Sorin Cerin

De la Metapedia
Salt la: navigare, căutare
Sorin Cerin

Sorin Cerin (născut Sorin Hodorogea; n.25 noiembrie 1963 la Baia Mare, România ) este [1] un filozof și logician,[2][3][4][5][6][7] creatorul Operelor Filozofice ale Coaxialismului[8][9][10][11][12][13] autorul monumentalei lucrări intitulată Culegere de înțelepciune considerat a fi unul dintre cei mai reprezentativi gânditori ai genului gnomic și aforistic pe plan mondial[14][15][16][17][18] scriitor [19], important poet existențialist[20] din secolul al XXI-lea[21][22][23][24], eseist și romancier [25][26][27][28][29][30] român de origine balcanică macedoneană și greacă. [31][32][33] Sorin Cerin este membru al Société des Poètes Français (Societatea Poeților Francezi) cea mai veche și mai prestigioasă societate de poezie din Franta cu sediul la Paris.[34][35][36] Sorin Cerin este publicat de către editori din întreaga lume fiind tradus în mai multe limbi. De exemplu pe lângă editurile din Statele Unite unde Sorin Cerin este publicat frecvent merită menționat faptul că în anul 2020 o parte din Culegere de Intelepciune este tradusă în limba bulgară și publicată de către editura Sveta na Knigite sub titlul Антология на Мъдростта. Афоризми (Anthology of Wisdom. Aphorisms [37][38][39] De asemeni In anul 2021 lui Sorin Cerin îi sunt traduse în limba franceză, două volume de poezii filozofice, ce au fost publicate inițial în România și Statele Unite, intitulate, primul volum, Non-Sensul Existenței [40] și al doilea volum intitulat, Am crezut în nemărginirea Iubirii [41] care împreună conțin un total de 154 de poeme ce au fost publicate și editate în Franța într-un singur volum intitulat: Le non-sens de l'existence et de l'éternité (Non-sensul existenței și eternității). Această carte ce a apărut în Franța în anul 2021 [42][43][44][45],este apreciată de către critica literară franceză ca fiind un succes editorial deosebit[46][47][48][49][50] pentru care în anul 2021, lui Sorin Cerin i se decernează la Paris, capitala Franței, premiul Fundației Societății Poeților Francezi[51][52] [53][54].Ca urmare a recunoașterii operei lui Sorin Cerin și în alte țări, acestuia i se dedică un articol în enciclopedia Wikipedia de limbă franceză[55] Sorin Cerin apare nu doar în antologii și dicționare prestigioase pe plan mondial, dar este preluat și publicat de cele mai exclusiviste publicații de citate din întreaga lume. iată doar câteva dintre ele din multe altele: [56][57] [58][59][60][61][62][63][64][65][66][67][68][69][70][71][72] [73] [74] [75] [76] [77][78] [79][80][81][82] [83][84][85][86][87] Toate acestea dovedesc încă odată prestigiul și recunoașterea internațională de care se bucură Sorin Cerin. Sorin Cerin este un poet existențialist ale cărui poezii filozofice existențialiste sunt citate de specialiști alături de filozofi, poeți și autori existențialisti precum Friedrich Nietzsche, Martin Heidegger, Jean-Paul Sartre or Søren Kierkegaard [88] dar și autorul unui nou sistem filosofic numit Coaxialism [89] [90] [91] Sorin Cerin este studiat în special de către publicul larg, printre poeții și filosofii existențialisti, atât pentru poeziile sale filosofice existențialiste care se concentrează în principal pe Iubire, Existență, Iluzie, Absurd sau Moarte, cât și pentru aforismele sale filosofice, structurate în mai multe volume și publicate anterior la diverse edituri, pentru a fi reunite ulterior sub egida unui singur volum monumental, intitulat Culegere de Intelepciune [92]. Acste titlu a apărut pentru prima oară în anul 2009, care împreună cu viitoarele ediții ale cărții Culegere de Intelepciune [93] [94] [95] din anii următori, i-au adus lui Sorin Cerin faimă și recunoaștere internațională, pentru care, Sorin Cerin, este considerat unul dintre cei mai reprezentativi filozofi și poeți existențialiști, dar, de asemenea, autor al înțelepciunii, autor al aforismelor filosofice sau gânditor al genului sapiential, la nivel mondial. Temele cărții Culegere de Intelepciune [96] sunt variate, în funcție de fiecare volum care o compune. Printre temele preferate ale Culegerii de Înțelepciune, putem enumera: Nemurirea, Moartea, Iluzia și Realitatea, Înțelepciunea, Iluminarea, Păcatul, Paradisul și Infernul, Deșertăciunea, etc. Merită menționat, de exemplu, că din cele 22 volume de aforisme filosofice care acoperă ediția din 2020 a cărții Culegere de Intelepciune [97], 6 volume sunt dedicate Inteligentei Artificiale și în special dezvoltatorilor de Inteligență Artificială.[98]Întreaga operă filosofică care formează Coaxialismul,[99][100][101] [102] din anumite etape ale concepției sale, dar și lucrările aforistice din Culegere de Intelepciune,[103][104] [105] din anumite etape ale concepției lor, au fost reunite în alte colecții de lucrări filosofico-religioase, mult mai largi, combinând studiile filosofice cu aforismele filosofice, precum colecția intitulată Bibia Luminii [106] [107]. .In 2014 Sorin Cerin publică cartea intitulată Biblia Illuminati [108] [109] , care este o continuare a cărții Biblia Luminii , căreia îi sunt adăugate noi volume de aforisme precum, Iluminare- aforisme, [110][111] [112] , Păcatul– aforisme [113][114][115] , Paradisul și Infernul-aforisme [116][117] [118], Libertate-aforisme [119] [120] [121] , etc. In 2021, apare Biblia Illuminati a Luminii Divine [122] [123][124] care este cea mai completă versiune a bibliilor anterioare despre care Sorin Cerin afirmă că este o lucrare filozofică ontologică și gnoseologică, dar și faptul că Filozofia este viitorul Religiei [125] . Prima parte a Bibliei Illuminati a Luminii Divine, este compusa din întreaga carte intitulată Sorin Cerin:Coaxialismul-Editia Finală [126] [127][128] iar cea de-a doua parte a cărții este alcătuită din Culegere de Intelepciune cu cele 16,777 aforisme filozofice [129][130] [131]. Sorin Cerin definește termenul de Psihologie Coaxiologică [132] [133] ca rezultat al dezvoltării Matematicii Transcendentale Coaxiologice [134] [135] [136] a cărei fundament este bazat pe , Logica Coaxiologică [137] [138][139] dar de asemena și pe principiile Coaxialismului. Psihologia Coaxiologică fiind nu doar psihologia viitorului în accepțiunea lui Sorin Cerin, ce va putea fi aplicată oamenilor dar la fel de mult și Inteligenței Artificiale.[140][141][142][143][144][145][146][147][148]

Biografie

Tinerețea

În anul 1963, luna noiembrie, ziua 25, s-a născut la Baia Mare, județul Maramureș, România, Sorin Hodorogea, viitorul filosof, logician, poet, eseist și romancier Sorin Cerin. Primii ani ai copilăriei și-a petrecut la Parohia bunicului său care era preot în Săuca, județul Satu Mare, unde copilul de atunci, Sorin Hodorogea a absolvit clasa I primară [149]. Clădirea acelei parohii este și casa în care a crescut scriitorul maghiar Ferenc Kölcsey. După aceea, bunicul său s-a mutat la Baia Mare, unde Sorin Hodorogea a urmat școala generală nr. 6 din Baia Mare si Liceul Gheorghe Sincai. În primii ani de școală generală, Sorin Hodorogea este pasionat de aeromodelism, obținând numeroase premii cu diferite clase de aeromodele. Sorin Cerin menționează mereu în scrierile sale acest hobby al copilăriei. După terminarea liceului, s-a mutat la București, capitala României, unde și-a continuat studiile. În 1987 s-a căsătorit cu avocata Mariana Cerin, pe atunci studentă, și a acceptat să-i ia numele Cerin. Motivează acest gest prin faptul că a folosit numele Cerin ca pseudonim literar cu mult înainte de a o cunoaște pe aceasta. Numele Cerin luat în 1987 a devenit dintr-un pseudonim literar denumirea oficială purtată în actele de identitate ale lui Sorin Cerin. Despre acest aspect afirmă Sorin Cerin în notele biografice de la subsolul cărții sale: Să dansăm iubire - Poezii filosofice, paginile 128-142, la note biografice.[150][151][152]

Revoluția și Exilul

Sorin Cerin participă activ la Revoluția Română din 1989,[153] care îl găsește la București.În acele zile s-a alăturat forțelor democratice care luptau împotriva dictaturii comuniste. Sorin Cerin a fost redactor al ziarului Dreptatea, un ziar care lupta împotriva membrilor fostei dictaturi comuniste care nu voiau să-și piardă privilegiile. Sediul acestui ziar a fost devastat de mai multe ori de agenti de securitate deghizati in mineri care in acei ani tulburi de dupa Revolutia Romana au incercat sa restabileasca vechea dictatura. În 1990, din cauza foștilor membri ai Securității lui Ceaușescu care i-au pus viața în pericol, fiind amenințat de mai multe ori cu moartea, Sorin Cerin a ales calea exilului și s-a refugiat în Statele Unite ale Americii, unde a solicitat azil politic, care i- a fost atribuit in New York. În Statele Unite ale Americii, Sorin Cerin locuiește în mai multe orașe, precum New York, la nord de Brooklyn, pe Metropolitan Avenue, în Las Vegas, Nevada sau Dallas, Texas. În 1997 s-a întors în România, crezând că vechile structuri comuniste nu mai sunt atât de influente, dar s-a înșelat, pentru că a ales să părăsească din nou România, dar de data aceasta ca corespondent de presă pentru Australia. În Australia, Sorin Cerin locuiește în Melbourne și Brisbane. Întrucât Sorin Cerin a transmis pentru prima dată știri despre foștii membri ai Securității regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu care se ocupau la acea vreme cu înstrăinarea celui mai mare zăcământ aurifer din estul european care aparținea României, cel de la Roșia Montana [154][155][156] sau cu trafic de droguri, Sorin Cerin este amenințat cu moartea, fapt consemnat de ziarul Ziua, sub titlul: Ambasadorul Romaniei in Australia l-a amenintat cu moartea pe corespondentul ziarului Ziua,[157][158] Ambasadorul României în Australia din acea vreme, care l-a amenințat pe Sorin Cerin cu moartea, Ioan Gâf Deac,[159][160][161] făcuse parte din fosta Securitate a lui Nicolae Ceaușescu. Din cauza acestor incidente, respectivul ambasador a fost demis, încercând mereu să se răzbune pe Sorin Cerin prin diverși angajați, trădători ai serviciilor secrete românești. În anul 2000, Sorin Cerin s-a căsătorit cu inginera Dana Cristina Gorincioiu.[162][163][164][165] Începând cu anul 2000, Sorin Cerin se dedică în întregime literaturii și ulterior filosofiei, părăsind jurnalismul pentru totdeauna. Cu toate acestea, forțele politice loiale vechii dictaturi comuniste l-au hărțuit mereu pe Sorin Cerin, inclusiv pe Wikipedia în limba engleză, sau Wikipedia în română, folosind ca intermediari diverși utilizatori, trădători ai serviciilor secrete românești care lucrează sub acoperire pe Wikipedia. Acestea sunt motivele pentru care Sorin Cerin este cenzurat de Wikipedia română[166]

Afilieri

Premii

[167] [168][169]

Despre creaţia literară

Debut absolut

În 1986 debutează cu poezia intitulată Marină în Almanahul BTT, semnând cu pseudonimul Sorin Mara Angel sub care publică un an mai târziu un interviu cu criticul Alexandru Piru în revista Viaţa studenţească. În acea perioadă mai mulţi compozitori scriu melodii pe versurile lui, cum ar fi Vasile Veselovski cu piesa intitulată Și zboară pescărușii interpretată de Viorela Filip, Elly Roman cu piesa, Romanță pentru mai demult, Dan Beizadea şi alţii.

Debut editorial

În 2003 a debutat editorial cu romanul Destin.

Presa culturală

Apare în diverse reviste prestigioase de cultură,unde unii dintre cei mai importanți critici literari scriu despre opera sa. Printre revistele de cultură, amintim: Contemporanul, nr.10, octombrie, 2020, pagina 5[170][171]Convorbiri literare, nr.9,(237),septembrie, 2015, paginile 25-28[172],Familia decembrie 2009 pag.216[173], ianuarie,2015, pag.60[174], iulie-august, , numarul 7-8, 2015, pag.242 [175], nr.11-12 noiembrie - decembrie 2015,pag.16-18 [176] Oglinda literară, Levure Litteraire[177],Destine literare din Montreal Canada,unde este publicat în fiecare număr al revistei, începând cu numarul 5 din aprilie -mai 2009 și până la numărul 40, noiembrie-decembrie 2016,[178] Caiete silvane[179][180]Nord literar, nr.11(150), noiembrie 2015, pag 11[181]Napoca News[182]Cronica română, Luceafărul de dimineață,Kogaion Review[183], L' etoile du Danube,Luceafărul [184] Luceafărul românesc[185], Ecoul, Viaţa literară, Monitorul cultural,Zona Interzisă din Australia etc. Apar fragmente din opera literară şi filozofică,interviuri sau recenzii critice asupra operei scriitorului.

Aprecieri critice despre poezia filozofică la Sorin Cerin

coperta cărţii de aforisme Învaţă să mori
coperta cărţii de aforisme Revelaţii 21 Decembrie 2012
coperta cărţii de aforisme Nemurire
coperta cărţii de aforisme Culegere de înţelepciune


  • Prof. univ.dr. Stefan Borbely, subliniază în revista Contemporanul, nr.10, octombrie 2020,la pagina 5,[186][187] sub titlul Gnozele lui Sorin Cerin.că:"Multitudinea de sintagme scrise cu majusculă (Lumea Nimănui; Urma Adâncă a Durerii; Întunericul Singurătăţii; Labirintul Absurdului etc.) indică existenţa unui sistem conceptual precis în interiorul poeziei religios-filosofice a lui Sorin Cerin, care-şi trage seva, în mod evident, dintr-un ethos de esenţă creştin-gnostică, cu precizarea că protagoniştii canonici ai Creştinismului clasic (Isus, Maria, Diavolul etc.) nu apar în discursul soteriologic al volumului, deşi finalitatea spirituală a demersului e dincolo de orice îndoială, fiindcă poetul invocă în mod constant, ca ţintă finală a aspiraţiei sale, Iubirea, Ochiul de Vis al Perfecţiunii sau Calea spre Absolut a Viitorului. Regimul dihotomic al cuvintelor-cheie ale volumului e, şi el, de provenienţă creştină, fiindcă în interiorul lor se confruntă Absolutul şi Absurdul, aşa cum în Maniheism, de pildă, soarta lumii e decisă de bătălia dintre Fiinţa de Lumină şi Prinţul Întunericului.

Am menţionat dinadins Maniheismul ca posibilă sursă de inspiraţie a cosmologiei create de către Sorin Cerin, fiindcă, asemenea apocalipselor străvechi (adică a textelor-revelaţie), poetul se opune dispersiei induse de materialitate prin construirea unei mitologii proprii, foarte atent caligrafiate conceptual. Aşa procedau marii maeştri ai Creştinismului timpuriu, preluând o tradiţie ce venea din vremuri precreştine, când, prins în mrejele iluziilor lumilor versatile, metamorfice (Prinţul Întunericului din Maniheism este, şi el, un demiurg metamorfic, capabil să-i confere Materiei formele cele mai atrăgătoare, ca să nu mai vorbim de Maya hinduşilor), învăţatul îşi construia un univers (sau un mit) autarhic de sine stătător, care, de sorginte spirituală (cristalină) fiind, îi oferea acestuia „templul” necesar pentru exerciţiul soteriologic. Migălind, apoi, la fiecare detaliu al acestui „templu” (care putea fi o dumbravă de bambus, o mânăstire în vremurile mai noi sau chiar o Carte), învăţatul se purifica odată cu fiecare pietricică pe care o aşeza în zidul edificiului său, învelindu-se în cele din urmă cu el ca şi cum ar face-o cu un nimb de lumină. Poezia lui Sorin Cerin contribuie, prin fiecare nou vers, prin fiecare nouă poezie sau culegere, la edificarea unui asemenea sistem spiritual autarhic. De aceea, terminologia poetului are o logică intrinsecă precisă: atunci când el spune că orice Catedrală a Absurdului e clădită cu materie luată din moarte, atunci când scrie despre Străinul Suconştient sau despre Cuvintele Îngheţate care plutesc în jurul nostru ca nişte spini de gheaţă, sensul acestor sintagme trebuie căutat în interiorul sistemului mitografic creat de către poet, şi nu interpretate prin extrapolare. Să încercăm, aşadar, să decriptăm structura simbolică şi narativă a acestui mit, pentru a-i înţelege semnificaţia. Universul pe care poetul îl evocă în versurile sale este unul al finalurilor de ciclu cosmic, fiind, aşadar, unul de sorginte eschatologică. Există, în el, „cimitire de cuvinte”, „catedrale ruinate”, zori încleştaţi, care „se surpă” sau „ferestre sparte de Cer”, în care „plouă cu cioburi tăioase de clipe”. Nu vom găsi nicăieri în perimetrul acestui univers, care pare inspirat de ruinele suspendate în eter ale lui Piranesi, nici un spaţiu de compensaţie sau de refugiu, ruina şi dispersia fiind omniprezente. Astfel, geografia neagră, deznădăjduită a volumului sugerează aducerea credinţei într-o stare extremă, de macerare (acedia lui Thomas d'Aquino, interpretată şi ca torpor), stadiu de anulare a fiinţei, din care pornesc, mai departe, două drumuri alternative: cel al renunţării şi al morţii, respectiv cel al curajului şi al speranţei, rostul dispersiei extreme fiind acela de a sugera că şi-n situaţiile cele mai prejudiciante, viaţa credinţei dispune de suficiente resurse lăuntrice pentru înălţare şi „renaştere”, fiindcă indiferent de cât de opacă ar fi lumea din jurul nostru, tot există, în textura sa de profunzime, suficiente „seminţe de iubire” pe care să le adunăm pentru a construi o mântuire. Poezia lui Sorin Cerin ne apare, aşadar, ca fiind una marcată de un optimism spiritualist paradoxal, funcţionând cu logica unel lumi inversate. Poetul construieşte, cu fervoare şi cu pricepere sintactică, o anti-lume (lumea „cimitirelor de cuvinte”, a sensurilor îngheţate, lumea „cioburilor tăioase” şi a Absurdului), care are, în cele din urmă, menirea de a-i pune credinţa la încercare şi de a-l întoarce către orizontul izbăvitor al Absolutului. Sub aspect cantitativ, cuvintele şi imaginile volumului aparţin cu precădere lumii dispersate, „pierderii, uitării reci şi indiferente”, Absurdului, adică unui climat eschatologic, pe care Credinţa are chemarea să îl transceandă şi să îl corecteze. Poetul merge însă chiar mai departe, propunând o cosmologie de tip dualist, din categoria celor folosite în Gnoză. Să încercăm să o înţelegem, pornind de la poezia cu nr. 20 din volum, intitulată Unde vom fi obligați să rămânem:/Ne-am îmbarcat,/pe corabia Deșertăciunii,/cu nume de Fericire,/fără să știm,/că porturile în care va acosta aceasta,/sunt cele ale Durerii și Absurdului,/urmate la final,/de cel cu nume de Moarte,/unde vom fi obligați să rămânem,/pentru totdeauna,/despărțiți de identitatea Iubirii,/ce ne va fi furată,/de către un alt Destin,/ce nu ne va mai aparține,/spre a fi dusă în depărtările,/Inimii de Jar,/a Eternității Clipei,/dăruită undeva-cândva,/de Privirea ta,/rătăcită acum,/printre Florile de Lacrimi,/ale Amintirilor/.Nu e singurul loc în care Sorin Cerin vorbeşte despre un destin abulic, înşelător, în care omenirea a fost „închisă”, claustrată împotriva voinţei sale. În cazul de faţă, „corabia deşertăciunii” acostează în porturi cu conotaţii exclusiv negative, dar nu este deloc sigur că pasagerii şi-au dorit o asemenea „croazieră”, destinul lor purtându-i în derivă împotriva propriei lor voinţe, din raţiuni superioare, pe care ei nu le pot controla. Într-un alt poem din volum există un „Dumnezeu al Nimănui”, care a făurit lumea (sau măcar o parte din ea) „fără să înţeleagă” că ea trebuie să se compună (şi) din iubire. Acest demiurg „neatent” a operat chiar de la început o selecţie axiologică negativă, oprindu-i pe oameni să ajungă direct la valorile Binelui sau ascunzându-le pe pozitive. Termenul axial al întregului complex e Străinul Subconştient, pe „care – scrie poetul – ne-a fost interzis să-l cunoaştem”. În consecinţă, omenirea s-a lăsat captată într-o „greşeală” cosmică premeditată, care i-a obstaculat drumul înspre împlinire, adică înspre Iubire. Străinul Subconştient apare în mai multe dintre poemele lui Sorin Cerin, el având forţa unei obsesii cu valoare recuperativă. Trăind în universul sfâşiat, dispersat al materialităţii „absurde”, poetul nu face decât să se îndepărteze de Străinul Subconştient, mântuirea cerând, dimpotrivă, un parcurs în sens invers, înspre recuperarea Subconştientului şi punerea sa în armonie cu Absolutul. Precondiţia „întoarcerii” (termen esenţial pentru Gnoză) o reprezintă interiorizarea Iubirii: împărtăşirea din substanţa ei, pregătirea transfigurării. Dispunând, astfel, de toate elementele constitutive ale mitologiei poetice personale a poetului, nu ne rămâne decât s-o reconstituim. Punctul de pornire îl reprezintă, ca-n Gnoză, existenţa unui „Dumnezeu Străin” (numit Dumnezeul Nimănui de către poet), care a rostuit greşit, „neatent” Cuvintele Facerii, dând la iveală – fără s-o fi dorit, probabil – o lume unilateral abstruză, „absurdă”, în care spiritul oamenilor este pus la încercare grea. Nici voinţa nu-i mai ajută, aşa cum am văzut că se întâmplă cu metafora corabiei aflate în derivă, fiindcă lumea a fost tocmită de la început greşit, cu sensurile normale inversate. Simbolul major al volumului exprimă, aşadar, o capcană metafizică: fiinţa umană este prinsă într-un „joc” ironic, de tip eschatologic, din care, aparent, nu are cale de ieşire. Numai că impasul se dovedeşte a fi doar aparent, întrucât constructorul edificiului sublim propriu, adică poetul, dispune de puteri specifice, soteriologice, prin intermediul cărora poarta mântuirii se deschide. Toate aceste puteri sunt anti-sistemice, adică anti-eschatologice. A pus „Dumnezeul Nimănui” cuvinte anapoda în lumea pe care a creat-o? Rostul poetului este de le găsi pe cele adevărate – şi de a le scrie, pentru a le face accesibile şi celor din jur. S-a îndreptat lumea, fără s-o ştie, înspre rătăcire, uscăciune şi dispersie?: rostul poetului este acela de a găsi sensuri, noime şi surse de energie, şi de a le arăta şi celorlalţi, pentru a înlocui lumea fragmentată cu promisiunea uneia frumoase, întregi, luminoase. S-au aşezat forţele materiei pe calea Absurdului şi ale opacităţii? Rostul poetului – şi, implicit, al omului – este acela de a sădi Iubirea în suflete şi de a se întoarce către Absolut. Oricine poate opera aceste retroversiuni esenţializate, fiindcă, în cele din urmă, poet şi om semnifică, în sistemul de gândire al lui Sorin Cerin, cam acelaşi lucru: două ipostaze calitativ înrudite ale omului religios, ale Celui care Crede."

  • Prof. univ.dr. Al Cistelecan în cadrul rubricii Avant la lettre, sub titlul Între reflecție și atitudine apărut în revista Familia nr.11-12 noiembrie - decembrie 2015,pag.16-18, [188][189][190]Al Cistelecan consideră despre poezia de meditație a lui Sorin Cerin, că:"Din cîte văd, Sorin Cerin e un fel de vulcan textual în continuă și maximă erupție, cu o scriitură deopotrivă de frenezie și de vituperanțe. În poezie mizează pe rafalele reflexive și pe elanul sapiențial, cultivînd, cum zice singur în subtitlul Nonsensului Existenței de aici, poeziile ”de meditație”. O modalitate între toate riscantă – și nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna – întrucît tinde a se amesteca unde nu e chiar treaba poeziei, făcînd un fel de filosofare versificată și, vrînd-nevrînd, tot felul de nacazanii și moralisme. Nu mai e însă cazul să ne reamintim de cele spuse de Maiorescu lui Panait Cerna în legătură cu ”poezia filosofică,” întrucît poetul le știe și el prea bine și tocmai asta vrea să înfrunte: riscul de a lucra doar în idee și de a subordona imaginativul conceptualului. Ce-i drept, nu e, pentru Sorin Cerin, nici o primejdie în acest sens, căci el e, de fapt, un pasional și n-atinge niciodată seninătatea cugetării și liniștea apolinică a gîndului; din contră, declamă cu pathos, mai degrabă dinlăuntrul unei traume pe care încearcă s-o exorcizeze și s-o sublimeze în radicale decît din interiorul vreunei păci de cuget sau al unei armonii reflexive. Chiar și ce sună a idee nudă, transcrisă adesea aforistic, e, de fapt, o răbufnire de atitudine, o transcriere de afect – nu cu răceală, ci mai curînd cu fierbințeală (i s-a și remarcat, de altfel, maniera mai profetică a enunțurilor). Dar cum metoda decolării lirice constă într-un fel de elevare a tot ce vine pînă la demnitatea articulării lor reflexive (de unde delestarea oricăror referințe la imediat, fie el biografic, fie mai mult decît atîta), poeziile lui Cerin se angajează abrupt în ecuațiile existențiale mari și definitive și nu-și pierd vremea în confesiuni domestice. Ele atacă Principiul realității, nu accidentele ei. Totul e ridicat astel la o demnitate problematică, dacă nu și de altă natură, și pregătit pentru o procesare densificată. Riscurile formulei răsar, fatal, și aici, întrucît se vede imediat mecanismul acestei promovări a realului la dignitatea Lirei. Unul dintre mecanisme se trage din moștenirea expresionistă (fără ca Sorin Cerin să aibă altceva în comun cu expresioniștii) a majusculei, prin care se instaurează, brusc și imprevizibil, fie smerenia în fața radicalului, fie panica în fața majestății cuvîntului. De regulă majuscula botează stratul ”conceptual” (chiar dacă unele concepte sunt metafore), semnalizînd alerta problematică. Ce-i drept, Sorin Cerin face exces și risipă de majuscule, astfel încît de la o vreme ele nu mai creează nici panică, nici evlavie, căci abundența le sedează efectele de acest gen și le pervertește într-un soi de grandilocvență. Celălalt mecanism de elevare în demnitate se bizuie pe o anumită – poate asumată, poate premeditată – emfatizare discursivă, pe o îngroșare lexicală și pe o declamație de profunde și de grave. Se insinuează – de nu cumva se chiar instaurează – și aici o evidentă procedură de rețetă imaginativă, redundantă peste tolerant. Cum e și normal – ba chiar inevitabil – într-o lirică de reflecție ce vrea să se coaguleze în jurul unor nuclee conceptuale, modalitatea imediată de sensibilizare a acestor noduri conceptuale constă în materializarea abstracțiilor; senzualizarea lor e chiar modul lor de epifanizare lirică. Dar la Sorin Cerin mecanica imaginativă se bazează pe o simplă genitivizare materializantă a abstracțiilor (de unde imagini nesfîrșite de genul ”spinii Adevărului”, ”coșarii Împlinirilor”, ”periile Amăgirii” etc. etc.), sub care stă cel mai adesea un buton de personificare. Pe scala decantării în metafore stăm, astfel, doar pe primii fuștei, ceea ce produce, simultan, un efect de candoare imaginativă (sau discursivă), dar și unul de uniformizare. Probabil însă că această încredere în procedeele primare se datorează mizei pe decantarea gîndului, miză care lasă în subsidiar acțiunea imaginativă (iar pe cea simbolizantă cu atît mai mult) ca atare.

Dar nu cîte și nici ce idei bîntuie prin poeziile lui Sorin Cerin sunt, totuși, lucrul cel mai relevant (ideea, în general, dar și în acest caz particular, are un grad de indiferență la lirism). Dimpotrivă, în mod oarecum paradoxal, decisivă, nu doar definitorie, e atitudinea în care ele se strîng, afectul în care coagulează. Sub aparența unui discurs proiectat pe ”gînd”, Sorin Cerin promovează, de fapt, un lirism (cam pus la uscat) de afecte existențiale (nu de afecte intime). Reflexivitatea poemelor nu e, din această perspectivă, decît un fel de penitență atitudinală, o hieratizare a afectelor violente. Stratul pasional e, în realitate, cel care se agită și el se vede în mai toate componentele lui, de la cele de vituperație la cele de evlavie sau tandrețe sublimată (ori, din contră, resentimentalizată). Poetul e, pe fond, un exasperat de starea lumii și de condiția omului și pornind de aici exersează sarcasme (crunte cel puțin ca șuvoi) pe seama ”Societății de consum” sau pe cea a deșertăciunii ”Iluziilor Existenței”. E o febră imprecativă care dă elan versurilor, dar care, mai ales, pune în vedetă discursivă exasperarea în fața acestei degradări generale. Atît de generale încît ea a cuprins și transcendentele, căci Sorin Cerin e mai mult decît iritat de instrumentalizarea lui Dumnezeu (și a credinței) în lumea de azi. Iritarea în fața coruperii sacrelor ajunge la culme în versuri de maxim tupeu blasfemic (”Ticăloşia Diavolului se numeşte Rău,/ pe când a Lui Dumnezeu, Bine.”, dar și altele, nu mai puțin provocatoare și ”infamante” la adresa Dumnezeirii); asta nu se întîmplă însă decît din pricina intensității și purității propriei credințe (Ștefan Borbely a evidențiat îndestul energia fervorii din poezia lui Cerin), dintr-un fel de absolutism devoțional. Căci nu lirică de provocare și de imprecare face, de fapt, Cerin, ci dimpotrivă: lirică de devoțiune disperată și înflăcărată, prin care-l caută ”pe Adevăratul Nostru Dumnezeu/ atît de diferit de cel al catedralelor de genunchi roși/ la zidurile reci și inerte ale lăcomiei Iluziei Vieții”. E febra devoțională de pe reversul imprecațiilor și sarcasmelor, dar tocmai ea e cea care contaminează toate poemele. Dintr-un strat de ideale strivit ies, cu vervă pasională, atitudinile lui Cerin, atitudini eruptive oricît ar fi ele de codificate într-o lirică de reflecții."

  • Prof.univ.dr.Elvira Sorohan Pentru a înțelege pe deplin cronica literară scrisă de Elvira Sorohan în Convorbiri literare unde face referire la un articol scris de Magda Cârneci referitor la Transpoezie, si publicat in România literară unde se specifică ce anume este poezia veritabilă, genială, marea poezie pe care o râvnesc poeții ultimului secol,[191] Elvira Sorohan, specifică în cronica dedicată poeziei ceriniene din Convorbiri literare,numărul 9,(237),paginile 25-28, 2015 [192][193] sub titlul Un poet existențialist din secolul 21, că:"Am în faţă trei plachete de versuri ale puţin cunoscutului şi nu lipsitului de inspiraţie poet, Sorin Cerin, ordonate într-o logică descrescendo, uşor de înţeles, Nonsensul existenţei, Marile tăceri, Moartea, toate apărute în 2015, la Editura Paco, din Bucureşti. După ideile titulare, îndată te frapează şi vocabularul poetic al primei poezii ce te întîmpină cu sintagma „Iluzia Vieţii”, ortografiată cu majuscule. Este, în fond, o expresie moştenită din vocabularul consacrat al existenţialiştilor, deajuns ca să bănuieşti ce marcă vor avea poeziile. Înaintezi cu lectura fiind curios să vezi cît se menţine poetul pe aceeaşi coardă de fond, şi cît de adînc, cît de grav trăieşte întru această idee deloc nouă. Şi nu e nouă pentru că rădăcinile existenţialismului, modern reformulat, îşi trag seva din scepticismul biblicului, melancolicului Eclesiast, descurajat, în conştiinţa tragică a finitudinii ca destin. Este regele biblic un existenţialist avant la lettre. El descoperă că „vreme e a te naşte şi vreme e să mori”, în rest, „totul e vînare de vînt”. Ce se mai poate spune nou în vremea noastră, chiar în formulă personală, cînd existenţialismul a fost intens susţinut filosofic în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, de la Kirkegaard şi pînă la Sartre, cu nuanţe specifice. O poezie în termenii existenţialismului statuat mai poate interesa fiinţa zilelor noastre, sclava imaginii vizuale şi a internatului, doar prin adaptări ori actualizate adaosuri complementare ideii centrale şi nu în cele din urmă, prin puterea întoarcerii asupra sinelui. Este cam ceea ce încearcă să realizeze poetul Sorin Cerin, lăsîndu-ne, dintru început, impresia că trăieşte miracolul creator, inspiraţia. Voind să orienteze cititorul spre a căuta un anumit gen de poezie cultivată în aceste plachete (cu una şi aceeaşi copertă ), autorul le subintitulează, ne varietur, „Poezii de meditaţie”, cum şi sînt la nivelul ideilor. Dar, cît de adîncă şi cît de personală e meditaţia, n-o poţi spune decît la sfîrşitul lecturii, cînd sintetizezi ce anume aspecte ale ontologiei şi din ce perspectivă intelectiv-afectivă le dezvoltă poetul.

În mod cert, vocabularul poeziei existenţialiste universale, uşor de recunoscut, este acum redistribuit într-o altă topică, ceea ce conduce la combinaţii surprinzător de noi, unele îndrăzneţe, ori teribil de dure, cum sînt cele ce vizează biserica. Citind numai unul dintre cele trei volume e ca şi cum le-ai citit pe toate, se cîntă pe aceeaşi coardă, cu minime înnoiri de la o poezie la alta. Poetul se închide într-o sferă conceptuală unitară, de aici retorica specifică. Oriunde ai deschide unul dintre volume, te afli în centrul universului poetic, aceleaşi idei, aceeaşi atitudine de scepticism revoltat. La nivelul limbajului, acelaşi vocabular, bine acordat cu sfera conceptuală, e recombinat în noi şi noi sintagme, cu actualizări ce ţin de mediul de astăzi şi chiar imediat al fiinţei aruncată în lume să ispăşească „Păcatul Originar”. Se ştie, pentru că spuneau înţelepţii, „fiul Evei nu trăieşte într-o lume lipsită de vaiete”. Ambiţia de a-şi construi o meditaţie personală, imposibil de realizat la nivelul vocabularului poetic deja obosit, e compensată de arta combinaţiei cuvintelor, fără să poată evita frecvenţa redundantă a unor sintagme. Cea mai frecventă, uneori plasată voit şi de două ori în aceeaşi poezie, este „Iluzia Vieţii”. Alte zeci de cuvinte cheie, complementare, frapează prin utilizare ostentativă, spre a sublinia ideea de „Nonsens al Existenţei”. Sînt preferate serii de cuvinte scrise cu majusculă: „Clipă”, „Nemurire”, „Iluzie”, „Absurd”, „Tăcere”, „Moarte”, „Eternitate”, „Adevăr Absolut”, „Vis”, „Liber Arbitru”, „Păcatul Originar”, „Iubirea”, „Singurătatea”, „Înstrăinarea”, „Dumnezeu” şi multe altele. Sintagma care aduce aici şi acum trăirea problematizată a existenţei este „Societatea de Consum”. Se degajă din poezie o frenezie a dublării cuvîntului ce susţine ideea. Adesea, această energie debordantă a reaşezării cuvintelor acoperă ceea ce cauţi în poeziile compuse pe una şi aceeaşi temă, adică trăirea intens afectivă a sentimentului „iluziei vieţii”, înăuntru, nu în afară. Aici să mai amintim de maniera de a distinge cuvintele expresive ortografiate cu majusculă. Ploaia de majuscule tinde să inunde cîteva semnificaţii de bază ale poeziilor. Şi mai e o particularitate, punctuaţia. După fiecare vers, încheiat sau nu ca înţeles, gramatical sau nu, e pusă virgula; punctul e pus de preferinţă numai după ultimul vers. Altfel decît Eclesiastul biblic, poetul nostru, mai mult revoltat decît melancolic, ierarhizează deşertăciunile destul de puţin ordonat ca să poţi urmări idei clare. Semnificaţiile se aglomerează în una şi aceeaşi poezie, cum e Ierarhia Deşertăciunii. Dar nu e singura. De vină poate fi realitatea contemporană care provoacă pe multiple planuri sensibilitatea poetului. Cuvîntul „deşertăciune” e angajat într-o combinaţie gravă, tăioasă, pus să însoţească chiar fenomenul naşterii lumii, pentru a sugera, finalmente, prin alăturări culinare foarte originale, voit vulgarizatoare, dezgustul, „greaţa”, ŕ la Sartre, lăsate în urmă de conştiinţa absurdului existenţei. Am trimis la poezia Industrie a Cărnii Existenţiale: „Plugul Deşertăciunii sapă adînc,/ în ţărîna Existenţei,/ vrînd să însămînţeze genele Iluziei Vieţii,/ pentru a naşte Lumea,/ după o gestaţie prelungă,/ în pîntecul fără limite al Minciunii,/ care se sprijină pe Adevăr pentru a exista,/ …corbii negri ai gîndurilor,/ dezvoltînd,/ O adevărată Industrie a Cărnii Existenţiale,/ începînd,/ de la fripturi de vise pe grătarul Absurdului,/ pînă la,/ mezeluri de cea mai bună calitate a Deznădejdii.” Ceea ce găseşti în această poezie: paradox, nonsens, nihilism, dezabuzare, visuri făcute scrum, toate acestea şi altele se vor multiplica, recombina caleidoscopic, în toată creaţia cuprinsă în aceste trei plachete. Dacă noţiunile şi conceptele sintetic cuprinse în cuvinte îşi păstrează constant înţelesul, soarta „cuvîntului” nu e aceeaşi, pare să meargă spre epuizare, ca şi forţa de înnoire a poeziei. Au şi cuvintele soarta lor, în afară de poezie, cum zice poetul. La început, paradoxal, „Toamna sentimentală” e părăsită „de recoltele înflăcărate de cuvinte”, frenetic adunate de temperamentul aprins al poetului îndrăgostit numai de anumite cuvinte, cele din semantica existenţialistă. Alteori, „Stoluri de Cuvinte,/ brăzdează cerul Amintirilor”. În registru schimbat, cuvîntul e chinuit ca instrument al presei, violentă, pe drept incriminată de poet: „Cuvinte lacustre,/ plîng în ghivece de Martiri,/ puse la ferestrele bordelurilor de Ziare,…”. Este deplînsă soarta cuvintelor angajate insolit, grotesc: „La măcelăria Cuvintelor,/ în colţul străzii Destinului,/ se vînd ciolane de fraze stricate,/ pulpe de înţelesuri pentru prăjit,…”. Şi cu acest fragment am ilustrat originalitatea combinaţiilor verbale resentimentare, ce defulează o atitudine poetică provocată de revolta împotriva nonsensului existenţei. În cele din urmă e metaforizată „iarna Cuvintelor,/ care ningeau peste Zilele noastre,…” şi e deplînsă soarta lor, căderea: „în Noroiul unor Cuvinte,/ obscene şi pline de invective”, şi, finalmente, sucombarea lor: „Cimitire de cuvinte se înşiră în sufletele,/ ce vor şi speră la Înviere,…”. Aici cuvintele s-au întors la poezie. Însă, cuvîntul e numai instrumentul ce nu e numai al poetului, doar a lui e problema de fond a existenţei iluzorii, resimţită ca atare în termenii existenţialismului de la începutul secolului 21. Acesta e miezul, laitmotivul zecilor de poezii semnate de Sorin Cerin, distribuite studiat, presupun simbolic numerologic, în fiecare plachetă cîte 77, nici una în plus sau în minus. Din sămînţa acestei idei generos semănate, se ridică pentru poetul obosit de atîta frămîntată gîndire: „Ierburi de întrebări ce unduiesc alene peste pleoapele/ Asfinţitului,/ ce abia se mai pot ţine întredeschise,/ în zarea unor Răspunsuri,/ ce par a fi migrat către depărtările reci ale Uitării.” Nota meditativă a acestor versuri nu e cu totul descurajantă. Poetul nu e nici depresiv, nici anxios, pentru că are un temperament tonic. El o ia mereu de la început, cu declaraţii de neînvinsă voinţă de a înţelege, fără să accepte, ca astfel să se poată întoarce spre cunoaşterea de sine. În imagini poetice rare se conturează un fel de rezumat al discursului poetic, concentrat în poezia Ierarhia Deşertăciunii, încheiată, în termenii contemporaneităţii absurdului. E un mod de a reînnoi ceea ce s-a mai spus, că „mîncăm absurd pe pîine”. Pluralul indică în poet un exponent în numele omului, în general, „granitul” semnificînd taina de nepătruns de care se loveşte „trestia gînditoare”: „Căţăraţi pe Stîncile Vieţii,/ vrem să înţelegem granitul ca şi cum ar fi,/ o trestie conştientă de Sine. || Demolăm pilonii Naturii Iluziei Vieţii,/ încercînd să punem în locul lor,/ Un Vis cu mult mai străin de noi înşine. || Ruinăm slăbiciunea,/ … devenind propriile noastre epave,/ ce rătăcesc spre nicăieri. || … Să fie ochii Societăţii de Consum făcuţi doar pentru a/ privi Ierarhia Deşertăciunilor? Iubirea, care ar merita un comentariu al nuanţelor la care trimit imaginile poetice, este, în Vis şi realitate, o: „icoană prinsă de pereţii reci şi insensibili,/ ai unei catedrale a desfrîului, cum este Societatea de Consum,/care ne consumă vieţile,/ pentru un Sens ce nu-l vom afla niciodată.” Dincolo de jocul cuvintelor se remarcă substantivul grav ce anulează cu totul sacralitatea catedralei. E un transfer de semnificaţii fabricat de revolta permanent revărsată asupra tipului de societate în care trăim. Viaţa noastră, se lamentează poetul în Feline Existenţiale: „ se vinde scump la tejgheaua Destinului,/ pentru a da gust Desfrîului,/ abonat cu cartelă de plăceri în regulă,/ la Societatea de Consum.”/… „Promisiuni Deşarte,/ şi-au pierdut cheile Împlinirii,/ iar acum fac Morala cartelului de Legi,/ alături de prostituatele politiciene ale momentului”. Limbajul violent, ca săgeţi poetice aruncate şi contra degradării teribile a politicului, defulează o revoltă de tip nihilist, ridicată la rang de principiu. Ţinta absolut actuală este încă şi mai evidentă atunci cînd, în poezia Jocul de-a Viaţa cu Moartea, este incriminată, cam în aceiaşi termeni, „grădina Societăţii de Consum Foamete,/ drept mari atleţi ai tăierilor de venituri./ Cîntarele false şi isterice ale Politicii,/ ne drămuiesc cu parcimonie fiecare Clipă…”. Schimbînd subiectul, vocabula „clipă”, în raport cu „eternitatea”, actualizează o notă din arsenalul de cuvinte specifice din limbajul marelui gînditor existenţialist care a fost misticul Kierkegaard. După cum atitudinea clar atee, cînd e vorba de Dumnezeu şi biserică în poeziile lui Cerin, actualizează durităţi de limbaj, cu particularităţi ale existenţialismului sartrean, în timp ce Matematica existenţei şi multe alte poezii ne readuc în memoria culturală imaginea acelei „monde cassé ” percepută critic de francezul Gabriel Marcel. Poate cea mai densă în concepte complementare „existenţei”, dintre poeziile celei dintîi plachete, este Desfrîu. Sînt încercări de a da definiţii, de a pune în relaţie lucrurile prin inversiune cu sens, din nou foarte grav acuzatoare, cum e cea cu adresă la „mănăstire”. Sigur, nefericirea fiinţei care scrie o asemenea poezie, vine nu numai din conştiinţa căderii omului în lume sub blestem divin, dar şi din ceea ce ar fi o consecinţă, respingerea, pînă la blasfemie a nevoii de Dumnezeu. Interogaţia, din poezia Desfrîu, care pare că lasă cititorului libertatea de a da particulare răspunsuri, e un tertip al poetului conştient de ceea ce afirmă la modul mascat: „Existenţa este o nălucă prinsă între două vise, Spaţiul şi/ Timpul./ Pacea va fi mereu datoare Războiului cu propriile ei/ arme, Deşertăciunea Democraţiei şi Dictatura./ Care desfrîu nu-şi are mănăstirea sa şi care crimă,/ democraţia ei? ” Poezia continuă cu o nouă definiţie a „Existenţei” ca „joc de noroc”, însoţită de „Speranţă”, niciodată lăsată în voia „liberului arbitru”, care i-ar da omului libertatea de a schimba ceva. Rămîne numai libertatea fiinţei de a judeca propria existenţă, etern îngrădită să poată depăşi absurdul. Natura demonstrativă a poetului îl condamnă, extroversiv, la excese, încît risipeşte prea generos ce a adunat cu greu din biblioteca propriei vieţi şi a cărţilor. Paradoxal, acelaşi temperament e sursa puterii de a trăi autentic sentimentul de alienare, de înstrăinare şi accentuată singurătate, pînă la a-şi simţi sufletul ca o „casă în ruină”, din care, plecată, fiinţa căzută în „neant”, mai are şansa de a fi sortită „Eternităţii”. Rămîn multe alte comentarii de făcut la cîteva cuvinte preferate ale poetului, înscrise cu majusculă. Dar, despre „Iubire”, „Dumnezeu”, „Biserică”, „Absurd”, „Clipă şi Eternitate”, „Tăcere” şi „Moarte”, poate, altădată. Ar merita, pentru că acestui poet nu-i lipseşte inspiraţia rîvnită de alţii, cum scria poeta Magda Cârneci, dar el trebuie să se ferească de pericolul de a rămîne un artifex, şi, încă, să nu calce prea apăsat pe urmele din Bacovia ori Emil Botta, spre a nu le desfigura prin exces."

  • Grid Modorcea, subliniază în critica sa intitulată Un poet-filosof neînregimentat [194], că:Un caz cu totul aparte este poetul-filosof Sorin Cerin. Aparte, fiindcă el refuză cu argumente grele să fie înregimentat în Uniunea Scriitorilor din România, pe care o consideră, asemenea lui Eugen Simion, „un mastodont de sorginte stalinistă, unde ești considerat împlinit ca scriitor nu datorită talentului tău, ci laudelor deșarte care ți se aduc de către gașca pe care la rândul tău trebuie să o lauzi”. Iar Nicolae Breban se ține aproape de acest punct de vedere. Motivele lui Cerin sunt existențialiste: „Simt greață și repulsie. Indivizi fără valoare, care trăiesc pentru funcții și se laudă cu ele fiindcă nu au o operă. Dacă ești scriitor și te lauzi cu funcția pe care o deții la o anumită uniune de creație și nu cu opera ta, atunci înseamnă că nu ești și nici nu vei fi vreodată scriitor. De ce nu răzbesc pe plan mondial dacă se cred atât de valoroși?” N-am să mă apuc eu acum să apăr Uniunea, să o facă cei care nu-l recunosc pe Sorin Cerin ca poet, ca scriitor român. Eu îl recunosc. L-a recunoscut și Franța, respectiv Société des Poètes Français, al cărei membru este. Mai mult: „Anul trecut am primit Premiul Fundației Socieété des Poètes Français înmânat de către Președinția franceză. Franța este o mare putere culturală mondială, care a avut posibilitatea să mă promoveze și în alte țări și văd că o face și în prezent. Posibilitate pe care România nu ar fi avut-o, dar trebuie să recunosc, că am ajuns aici, prin propriul meu talent și nicidecum ca fiind vreodată un client al Institutului Culural Român sau al Uniunii Scriitorilor din România, instituții pe care le privesc cu greață și dezgust și de ale căror practici simt rușine și lehamite”. Sigur, această nevoie a scriitorilor de a se aduna într-o uniune este cauzată inițial de lupta pentru drepturi, pentru ca societatea să accepte statutul de breaslă al scriitorilor. Numai că acest punct inițial a fost trădat și uniunea a devenit o gașcă politizată, cum a fost în Epoca de Aur, când statutul de scriitor era determinat de condiția de a fi membru de partid.Cunosc situația scriitorilor din Statele Unite, unde am trăit ani de zile. Acolo scriitorii nu simt nevoie de nici o uniune, nu simt nevoia de a se aduna în congrese, de a fi organizați în ierarhii. Ierarhia abosultă este valoarea. Dacă doi scritori vor să se cunoască, se întâlnesc ei fără să existe o organizație care să-i apropie.

Nu calitatea de membru al unei uniunii îți dă talent. Nici o uniune nu te face scriitor. Ba la noi sunt mulți membri ai Uniunii care nu sunt scriitori, chiar dacă au funcții mari în Uniune, nu au dovedit cu nimic că au o operă demnă de a intra în istoria literaturii, nici măcar de a fi pomenită. Conflictul pe care l-a avut, prin pocese, actuala conducere a Uniunii noastre cu noua generație, care o contestă, se datorează tocmai lipsei de transparență, condiției de gașcă a conducerii ei, deși opozanții au pierdut procesele. De ce? Fiindcă sunt montați nu de adevăr, de dorința de a schimba macazul, ci de dorința de putere (o gașcă se schimbă cu alta, poate mai sofisticată, dar esența e aceeași). Sunt zeci de membri ai Uniunii, care sunt membri cu numele, la număr, ei contează ca număr, ca și cotizanți, dacă asta poate însemna ceva, fiindcă nu au nici un drept, nu au nici un cuvânt de spus în organizație. Nici nu știu dacă mai au și drept de vot, fiindcă Uniunea imită politica țării, șefii se rotesc și se aleg ei între ei. La ultimele alegeri parlamentare au participat 31 la sută din populația cu drept de vot. Actuala conducere a țării nu reprezintă România, ci o mică, foarte mică, parte a ei, de regulă, simpatizanții, gășcarii partidelor. Cam așa participă scriitorimea și la noi. Nu știu exact, nu m-a interesat și nu mă interesează această bucătărie. Ceea ce observ, când mai citesc rapoartele publicate pe site-ul Ununii, este birocratizarea ei excesivă. Din punctul meu de vedere, valoarea adevărată este/trebuie să fie neînregimentată, valoarea adevărată aparține unei Uniunii universale, poate cerești, oricum, peste spațiu și timp. Uniunile de creație sunt efemere, pe când valoarea ține de eternitate, așa cum țin operele lui Homer, Platon, Sofocle, Eschil, Shakespeare, Dante, Eminescu sau Eliade, care n-au fost membrii nici unei Uniuni de breaslă, ei însiși sunt o uniune stelară a spiritului uman. Numai prin Valoarea lui, un scriitor este o instituție. Ori valoarea nu ți-o dă condiția de membru al unei organizații. Nu ți-o dau nici premiile, care sunt deșertăciune. Oricum, din experiența de-o viață o spun, culisele premiale m-au scârbit. Gașca este dușmanul valorii. Dacă iau premii non-stop numai cei din gașcă, adică non-valorile, și adevărata valoare e ignorată, ba ostracizată și forțată să moară în sucul propriu, se face un mare rău culturii. De regulă, nevoia de organizații o au mediocritățile și submediocritățile, fiindcă altfel ele nu au nici o valoare. Cunosc mulți scriitori care sunt de acord cu punctul meu de vedere. Nu mă îndoiesc că și printre cei înregimentați există revoltați, dar își ascund opiniile și trăiesc un complex al valorii. Adevărul este însă că nu se poate schimba nimic. Lumea e bonavă. Istoria crește strâmb. Ce rezolvă o mână de protestatari în Piața Constituției? Nimic. Tăvălugul mediocrităților este enorm, iar cu prostia („proști, da’ mulți”) nu se poate lupta. Nu sunt fatalist, sunt realist. Ascensiunea găștilor nu poate fi oprită ca Arthuro Ui, fiindcă ele sunt cauzate de profit. Profitorii au nevoie de astfel de instituții, cu reguli impuse de ei, în folosul lor. Non-valorile sunt mai puternice pe pământ decât valorile, care au locul lor în eter. Veșnica dualitate: fizic-metafizic. Cea mai dureroasă situație este aceea când valorile se amestecă volens-nolens cu non-valorile sau sunt nevoite/obligate să conviețuiască împreună cu ele. Problema tuturor filosofilor a fost și este, cum evadăm din această existență tragică, cum o numea D.D.Roșca. Iar Soluția mea este una utopică. Ea poate fi găsită în Civitas Innocentiae și Homo Novus, cărți vizionare, de cotitură istorică. Dreptul de a fi recunoscut este o problemă complexă. Dar nu despre acest lucru vreau să discut aici, ci despre poezia lui Sorin Cerin. I-am citit următoarele cărți apărute în acest an, 2022, la Editura Estfalia: Ființă și neființă, Transcendental, Oglinzile paralele ale genezei, Existențialism, Mai singur, Vise, Teatrul absurd, Greață și absurd, Iluzia Mântuirii, Statuile vivante ale absurdului, Omul este o șoaptă mincinoasă a creației. Fiecare volum conține 77 de poezii. Cerin le numește poezii, dar eu le-aș numi ideopoeme sau conceptopoeme, fiindcă sunt poezii axate pe concepte filosofice. Altfel spus, Sorin Cerin face din filozofie poezie. Sigur, concepția sa filosfică se trage din tradiția filosofiei occidentale, pe linia transcendentalismului kantian, cu urme groase din Schopenhauer, Nietzsche și Wittgenstein, autorul celebrului Tractatus Logico-Philosophicus, care considera filosofia inferioară poeziei. Apoi are legătură și cu semiotica, și cu structuralismul, și cu matematica, în sistemul numit Coaxialism, determinat de Iluzia Vieții, care este veșnicul baraj în calea Adevărului Absolut. Cine spune că îl cunoaște, minte, cum afirma Nietzsche. Sorin Cerin este existențialist nu atât prin ideea de om revoltat și mâhnit, ci prin setea de absolut, dar face mai degrabă un coaxialism cu filosofia cunoașterii a lui Lucian Blaga, iar fatalismul are același izvor ca și la Conta, în cunoașterea legilor naturale. Și toate gândurile, Cerin și le împletește cu literatura sapiențială. Vestită este culegerea sa de înțelepciune, în 14 volume, cea mai valoroasă culegere de aforisme din lume. Iată o cugetare sapiențială de valoare poetică: „Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute”. De la Socrate la Bergson, Sorin Cerin pune întebări și caută răspunsuri. El se află în căutarea Limbajului Pur al Universului. Aceasta e calea poeziei. Este bântuit de nonsensul existenței, se cufundă în mistica Morții și a Eternității. Iar în poezii aceste concepte sau idei mari sunt transcrise cu Majusculă și în jurul lor se derulează materia poetică. Iată un exemplu din volumul Mai singur: Mai singur,/ decât Lumina Divină,/ pe care-am pierdut-o,/ pe strada Ochilor tăi,/ nici Întunericul,/ Pașilor mei,/ nu mai poate fi,/ mai singur,/ atunci când calcă,/ peste podeaua roasă,/ de Patimile Orizontului,/ furat de fiecare dată,/ de eternitatea Clipei,/ la care se răstește,/ un Calendar ros de Dorul,/ care ne mai caută și acum, Destinul prăfuit,/ mai singur,/ decât întreaga Lume,/ promisă de Creatorul,/ ce doarme beat,/ inconștient,/ prin șanțurile frunții,/ unei Zile,/ care nu ne-a mai fost dată,/ să o trăim,/ niciodată. Sau altul din Greață și Absurd: Zori de vată mânjită cu Gânduri, / crispați și înghețați / se îndoiesc până și de Amintirile de plumb, / ce cad surd, / alături de Marile lor Tăceri, / pe pleoapele Iluziilor Fericirii, / Inimilor de Pustiu, / care ni s-au închis, / peste Prăpăstiile Privirilor rătăcite, / prin Podurile Palmelor bătătorite, / ale Zilelor Goale, / de noi înșine, / care ne țin Greața și Absurdul, / în brațele Hazardului, / atâtor Vise deșarte, / ce au hrănit în cele din urmă, / doar Non-Sensurile Existenței, / Ființei, / care s-a dovedit a fi, / a Nimănui, / sfidând Neființa. Sau acest important ideopoem din Oglinzile paralele ale genezei: Nicio Inimă de asfalt,/ nu va putea iubi mai mult,/ decât roțile Sufletelor,/ unor Motoare,/ care se rostogolesc peste ea,/ care nici măcar nu știu,/ cât de mult Combustibil de Iubire mai au,/ strigând în Noapte,/ cu farurile aprinse ale Viselor,/ crezând că au ales,/ indicatoarele de circulație sanguină corecte,/ printre venele Destinelor mereu în Ambuteiaje,/ printre Clipele,/ care mor pe ecranele acceleratoarelor de Idei,/ iluminate îndeajuns,/ dar nicidecum,/ de Lumina Divină,/ a Întâlnirii,/ pe care o așteptăm,/ alături de Viitorul,/ pe care l-am invitat la nunta,/ Țevilor de eșapamente ale Cuvintelor,/ care au început să poluze amarnic,/ mirosind a Iluzii de Fericiri,/ care au crezut în Eternitatea,/ din Cimitirul pieselor de schimb,/ al Adevărului Absolut. Aici sunt conceptele cheie ale Coaxialismului. Dar o analiză amplă a poeziei și operei lui Sorin Cerin o fac în Istoria literaturii neînregimentate, unde el ocupă un loc aparte, aici am vrut doar să semnalez existența acestui scriitor român, care are dreptul de a fi recunoscut ca un alergător de cursă lungă pe pistele culturii universale [195].

  • Criticul literar francez care sa semnează cu pseudonimul LivresdAvril subliniază în prestigioasa publicație franceza Babelio din 17 octombrie 2021 sub titlul Nonsensul existenței și al eternități[196][197] că: "Mulțumim Editions Stellamaris și La Masse Critique pentru trimiterea acestei cărți. A te scufunda într-o colecție de poezie contemporană este un pic ca și cum ai viziona un film Dogme95 după ce te-ai săturat cu succese. Pe scurt, lovește (deseori) și surprinde (întotdeauna). În „Nonsensul existenței și al eternității”, poetul român Sorin Cerin încearcă să pună în fiecare poezie toată filosofia sa existențialistă, să împace efemerul și eternitatea. Dacă această carte nu-i va împăca pe cei supărați pe poezie, ea are o muzică aparte, o unitate de ton (cu un câmp lexical recurent: „iluziile vieții și ale morții”, „cimitirele cuvintelor” etc.), de parcă poeziile s-ar răspunde între ele, unde fiecare era un ecou al celei precedente. Dacă textele sunt uneori cu intelesuri ascunse (cu impresia că unele fac parte din scrisul automat), întunecate sau politice (tepii tăioase împotriva exceselor societății de consum), Sorin Cerin lasă din fericire puțină speranță în partea a doua"
  • Elena Armenescu, consideră în recenzia intitulată: Lirica de reflecție în opera lui Sorin Cerin[198] că: Ajuns în deplinătatea creației poetice deopotrivă cu a celei filozofice, Sorin Cerin se bucură deja de notorietatea pe care o merită. În ultima vreme, prin scrierile sale a atras atenția mai multor critici literari ( la care mă voi referi mai jos) mai cu seamă prin faptul că a devenit membru al Societății Poeților Francezi ( Membre Sociétaire de la Société des Poètes Français), mulțumită editării în limba franceză a volumului său intitulat ”Le non-sens de l’existence et de l’éternité, apărut în Editura Stellamaris (Édition Stellamaris) 2021 Brest, France. Acest volum a rezultat din reunirea a doua volume anterioare de poezie care au fost traduse din limba română in limba franceză și anume: Nonsensul existenţei: poezii de meditaţie, Bucuresti Romania,editura Paco, 2015 și Am Crezut in Nemarginirea Iubirii – Poezii filozofice, Statele Unite, 2019. Consider că opera poetică a lui Sorin Cerin nu poate fi înțeleasă pe deplin, fără șă știm din Universul său, din lumea sa interioară, măcar cât luminează un fascicol de raze care face să se vadă o parte. Partea aceea pe care ar trebui să cadă lumina razelor ca un reflector să nu fie numai din Univesul său de Cunoaștere – pentru că acesta este cât se poate de vast – cât mai cu seamă din cel al Convingerilor, ca pol interior spre care converg Aspirațiile sale de Puritate și Desăvârșire pe care autorul le vede căi de parcurs, de practicat pentru a ajunge la adevărata Iubire care își are sălașul în Adevărul Absolut, pe care unii îl numesc Dumnezeu, alții Alah… Dar nu un Dumnezeu al Nimănui – adică unul surd și nevăzător, depărtat, indiferent la viermuiala de jos, de pe Pământ, citez ”nu am ştiut vreodată, / că încă dinainte de a ne naşte, /eram îmbălsămaţi, /de către Suferinţă, /în Non-Sensurile Existenţei, /unui Dumnezeu al Nimănui. /Strig surd, /întrebând, /- De ce plâng Îngerii Iubirii? , /la ferestrele Paradisului? , /deşi ar trebui să fie mai fericiţi, /decât este Adevărul, /pe care l-am pierdut, /la zarurile roase ale unui Viitor, /care a uitat să ne împartă şi nouă, /numerele câştigătoare, /pe care a mizat, Iubirea, ” El crede într-un Dumnezeu Adevărat, Tatăl Luminii și al întregii creații izvodită din IUBIRE. În acest sens voi cita câteva Aforisme (care îi aparțin lui Sorin Cerin) dedicate Luminii Divine a Înțelepciunii:

”Sfânt este numele Tău, Lumină Divină, fiindcă ești Conștiință, Nemărginit, ești Adevăr Absolut, Dumnezeu și Cunoaștere.

Din Tine, Lumină Divină, pornesc toate câte sunt, au fost și vor mai fi.

Sfânt este timpul Tău Lumină Divină, fiindcă este Eternitatea care se află în tot și în toate.

Sfânt este Gândul Tău Lumină Divină, fiindcă el a clădit Nemurirea, fiind IUBIRE.

Cum nu poate exista Adevăr fără Cunoaștere, și nici Moarte fără de Viață, tot astfel nu poate fi Fericire fără Durere și Toate câte sunt fără de Adevăr”. Desigur aceste enunțuri ni se par cunoscute fie din Cartea Sfântă, fie din Tăblițele de Smarald, din scrierile atribuite lui Hermes Trismegistos, și alte scrieri sincretice care dacă ar fi respectate, și oar conduce la remodelarea ființei umane care și-ar regăsi starea paradisiacă, cea de dinainte de căderea adamică, demnă de a restabili o legătură cu Dumnezeul Adevărului, cu Adevărul Absolut. De altfel și calea Tao și cea arătată de Buda (Gautama Siddhartha) au aceeași țintă, pentru că urmăresc aceeași finalitate, fiindcă Adevărul Absolut este Unic tot așa cum Creatorul este Unic. Am scris mai sus cu majuscule anumite cuvinte cheie, subliniindu-le astfel, pentru că așa le scrie și autorul. Prin personificare, ele devin întrupări ușor identificabile, cu care se poate chiar dialoga, le poți certa, le poți acuza, ori dimpotrivă, le poți adora. De ce Puritate și Desăvârșire? Pentru a se pune capăt stării jalnice în care ne aflăm cu toții, ca specie, când: ”Catedrale de trupuri pășesc în mocirla Societății de Consum a Moralei/adăugând cât mai multă/țărână la hectar de sufletele pentru a ridica murii reci și impersonali ai Zidirii de lăcașuri de culte ale Deșertăciunii ce vor pune cât mai sus cruce Purității și Desăvârșirii” Ce se întâmplă oare în acest context cu visurile, cu aspirațiile cu optimismul, cu starea de bucuria dată de binecuvântarea de a fi împreună cu cineva drag? Cine iese câștigător dacă pariezi pe Fericire?Răspunsul est cutremurător: ”Am crezut în/ Nemărginirea Iubirii, / pariind pe ruleta Fericirii, /despre care nu ştiam că este măsluită, /de un Dumnezeu al Absurdului, / ce face de fiecare dată în aşa fel, /încât să iasă câştigătoare, doar Moartea” Îmbinând maturitatea poetică deplină folosindu-se de simboluri și metafore care sporesc gradul tensionat al înțelegerii, metabolizând verismul, poetul se avântă în Existențialismul neorealist. generator de depresii care te condamnă la Singurătate unde mai poți servi ”o cană de pustiu”: ”Frunzele Viselor, / şi-au ruginit întreaga căldură, /a Ochilor de Cer, /ai Iubirii, /pe care Depresiile Absurdului Carismatic, /al Iluziilor Non-Sensurilor Existenţei, /ne-a alungat-o, /în abisurile fără/ adresă, /ale Singurătăţii, /care ne aşteaptă, /în Zorii nedefiniţi ai Durerii, /să servim câte o cană de pustiu, /din Lacrimile de Vânt, ale Speranţelor deşarte” A fost poetul dintotdeauna neîncrezător, s-a îndoit de Nemărginirea iubirii? Nicidecum! Aflăm tot din propria-i mărturisire: ”Am crezut în Nemărginirea Iubirii, /cu toate că eram sufocaţi, /de valurile Compromisurilor, /care ne loveau fără milă, /Privirile căzute la tălpile unei Lumi, /care ne obliga, /să fim sclavii, unor Non-Sensuri ale Existenţei” Cu riscul de a mi se reproșa că uzez de prea multe citate, consider că este oportun ca cineva care nu a citit încă opera lui Sorin Cerin să cunoască profunzimea problemelor existențiale pe care le abordează poate și în numele acelui DOR de a respira în atmosfera Purității: ”ce ni se scurgea prin venele Dorului ancestral, /de a rămâne mereu împreună, / chiar dacă ştiam, /căt de alunecoasă poate fi bolta Promisiunilor, de pe care cad stelele căzătoare ale Fiinţei” sau a îndurerării căutătorului pătruns de dragostea și dorința de a fi ascultat, căruia nu I se răspunde, ori I se răspunde cu indiferență : / Am crezut în Nemărginirea Iubirii,/ deşi am căzut în Urma adâncă a Durerii, / lăsată de Paşii indiferenţei Tale Doamne, Limbajul uneori virulent, adevărate săgeţi otrăvite, dar poetice, împodobite cu metafore, săgeți aruncate împotriva decăderii nu numai în societate dar și în zona politicului, ne duce cu gândul la o revoltă de tip nihilist, la nihilismul lui Emil Cioran, care în acest context dobândește rang de principiu scris cu sufletul tânjind intuitiv după absolut, pe „culmile disperării” cum găsim în poezia ”Jocul de-a Viaţa cu Moartea” sugestivă în acest sens: „grădina Societăţii de Consum Foamete,/ drept mari atleţi ai tăierilor de venituri./ Cântarele false şi isterice ale Politicii,/ ne drămuiesc cu parcimonie fiecare Clipă…”. Lumea actuală și-a pierdut simțul orientării, simte, știe că trebuie să fie ajutată de o forță superioară, dar alege să se alieze (cu sau fără știință) forțelor malefice. Poetul se întreabă cu disperare:”Încotro,/să te chem,/Iubire? /într-o Lume a unui Dumnezeu surd? /care ţi-a lăsat Îngerii tăi,/de izbelişte,/pe străzile Blestemelor,/adorate de către Creatorul,/Destinele noastre,/întunecate,/învăţate să facă vrăji şi farmece, negre”. Unde se ascund oare frumusețile Primăverii dătătoare de speranțe, de revigorare a energiilor vieții de optimism și dragoste ? Aflăm că ea, Primăvara care ar trebui să fie în sufletele oamenilor, și-a găsit sălaș în ochii Durerii: ”E-atâta Primăvară,/în ochii Durerii,/prin a căror sclipire,/se observă razele de gheaţă,/ale Non-Sensurilor Existenţei,/care ne despart,/de Orizonturile fierbinţi,/ale Viselor” Neajutorați, rătăciți pe căi pierdute, înstrăinați de sinele nostru autentic, original, orfani de Dumnezeu, somnambuli, hrăniți cu deșertăciuni cauzatoare de boală, de depresie: ”Zidim,/ pereţii Identităţilor fără adăpost,/cu Clipe tot mai bolnave,/ce par a nu se mai vindeca vreodată,/de răceala Infidelităţilor Absurdului,/în braţele căruia,suntem nevoiţi,s/ ă ducem pe umerii Neputinţei,/Traiul,/ atâtor Deşertăciuni” în condițiile în care suntem luminați ”doar de stelele căzătoare,/ ale Viselor,/ /în căutarea unui Timp,/atât de străin de noi,/încât doar Moartea,/ar mai reuşi să ne împace,/cu Viitorul. Se pune întrebarea: se poate trăi, supraviețui într-un astfel de Univers disperat, sfâșiat de lăcomia după bunurile materiale? Ei, bine, da! După câte se vede, se poate … chiar spera. Poetul a descoperit un lucru simplu, dar rațional: dacă am căzut din grația divină și suntem robii unui Subconștient Străin de natura noastră inițială, atunci se cere parcurgerea căii în sens invers, înspre recuperarea acelui Subconştient* capabil să se pună în armonie cu Absolutul prin interiorizarea Iubirii și conștientizarea că ea este singura cale spre Desăvârșire: ”Atunci am înțeles,/că ne-am născut din dorul de a muri împreună,/mai vii cu fiecare zâmbet ce ne unea mâinile,/încatuşate în speranța/de a fi una şi aceeasi clipă/a nemuririi, fiindcă, /în paradisul de dincolo de noi/ până şi îngerii noștri se iubesc…”. Doar așa, putem părăsi, ieși din Roata samsarei, din ciclurile Suferinței. Acest principiu îl întâlnim în Gnoza care consideră că din substanța Iubirii – asemeni semințelor – împrăștiată pe ”ogorul” lui Dumnezeu, adică în oameni, în întreaga Creație, se extrage esența mântuirii, pregătirea transfigurării pentru a accede la reîntâlnirea cu Sursa, adică Dumnezeul Adevărului. Prin acest fapt, Sorin Cerin își dovedește altruismul, disponibilitatea de a împărți cu alții descoperirea sa, conștientizând că rostul poetului este de a găsi soluții de a le scrie, pentru a le face accesibile şi celor din jur, de a găsi sensuri, surse de energie eliberatoare, de a sădi Iubirea în suflete, poate singura cale pentru a se putea întoarce către Absolut. Spre deosebire de alți poeți influențați de filozofi, Sorin Cerin ca filozof, a creat un sistem propriu la care se raportează și anume Coaxialismul ** care în esență se referă la faptul că Adevărul Absolut nu poate fi cunoscut de Om, deoarece este prins în Maya, în Iluzie, ca într-o vrajă din care nu poate ieși (concept filozofic oriental) existența acestuia bazându-se pe Iluzia vieții. Unul din filozofii care a influențat nu numai gândirea multor filozofi, dar și creația literară a unor poeți, și chiar a unui celebru fizician a fost Spinoza***. Bănuit de ateism, Einstein ( pentru că despre el este vorba) când a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu, a răspuns lapidar : ”cred în Dumnezeul lui Spinoza.” Poeții în a căror operă întâlnim infuența aceluiași filozof sunt: J.W.Goethe ( 1749-1832) William Wordsworth (1770-1850) și Percy Bysshe Shelley (1792-1822) din a cărui scrieri redau poezia: Filosofia iubirii: ”Fântânile se amestecă cu râul,/ Și râurile cu oceanul;/ Vânturile cerului se amestecă pentru totdeauna,/Cu o emoție dulce;/Nimic în lume nu este unic/ Toate lucrurile prin legea divină/ Se completează reciproc:/De ce nu ar trebui să fac asta cu tine?/ Vedeți munții sărutând cerul înalt/ Și valurile mângâie pe mal; Nicio floare nu ar fi frumoasă”. Pentru a înțelege mai bine spiritul epocii am extras un fragment din poezia lui Wordsworth: ”Înțelepciune și Spirit al universului” / Suflet care ești veșnicia gândului!/ Ce dai formelor și imaginilor o respirație/ Și o mișcare veșnică! Nu în zadar,/ Cu ziua sau cu lumina stelelor, astfel, din primul meu răsărit/ De copilărie ai împletit pentru mine/ Pasiunile care clădesc Sufletul nostru omenesc,/ Nu cu operele meschine și vulgare ale Omului,/Dar cu obiecte înalte, cu lucruri durabile,/Cu viața și natura, purificând astfel Elementele sentimentelor și ale gândirii” Desigur, influente găsim și la Sorin Cerin din acești poeți care au scris acum două sute de ani, cu mențiunea că azi problemele sociale, politice, decăderea, criza morală, crizele de sistem inclusiv a sistemelor religioase, sunt acutizate, așa cum apar și în versurile lui Sorin Cerin. El urmează parcă pas cu pas programul literar al Existențialismului francez, curent literar format în jurul lucrărilor filozofului Soren Kierkegaard, dezvoltat și devenit faimos prin lucrările lui Jean Paul Sartre în special, care au exaltat intelectualitatea de elită și cele ale lui Gabriel Marcel, lucrări care cuprind deopotrivă un sistem ideatic, o doctrină de acțiune, bazată pe o morală adevărată – așa cum a fost definită de antici- grup de gândire prin excelență care preconizează un om total, „total angajat și total liber”, pentru ca în orice circumstanță el să poată alege viața, angajarea, responsabilitatea. Poate de aceea nu am fost deloc surprinsă de faptul că Sorin Cerin după ce a fost recunoscut, a fost primit în rândul distinsei asociații franceze: Société des Poètes Français și onorat cu acordarea Premiului Mompezat: Iată ce a rostit printre altele doamna Véronique Flabat-Piot Vicepreședinte și șef al Premiilor pentru Poezie ale Societății Poeților Francezi: ” nu totul este perfect în poezia franceză a lui Sorin CÉRIN, dar ce profunzime de gândire ascunde, totuși! Și ce prolixitate, dacă vă spun că „Le Non-Sense de l’Existence et de l’Éternité”, culegere depusă la concursurile noastre, are nu mai puțin de 154 de poezii! Deci da ! Sorin CÉRIN merită în mare măsură un loc în centrul listei noastre de premii 2021. Și dacă este un premiu al Fundației, Premiul Mompezat, pe care îl acordăm lui Sorin CÉRIN – o recompensă care, desigur, nu își pierde misiunea de a fi un „încurajare” – sprijinul pe care S.P.F. dorește să-l aducă pe Sorin CÉRIN, este mai presus de toate să-i spun să-și continue eforturile de reflecții existențialiste profunde și să ni le ofere în continuare.” Domnia sa încheie discursul cu poemul: ”Unde nu vom mai merge niciodată /Flăcările amintirilor pierdute / arde suspinele, zâmbete înghețate /sub lespezile mormintelor unor speranțe, /în cimitirele cuvintelor /pe care ne-am spus unul altuia /ultima oară …./pe drumurile anumitor vise /unde nu vom mai merge niciodată”.

(În „Non-sensul existenței și al eternității”, Edițiile Stellamaris)

Da! cimitirele cuvintelor! Pentru că, Doamne, câte cuvinte golite de înțeles ori toxice sau injurioase se mai rostesc ori se scriu, cuvinte care țin specia umană pe o vibrație joasă a dinților încleștați, a urii, minciunii, desfrâului, violenței! Despre volumul Non-Sensul Existentei au scris mai multi critici literari precum Alexandru Cistelecan,in revista Familia, din Decembrie 2015, subliniind că Sorin Cerin, a reușit să scrie o poezie filosofică, care îmbină imaginarul cu conceptual, deși o astfel de poezie, este atât de greu de realizat, subliniind că poeziile lui Sorin Cerin, se angajează brusc în marile și definitive ecuații existențiale și nu pierd timpul în mărturisiri domestice, sau Elvira Sorohan, în revista Convorbiri literare din Septembrie 2015, care, la rândul ei, vede poezia lui Sorin Cerin din Non-Sensul Existentei, și ca o continuare a mișcării existențialiste a secolul XXI, unde evidențiază la Sorin Cerin o operă poetică influențată de precursorii existențialismului din secolele XIX și XX, precum Jean Paul Sartre, Gabriel Marcel sau Soren Kierkegaard, sau chiar Eclesiastul biblic, apreciind că Sorin Cerin a reconfigurat existențialismul prezentului, chiar dacă existenţialismul se credea până atunci epuizat, amintind că vocabularul poeziei existențialiste universale, ușor de recunoscut, este acum redistribuit într-o altă temă, ceea ce duce la combinații surprinzător de noi, unele îndrăznețe, sau teribil de dure, precum cele care vizează biserica. Alții, precum Stefan Borbely, in Contemporanul din Octombrie 2020, asociază poezia lui Sorin Cerin, din volumul Le non-sens de l’existence et de l’éternité, cu influențe specifice din maniheism, maya (religiile) hinduismului sau precreștinismului, caracteristici care apar în fiecare poezie sau culegere de poezii, scrisă până atunci. După cum subliniază Borbely. în recenzia sa, unde reunește opera poetică a lui Sorin Cerin cu nume precum Toma d’Aquino şi Giovanni Battista Piranesi, pentru a clarifica caracterul filozofic şi religios al operei sale poetice, apreciind că poetul construieşte, cu fervoare şi pricepere sintactică, o anti- lume, lumea cimitirelor cuvintelor, a semnificațiilor înghețate, lumea așchiilor ascuțite și a Absurdului”. Deși sunt încă multe de spus, prefer să închei aceasta succintă prezentare în mod optimist, cu spusele poetului aflate într-un fragment dătător de speranță, din care se înțelege că nu este totul piedut: „Credinţă,/ eşti tot ce mi-ai mai rămas,/de la Pleoapele Eternităţii,/pe care am ţinut-o de mâna/ Speranţei,/ implorând-o să nu te lase,/ din braţele Adevărului ei Absolut, / pe valurile căruia mi-aş fi dorit,/ atât de mult, /să navigăm împreună, traversând Lumile Existenţelor”. Subconștientul este un depozit de informații o parte a conștiinței care nu se află în atenția conștientă a oamenilor. Cuvântul „subconștient” reprezintă o versiune românizată a cuvântului francez subconscient inventat de psihologul Pierre Janet (1859-1947), care a susținut că sub straturile minții conștiente zace o puternică conștiință pe care el a numit-o minte subconștientă.Carl Gustav Jung…a spus că, din moment ce există o limită a ceea ce se poate afla în atenția conștientă a indivizilor, este necesar un depozit alternativ format din cunoștințele și experiența anterioară ale cuiva, dar nu numai ca individ ci și ale antecesorilor. Coaxialismul – un nou sistem filozofic creat de Sorin Cerin. Principiile ei sunt: ​​1. Singura filozofie adevărată este aceea care acceptă că Omul nu cunoaşte nici Adevărul, şi implicit, nici filosofia. 2. Omul nu va cunoaşte niciodată nici Adevărul Absolut, nici Cunoaşterea Absolută, deoarece întreaga lui existenţă se bazează pe Iluzia Vieţii. 3. Orice sistem filozofic sau filosof care va pretinde că spune că Adevărul este mincinos. 4. Coaxialismul este, prin excelență, filosofia care NU pretinde că spune Adevărul, dar care acceptă aplicații care susțin raportarea Iluziei Vieții la Adevăr. 5. Esența Adevărului constă în reflectarea ei la Elementele apărute înaintea lui, precum și cele ale Cunoașterii Deschise care provin din Starea de Fapte. 6. Coaxialismul acceptă operarea cu contrariile contrariilor Existenţei, cu sau fără a fi necesară raportarea la acesta, determinând Coaxiologia. 7. Fiecare Opus are la Infinit un alt Opus identic cu el. 8. Cu ca, un Opus, este mai departe, deci, între el și Elementul opozabil se inserează un număr mai mare de contrarii, cu așa asemănările dintre ele vor fi mai pronunțate” etc.Conform doctrinei lui Spinoza, Dumnezeu sau substanța alcătuită din atribute diferite infinite, fiecare exprimând o esență infinită și eternă, există cu necesitate. (…) Nu poate fi conceput cu adevărat nici un atribut al substanței din care să rezulte că substanța s-ar putea diviza. (…) Substanța absolut infinită este inepuizabilă…”[199]

  • Ana Blandiana:"Poezia de meditatie pe care o scrie Sorin Cerin nu este o versificare de adevaruri filozofice,ci o impletire de revelatii despre aceste adevaruri.Iar raportul dintre intensitatea acestor revelatii si indoiala din care sunt construite adevarurile este chiar piatra filozofala a acestei poezii.De altfel,secretul de a putea fixa fulgerul revelatiei este o problema la fel de subtila ca si aceea a pastrarii energiei solare din zilele calde in cele reci."
  • Theodor Codreanu„Sorin Cerin este un gânditor aforistic paradoxist, de o mare mobilitate a minţii, mânuind cu măiestrie antitezele, îmbinându-le oximoronic sau alternându-le chiasmatic în probleme cu mize majore din viaţa noastră spirituală şi socială. Poezia din Liberul arbitru este o prelungire a manierei sale de meditaţie, impregnând-o şi cu o doză potrivită de kynism (în sensul dat cuvântului de Peter Sloterdijk), reuşind, totodată, performanţa de a rămâne pe teritoriul lirismului autentic chiar şi atunci când vituperează „Corbii vulgari necrofili şi necrofagi ai Viselor”.
  • Ioan Holban„Despre expresivitatea și bogăția înțelesurilor transmise Celuilalt prin tăcere a scris pagini antologice Lucian Blaga. Poetul de azi scrie, în Marile Tăceri, o poezie a sentimentului religios, nu de amvon, însă, ci în gînd cu Dumnezeu, în meditație și în fulgerarea gîndului spre clipa Creației. Poezia lui Sorin Cerin este a unui alt Cain rătăcind în pustie, păstrînd, încă, frânturi din bucuria edenică pentru a ieși din ”menghina” lumii unde omului căzut i se surpă orizontul sufletului în ploi de foc și urme de plumb”.
  • Prof.univ.dr.Maria Ana Tupan "Meditaţiile lirice ale lui Sorin Cerin au ceva din amestecul paradoxal de disperare şi energie a revoltei din eseurile filosofice ale lui Emil Cioran. Sesizarea tragismului şi grotescului existenţei nu conduce la paralizie psihică, ci la nihilism exorcizant şi blasfemitor. Sfada cu “adulterinul Dumnezeu” – apelativ şocant dar foarte expresiv pentru idea de păcat originar al lui … Dumnezeu care trebuie să fi zămislit lumea rea prin adulter cu Satana – capătă accente sarcastice în vignetele unei Biblii desacralizate, cu un Creator care meştereşte firmamentul la o masă de fierar şi un Diavol în care s-au contopit toţi frondiştii hippy-rap-punk-porto-ricani:


[…] stelele alcoolice, ale unui Univers, lacom, meschin şi cinic, băute de Dumnezeu la masa Creaţiei,

pe cerurile înlăcrimate ale Fericirii, mâzgălite cu graffiti de Diavol,

Dacă poetul şi-a propus în poemul La un grătar un exerciţiu urmuzian, reuşita e perfectă. Nu numai ingenioase salturi mortale pentru logica identităţii de pe un nivel ontologic în altul admirăm aici, ci şi tropismul de o barocă inventivitate al unui Eucharist pe dos, căci într-un univers al vieţii spre moarte, cel care se frânge e spiritul, cuvântul, pentru a revela un ... trup deleuzian, animalic, descris ca minuţioasa hartă anatomică a unui student medicinist. Poetul ne surprinde prin noutatea şi revelaţia definiţiei aforistice, căci, după primul moment de surpriză, acceptăm peisajul moralizat al timpului, cu un trecut mort, un viitor viu şi un prezent iluzoriu, contrar sentimentului comun că viaţa trăită e eul nostru cert, că doar prezentul există cu adevărat şi că viitorul e pură ipoteză. Cerin redefineşte fiinţa umană ca aflându-şi autenticitatea în multiplicarea mentală a realităţii terne şi ca proiect existenţialist".

  • Prof.univ.dr. Mircea Muthu "Disperarea de a găsi un Sens existenţei contemporane aluvionează testimoniul poetic al lui Sorin Cerin în care amurgul limbajului, asociat cu „clepsidra spartă” a timpului,este resimţit – cu acuitate tragică – de „cuvintele noastre torturate”.

"Meditaţia, întoarsă spre sine însăşi de „oglinzile întrebării”sau de către „ochii” fabuloşi ai Oceanului nesfârşit, se automacerează la aceeaşi temperatură febrilă, de arc voltaic, enunţată – in nuce –de sintagma „ploilor de foc”.

  • Prof.univ.dr. Cornel Ungureanu " Sorin Cerin propune un discurs poetic despre felul de a trece "dincolo", o reflecţie şi o îngândurare care are nevoie mereu de majuscule. Cu majuscule, cuvintele pot să suporte accentele apăsate ale autorului care păşeşte. cu atâta energie, pe tărâmurile frumos traversate de cei înzestraţi cu harul preoţiei. Sorin Cerin ritualizează timpurile deconstrucţiei poetice, dacă e să înţelegem cum se cuvine desfăşurarea versurilor sub steagul titlului."
  • Prof.univ.dr. Ion Vlad "Sorin Cerin si-a definit poemele din volumul "Marile Taceri""poezii de meditatie" Fara indoiala,reflexivitatea e dominanta creatiei sale, prezidate de interogatii,revolta,nelinisti si o dramatica cercetare a TACERII,topos al indoielilor,al cutezantei si al aventurii spiritului in permananta cautare a adevarului;poezia sa urmeaza unei axiologii de un intens dramatism.E lirica luciditatii,a meditatiei si a lirismului autentic".
  • Lect. univ.dr. Laura Lazăr Zăvăleanu: "Intelectual format la şcoala bucureşteană, dar simţind nevoia să se revendice, admirativ, de la modelul critic al şcolii clujene, unde îşi identifică modelele exemplare în profesorii Ion Vlad şi Mircea Muthu, Sorin Cerin îşi construieşte şi poezia intertextual, pentru că poetul Marilor Tăceri îşi declară peste tot maeştrii, identificaţi aici, intrinsec, cu Blaga (prin reflecţie filozofică şi structură prozodică uneori voit calchiată după Poemele luminii) şi Arghezi.Însuşi titlul volumului, Marile Tăceri, impune imperativul unui dialog implicit cu poezia lui Arghezi purtând acelaşi titlu.Căutărilor febrile din Psalmii arghezieni ale unui Dumnezeu chemat să se arate, le răspund aici interpelările fără odihnă ale unui apostat credincios, care se sfâşie, în pustia gândului şi a imaginii frânt oglindite de lumea declarată, între dragoste denunţatorie şi revoltă tandră, între blestem incantatoriu şi rugă deghizată, de veşnic îndrăgostit, fără putinţă de a-şi declina, în realitate, fervoarea, deşi cuvântul experimentează, estet, întregul lexic blasfemiant şi apocaliptic.O duplicitate izbăvitoare, în fapt, care - strigându-şi drama înstrăinării şi a introspecţiei ratate, ca şi neputinţa întâlnirii cu celălalt sau spaima suprapunerii cu el, într-o lume al cărei sens este rătăcit în „tenebrele lagărelor de idei”, la interferenţa unui timp şi unui spaţiu ajunse “la capăt de hotar ” -,naşte, in litania `a rebours, semnele creaţiei mântuite, în plin festin cinic, “pe masa olarului iubirii"
  • Conf. univ. dr.Călin Teutişan "Poezia lui Sorin Cerin declamă o fatală nostalgie a Sensului. Gândirea poetică încearcă recuperarea lui, din fragmente disparate, readuse la un loc prin travaliul liric, închipuind o posibilă hartă reconstituită, fie şi fragmentar, a lumii, dar mai ales a fiinţei. Metaforismul neovizionarist este cadrul de referinţă al acestor poeme, traversate, când şi când, de parabole ale realului, "citit" în cheie simbolică, dar şi ironică. Cinismul lipseşte cu desăvârşire din versurile lui Sorin Cerin.Aceasta înseamnă că personajul liric ce cuvântă în paginile de faţă, mai exact conştiinţa lirică, pune o presiune etică asupra realităţii, forţând-o astfel să-şi asume propriile adevăruri uitate."
  • Prof.univ.dr.Cornel Moraru"Profet al neantului existenţial, poetul face parte din categoria moraliştilor, rezumând într-o manieră fulgurantă precepte aforistice şi proiecţii aspre dintr-o viziune extatică de sfârşit de lume. Meditaţiile sale dezvoltă o retorică furibundă pe tema "nonSensului Existenţei", deşi exprimă mai mult îndoieli decât certitudini şi întrebări decât răspunsuri. Intensitatea implicării în acest demers liric atinge, pe rând, cote extreme: de la jubilaţie la sarcasm şi de la indignare, din nou, la extaz..."
  • Prof.univ.dr. Ovidiu Moceanu "Prin cimiterele viselor, volumul semnat de Sorin Cerin, poezia marilor întrebări existenţiale îşi caută un nou statut, construind, în texte care comunică subteran, un chip al omului interogativ. "Catedrala existenţei" are capcanele ei, "Adevărul absolut" pare de neatins, "Crinii albi ai adevărului" pot ucide, "dacă nu-şi aeriseşti cămara minţii", eul poetic descoperă mai degrabă un "Dumnezeu prea amar"... Toate acestea sunt expresii ale unei stări de mare tensiune interioară, în care luciditatea săgetează revelaţia şi limitează trăirea deplină a sensului existenţei".
  • Prof.univ.dr. Dumitru Chioaru"Discurs profetic, filosofic sau poetic? - e greu de determinat în care se încadrează textele lui Sorin Cerin. Autorul le înglobează toate trei într-o formulă personală, aparent desuetă estetic, rostind însă cu suflu de poeta vates ultimele cuvinte dinaintea Apocalipsei. O apocalipsă în care lumea desacralizată şi dominată de false valori sfîrşeşte pentru a putea regenera prin Cuvînt".
  • Prof.univ.dr. Ştefan Borbély "Spirit profund şi sincer religios, Sorin Cerin caută disperat după diamantul ascuns în negurile molozului, ale cenuşii. Un întreg arsenal al modernităţii negative - căni ale pustiului, apa uitării, abatoare, sărbătoarea continuă a suferinţei, maimuţa de lemn putrezit etc., etc. - e chemat să denunţe, în versurile sale, "armele letale ale societăţii de consum" şi "ospiciul" alienării prin mercantilizare a existenţei noastre de fiecare zi. Tonul e apodictic, pasional, profetic, nu admite nuanţe sau replici. "Noii paşi ai credinţei" sunt enunţaţi peremptoriu ca speranţă a mântuirii colective, "lumina divină" se întrezăreşte, izbăvitor, la capătul încă îndepărtat al supliciului, însă, pe moment, poetul pare să fie preocupat exclusiv de retorica eschatologică, întrezărind decădere, demisie morală sau ruine cam peste tot pe unde-l poată paşii sau privirile"
  • Gheorghe Andrei Neagu "Definitoriu pentru acest autor pare să fie pe drept cuvânt, îndoiala, drept piatră de temelie a poemelor sale(Greșeala pag.73)Îl felicit pe autor pentru cutezanțele sale stilistice din "Din ochii luminii divine pag.81 precum și din celelalte păcate cuibărite în sânul lui creator. Cred că literatura română are în Sorin Cerin un scriitor al mileniului 3 care trebuie abordat cu mai multă insistență de critica de specialitate"
  • Marian Odangiu“Lirica lui Sorin Cerin este una a întrebărilor esenţiale: relaţia Fiinţei cu Divinitatea într-o lume din ce în ce mai distorsionată valoric ( şi distorsionantă în acelaşi timp !), dispariţia unor repere fundamentale - atrăgând după sine interogaţii copleşitoare şi infinite nelinişti -, absenţa tot mai tulburătoare a unor Adevăruri care să deschidă calea spre Mântuire, îndoielile profund demotivante asupra Sensului Vieţii, absurd înălţat la rang de raţiune existenţială alimentează spaima şi angoasele poetului. Versurile sale dezvoltă astfel o veritabilă retorică a disperării, în care, aidoma unei insecte halucinate de Lumină, autorul lansează întrebări fără răspuns, caută confirmări acolo unde acestea au intrat de mult în disoluţie, navighează îndurerat dar lucid printre imagini şi metafore de elevată şi convingătoare pregnanţă, construieşte scenarii apocaliptice despre Viaţă, Iubire şi Moarte…”
  • Eugen Evu:"...cărțile par a fi obiecte de cult-cultură-proprie testamentară ale unui ceremonial, …al neo-cunoașterii, platonic-socratice sub semnul “Guvernământului General al Genezei” bunăoară. Ceea ce merită considerat este și imperativul transparent al autorului de a comunica în limba natală, românească. Singurătatea atribuită Sacrului este totuși a ființei umane în ipostaza ei reductivă, a condiției umane….Cum Vinea scria, poetul vede idei ale sale, sau oglindire în ‘odaia cu oglinzi’ a bibliotecii universale. Un destin desigur personal, in mare parte asumat, nota bene.În volumul Politice, la extrema lui H.R. Patapievici poetul este bine-știutor al problemei eliadești, al “căderii umanului în zoon politikon”…Între raționalism și iraționalism, Sorin Cerin navighează pe Oceanul Interconnection."

Aprecieri critice despre opera sapiențială, aforistică la Sorin Cerin

Culegere de Intelepciune Sorin Cerin:16,777 Aforisme Filozofice - Opere Complete - Editia 2020

  • Una dintre cele mai prestigioase edituri româneşti, Editura Eminescu, îi publică în toamna anului 2009 întreaga operă sapienţială incluzând toate volumele de aforisme scoase înainte cât şi alte volume care nu au văzut lumina tiparului până la acea dată.Academicianul, profesor la facultatea de filosofie, a Universității din Bucuresti, Gheorghe Vlăduţescu, filosof, una dintre cele mai mari somităţi din cadrul filosofiei culturii şi umanismului consideră despre :" Culegere de înţelepciune, că::"Literatura sapienţială are o istorie, poate, veche cât scriitura însuşi.Nu numai în Orientul Antic, dar şi în vechea grecie „ înţelepţii” au ales forma apoftegmatică (sentenţiară), uşor memorabilă, pentru a face, ceea ce se numea în tradiţie elină, paideia, o educaţie a sufletului pentru o formare a lui.Şi în cultura românească tradiţia este bogată.Dl. Sorin Cerin se înscrie în ea făcând o operă de tot remarcabilă.Maximele – reflecţiile sale concentrează o experienţă de viaţă şi culturală şi din prea plinul ei se împărtăşeşte altora.Tuturor acelora care vor deschide paginile acestei cărţi de învăţătură, ca orice carte bună, ea le va răsplăti prin participare la înţelepciune, gândul bun al lecturii ei.Această consideraţie asupra operei sapienţiale ceriniene a apărut în:Destine literare din Canadapaginile 26 şi 27, nr.8, Decembrie 2009,Oglinda literară nr.97, ianuarie 2010, pagina 5296 [200]De pe coperta acesteia aflăm următoarele: “Culegerea de faţă conţine toate volumele de aforisme tipărite dar reeditate acum, cât şi cele ce urmau să vadă lumina tiparului până la această dată.Este o ediţie de referinţă a operei sapienţiale ceriniene.Deschizând cartea aflăm de pe prima pagină ce anume lucrări conţine:"În această culegere este publicată întreaga operă de aforisme scrise până la data bunului de tipar din octombrie 2009 de autor, însumând 7012 aforisme.Apar pentru prima oară operele de aforisme:Întelepciune,Patima,Iluzie şi realitate cât şi reeditările revizuite:Revelaţii 21 decembrie 2012,Nemurire şi Învaţă să mori.Toate operele de aforisme care au cunoscut si înainte lumina tiparului vor fi citate doar in actuala formulă îmbunătăţită a ediţiei de referinţă.
  • În anul 2014 apare publicată întreaga operă aforistică a autorului de pînă atunci, sub titlul de Culegere de Înţelepciune- Opere Complete de Aforisme- Ediţie de Referinţă [201]] In limbile română şi engleză, respectiv, Wisdom Collection - Complete Works of Aphorisms - Reference Edition[202], culegere care conţine un număr de 11486 de aforisme publicate anterior în 14 volume, incluse în respectiva publicaţie. Această lucrare, apărută în anul 2014 în limbile română și engleză, ce contine 14 volume de aforisme apărute înainte de anul 2014 și la alte edituri, a fost tradusă parțial în anul 2020, și în limba bulgară de către editura Sveta na Knigite[203].Astfel, Culegere de Înțelepciune - Opere Complete de Aforisme- Editia de Referință, apărută în anul 2014 este publicată în Bulgaria în anul 2020 de către editura Sveta na Knigite sub titlul Антология на Мъдростта. Афоризми(Antologia de Intelepciune. Aforisme) de Sorin Cerin. Autorul și editorialistul bulgar Eleazar Harash, cunoscut publicului din întreaga lume datorită capacităților sale extrasenzoriale, susține despre Sorin Cerin, pe coperta acestei cărți[204], că:"S-a născut un înțelept cu simțul profunzimilor și adâncurilor.El este lumina României.Există ceva în acest Înțelept care luminează atât Întunericul, cât și Lumina.Sorin Cerin, este bucurie pentru inimă, căldură pentru suflet și o cale pentru om, dacă este înțeleasă. Sorin Cerin, este atins de Milostivirea lui Dumnezeu.Indiferent dacă îl cunoaștem sau nu, el strălucește în sine.Știam că trebuie să existe un mare Înțelept în România. Au trecut anii și l-am descoperit.Dacă soarele este ascuns de ceilalți - așa să fie, dacă este un soare limpede - așa să fie!", închei citatul din Eleazar Harash.
  • Fabrizio Caramagna unul dintre cei mai importanți specialiști pe plan mondial din domeniul aforismului, declara despre Culegere de Înțelepciune- Opere Complete de Aforisme - Ediție de Referință din anul 2014, scrisă de Sorin Cerin, că este:"O operă monumentală ce scrie istoria aforismului. Sorin Cerin este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori de aforisme din lume. Este autorul monumentalei lucrări, care scrie în prezent istoria aforismului, intitulată Culegere de Inţelepciune, ce include 11 486 de aforisme, structurate în 14 volume. Culegere de înţelepciune este considerată una dintre cele mai extinse opere din domeniul aforistic, până în prezent.". Această apreciere a lui Fabrizio Caramagna a apărut în numărul 52-54, aprilie-iunie 2014 al revistei Destine literare din Montreal, Canada la pagina 33 [205]
  • Prof.univ.Dr.Ion Dodu Bălan considera despre Sorin Cerin că:" este un autor de studii filozofice pe teme îndrăzneţe şi ambiţioase despre nemurire, efemeritate şi eternitate, despre moarte, neant, aneant, credinţă, dor, etc.În faţa unei asemenea creaţii suntem datori să stabilim nuanţe, să aşezăm specia în istoricul ei.Specia aceasta zisă sapienţială cunoaşte o îndelungată tradiţie în literatura universală, de la Homer la Marc Aureliu, François de la Rochefoucauld, Baltazar Garcian, Arthur Schopenhauer şi numeroşi alţii iar în literatura română de la cronicarii secolelor XVII şi XVIII, la Anton Pann, Constantin Negruzzi, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu,Lucian Blaga, George Călinescu până la Corneliu Vadim Tudor.Marele critic şi istoric literar, Eugen Lovinescu, exprima odată părerea şi sublinia „caracterul aforistic”, sapienţial, ca una dintre particularităţile care fac originalitatea literaturii române, găsindu-i justificarea în legătura cu firea poporului român, iubitor de proverbe admirabile.Chiar dacă a trăit un timp în afara ţării, Sorin Cerin şi-a purtat după cum ne spun aforismele sale – ţara în suflet, fiindcă vorba ilustrului poet Octavian Goga „ori unde mergem suntem acasă pentru că până la urmă toate drumurile se isprăvesc în noi”.În aforismele lui Sorin Cerin descoperim experienţa proprie a unui suflet sensibil şi a unei minţi lucide, dar şi Welthanschaung-ul neamului din care face parte, exprimată într-o formă concentrată, densă.Sorin Cerin este un „moralist” cu o gândire şi sensibilitate contemporană. Unele din aforismele sale concentrate ca energia într-un atom, sunt adevărate poeme într-un vers.Multe din formulările sale gnomice sânt expresia unei minţi iscoditoare, a unei gândiri pătrunzătoare, echilibrate, bazată pe observarea pertinentă a omului şi a vieţii, dar şi pe o bogată informaţie livrescă.Astfel, el se încumetă să definească nemurirea ca „eternitatea clipei” şi recunoaşte „libertatea destinului de a-şi recunoaşte propria sa moarte în faţa eternităţii”, „clipa eternă a lui Dumnezeu care se oglindeşte la infinit în Cunoaştere, devenind trecătoare, deci Destin care este imaginea nemuririi”.”Nemurirea este pustiu doar pentru cei care nu iubesc”,”nemurirea este jocul de lumini al Fiinţei cu Destinul pentru a înţelege ambii importanţa iubirii.Fireşte literatura gnomică, sapienţială, e dificil de realizat, dar Sorin Cerin are resurse pentru a o realiza pentru cele mai mari exigenţe.A dovedit-o în capacitatea de a pune Absolutul în corelaţie cu Adevărul, Speranţa, Credinţa, Păcatul, Minciuna, Iluzia, Deşertăciunea, Destinul, Absurdul, Fericirea, etc.Un exemplu de corelare logică a astfel de noţiuni şi atribute ale Fiinţei şi Existenţei, ni-l oferă aforismele despre Dor din volumul Revelaţii 21 Decembrie 2012.Bogate şi variate în conţinut şi expresie, definiţiile, judecăţile de valoare asupra uneia dintre cele mai specifice stări sufleteşti ale românului,”Dorul”, noţiune greu traductibilă în alte limbi, pentru că e altceva decât saudode-le portughez, soledad-ul spaniol, spleen-ul englez, zeenzug-ul german, melancolie,francez.Fireşte, mai este loc pentru îmbogăţirea acestui capitol, dar ce s-a realizat este foarte bun. Iată câteva exemple care pot fi luate de „pars pro toto” pentru ambele cărţi: „Prin dor vom fi mereu împreună loviţi de aceleaşi valuri ale Destinului ce vor să ne despartă nemurirea de eternitatea lacrimii noastre”, „Dorul este cel care a dat întreaga eternitate la o parte pentru a se putea naşte într-o zi ochii tăi”,„Dorul este libertatea de a fi a iubirii”,„Dorul este focul care arde viaţa pregătind-o de moarte”.".(Acest fragment a apărut în Oglinda literară nr. 88 din anul 2009,Luceafărul românesc şi Destine literare din Canada, numarul din aprilie - mai 2009).
  • Prof.univ.Dr.Adrian Dinu Rachieru afirmă:"..putem, pensa, desigur formulări citabile, chiar memorabile.Viaţa de pildă, este "epopeea sufletului", viitorul ni se înfăţişează ca "părintele morţii".În fine părăsind "lumea ţărânei" intrăm în spaţiul virtual, în "eternitatea clipei" (ce ni s-a dat).
  • Prof. univ. dr. Florentin Smarandache, sublinia despre opera aforistică a lui Sorin Cerin, în revista Destine literare, nr. 39, pag. 92, iulie-octombrie 2016,[206] sub titlul, Un Expatriat și Repatriat Scriitor Român, că, cităm:"Am citit cu interes volumele de aforisme şi de suflet ale scriitorului Sorin Cerin. Am afinităţi deosebite pentru literaţii care au cunoscut exilul, deci au fost în aceeaşi situaţie ca subsemnatul. După mineriade, emigrează în Statele Unite, unde locuieşte câţiva ani, apoi revine în România. Domnul Cerin, născut în anul 1963, la Baia Mare, a urmat studiile la Institutul de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti. În prezent este membru de onoare al Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Romani.A debutat cu poezie în anul 1986, iar în volum cu romanul Destin în anul 2003. În ultima perioadă s-a dedicat aforismelor şi meditaţiilor filozofice (logica şi fenomenologia coaxiologica).Mulţi critici au evidenţiat valoarea scrierilorsale, pecum Adrian Dinu Rachieru (―formulări citabile‖), Al. Florin Tene (―sensurile adânci ale revelaţiilor‖), Maria Ana Tupan (―amestecul paradoxal de disperare şi energie‖), Ion Vlad (―reflexivitatea e dominantă creaţiei sale‖), Cornel Moraru (―profet al neantului‖), Theodor Codreanu:―Sorin Cerin este un gânditor aforistic paradoxist‖ –cu care subscriu din plin.În creaţiile sale se simt reverberaţii paradoxiste (―Ploi de foc‖), pesimiste (‗‘Nonsensul existenţei‖, ―Învaţă să mori‖), metaforice (―Zâmbetul este floarea sufletului‖), logice(―Bineînţeles că şi moartea dispare odată cu fiinţa‖).Unele aforisme sunt memorabile, transformând autorul lor într-un eseist important. Aşteptam cu interes noile sale volume."
  • Prof.Dr.Ion Pachia Tatomirescu susţine:"un volum de aforisme, Revelaţii – 21 Decembrie 2012, paradoxiste în majoritatea lor, salvându-se printr-un „curcubeu“ în treizeci şi şase de „culori-teme“ – un curcubeu propriu deci –, ca un steag fluturând în cerul, în priveliştea Fiinţei (luăm sintagma în accepţiunea lui Platon, din Phaidros, 248-b), ori din înrăzărita margine a Ei, pentru că autorul, deopotrivă poet, romancier şi sofist, „părinte al coaxialismului“, sau lirosof, du-pă cum i-ar fi zis Vl. Streinu (pe vremea cercetării operei lui Lucian Blaga), ştie să se exercite întru catharsis pe arcul-orizont al cunoaş-terii metaforice din complementaritatea bătrânei, veşnicei Câmpii a Adevărului" sau "Înstrunarea paradoxistă a aforismelor lui Sorin Cerin într-un „curcubeu“ de treizeci şi şase de „culori-teme“ – cum spuneam mai sus – încearcă să circumscrie „sacrei date“ de 21 decembrie 2012: absolutul («Absolutul Omului este numai Dumnezeul său»), absurdul («Absurdul Creaţiei este Lumea născută pentru a muri»), adevărul («Adevărul este zăpada topită a Cunoaşterii, din care răsare iluzia lumii»), amintirea («Amintirea este lacrima Destinului»), cunoaşterea («Cunoaşterea se limitează la a nu avea limite»), cuvântul («Cuvân-tul este esenţa păcii pe care a făcut-o Dumnezeu cu sine, realizând că este lipsa din neant: dorul neantului»), destinul («Destinul este urma lăsată de gândul lui Dumnezeu în lumea sufletului nostru»), deşertă-ciunea («Deşertăciunea renaşte doar la maternitatea visului de a trăi»), dorul («În dor stă întreaga esenţă a lumii»), Divinitatea Supremă / Dumnezeu («Dumnezeu nu poate lipsi din sufletul unui om care iubeşte fiindcă iubirea este Dumnezeu»), existenţa («Existenţa se hrăneşte cu moartea pentru a naşte viaţa»), fericirea («Fericirea este Fata Morgana a acestei lumi»), fiinţa («Fiinţa şi Nefiinţa sunt cele două căi ale lui Dumnezeu, pe care le ştim noi, din infinitatea de astfel de căi»), filosofia («Filosofia este desăvârşirea frumuseţii spiritului uman în faţa existenţei»), frumuseţea («Frumuseţea este poarta deschisă către graţiile cerului»), gândul («Gândul a născut lumea»), genialitatea («Genialitatea este floarea care răsare numai stropită cu apa perfecţiunii») / geniul («Geniul înţelege că unica frumuseţe a lumii constă în iubire»), greşeala («Greşeala nu poate greşi niciodată»), haosul («Haosul este sensul fiinţei faţă de perfecţiunea nefiinţei»), iluzia («Iluzia este esenţa regăsirii în neant»), infinitul («Infinitul este gardianul întregii existenţe»), instinctul («Instinctul este simţirea de către nefiinţă a fiinţei»), iubirea («Iubirea este unica arie a împlinirii din simfonia absurdului»), lumina («Lumina este marea revelaţie a lui Dumnezeu faţă de el însuşi»), moartea («Moartea nu poate muri»), ochiul / ochii («În spatele ochilor se ascunde sufletul»), politica («Gunoaiele umanităţii îşi găsesc singure locul: sunt bogate!»), răutatea («Răutatea este dimensiunea de bază a umanului, în numele binefacerii sau al iubirii»), religia («Religia este speranţa îndoctrinată»), Satan («Satan este cel mai mare deschizător de drumuri al omenirii»), sinuciderea («Societatea este structura sinuciderii colective cel mai adesea inconştiente sau foarte rar conştiente»), speranţa («Speranţa este cel mai apropiat partener»), timpul («Timpul primeşte moartea, trecând în amintire Destinul»), viaţa («Viaţa este naufragiul timpului pe ţărmul morţii»), viitorul omenirii şi 21 decembrie 2012 («Viitorul este legământul făcut de Dumnezeu cu viaţa» / «Începând cu 21 decembrie 2012, veţi realiza că moartea este veşnica viaţă curăţită de murdăriile acestei lumi»), şi visul («Visu-i împlinirea nonsensului»)."
  • Al. Florin Țene afirma despre volumul de aforisme intitulat Revelații, că: "recenta carte a scriitorului Sorin Cerin, Revelaţii,părută la editura PACO-2008,Bucureşti, (ce alcătuiește la rândul ei, Culegere de Înțelepciune, editura Eminescu, București, 2009) este structurată în 36 de secvenţe cuprinzând cuvinte asupra cărora filozoful s-a aplecat, explicându-le şi interpretându-le filozofic şi chiar etimologic.Înainte de a plonja, prin interpretare, în sensurile adânci ale revelaţiilor trebuie să explicăm ce înseamnă acest cuvânt,ce stă la baza şi etimologia lui.Cuvântul vine de la latinul revelatio, însemnând o dezvăluire, neaşteptată descoperire a unui adevăr ascuns,a unei taine,a unui talent.În concepţie religioasă însemnând o dezvăluire a voinţei lui Dumnezeu, făcută unor persoane,în mod supranatural.Cartea are substanţă filozofică,chiar dacă reflecţiile lui Sorin Cerin sunt cugetări, aforisme sau apoftegme,ordonate tematic şi alfabetic,de fapt sunt adânci expresii ce exprimă o substanţă filozofică, uneori cu sens de previziune.Spuneam mai de mult că sunt probleme pe care le poţi înţelege prin lecturi şi lecturi prin care îţi poţi limpezii şi înţelege problemele. Cartea de faţă face parte din a doua categorie, îmbogăţind pe cititor cu suportul şi înţelepciunea unor meditaţii profunde şi originale.Sorin Cerin, prin această carte, se înfăţişează cititorilor săi cu un bagaj de cultură vastă şi cu o referinţă variată. Îmi dau seama că îl are ca model pe Bergson, dar şi pe existenţialişti. Nu este departe de Goethe şi-l cunoaşte pe Socrate care spunea: Căci atunci întreaga veşnicie nu pare a fi altceva decât o singură noapte senină. De la acest punct pornesc Revelaţiile autorului nostru. Iată ce frumos spune: Viaţa este epopeea sufletului printre clipele irosite ale eternităţii.Aceste cugetări sunt adevărate micropoeme şi ele exprimă sensuri, trăiri, interpretări ce-l apropie de axiomele şcolii ionice,principiile deveniri lui Heraclit: Destinul nu poate începe şi nici sfârşi,fiind sinele începutului şi sfârşitului. Autorul acestui volum de revelaţii este un bun cunoscător al limbii române şi exprimă o logică, originală, a cuvintelor din care, uneori, izvorăşte ilogicul sensurilor date de cuvinte sau din propoziţiile formulate. El iubeşte schemele filozofice cu depăşirile limitelor cunoaşterii, prin ontologic ajungând la gnosologic.Unde metafora,comparaţia fără termenul de comparat, are rolul de pelerină de sub care autorul scoate mâna să „vadă“ dacă ”plouă“ cu lumină. Şi întradevăr plouă cu lumina înţelepciuni,fiindcă autorul cunoaşte faptul că limba română are posibilităţile infinitului în exprimare. Fericiţi aceia care n-au ameţit aplecându-se peste abisul ei."[207]

Versuri de Sorin Cerin

Mai singur

Mai singur,/ decât Lumina Divină,/ pe care-am pierdut-o,/ pe strada Ochilor tăi,/ nici Întunericul,/ Pașilor mei,/ nu mai poate fi,/ mai singur,/ atunci când calcă,/ peste podeaua roasă,/ de Patimile Orizontului,/ furat de fiecare dată,/ de eternitatea Clipei,/ la care se răstește,/ un Calendar ros de Dorul,/ care ne mai caută și acum, Destinul prăfuit,/ mai singur,/ decât întreaga Lume,/ promisă de Creatorul,/ ce doarme beat,/ inconștient,/ prin șanțurile frunții,/ unei Zile,/ care nu ne-a mai fost dată,/ să o trăim,/ niciodată.

Maxime celebre de Sorin Cerin

  • Doar muritorii caută nemurirea fiindcă nemuritorii nu ştiu ce este aceasta.
  • Filozofia este religia viitorului.
  • Zâmbetul este floarea sufletului.
  • Dumnezeu este sufletul pereche al întregii lumi.
  • Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.
  • Totul este deşertăciune în afară de iubire. Războaiele, structuralizările sociale bolnave, mizeriile acestei lumi se datorează înstrăinării oamenilor de sinele lor care este Iubire şi atât.

  • Bineînţeles cã şi moartea dispare odatã cu fiinţa

Coaxialismul

Cărţi publicate - Bibliografie

Literatură Sapienţială

Cărți de cugetări

Cărți de studii filozofice

Cărți de poezie

Pe data de 18 noiembrie2015 Sorin Cerin lansează în cadrul târgului de carte Gaudeamus. desfășurat la București,[222][223] cinci noi volume de poezie de meditație, scoase atât în format tipărit cât și online de către editura eLiteratura,[224][225] un proiect susținut de Uniunea Scriitorilor, respectiv Asociația Scriitorilor din București și editura Coresi.

Romane

Volume nonfictiune

Sorin Cerin - Cote cărţi în principalele biblioteci din România

Referinţe critice pe autori și publicații

  • Ştefan BORBELY, Contemporanul pagina 5, nr.10,octombrie 2020 [252] Oglinda literară nr. 162, iunie 2015, pag.10977 [253]
  • Elvira SOROHAN [254] Convorbiri literare,paginile 25-28, nr.9 (237),septembrie 2015
  • Al CISTELECAN [255] revista Familia nr. 11-12 noiembrie-decembrie 2015, paginile 16-18
  • Laura Lazar ZAVALEANU [256]revista Familia nr.7-8, iulie-august, pagina 242, 2015
  • Ana BLANDIANA -[257] Oglinda literară nr. 163, iulie 2015, pag. 10998 [258]
  • Ioan HOLBAN [259] Oglinda literară nr. 162, iunie 2015, pag.10977 [260]
  • Maria Ana TUPAN [261] Oglinda literară nr. 162, iunie 2015, pag.10977 [262]
  • Cornel UNGUREANU [263]Oglinda literară nr. 162, iunie 2015, pag.10977 [264]
  • Mircea MUTHU [265]Oglinda literară nr. 162, iunie 2015, pag.10977 [266]
  • Ion VLAD [267]Oglinda literară nr. 162, iunie 2015, pag.10977 [268]
  • Cornel MORARU [269] Oglinda literară nr. 163, iulie 2015, pag. 10998 [270]
  • Marian ODANGIU[271] Oglinda literară nr. 162, iunie 2015, pag.10977[272]
  • Fabrizio CARAMAGNA - [273][274],[275][276][277][278][279][280][281][282][283]
  • Acad. Gheorghe VLĂDUŢESCU - [284][285]paginile 26 şi 27, nr.8, Decembrie 2009,Oglinda literară nr.97, ianuarie 2010, pagina 5296 [286]
  • Calin TEUTISAN [287] Oglinda literară nr. 163, iulie 2015, pag. 10998 [288]
  • Ovidiu MOCEANU [289] Oglinda literară nr. 163, iulie 2015, pag. 10998 [290]
  • Gheorghe Andrei NEAGU [291] Oglinda literară nr. 163, iulie 2015, pag. 10998
  • Ion DODU BĂLAN:Sorin Cerin-Despre creaţia sapienţială [292][293][294], Oglinda literară nr. 88 din anul 2009,Luceafărul românesc şi Destine literare din Canada, numarul din aprilie - mai 2009.
  • Theodor CODREANU [295] Oglinda literară nr. 162, iunie 2015, pag.10977 [296],Dualismul ca ispită a raționalismului, Oglinda literară nr.167, noiembrie 2015, pag.11283-11284-11285 [297]
  • Florentin SMARANDACHE: Un Expatriat și Repatriat Scriitor Român, Destine literare, revistă a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, nr. 39, pag.92,iulie-octombrie 2016 [298]
  • Ion PACHIA TATOMIRESCU:Aforismele revelarii sacrului dienoc de 21 Decembrie 2012, in cerul lui Sorin Cerin: Oglinda literară nr.97, ianuarie 2010, pagina 5296 [299]
  • Eugen EVU - Fulgurante la Sorin Cerin[300]
  • Dumitru CHIOARU [301]
  • Al Florin ŢENE: Sorin Cerin un filozof al metaforei şi un poet al cuvântului [302] Napoca News
  • Henrieta Anişoara ŞERBAN,Revista Kogaion Review [303] şi Revista Luceafărul Românesc [304]
  • Adrian Dinu RACHIERU: [305][306] Revista Luceafărul românesc, Oglinda literară,nr. 89 din 2009
  • Elisabeta Iosif, Mircea Alexandru Pop, Revista Zona Interzisă:Note critice asupra aforismelor şi cugetărilor din "Revelaţii 21 Decembrie 2012" [307]
  • Denis Buican,Elisabeta Iosif"revelatii-21-decembrie-2012"-de-sorin-cerin

Bibliografie de critică literară

  • Theodor Codreanu, Anamorfoze, editura Scara, București, pag. 130-148,[308]2017
  • Ioan Pachia Tatomirescu, Pagini de istorie literara vlaha de maine, editura Waldpress, Timișoara, [309]2014
  • Eugen Evu, Terapie de joc, editura Tipo Moldova, iași, pag. 268 [310] 2014

Antologii

  • L'Anthologie 2022 de la Société des poètes français, Paris, France [311]
  • Universal Oneness: An Anthology of Magnum Opus Poems from around the World by Vivekanand Jha, pag. 465,Authorspress,(1 January 2019), New Delhi, India[312][313]
  • Texte literare : Antologie/ Aurelia Codreanu, Svetlana Stanţieru. – [Bălţi] : Universitatea de Stat “Alecu Russo”, 2019. – 250 p.Rep. Moldova[314]
  • The Words of Power(Cuvintele Puterii) by George Antwi, Publisher: BooksMango USA,(February 24, 2015)[315]
  • The Little Red Book of Hope,(Mica carte roșie a speranței)by Nick Lyons and Tony Lyons,Skyhorse Publishing; 1 edition (May 7,2013)USA, pag 102,184 [316]
  • Antologia dell’aforisma romeno contemporaneo,(Antologia aforismului românesc contemporan) autori Fabrizio Caramagna, Alina Breje, Genesi editrice, Italia [317] [318][319][320][321][322][323][324][325]2013
  • Quotes and Sayings: Quotes of Wisdom and Knowledge by Pamela T Peters,CreateSpace Independent Publishing Platform; Lrg edition (May 6, 2012,USA, pag.35[326]
  • Pathways to Wisdom,: Inspired by Nature with Contemplative quotations by MS Margaret L. Jackson, CreateSpace Independent Publishing Platform (November 20, 2014USA, pag. 43[327]
  • The Book on Truth and Honesty Quotes by Neal Ranzoni, CreateSpace Independent Publishing Platform July 23, 2012,USA, pag.125[328]
  • The Book On "Wisdom Quotes" (The Book On Quotes Series) by Neal Ranzoni,CreateSpace Independent Publishing Platform May 13, 2013,USA,pag.129[329]
  • Antologie de proză contemporană românească, colecția Sărmanul Dionis, editura Scrisul contemporan, autor Carmen Cătunescu, Ploiești, 2014[330]
  • Antologie de poezie contemporană românească,colecția Porni Luceafărul,editura Scrisul contemporan, autor Carmen Cătunescu, Ploiești,2014[331]
  • Dincolo de cuvânt, coordonator Valentina Becart, editura Arhip Art, Sibiu[332][333]2012

Dicționare

Referiri bibliografice și citări din opera lui Sorin Cerin

  • NEDELCU, Elena, Nicolae Titulescu University, Bucharest, Romania,Romanian Review of Social Sciences (2020) 10 (2): 39-48, From Eros to Agape. A multidisciplinary perspective on love,(-We could say, sharing Sorin Cerin's opinion, that 'love can never die, because it cannot be born, as it is eternal, somewhere, there, in a corner of destiny.'22 On the other hand, if we leave the Christian paradigm,-)(ISO 690 NEDELCU, Elena. FROM EROS TO AGAPE. A MULTIDISCIPLINARY PERSPECTIVE ON LOVE. Romanian Review of Social Sciences, 2020, 10.18.) [340][341]
  • SAVU, Vlad Ionuţ, et al. Institution of the special conservator in the case of the debtor’s death during the foreclosure stage. Conferința Internațională de Drept, Studii Europene și Relații Internaționale, 2020, 8.VIII: 681-688.([5] Wisdom Collection – Complete Aphorism Works – Reference edition of 2019 by author Sorin Cerin. [6] Legal Universe no … Part I, no. 693/23 September 2014. 10 Wisdom Collection – Complete Aphorism Works – Reference edition of 2019 by author Sorin Cerin.)(ISO 690 SAVU, Vlad Ionuţ, et al. Institution of the special conservator in the case of the debtor’s death during the foreclosure stage. Conferința Internațională de Drept, Studii Europene și Relații Internaționale, 2020, 8.VIII: 681-688.) [342][343]
  • GOLDSTEIN, Helen: The Earth Walkers: Horses & Humans–Our Journey Together on Planet Earth,Eohippus – the “Dawn Horse” “The dawn of beauty always comes after night.” Sorin Cerin (ISO 690 GOLDSTEIN, Helen. The Earth Walkers: Horses & Humans–Our Journey Together on Planet Earth. Balboa Press, USA, 2019 [344]
  • RINO, Alex. Josiphos-derived P-trifluoromethylated ligands. 2014. PhD Thesis. ETH Zurich,Switzerland, Page 5. II “A man should look for what is, and not for what he thinks should be.” ~ Albert Einstein (1879 - 1955) ~ “Knowledge's surest logic is the lack of knowledge.” ~ Sorin Cerin (1963) ~ Page 6. III Danksagung Zu allererst möchte ich mich herzlich bei Prof …(ISO 690 SCHWENK, Rino Alex. Josiphos-derived P-trifluoromethylated ligands. 2014. PhD Thesis. ETH Zurich.)

Sorin Cerin studiat in invatamantul liceal

Sorin Cerin, poet al veșnicelor întrebări și răspunsuri[345][346][347][348]

Imagini fotografice cu Sorin Cerin

Lansări de carte

  • Lansarea celor cinci carti de poezie de meditatie la targul de carte Gaudeamus 2015 pe data de 18 noiembrie. Acestea sunt: Fericire, Suntem o Holograma, Zile de carton, O Clipa de Eternitate si A Fi Poet. Toate aceste carti sunt scoase de catre editura eLiteratura atat in format tiparit cum se vede in video cat si online. [351][352]
  • Lansarea cărții de aforisme Revelații, la biblioteca metropolitană din București, [[2008][353][354]
  • Lansarea Coaxialismului la librăria Mihai Eminescu, București, 2007[355][356]

Opera lui Sorin Cerin din arhiva internet

Sorin Cerin pe Amazon

  • Amazon Sorin Cerin De aici pot fi cumpărate cărţile autorului Sorin Cerin, ce întregesc întreaga sa operă, în format tipărit sau kindle.

Sorin Cerin video-interviuri

Sorin Cerin pe Goodreads

Sorin Cerin în L'Aforisma nel mondo – letture e scritture aforistiche contemporanee

Sorin Cerin pe YouTube

Poeme

Interviuri în presă cu Sorin Cerin

Referiri la opera lui Sorin Cerin

Andrei Hrebenciuc [357] Thomas Leitch Wikipedia U

Linkuri externe