domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei”^[8].

Aflate sub influenţa Imperiului Otoman în Ţara Românească şi Moldova în perioada 1711 – 1821 au fost instaurate domniile fanariote. Această epoca din cele două ţări române a fost caracterizată printr-o politică de secătuire economică determinată de plata birului şi de dorinţa de îmbogăţire a acestor domni fanarioţi. “Guvernarea păcătoasă a fanarioţilor a contribuit la ocuparea Principatelor Române în secolul al XVIII-lea din partea ruşilor şi austriecilor”^[9]. Ca urmare a acestei stări, turcii transformă în 1713 Hotinul în raia, şi cedează Austriei în 1775 nordul Moldovei (denumit de ocupanţi Bucovina), iar Rusiei parte de est a Moldovei dintre Prut şi Nistru în 1812 (pe care tot ocupanţii o numesc Basarabia). În perioada 1718 – 1739 Oltenia a fost ocupată şi anexată de austrieci. Din cauza războaielor dintre Turcia şi tabăra adversă reprezentată de Rusia şi Austria, din perioada 1711 – 1812 şi care s-au desfăşurat pe teritoriul romănesc, românii au trebuit să suporte şi distrugerile provocate de acestea şi rechiziţiile făcute de armatele străine. Mai trebuie precizat că s-au înregistrat şi unele aspecte pozitive în acest timp, însă insuficiente^[10].

Cam din 1960 Transilvania intră sub dominaţie austriacă, însă continua să conducă Dieta în care domina nobilimea maghiară. Românii din Transilvania erau lipsiţi de drepturi. Dorind să răspândească ritul catolic, habsburgii le-au propus românilor “Unirea cu Roma” în schimbul uşurării situaţiei lor socio-politice şi culturale. Procesul a început în timpul mitropolitului Teofil în 1697 şi s-a definitivat în timpul lui Atanasie în 1701. Deoarece a existat o puternică opoziţie din partea nobilimii ungureşti, şi nici toţi românii nu au dorit această schimbare, ba mai mult faptul că promisiunile austriecilor privind acordarea de drepturi românilor nu s-a concretizat, mulţi români au trevut înapoi la ortodoxie, astfel încât o parte a comunităţii româneşti a rămas la ortodoxism, iar o alta, Unită cu Roma” ^{[11] [12]}. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea situaţia românilor din Transilvania s-a agravat fără precedent, suferind pe lângă asuprirea socială şi pe cea naţională^[13]. Astfel a izbucnit Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan (1784 – 1785) care potrivit lui Densuşianu dorea ca “să distrugă sistemul politic al celor trei naţiuni privilegiate din Transilvania”. În acest scop se cerea desfiinţarea nobilimii şi iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor. Răscoala a fost înăbuşită, iar capii omorâţi în chinuri groaznice fiind traşi pe roată^[14].

[modifică] Epoca Modernă

Revoluţia de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu a avut un caracter de eiberare naţională şi socială care se înscria în ampla mişcare europeană din acea vreme de eliberare a popoarelor. Se dorea îndepărtarea domniilor fanariote şi adoptarea unor măsuri politico-administrative care să ducă la limitarea abuzurilor tipice perioadei fanariote. Deoarece ţarul Rusiei nu s-a mai implicat în susţinerea mişcării eteriste, ba mai mult chiar a dezavuat-o, Ipsilanti şi eteriştii nu au mai trecut Dunărea spre Grecia şi au rămas în Ţara Românească. Aici ca urmare a disensiunilor dintre conducătorul românilor şi cel al eteriştilor, acesta din urmă l-a asasinat pe Tudor Vladimirescu. Un efect important al revoluţiei lui Tudor Vladimirescu a fost revenire la domniile pâmântene^[15].

Revoluţia românilor de la 1848 a avut un caracter naţional şi social. Dacă în Moldova ea a avut un aspect petiţionar, în Ţara Românească s-a exercitat o guvernare revoluţionară^[16]. În Ardeal ungurii nu au ţinut cont de dorinţele românilor privind acordarea de drepturi, şi mai mult decât atât au proclamat unirea cu Ungaria. De aceea revoluţionarii români trec de partea armatei austriece, mai ales că ungurii trecuseră la acţiuni antiromâneşti, împuşcându-i pe ţăranii români. De asemenea românii s-au pronunţat şi împotriva unirii Ardealului cu Ungaria. În final revoluţionarii unguri au fost învinşi de austrieci cu ajutor rusesc. Nici revoluţionarii români nu au fost mulţumiţi de rezultatul revoluţiei deoarece în Transilvania s-a reinstaurat dominaţia dualistă austro-ungară^[17].

[modifică] Note

1. ^ "Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pâna astăzi", Giurescu & Giurescu, p.25-29
2. ^ ”Enciclopedia Cugetarea”, Lucian Predescu, p.250”
3. ^ ”Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir, p.10
4. ^ Magazin Istoric Nr.2, februarie 1990, “De la Burebista la regatul lui Decebal”, Radu Florescu, p.33
5. ^ "Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pâna astăzi", Giurescu & Giurescu, p.44
6. ^ Magazin Istoric Nr.2, februarie 1990, “De la Burebista la regatul lui Decebal”, Radu Florescu, p.36
7. ^ ”Civilizaţia geto-dacilor”, Liviu Mărghitan, p.15”
8. ^ Magazin Istroric Nr.7, iulie 1980, “Domn al tuturor românilor”, Mircea Muşat, p.31
9. ^ ”Enciclopedia Cugetarea”, Lucian Predescu, p.314
10. ^ "Istoria românilor din cele mai vechi timpuri pâna astăzi", Giurescu & Giurescu, p.493 şi 495
11. ^ ”Enciclopedia Cugetarea”, Lucian Predescu, p.871
12. ^ ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, Neagu Djuvara, p.121-122
13. ^ Magazin Istoric Nr.9, septembrie 1984, “Eliberarea cu orice preţ”, Mihai Cerghedean, p.13
14. ^ Magazin Istoric Nr.9, septembrie 1984, “Cea dintâi revoluţie românească a epocii moderne”, acad. Ştefan Pascu, p.8-12
15. ^ Magazin Istoric Nr.8, august 1977, “Cătră tot norodul românesc...”, Dan Berindei, p.11-12
16. ^ ”Acte programatice ale revoluţiei românilor din 1848”, Ion Bulei, p.13
17. ^ ”Enciclopedia Cugetarea”, Lucian Predescu”, p.729